Prevenirea si sanctionarea faptelor de coruptie in dreptul penal romanesc

Starea proprie societatilor bulversate de revolutii sau crize sociale de amploare (asa cum a fost si cazul Romaniei in anul 1989 si  in perioada ce a urmat) este determinata de disconfortul social materializat in insecuritatea cetateanului si a societatii.

Privita ca fenomen social, coruptia este expresia unor mani­festari de descompunere morala si degradare spirituala; ea reprezinta o problema sociala complexa, ale carei modalitati de manifestare, consecinte sociale si cai de solutionare intereseaza opinia publica si nivelul institutionalizat al controlului social.

Cuvantul coruptie vine de la termenul latin „coruptio”, caracterizand o anumita comportare a functionarului care isi comercializeaza, isi vinde atributele functiei si increderea acordata de societate, primind in schimb bani sau alte foloase.

In acest context, fenomenul coruptiei include toate faptele si actele unor subiecti de drept care, profitand de functia sau pozitia sociala pe care o ocupa, actioneaza pentru obtinerea unor avantaje personale, prin mijloace ilicite, renuntand la respectul fata de lege si morala, ca o reflectare a starii de decadere a societatii.

Coruptia este perceputa de catre majoritatea segmentelor din populatie ca un fenomen deosebit de grav si periculos, care submi­neaza structurile de putere si autoritate si se refera, mai ales, la da­rea si luarea de mita, primirea de foloase necuvenite si traficul de influenta, intrucat savarsirea acestor infractiuni, in care sunt implicati uneori demnitari sau fosti demnitari, reprezentanti ai Guvernului, parlamentari, magistrati si cadre din institutiile care trebuie sa apere legalitatea determina, in randul populatiei, o perceptie negativa asupra credibilitatii institutiilor publice.

Obiectivele marii coruptii sunt duble: profitul si puterea‚ care se pot realiza numai prin infiltrarea in structurile de stat si utilizarea canalelor internationale. Conceputa in cel mai popular sens al cuvantului, coruptia reprezinta folosirea abuziva a puterii in avantaj propriu.

O data cu amploarea pe care o capata coruptia pe intreg globul si cu dezvoltarea publica puternica a efectelor acesteia, coruptia devine o problema tot mai vizibila si mai preocupanta. In procesul tranzitiei Romaniei la economia de piata, fenomenul coruptiei a suferit si sufera modificari cantitative si calitative, manifestate prin dorinta avida a intreprinzatorilor si investitorilor particulari de a obtine, in timp scurt, profituri uriase prin utilizarea unor sume de bani, oferite ca dar functionarilor publici. Astfel, majoritatea infractiunilor complexe descoperite in economie privind procesul de privatizare, transferurile nelegale de capital, sustragerile de mari proportii etc. sunt insotite de acte de coruptie, comise de multe ori de catre persoane cu functii de conducere sau atributii de control.

Implicarea in activitati cu caracter privat a unor factori de conducere, prin infiintarea directa sau prin intermediari, de firme cu profil similar unitatilor cu capital de stat si parazitarea acestora din urma, au determinat, de asemenea, numeroase acte de coruptie.

Numeroase persoane fizice si juridice, profitand de imperfectiunile reglementarilor legale, precum si de insuficienta exercitare a controlului financiar si fiscal, ignorand regulile elementare de protectie a intereselor statului, au desfasurat si desfasoara ample actiuni de contrabanda si evaziune fiscala fundamentate pe acte de coruptie. Actele de coruptie au sporit considerabil, implicand functionari din toate domeniile vietii economice si sociale, iar pericolul social concret al acestor fapte s-a localizat in cuantificarea unor prejudicii patrimoniale enorme, produse patrimoniului public, uneori cu consecinte deosebit de grave la nivelul intregii structuri economice, ireparabile sau imposibil de evaluat.

Pentru sistemul de drept penal romanesc, coruptia este un concept normativ prioritar ce desemneaza incalcarea sau transgresiunea ilegala si imorala a normelor referitoare la indatoririle functionarului public, agentilor economici sau persoanelor care efectueaza diferite operatii financiare sau bancare.

Plecand de la acest inteles larg, putem identifica in legislatia penala, chiar de la inceputul ei si pana in prezent, o serie de incrimi­nari care au drept mobil un numitor comun, respectiv avantajul mate­rial. Termenul de coruptie, cu intelesul de avantaj material a fost in­trodus in legislatia romana, o data cu Codul penal, intrat in vigoare la 1 ianuarie 1969, si reluat in Legea 83/21 iulie 1992 privind procedura urgenta de urmarire si judecare pentru unele infractiuni de coruptie. In vederea imbunatatirii cadrului legal a fost adoptata si Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie care arata care sunt , infractiunile de coruptie, infractiunile asimilate infractiunilor de coruptie si infractiunile in legatura directa cu infractiunile de coruptie.

O noua initiativa legislativa de bun augur s-a dovedit a fi si infiintarea Parchetului National Anticoruptie, prin Ordonanta de Urgenta nr. 43/2002, ca organism specializat ce actioneaza la nivel national, in cadrul Ministrului Public.

De asemenea, Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei  si Ordonanta de Urgenta nr. 24 /21.04.2004 privind cresterea transparentei in exercitarea demnitatilor publice si a functiilor publice, precum si intensificarea masurilor de prevenire si combatere a coruptiei, care a modificat si completat Legea nr. 115/1996 pentru declararea si controlul averii demnitarilor, magistratilor, a unor persoane cu functii de conducere si de control si a functionarilor publici si Ordonanta de Urgenta – 43/2002 privind Parchetul National Anticoruptie constituie un pas important in vederea armonizarii legislatiei romanesti la exigentele Uniunii Europene, fiind o lege care a imbunatatit reglementarile in materie.

Putem sublinia ca prin act de coruptie se intelege orice fapta prin care o persoana incearca ori reuseste sa determine un functionar, aflat in exercitiul atributiilor ca, in schimbul unor foloase materiale sau al altor avantaje necuvenite, sa comita un act contrar legii ori indatoririlor sale de serviciu sau sa favorizeze, in orice mod, persoanele implicate. Drept urmare, apare ca justificata largirea sferei faptelor incriminate in cadrul acestor categorii de infractiuni‚ in stransa legatura cu transparenta activitatii economice si cu diversificarea formelor de manifestare a lor.

Receptionata ca un adevarat flagel care tinde sa erodeze in­sesi bazele institutiilor fundamentale ale statului de drept, coruptia, cu profunde rezonante internationale, constituie un fenomen care in prezent ingrijoreaza atat guvernele, cat si opinia publica din intreaga lume.

Asadar, intr-o lume confruntata cu probleme diferite si complexe, activitatile de coruptie si de obtinere a unor sume de bani pe cai ilicite, sunt tot mai frecvente. Istoria societatii umane pune in evidenta ca infractionalitatea si coruptia, sub toate formele de manifestare (delapidare, trafic de influenta, dare si luare de mita, evaziune fiscala, primirea de foloase necuvenite) a existat si s-a manifestat cu diverse intensitati, din cele mai vechi timpuri. Coruptia, ca fenomen exista inca din antichitate, fiind un comportament din cele mai grave, si in acelasi timp cel mai raspandit in detrimentul administrarii treburilor publice de catre functionarii publici.

In Romania au aparut si s-au dezvoltat noi forme de coruptie, specifice tranzitiei la economia de piata, manifestate prin diferite mijloace, cum ar fi: transferuri ilegale de capital si de bunuri, deteriorarea treptata a patrimoniului public, bancrute frauduloase, scoaterea din tara ilegal a unor importante valori si bunuri economice apartinand patrimoniului cultural national etc.

In prezent, infractiunile de coruptie de serviciu sau in legatura cu serviciul sunt prevazute in primul capitol al Titlului VI („Infractiuni care aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege”) din Codul penal, partea speciala, intitulat „Infractiuni de serviciu sau in legatura cu serviciul.

Aceste infractiuni dupa cum arata denumirea lor, aduc atingere unor activitati de interes public sau altor activitati reglementate de lege. Aceste infractiuni, desi sunt numeroase si de o mare varietate, au fost totusi incluse intr-un titlu unic, deoarece ele prezinta o trasatura esentiala comuna, constand in aceea ca, prin savarsirea lor, se aduce atingere unor relatii sociale de aceeasi natura, relatii care privesc activitatea de serviciu sau regimul stabilit pentru anumite activitati reglementate de lege.

In codul penal sunt  incriminate in cadrul acestei grupe urmatoarele fapte:

q               abuzul in serviciu contra intereselor persoanelor

q               abuzul in serviciu prin ingradirea unor drepturi

q               abuzul in serviciu contra intereselor publice

q               abuzul in serviciu in forma calificata

q               neglijenta in serviciu

q               purtarea abuziva

q               neglijenta in pastrarea secretului de stat

q               luarea de mita

q               darea de mita

q               primirea de foloase necuvenite

q               traficul de influenta.

Eseu: Raporturi juridice de drept administrativ Lucrare: Infrastructura si politicile comunicatiilor in Uniunea Europeana - tratatul de la Maastricht

Prin Legea nr. 65 din 1992 s-au adus o serie de modificari in ceea ce priveste infractiunile de coruptie; astfel, la infractiunea de luare de mita a fost introdusa varianta agravata care se realizeaza atunci cand fapta a fost savarsita de un functionar cu atributii de control, iar la infractiunile de primire de foloase necuvenite si trafic de influenta s-au ridicat limitele speciale ale pedepsei inchisorii.

Prin Legea nr. 161/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei in exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei, ce cuprinde unul dintre cele mai moderne sisteme de reglementare a regimului incompatibilitatii in cadrul statelor europene, salutata de oficialii  europeni s-au adus modificari importante Legii 115/1961 in privinta controlului averilor parlamentarilor, care asigura o mai buna transparenta.

Astfel, legea:

-obliga publicarea declaratiilor de avere pe pagina de internet a institutiei respective;

-obliga actualizarea declaratiei de avere anual in situatia in care parlamentarii dobandesc anumite bunuri in perioada mandatului;

-in caz de constatare judecatoreasca a unei fraude, hotararea irevocabila se va publica in Monitorul Oficial , Partea a III-a;

-este permisa posibilitatea inceperii unor investigatii de avere in privinta demnitarilor de dupa 1989, daca exista dovezi certe ca anumite bunuri ori valori, pe care le au in patrimoniu, au fost dobandite in mod ilicit;

-nu exista insa in lege norme privind reglementarea conflictelor de interese in care s-ar putea afla parlamentarii;

Omisiunea este regretabila, avand in vedere faptul ca legislativul este o autoritate/putere publica cu risc de coruptie mare (coruptie legislativa – state capture in doctrina internationala). In plus, regimul discriminator de care se bucura parlamentarii este incorect, avand in vedere rolul teoretic al acestora ca reprezentanti directi ai cetatenilor in lupta anti-coruptie.

-calitatea de deputat sau de senator este incompatibila cu exercitarea oricarei functii publice de autoritate, potrivit Constitutiei, cu exceptia celei de membru al Guvernului, precum si cu functiile private de presedinte, vicepresedinte, director general, director, administrator, membru al consiliului de administratie sau cenzor la societatile comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare.

Parlamentarii isi mentin in continuare puterea de decizie in cadrul AGA deoarece nu le este interzisa participarea in cadrul acestor organizatii. In plus, ei pot detine pachetul majoritar si pot face afaceri cu statul fara nici un fel de restrictie legala in aceasta calitate.

Exista o exceptie de la regula de incompatibilitate de mai sus conform careia'in mod exceptional, Biroul permanent al Camerei Deputatilor sau Senatului, la propunerea Guvernului si cu avizul comisiilor juridice, poate aproba participarea deputatului sau a senatorului ca reprezentant al statului in adunarea generala a actionarilor ori ca membru in consiliul de administratie al regiilor autonome, companiilor sau societatilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, de interes strategic sau in cazul in care un interes public impune aceasta' (art. 82, al. 2).

Trecand peste faptul ca nu exista nici o justificare a impunerii acestei exceptii, grav este faptul ca nu exista nici un fel de obligatie de transparenta cu privire la motivele si modalitatea adoptarii unei astfel de masuri exceptionale. Avand un caracterexceptional, ea ar trebui sa se pastreze in aceste limite extraordinare, si sa fie facuta publica. Incoerenta acestei exceptii prezinta un risc ridicat de abuz/coruptie.

Parlamentarilor care sunt in acelasi timp si avocati le este interzis sa pledeze in cauzele ce se judeca la judecatorii sau tribunale, sau sa acorde asistenta juridica la parchetele de pe langa aceste instante, in cauze care vizeaza infractiuni de coruptie, infractiuni asimilate celor de coruptie, infractiuni impotriva intereselor financiare ale UE etc. De asemenea, avocatului parlamentar ii este interzis sa pledeze in cauze comerciale sau civile impotriva statului, autoritatilor sau institutiilor publice.Aceasta prevedere este binevenita, avand in vedere problemele de conflict de interese ridicate de dubla calitate avocat-parlamentar. Totusi, este de neinteles de ce interdictia se opreste la nivelul tribunalelor, cand exista alte doua trepte de judecata - Curtea de apel si Curtea Suprema de Justitie?

Omisinea este mult prea vadita pentru a putea fi categorisita drept „intamplatoare”. Acest lucru este cu atat mai grav cu cat caile de atac omise sunt cele mai importante intr-un proces si au un potential ridicat de a implica acte de coruptie. Teoretic, ar putea exista o situatie de exceptie in care parlamentarul avocat sa isi pledeze propria cauza. Desi este putin probabil sa se intample asa ceva, situatia ipotetica de exceptie ar putea avea potential de coruptie tocmai in astfel de cazuri de

implicare a parlamentarilor avocati ca parte in proces. Asadar, chiar intr-o astfel de ipoteza cu o probabilitate foarte mica, institutirea de exceptii este indezirabila.

Nu exista modalitati de control a veridicitatii declaratiilor de avere sau asituatiilor de incompatibilitate ale deputatilor sau senatorilor.

Astfel de ‚scapari’ ale legii risca sa faca inutile prevederile normative ale acesteia cu privire la respectarea incompatibilitatilor sau cu privire la veridicitatea declaratiilor de avere. Eventualele neconcordante, omisiuni sau chiar declaratii mincinoase nu vor putea fi surprinse decat in mod intamplator sau prin reclamatii (ori delatiuni) din partea unor terti, ceea ce implica un risc de santaj/coruptie.

Ca o concluzie, desi Legea 161/2003 aduce in privinta legislativului modificari pozitive legate in mod special de transparenta, este marcata inca de omisiuni si exceptii vadite, foarte greu explicabile, fapt care nu rezolva problema riscului de coruptie in cadrul acestuia. Aparent, legea este proiectata pentru a favoriza situatia parlamentarilor. Drept urmare, legislativul ramane si dupa intrarea in vigoare a acestei legi, un pilon de integritate cu o structura precara.

Daca adaugam faptul ca nu s-a luat o hotarare in privinta modului de alegere a parlamentarilor, in sensul responsabilizarii lor nemijlocite fata de electorat, putem concluziona ca fara schimbari substantiale, puterea elementara a oricarui sistem democratic –legislativul- va fi grevat de riscuri de coruptie majore.

In privinta executivului, Legea 161/2003 amendeaza Legea 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, permitand oricarui cetatean sa se adreseze primului-ministru, Procurorului General al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie sau Procurorului General al Parchetului National Anticoruptie, daca are cunostinta despre savarsirea unei fapte penale de catre membrii Guvernului in exercitiul functiei lor, in scopul sesizarii Presedintelui Romaniei. Acesta din urma, hotararare asupra raportului prezentat de Comisia Speciala de Investigare si dispune comunicarea solutiei catre mass media.

Acest amendament imbunatateste accesul cetatenilor la lupta anti-coruptie si stimuleaza participarea lor la dezvaluirea eventualelor acte de coruptie. In mod special, acorda societatii civile, mass media, capacitatea de a se implica in mod efectiv in combaterea actelor de coruptie si a persoanelor implicate.

Totodata, Legea 161/2003 a modificat  Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, introducand noi infractiuni de coruptie la adresa fondurilor europene, care vizeaza in principal folosirea improprie a acestora.

Aceasta masura este un raspuns la adresa criticilor privitoare la modalitatile de utilizare a fondurilor europene in Romania. Totusi, Corpul de Control al Guvernului detine monopolul verificarii sesizarilor primite in legatura cu fraudele la adresa fondurilor europene. In plus, se creeaza un conflict de jurisdictie, deoarece si Comisia Speciala de Control a reclamatiilor privitoare la savarsirea de acte de coruptie de catre membrii guvernului are atributii in aceasta materie, lucru care nu este clarificat.

Pe de alta parte, legea extinde jurisdictia faptelor de coruptie la manageri, directori, auditori, controlori, administratori la orice companie de stat sau privata, sau regii autonome, la oficialii romani care isi desfasoara activitatea la organizatii internationale, in Romania sau in strainatate, precum si asupra functionarilor straini care isi desfasoara activitatea in Romania. Asadar, legea extinde conceptul de coruptie si la anumiti functionari din domeniul privat, in conformitate cu practica internationala.

Totodata, legea anuleaza prevederea anterioara privitoare la faptul ca notificarile anonime nu sunt luate in consideratie, insa nici nu cere organului de control sa le verifice in mod obligatoriu.

Noua prevedere acorda o putere de discretie controlorilor, un spatiu de manevra care poate consitui o zona cu factor de risc pentru coruptie. Tinand seama de faptul ca aceasta lege are un caracter public prin excelenta, existenta unor norme supletive la indemana unor autoritati de investigatie nu face altceva decat sa le acorde acestora o putere discretionara, deci sa creeze un risc de coruptie chiar in randul autoritatii anticoruptie.

Legea 161/2003 aduce amendamente importante Legii 115/1996 respectiv:

-Obliga publicarea declaratiilor de avere ale membrilor guvernului pe website-ul respectivei institutii sau in Monitorul Oficial, Partea a III-a. De asemenea, concluziile Comisiei de Control rezultate ca urmare a investigatiilor declansate, sau, dupa caz, a deciziilor finale ale instantelor in cazuri de diferente nejustificate de avere, se publica in Monitorul Oficial, Partea a III-a.

Aceasta masura este de natura a asigura o transparenta obligatorie a averilor demnitarilor, lucru care va implica o mai buna informare a publicului cu privire la cei care ii conduc sau reprezinta, deci o imputernicire a cetatenilor in relatia cu statul si reprezentantii acestuia, sub conditia evidenta ca acestia din urma sa foloseasca acest drept ca atare. Este de apreciat includerea in varianta  finala a legii a cerintei declararii obligatiilor patrimoniale ce depasesc 10.000 Euro.

Forma initiala a legii era lacunarea deoarece cerea declararea depozitelor sau a creantelor care depasesc 10.000 Euro. Ea a fost modificata in sens pozitiv prin Ordonanta de Urgenta nr. 40 din 2003 prin obligarea parlamentarilor la declararea cuantumului averilor care depasesc 10.000 Euro in total.

In privinta conflictelor de interese pentru functionari publici sunt de evidentiat urmatoarele aspecte:

Definitia conceptului juridic de conflict de interese este limitata sau incompleta, deoarece se reduce doar la aspectele materiale avute in vedere de functionar sau oficial, si care ar putea afecta decizia sa. Totusi exista si interese personale de natura nepatrimoniala care ar putea afecta obiectivitatea deciziei sale si care nu vor intra in categoria „conflictelor de interese”. De asemenea, legea se limiteaza doar la interesele imediate ale functionarului sau oficialului in cauza, omitand interesele rudelor acestuia. Definitia este asadar limitativa, atat cantitativ, cat si calitativ. Din punct de vedere cantitativ, ea nu acopera situatia in care rude sau alte persoane apropiate functionarului ar avea interese legate de activitatea publica a acestuia din urma si, prin urmare, ar putea sa determine o alterare a deciziilor

publice in conformitate cu scopurile lor. Din punct de vedere calitativ, definitia nu include interesele de ordin nepatrimonial ale functionarului, care pot fi si ele determinante in luarea deciziilor administrative.

Cu privire la eventualele conflicte de interese ale membrilor guvernului, sau altor membri ai administratiei centrale si locale, legea introduce dreptul oricarui cetatean de a notifica Primului Ministru orice situatie de acest gen. Ulterior,cetateanului i se va comunica in scris modalitatea de rezolvare a reclamatiei privind existenta unui conflict de interese in cadrul guvernului sau administratiei centrale sau locale.

Potrivit art . 72 din lege se cere membrilor Guvernului, secretarilor si subsecretarilor de stat, prefectilor si subprefectilor, sa se abtina de la emiterea de acte administrative sau de la incheierea de acte juridice sau chiar de la participarea la luarea unei decizii in exercitarea functiei publice de autoritate, care produc un folos material pentru sine, pentrul sotul ori rudele sale de gradul I.

Prevederea nu urmeaza in totalitate Recomandarea Consiliului Europei R (2000) 1010 deoarece opreste incompatibilitatea privind emiterea de acte administrative sau incheierea de acte juridice la rudele de gradul I, in timp ce prevederea europeana mai sus mentionata se refera la membrii familiei in general.

Asadar, rudele de gradul al II-lea nu sunt excluse din categoria persoanelor in favoarea carora ar putea fi emise acte administrative sau incheiate contracte, desi aceastea ar putea avea o influenta majora asupra functionarului in cauza.

Emiterea de acte normative constituie o exceptie de la aceasta regula.

Aparent, exceptia cauta sa evite situatia in care un functionar sau oficial ar fi pus in imposibilitatea de a adopta anumite acte normative, datorita incompatibilitatii generate de includerea rudelor acestuia in categoria subiectilor acelei legi care ar putea astfel beneficia de prevederile ei. Totusi, legea omite situatiile in care oficialul care are autoritatea de a emite acte normative, se prevaleaza de exceptie doar in scopul gratificarii unui apropiat sau chiar pe sine insusi. Astfel, scopul teoretic de ordin general al legii s-ar circumscrie in primul rand unor interese particulare, deturnand ratiunea de a exista a legii.

Asadar, intrebarea fireasca care decurge din acest amestec de regula si exceptie este urmatoarea: care interes public va fi mai important, cel pentru care este instituita exceptia sau cel pentru care este instituita regula?! Legea nu vine sa clarifice o astfel de situatie ipotetica, si nu gaseste de cuviinta sa ceara in mod imperativ o cuvenita transparenta a situatiilor care reclama apelul la exceptie.

Nu exista prevederi vizand monitorizarea aleatorie sau sistematica a eventualelor conflicte de interese. Procedura de control se institutie numai pe baza de notificare de catre o terta persoana.

Situatia este similara cu cea eferitoare la modalitatile de monitorizare a veridicitatii declaratiilor de avere.

O prevedere importanta este cea cuprinsa in art. 75 care acorda oricarei persoane care se considera vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim ,ca urmare a existentei unui conflict de interese, dreptul de a se adresa instantei de judecata competente.

Acest fapt va imputernici cetateanul cu posibilitatea de a se opune situatiilor de abuz de acest gen din partea administratiei, cu conditia de a fi informat suficient cu privire la aceasta si de a actiona in conformitate cu dreptul sau.

In privinta incompatibilitatilor, membrii guvernului, secretarii si subsecretarii de stat sunt incompatibili cu orice alte pozitii publice sau private, cu exceptia celei de parlamentar. Totusi, legea prevede o exceptie prin care Guvernul poate aproba participarea lor ca reprezentanti ai statului in adunarea generala a actionarilor ori ca membri in consiliul de administratie al regiilor autonome, companiilor sau societatilor nationale, institutiilor publice ori al societatilor comerciale, inclusiv bancile sau alte institutii de credit, societatile de asigurare si cele financiare, de interes strategic sau in cazul in care un interes public impune aceasta. Trecand peste motivele vagi ale instituirii acestei exceptii, ceea ce este important de subliniat este faptul ca aceasta exceptie este institutita fara garantii de transparenta in privinta implementarii ei. Asadar, ar fi fost necesar sa se stipuleze foarte clar obligativitatea publicitatii acestor situatii si a motivelor care au condus la aplicarea exceptiei.

Prefectii, subprefectii, trebuie sa respecte aceleasi prevederi de incompatibilitate ca si membrii Guvernului mentionati anterior.

Toti oficialii trebuie sa declare la momentul ocuparii functiei publice ca ei respecta prevederile de incompatibilitate.

In concluzie, in privinta executivului Legea 161/2003, desi aduce imbunatatiri evidente la cadrul anterior, contine frecvente omisiuni si neclaritati, care creeaza posibilitati de coruptie.Pentru aceste motive, pilonul 'Executiv' se prezinta ca o entitate partial neprotejata de riscurile coruptiei, mai ales la nivel inalt si foarte inalt.

In privinta Justitiei, legea detaliaza categoriile de incompatibilitati adresate magistratilor, adaugand un plus de precizie fata de reglementarile anterioare, prevazute in Legea 92/1992. Astfel, magistratilor le este interzis:

• sa desfasoare activitati de arbitraj in litigii civile, comerciale sau de alta natura;

• sa aiba calitatea de asociat, membru in organele de conducere, administrare sau control la societati civile, societati comerciale, inclusiv banci sau alte institutii de

credit, societati de asigurare sau financiare, companii nationale, societati nationale ori regii autonome;

• sa desfasoare activitati comerciale, direct sau prin persoane interpuse;

• sa aiba calitatea de membru al unui grup de interes economic ( Art. 102).

Detalierea incompatibilitatilor adresate magistratilor reprezinta un punct pozitiv al acestei reglementari, desi astfel de incompatibilitati erau prevazute, in mod generic, in legislatia veche. In plus, ele nu au fost considerate o problema in rapoartele Comisiei Europene.

Legea stipuleaza, in mod expres obligatia magistratilor de a nu se subordona scopurilor si doctrinelor politice (Art. 103), lucru care era numai subinteles in legea veche.

Este impusa totodata, obligatia magistratilor de a reclama orice ingerinta in actul de justitie de natura politica sau economica, din partea unei persoane fizice sau juridice ori a unui grup de persoane (Art. 107).

Aceste doua cerinte, insotite de sanctiuni disciplinare pentru nerespectarea lor, constituie un pas important pentru asigurarea unei independente decizionale a magistratilor. Totusi merita observat faptul ca se incearca asigurarea independentei magistratilor prin scoaterea acestora de sub tutela executivului, lucru cerut de altfel de multi ani de Rapoartele de progres ale Comisiei Europene. Acest lucru nu poate fi realizat decat printr-o schimbare de lege fundamentala, care este deja proiectata , si care va modifica modalitatea de numire, promovare , sanctionare si demitere a judecatorilor.

Pe de alta parte legea a imbunatatit cadrul legal necesar pentru prevenirea si controlul coruptiei si armonizarea legislatiei nationale cu prevederile Conventiei penale privind coruptia a Consiliului Europei, ratificata de Romania prin Legea nr.27/2002 si Conventia privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si Protocoalele sale aditionale, elaborate in baza articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene.

Legea cuprinde dispozitii privind incriminarea faptei „cumparatorului de influenta”, largirea sferei persoanelor care savarsesc fapte de coruptie, infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene, majorarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale pentru infractiunile de coruptie si infractiunile impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene si constituirea obligatorie a completelor specializate in judecarea faptelor prevazute in Legea nr.78/2000, formate din 2 judecatori.

In scopul inlaturarii birocratiei, prevenirii coruptiei si a comportamentului arbitrar ori abuziv din partea magistratilor si personalului auxiliar, Ministerul Justitiei a procedat la identificarea sectoarelor vulnerabile si a factorilor de risc existenti in interiorul justitiei, respectiv: cetatenia, relatiile cu publicul, activitatile economice, de investitii si administrative, resursele umane si organizare, activitatile judiciare, penitenciarele, grefele si arhivele, birourile de carte funciara, activitatea de repartizare a cauzelor.

Inca din anul 2001 au fost luate masuri cu caracter administrativ pentru prevenirea actelor de coruptie si intarirea disciplinei in randul magistratilor si personalului auxiliar. Masurile privesc redefinirea, in cadrul noului Regulament, a sistemului de selectie, numire si promovare; cresterea rolului controlului si sporirea exigentei in evaluarea si sanctionarea abaterilor disciplinare si a faptelor de natura penala; ridicarea nivelului de pregatire profesionala; imbunatatirea conditiilor de lucru prin construirea de noi sedii pentru instante si parchete; asigurarea unei salarizari corespunzatoare.

Masurile specifice de stopare a birocratiei constau in instituirea, prin ordinul ministrului justitiei nr.854/2002 a unor norme stricte si clare privind modul de acordare a audientelor, de primire si rezolvare a petitiilor, care sa asigure adoptarea in termen a unor solutii legale si temeinice.

A fost infiintat Secretariatul Tehnic care asigura evidenta si circulatia unitara a documentelor in cadrul institutiei si a fost instituit un sistem informatizat de evidenta a accesului in minister.

Serviciul de informatii si protectie anticoruptie din cadrul Ministerului Justitiei a asigurat, prin valorificarea eficienta a informatiilor, o protectie anticoruptie reala, de natura sa garanteze caracterul echitabil al actului de justitie si sa previna coruptia in randul magistratilor.  

In vederea prevenirii si controlului faptelor de coruptie, intr-un domeniu auxiliar justitiei care este cel al medicinei legale, prin Ordonanta Guvernului nr.57/2001 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activitatii si functionarea institutiilor de medicina legala, a fost adoptat un set de masuri avand ca scop sporirea controlului, imbunatatirea sistemului de numiri pentru functiile de conducere si intarirea legalitatii in activitatea de medicina legala.

Aparitia unor noi forme de criminalitate precum: spalarea banilor, criminalitatea organizata, criminalitatea informatica si traficul de persoane au impus o reactie legislativa prompta, care sa determine intarirea actiunilor de prevenire si control a criminalitatii, in general si a criminalitatii organizate, economico-financiare si coruptiei, in special.

Legea nr.656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor contribuie la armonizarea legislatiei interne cu prevederile Conventiei europene privind spalarea, depistarea, sechestrarea si confiscarea produselor infractiunii, ratificata de Romania prin Legea nr.253/2002 si ale Conventiei O.N.U. impotriva criminalitatii organizate transnationale, ratificata prin Legea nr.565/2002. Potrivit noii legii, spalarea banilor este incriminata indiferent de natura infractiunii din savarsirea careia provine bunul.

In vederea reprimarii actelor de criminalitate organizata, prin Legea nr.565/2002 a fost ratificata Conventia O.N.U. impotriva criminalitatii transnationale organizate si cele doua protocoale aditionale semnate de Romania, ceea ce a impus elaborarea unui act normativ care sa asigure crearea cadrului juridic corespunzator in domeniu si transpunerea in dreptul intern a prevederilor documentelor juridice internationale mentionate.

Programul PHARE 1999 de intarire a capacitatii institutiilor statului de lupta impotriva coruptiei si a criminalitatii organizate este o dovada a faptului ca Romania acorda prioritate prevenirii si combaterii coruptiei.

Programul are doua componente: una de infratire institutionala si a doua de investitii.

Pentru prima componenta, de infratire, a fost aleasa Spania ca stat partener din cadrul Uniunii Europene. Conventia de infratire a fost semnata in august 2001.

O importanta parte din activitatile prevazute in conventie s-a referit la evaluarea cadrului legislativ si institutional anticoruptie, propuneri de imbunatatirea legislatiei in materie. Partenerii spanioli au fost implicati in elaborarea proiectelor de legi cu impact asupra combaterii coruptiei; printre acestea se evidentiaza Ordonanta de Urgenta privind Parchetul National Anticoruptie (OU 43/2002, M Of. 244/11.04.2002 ), aprobata prin Legea nr. 503/2002.

Coruptia nu trebuie privita ca fenomen singular, separat, ea fiind intr-o stransa corelatie cu o serie de mecanisme distructive si de dereglare politica, economica, normativa si morala, dovedind prin aceasta o sfidare la adresa intregii societati.

Analiza fenomenului coruptiei trebuie facuta din perspective multiple, nu numai juridice, ci si criminologice, sociologice, psihologice etc. Coruptia apare ca fiind „comportamentul care deriva de la indatoririle normale ale unui rol public sau violeaza legi impotriva exercitarii anumitor tipuri de influenta: mita, nepotismul, deturnare de fonduri.

Coruptia incepe cu ascunderea sau deformarea realitatii, pentru a obtine anumite rezultate la care nu se poate ajunge promovand adevarul si continua cu plasarea in posturi si promovare a rudelor, prietenilor, inclusiv amicilor politici. Ea este urmata de darea si primirea de foloase patrimoniale sau de alta natura pentru obtinerea unor drepturi cuvenite, pentru ca la un nivel superior sa se recurga la darea sau primirea unor foloase patrimoniale pentru obtinerea unor drepturi sau avantaje necuvenite.

Analiza criminologica a fenomenului coruptiei isi propune identificarea, explicarea si prevenirea cauzelor obiective (sociale, economice, politice si culturale) si subiective (legate de personalitatea individului) care contribuie la nasterea si evolutia acestui fenomen.

Cauzele obiective pot fi atat generale, marcate de costul ridicat al vietii, lipsa de elasticitate a politicii fiscale, cat si speciale, cum ar fi cele politice, administrative etc. Cauze de ordin politic ar fi: lipsa autoritatii puterii politice, incapacitatea guvernantilor de a sanctiona abaterile guvernantilor. Cele juridice se refera la ineficienta legilor conjugata cu lipsa de fermitate in aplicarea acestora, devansarea juridicului de realitatea infractionala si slaba motivare financiara a membrilor organelor juridice. Dintre cauzele administrative putem enumera: existenta unui sistem birocratic complicat, greoi, controlul insuficient si ineficient.

In categoria cauzelor socio-culturale intra automatizarea excesiva a societatii si existenta mentalitatii conform careia individul care actioneaza cu succes la limita sau impotriva legii, este apreciat, precum si toleranta fata de mica coruptie ca dovada de respect, recunostinta si buna crestere fata de functionarul public.

Cauzele subiective tin de personalitatea individului. Omul este un produs al mediului si isi elaboreaza constient atitudinea fata de acest mediu, dar la aceasta atitudine contribuie si particularitatile personalitatii sale. In consecinta, cauzele de ordin subiectiv trebuie cautate in modul in care indivizii au perceput si asimilat informatiile perturbante aparute in contextul schimbarii sociale. Indivizii cu o accentuata orientare antisociala a personalitatii, chiar cu antecedente penale, au perceput schimbarea ca pe o excelenta oportunitate pentru savarsirea unor fapte antisociale orientate spre profit. Constatand ca pot opera fara teama, ei s-au dovedit abili si inventivi. Actele lor infractionale constituie rezultatul unei stari de frustrare pe un fond psihologic marcat de spiritul de competitie si dorinta de a trai mai bine, in conditiile in care societatea a valorizat ideea bunastarii personale, dar nu a oferit mijloace legale, pentru a face posibila aceasta stare.

In ceea ce priveste metodele folosite de infractori, din cercetarile efectuate rezulta ca, pentru intrarea in posesia unor sume de bani sau alte foloase materiale, elementele necinstite utilizeaza in principal urmatoarele metode:

q               pretind si primesc, direct sau prin intermediari, diferite foloase de la persoanele carora sunt obligate a le indeplini cererile conform atributiilor de serviciu (eliberari de acte, executarea unor lucrari, etc.) sau de la persoanele care urmeaza a raspunde material sau penal in cazul cand functionarul si-ar indeplinii in bune conditii atributiile de serviciu (constatarea unor lipsuri sau plusuri in gestiune, abuzuri in exercitarea profesiunii, executarea de controale etc.);

q               prin invocarea unor motive mai mult sau mai putin reale tergiverseaza rezolvarea celor solicitate, determinandu-i prin aceasta pe solicitanti sa le dea bani sau alte foloase materiale;

q               creeaza impresia ca pentru indeplinirea actului este necesar sa depuna un efort in plus, il favorizeaza pe cel in cauza fata de alte persoane ori incalca legea prin rezolvarea favorabila a celor solicitate;

q               pretind, pentru incheierea unor contracte, efectuarea unor prestari de servicii ori interventii la organele puterii de stat, asa-zisele „comisioane” pe care le depun in conturi personale.

Avand in vedere ascensiunea fenomenului de coruptie in prezent, se impune o reglementare distincta a faptelor de coruptie, cu instituirea unor masuri adecvate de prevenire si combatere a tuturor faptelor ce se pot circumscrie notiunii de coruptie.

Nu in ultimul rand, inlaturarea coruptiei presupune masuri de ordin educational, respectiv eliminarea mentalitatii de tip orientalo-balcanic si a tolerantei fata de mica coruptie, perceputa de opinia publica drept o dovada de buna crestere si recunostinta fata de functionarul care indeplineste un act conform atributiilor sale.

In prezent, in Romania se manifesta o preocupare sporita fata de acest fenomen, concretizata in crearea de organisme specializate, inasprirea sanctiunilor, cooperarea cu alte tari si organisme inter­nationale.