Influentele globalizarii asupra obiectivelor de securitate internationala

INFLUENTELE GLOBALIZARII ASUPRA OBIECTIVELOR DE SECURITATE INTERNATIONALA

Ca orice fenomen din natura, gandire si societate, globalizarea ca proces atotcuprinzator si implacabil al zilelor noastre are in mod firesc toata gama de consecinte in aria sa de manifestare, atat cu caracter benefic cat si cu urmari nefaste.

1 Aspecte pozitive ale globalizarii

Abordarea aspectelor pozitive ale globalizarii, in contextul in care prezenta lucrare isi propune identificare aspectelor negative ale acesteia, consideram ca le putem judeca in mod rezonabil.

Dupa cum rezulta si din Raportul Mileniului, avantajele globalizarii constau, in principal, in crestere economica rapida, standarde de viata ridicate, aparitia unor noi oportunitati pentru cetateni in domeniul serviciilor.

In ceea ce priveste dezvoltarea economica rapida, trebuie amintite cazurile reprezentate de Tigrii Asiatici. Sintagma este folosita pentru descrierea economiilor din Hong Kongu, Singapore, Coreea de Sud si Taiwan. Intre anii 1960-1990, aceste entitati au cunoscut o crestere economica sustinuta si o industrializare fara precedent.

La debutul anilor 1960, unele dintre aceste entitati erau la un stadiu de dezvoltare economica similar tarilor africane, dar au beneficiat din plin de un nivel al educatie mai mare al populatiei, acces mai usor la pietele internationale, prin intermediul accesului la principalele oceane si la raurile navigabile si, mai ales, investitii straine venite in cautarea unor piete a muncii slab retribuite. Toate aceste aspecte au declansat un boom economic uimitor si neasteptat chiar si pentru actorii principali ai acestui demers.

Un caz similar este si in Europa, Irlanda fiind cunoscuta ca Tigrul Celtic iar Estonia ca Tigrul Baltic, in timp ce Chile este cunoscut ca Tigrul Latino-american.

Din analizare acestor exemple concrete, se pot desprinde cateva trasaturi, esentiale pentru atingerea unei dezvoltari economice rapide si durabile:

educarea unei forte de munca dornica sa absoarba noile tehnologii;

dobandirea tehnologiei avansate din strainatate prin incurajarea investitiilor straine;

- investitii substantiale in infrastructura informationala: computere, telecomunicatii, software;

existenta unei strategii coerente la nivel national pe termen lung, care sa nu capete dimensiunile unui dirijism.

Referitor la standarde de viata ridicate, prin globalizarea economica se tinde catre asigurarea la un nivel ridicat al necesitatilor curente. Aceasta tendinta are ca principal motor individul si nu statul. Organismele statale nu pot interveni in acest proces, ci doar pot incerca asigurarea unui echilibru intre expansiunea economica a unor state si economia nationala care, fara actiuni concrete si coordonate, poate disparea ca rezultat al acestei competitii. Toate statele importante, precum si organizatiile economice regionale sau internationale impun reguli si conditii pentru limitarea efectelor negative ale dezvoltarii accelerate si haotice a economiilor unor state precum China.

La fel de important este si efectul globalizarii asupra aparitiei de noi oportunitati. In statul global, indivizii pot lucra oriunde in lume, in orice domeniu de pregatire, pot deschide afaceri care sa se extinda la nivel internationale. Sunt doar cateva conditii importante, dar nu greu de atins, de fiecare cetatean global. Ne referim la cunoasterea limbii statului de destinatie si o educatie sociala si profesionala corespunzatoare.

2 Amenintarile si pericolele la adresa securitatii umane, ca aspecte negative ale globalizarii

Revenind la tema principala a studiului, in paginile ce urmeaza vom incerca sa identificam, daca nu in mod exhaustiv, macar complex, principalele aspecte negative ale globalizarii.

Unii autori considera ca cel mai mare pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul acesteia ii inghite pur si simplu.

In procesul globalizarii, oamenii sunt cuceriti de piata, dopati de televiziune, sport sau internet, traind in acelasi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vietii, un dezastru cultural si educational global, simptom ingrijorator, dar sigur, al barbarizarii societatii viitorului. Individul este atomizat si centrat doar pe aspectul economic al vietii, catre consum din ce in ce mai mare, fiind golit de cultura, politica, sens, constiinta, religie si orice transcendenta.

In lucrarea sa, “McDonaldizarea societatii”, George Ritzer[1] prezinta „ procesul prin care principiile restaurantului fast-food (McDonald’s), incep sa domine din ce in ce mai multe sectoare in societatile americane, precum si in restul lumii.”

Cartea se fundamenteaza pe baza teoriei rationalizarii formulate de Max Weber, care descrie modul in care lumea occidentala moderna, a reusit sa devina din ce in ce mai rationala, adica dominata de eficienta, previzibilitate, calculabilitate si tehnologii care controleaza oamenii.

Managementul stiintific si birocratia au furnizat principiile fundamentale pe care s-au construit retelele fast-food, urmarind modelul descris de Weber, insa s-a ajuns la standardizare si la un soi de imperialism cultural, caracterizat paradoxal in sporirea ineficientei, costuri mari, o distractie iluzorie si o falsa calitate.

Se pune problema efectelor globalizarii sau mai degraba a americanizarii, despre care Friedman spune : „ globalizarea are in mod limpede o fata americana: are urechile lui Mickey Mouse, mananca Big Mac, bea Coca-Cola sau Pepsi, si foloseste un laptop IBM sau Apple , utilizeaza Windows ’98 […].

Aceasta carte are menirea de a informa asupra schimbarii sociale vaste ce se petrece continuu in jurul nostru, reprezentand un avertisment asupra puterii de seductie a ispitelor mcdonaldizarii, a modului in care aceasta copleseste culturile locale, influentand obiceiurile societatii ca intreg. Haosul cu care ne confruntam astazi deriva din faptul ca, pornind de la dezvoltarea tehnologica si economica, ale carei origini provin in special din Statele Unite, un numar important al activitatilor umanitatii se situeaza pe o scala si un orizont atat de mari, incat au depasit granitele nationale, in limitele carora statele suverane isi exercita dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care ascunde mai multe decat lasa sa se inteleaga. Pe masura ce domeniul activitatilor umane se extinde dincolo de reglementarile statului-natiune, legalitatea si regulile au devenit prea stramte.

Noii jucatori au trebuit sa faca fata provocarii iscate de guvernarea de tip monopol; au aparut corporatiile multinationale, pietele financiare globale, organizatiile non-guvernamentale, dar si organizatii criminale si retele teroriste internationale.

Activitatea acestor noi jucatori nu este acoperita de conventiile internationale, care se bazeaza pe intelegeri formale intre statele-natiune, pentru ca acestea nu au fost capabile pana acum sa gaseasca un teren comun pentru intelegeri care vizeaza problema globalizarii.

La inceputul secolului XX o serie de schimbari economice si politice au redus dramatic volumul si importanta fluxurilor comerciale internationale. Dar, dupa cel de-al doilea razboi mondial, cand au fost create institutiile financiare FMI si GATT, trendurile s-au inversat. In mediul economico-financiar de dupa cel de-al doilea razboi mondial, stimulat de catre institutii economice internationale si programe de reconstructie si dezvoltare, comertul international a crescut brusc. Incepand cu anii ’70, efectele acestui tip de comert deveneau mult mai vizibile atat in privinta beneficiilor, cat si prin efectele distrugatoare.

Chiar daca aceste trei aspecte sunt interdependente, este util sa distingem efectele globalizarii in mediile economice, politice si culturale. Alt aspect cheie al globalizarii este schimbarea in tehnologie si inovatie, in special in sectoarele transporturilor si telecomunicatiilor, despre care se crede ca au ajutat la crearea satului global primordial. Mondializarea este o miscare mondiala care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai mult declararea unui teritoriu specific – un oras, un municipiu, un stat, de exemplu – ca teritoriu international, mondial, cu responsabilitati si drepturi la scara internationala.

Raportul Mileniului[2], adoptat in septembrie 2000 la Summit-ul Mileniului, de 191 tari, printre care si Romania, identifica 8 Obiective de Dezvoltare ale Mileniului (ODM), care constau, in principal, in:

1.       Reducerea saraciei severe

2.       Realizarea accesului universal la educatia primara

3.       Promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor

4.       Reducerea mortalitatii infantile

5.       Imbunatatirea sanatatii materne

6.       Combaterea HIV/SIDA, malariei si a altor boli

7.       Asigurarea sustenabilitatii mediului

8.       Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

Prin adoptarea de catre fiecare tara a unor tinte corelate ODM, specifice contextului national, s-a constituit un mecanism de monitorizare a progresului la scara nationala, regionala si globala. La nivelul tarii noastre, monitorizarea este facuta de catre Guvern, cu sprijinul agentiilor ONU din Romania si a unor organizatii neguvernamentale.

1. Reducerea saraciei severe

La nivel global, peste un miliard de persoane traiesc cu mai putin de un dolar pe zi. Subnutritia reprezinta principala cauza de deces in randul copiilor. Din aceste considerente, dublul angajament asumat este de a injumatati, pana in 2015, numarul persoanelor al caror venit este mai mic de un dolar pe zi si al oamenilor care sufera de foame.

Nivelul saraciei extreme a scazut de la aproape o treime din populatia globului in 1990 la o cincime in 2004. Daca aceasta tendinta va continua, tinta ODM de reducere a saraciei va fi atinsa la nivel global si la nivelul majoritatii regiunilor. Ritmul progreselor inregistrate in Africa Sub-sahariana (rata saraciei a scazut cu aproape 6% fata de 2000), nu va permite  insa atingerea tintei de reducere a saraciei pana in 2015.

Realizarea accesului universal la educatia primara

Peste o suta de milioane de copii din intreaga lume nu au acces la educatie, acestia provenind in special din tarile cele mai putin dezvoltate. Lipsa accesului la educatie reduce sansele si oportunitatile acestora si ingreuneaza eforturile de combatere a saraciei.

In urma cu 20 de ani, 8 din 10 copii frecventau invatamantul primar la nivel global. Astazi, cifra a crescut la 9 din 10, dar atingerea nivelului de 100% reprezinta o mare provocare. Conform Raportului Global de Monitorizare din 2007, numarul copiilor care au acces la invatamantul primar a crescut la 570 milioane, ramanand in afara sistemului de scolarizare aproximativ 72 milioane.

3. Promovarea egalitatii intre sexe si afirmarea femeilor

Multe persoane de sex feminin din tarile cele mai putin dezvoltate se confrunta cu dificultati in a accede la sistemul de invatamant sau in a-si gasi un loc de munca. In aceste conditii, femeile se afla in imposibilitatea de a-si asigura viitorul si de a contribui la economia tarii. In ciuda progreselor inregistrate in ultimii ani, numarul fetelor care nu sunt inscrise in sistemul de invatamant (aproximativ 60 milioane) este mai mare decat al baietilor (aproximativ 45 de milioane).

4. Reducerea mortalitatii infantile

In tarile cele mai putin dezvoltate, aproape 11 milioane de copii mor anual, din cauza unor boli curabile, cum ar fi diareea sau malaria, fenomenul putand fi evitat printr-o mai buna nutritie si un tratament medical corespunzator. Obiectivul vizeaza reducerea cu doua treimi a ratei mortalitatii in randul copiilor sub 5 ani. In ultimele doua decenii, rata mortalitatii copiilor cu varste mai mici de 5 ani a scazut cu aproape 20%. Rata mortalitatii ramane ridicata in multe tari, in ciuda progreselor inregistrate in anumite regiuni. Se estimeaza o reducere a ratei mortalitatii la mai putin de o patrime pana in 2015. Cele mai putine progrese se inregistreaza in Africa sub-sahariana, unde conflictele armate, cresterea demografica, lipsa investitiilor in servicii medicale si raspandirea HIV/SIDA contribuie la agravarea situatiei. 

REFERAT: Consiliile locale REFERAT: Procedura incheierii si executarii contractelor administrative

5. Imbunatatirea sanatatii materne

Mai mult de 500.000 de femei mor anual ca urmare a complicatiilor tratabile survenite in urma sarcinii sau a nasterii. Pe termen lung, progresul real va depinde de imbunatatirile aduse in alte domenii, cum ar fi statutul femeilor, subnutritia si o mai buna educatie.  

6. Combaterea HIV/SIDA, malariei si a altor boli

Raspandirea HIV/SIDA, a malariei si a tuberculozei produce efecte devastatoare in tarile sarace, fiind inregistrata anual o crestere a numarului de imbolnaviri, in special cu virusul HIV/SIDA.

Numarul persoanelor decedate in urma infectarii cu HIV/SIDA a crescut in 2006 la 2,9 milioane, in timp ce numarul persoanelor infectate cu HIV/SIDA a crescut de la 36,9 milioane in 2004 la 39,5 milioane in 2006.

Malaria a provocat in 2005 moartea a peste 18% din copiii sub 5 ani, in timp ce tuberculoza a ucis 1.6  milioane de oameni in 2005.

7. Asigurarea unui mediu durabil

Populatia saraca are, de cele mai multe ori, acces limitat la apa si aer curat, esentiale pentru sanatate. In acelasi timp, populatia saraca este cea mai afectata de pe urma schimbarilor climatice si a degradarii mediului, fiind dependenta de resurse naturale cum ar fi cheresteaua, recoltele din agricultura, combustibil si minerale. Pentru tarile in curs de dezvoltare, utilizarea rationala a resurselor naturale este esentiala pentru dezvoltarea durabila.

Accesul populatiei la apa potabila a crescut de la 78% in 1990 la 83% in 2004. In ciuda acestor progrese, situatia sociala si politica din statele Africii Sub-sahariene va impiedica, cel mai probabil, atingerea tintei ODM stabilita pentru 2015.

8. Crearea de parteneriate globale pentru dezvoltare

O conditie esentiala pentru prosperitatea tarilor in curs de dezvoltare este participarea acestora la comertul international. In acelasi timp, se impune o mai mare implicare a tarilor dezvoltate pentru a reduce saracia, precum si in privinta stergerii sau esalonarii datoriilor externe. Comertul cu statele cele mai putin dezvoltate reprezinta doar 0,4% din comertul mondial. De asemenea, una din principalele probleme cu care se confrunta tarile cele mai putin dezvoltate este accesul la pietele din tarile dezvoltate. Conform estimarilor Bancii Mondiale, eliminarea tuturor barierelor comerciale ar genera 350 de miliarde USD pentru tarile cu venit scazut si mediu.

Desi foarte importante obiectivele stabilite la nivelul ONU, de interes pentru referatul nostru este translatarea catre consecintele nocive al globalizarii in materia internationalizarii insecuritatii, ca efect direct al dorintei justificate de asigurare a securitatii si pacii internationale. Principalele paliere catre care ne vom indrepta atentia, dat fiind impactul major asupra obiectivelor de securitate internationala, sunt: terorismul, traficul de arme, de persoane si de stupefiante, crima organizata transfrontaliera, afectarea suveranitatii statale, problematica armelor de distrugere in masa.

1 Terorismul

In lucrarea “Terorismul ca amenintare mereu actuala”[3], dr. Nicolae DOLGHIN afirma ca “Intransigenta comunitatii internationale fata de retelele teroriste si infrastructura lor, masurile adoptate la nivel global, spectrul impunerii unor sanctiuni grave, inclusiv de natura militara, impotriva statelor banuite ca ar incuraja terorismul isi vor etala rezultatele imediate in diminuarea pe termen scurt a frecventei, ariei de raspandire a actiunilor teroriste si consecintelor acestora. Pe termen lung, insa, amenintarea ramane, cu forme de manifestare mult mai perfide, dar si cu consecinte greu de banuit pentru ca insasi societatea in care traim ofera oportunitati multiple, globalizarea fiind una dintre ele.”

Astfel, in contextual larg al dezvoltarii societatii moderne, terorismul va ramane principala amenintare la securitatea mondiala, putand fi combatut doar prin eforturi multilaterale, comune si multidimensionale.

Din aceeasi lucrare, transpare scepticismul autorului care considera “greu de crezut ca fenomenul va putea fi stins vreodata definitiv, precum un razboi obisnuit, ori o epidemie grava. Raporturile invingator-invins vor avea alta natura, iar spatiul si timpul in care ele se manifesta se vor exprima in indicatori mult mai relativi si delicati.”

In speranta ca viziune mentionata va fi invalidata de evolutiile viitoare din domeniul prevenirii si combaterii terorismului, apreciem ca masurile care sa elimine manifestarile distructive ale unor grupuri structurate trebuie luate acum. Asa cum afirma, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, generalul american George Patton, “un plan bun executat cu violenta astazi, est mai bum decat un plan perfect executat maine”.

O data cu atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 s-a demonstrat ca globalizarea a cuprins nu doar zona economicului, a comertului si finantelor, a culturii si mediului, ci si a violentei, a terorii, a crimei organizate. Mai mult, pentru prima oara, terorismul a reusit sa demonstreze ca poate actiona la nivel global, in orice mediu si asupra oricarui stat.

Al-Qaeda, cea mai importanta entitate terorista la acest moment activeaza in toate zonele lumii, din Asia si pana in America, dovedind o adaptabilitate extraordinara in raport cu masurile luate de statele afectate. Deloc de neglijat este ca adaptarea rapida si eficienta se datoreaza pe de o parte organizarii de tip cuib, dar, pe de alta parte, ajutorului financiar, uman si logistic acordat de regimuri fundamentaliste, indiferent daca acestea sunt de sorginte musulmana, de extrema stanga sau dreapta.

George W. Bush, fostul presedinte al SUA releva, intr-un discurs, ca „zeci de mii de voluntari au fost antrenati in taberele de pregatire afgane ale gruparii. Multi dintre acestia facusera doar o instructie sumara si doar cei mai inzestrati recruti trecusera intr-un stadiu avansat, fiind pregatiti pentru acte teroriste si o eventuala cooptare in Al-Qaeda. In acelasi timp, mai multe mii de membri ai Al-Qaeda sunt risipite in saizeci de tari in jurul globului, iar serviciile secrete americane cred ca, in cele din urma, aceasta mare S.A. care este Razboiul Sfant se va sparge in mici concesiuni locale: o adevarata hidra cu multe capete.”

Terorismul este privit ca antipod al dezvoltarii civilizatiei, ca un conflict intre modernism si conservatorism. Se considera ca fortificarea in lumea actuala a perceperii vietii umane ca valoare principala in toate tarile dezvoltate ale Occidentului este deja o consecinta a combaterii si reprimarii infractiunii de terorism. Teroristii isi dau seama ca cea mai buna cale de a forta guvernele sau comunitatea internationala este sa demonstreze capacitatea lor de a ameninta viata umana. Posibilitatea de a se comite un act de terorism, invariabil, suscita neliniste in masele populare, iar structurile de putere sunt obligate sa restabileasca linistea in societate, chiar si acceptand cedari.”

Terorismul nu este un fenomen aparut recent. Exista din toate timpurile si, desi a avut manifestari diferite, scopul a fost intotdeauna acelasi. Amintim Irlanda de Nord, unde terorismul este metoda preferata de a exterioriza nemultumirea si pretentiile politice ale extremistilor armatei republicane Irlandeze. Acum, aproximativ 60% din populatia Irlandei de Nord sunt protestanti, restul 40% - catolici. Protestantii sunt priviti ca „loialisti' din perspectiva loialitatii lor fata de Coroana Britanica si sustinerii din partea lor a uniunii politice dintre Irlanda de Nord si Marea Britanie. Catolicii, in corespundere cu doleanta lor de a vedea o Republica Irlandeza unica, sunt cunoscuti ca „nationalisti' si „republicani'. Conflictul din Irlanda de Nord este un caz clasic de terorism a unei minoritati etnice. ARI incearca sa „elibereze' teritoriul pe care majoritatea de aici refuza de a fi „eliberati'.Teroristii, insistent si consecutiv, dau dovada de interes fata de tehnologiile militare.

Un razboi necrutator cu guvernele Frantei si Spaniei duc separatistii cu activitati extremiste din Tara Bascilor.

Inca in 1968, organizatia Euscadi Ta Askatasuna (Basconia si libertatea) (ETA) si-a anuntat intentia de a crea un stat independent al bascilor in componenta a trei provincii din Spania si a patru provincii din Franta. Tratativele de ani de zile dintre guvern si ETA, deocamdata nu s-au soldat cu rezultate pozitive.

Cunoscuta secta nipona „Aum sinrike' a pus in functiune producerea gazului neuro - paralizant sarin, pe care l-a aplicat in martie 1995 in timpul atacului soldat cu multe victime in metroul din Tokio. Secta a incercat sa produca arma biologica, tehnologii capabile de a provoca cutremure de pamant puternice, a efectuat cercetari autonome in domeniul nuclear. Secta, prin firme computerizate conexe acesteia, a reusit sa isi vanda produsele la 190 organizatii mari din Japonia, inclusiv Sectiei de politie din Tokio. Secta avea acces nelimitat la bazele de date ale Departamentului securitatii nationale. Acesta a venit cu o comanda catre „Aum senrike' de a crea un sistem de securitate a computerelor departamentului militar impotriva accesului nesanctionat. Gruparea lui Ashara a dobandit posibilitatea de a controla miscarile tuturor masinilor patrula din capitala. Utilizand canalul computerizat, sectantii „au facut download', din baza de date au extras un masiv imens de date secrete cu privire la obiectele nucleare de peste hotare si alte date ce constituiau secrete de stat.

Terorismul s-a transformat intr-un mijloc de inlaturare a liderilor politici din India (Mahatma Gandi, Indira Gandi, Radjiv Gandi) si de intimidare a populatiei. Cu o regularitate infricosatoare au avut loc acte de terorism in Casmir, Sri-Lanka, Pakistan, Indonezia, Malaezia. In India miscarea extremista sikha din Punjab, precum si separatistii din statele sudice ale tarii, utilizeaza terorismul ca metoda principala de lupta.

Tot ca efect negativ al globalizarii terorismului pot fi identificate efectele negative ale masurilor abuzive luate de catre unele state in vederea prevenirii si combateri acestuia. Ne referim la cazuri precum Guantanamo, Abu-Graib sau inchisorile CIA, discutia putand continua la infinit.

2 Traficul de arme

Flagel al societatii internationale moderne, conflictele regionale cu potential enorm de a capata un caracter international sunt generate, in opinia noastra, de presiunea globalizarii asupra statelor care nu se bucura de stabilitate.

Nevoia de arme, in special cele de calibru mic si armament usor, a grupurilor aflate in conflict, au determinat aparitia structurilor care le ofera.

Constienta de pericolul real pe care il reprezinta conflictele regionale, caracterizate de un nivel ridicat al violentei, care se repercuteaza asupra persoanelor nevinovate si duc la disolutia autoritatii statale, Natiunile Unite au adoptat, la 20 iulie 2001, Programul de actiune al Natiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea si eradicarea traficului ilicit cu arme de calibru mic si armament usor in toate aspectele sale, in care se reafirma nevoia de complementaritate in implementarea acestuia la nivel global, regional si national.

Pentru a raspunde cerintei ONU, UE a adoptat, la randul acesteia, Strategia UE de combatere a acumularilor ilicite si a traficului de SALW (Small arms and light weapons) si munitie corespondenta[4], necesara in contextul in care extinderea terorismului, crimei organizate, declansarea si extinderea conflictelor, precum si in colapsul structurilor statale sunt consecintele ale productiei, transferului si circulatiei ilicite de SALW.

Intr-adevar, SALW au fost de departe factorul cel mai influent, au costat, din 1990, vietile a aproximativ 4 milioane de persoane, in timp ce aproximativ 18 milioane au fost obligati sa-si paraseasca locuintele si tarile.

Pentru a face fata acestor amenintari, strategia pledeaza pentru o Europa mai activa, mai coerenta si mai capabila, mai cu seama ca niciuna dintre amenintarile mentionate nu este strict militara si nici nu poate fi abordata prin mijloace strict militare, astfel ca, fiecarei amenintari trebuie sa-i fie opus un ansamblu de instrumente.

Pornind de la axioma conform careia securitatea este o preconditie a dezvoltarii, UE afirma ca toate conflictele distrug infrastructura, inclusiv infrastructura sociala, dar incurajeaza si criminalitatea, descurajeaza investitiile si fac imposibila activitatea economica normala.

Strategia identifica in mare masura cauzele care fundamenteaza aparitia traficului de SALW, dintre care enumeram:

a)       accesul sporit al actorilor ne-statali la stocurile de SALW, majoritatea din perioada Razboiului Rece;

b)       numarul armelor de calibru usor in circulatie in lume, fiind  estimat la aproximativ 600 milioane;

c)        'conflictele reziduale' intretinute de raspandirea ilicita de SALW, care au la baza mai putin cautarea avantajelor militare sau politice decat colapsul statului, coliziunea dintre partile in razboi sau accesul anumitor grupuri la resursele naturale si la comertul cu acestea;

d)       noile conflicte sunt purtate nu de armate, ci de factiuni inarmate oportuniste, fara disciplina militara, care sunt in mod frecvent responsabile de violari serioase ale dreptului umanitar si ale drepturilor omului impotriva populatiei civile, a femeilor si a copiilor in special;

e)       instrumentele acestor noi conflicte sunt in principal armele de calibru mic si armamentul usor.

Fenomenul SALW afecteaza acele state si regiuni care sunt deja cele mai instabile: anumite parti din America Latina, Asia Centrala si de Est, Balcanii si Orientul Mijlociu. Oricum, Africa ramane continentul cel mai afectat de conflicte interne agravate de fluxurile destabilizatoare de SALW.

In conformitate cu rapoartele ONU, la sfarsitul anilor '90, o proportie crescanda din SALW diseminat in Africa a provenit din stocurile de arme din Europa Centrala, de Est si Sud - Est. Implicarea firmelor si a oamenilor de afaceri originari din sau cu sediul in Europa Centrala si de Est in brokerajul si transportul ilegal de SALW a crescut in mod considerabil.

Pentru combaterea eficienta a flagelului reprezentat de SALW, strategia UE afirma obligatia semnificativa de a actiona, atat ca organizatie cat si prin intermediul statelor membre, prin aplicarea unui Plan de actiune care:

(a) va consolida multilateralismul eficient, astfel incat sa creeze mecanismele internationale, regionale sau in cadrul UE si al statelor membre pentru contracararea furnizarii si raspandirii destabilizatoare de SALW si munitie corespondenta. Uniunea trebuie sa-si consolideze politicile si activitatile de control al exporturilor in coordonare cu partenerii sai.

(b) va veni in intampinarea solicitarilor statelor care incearca sa reduca surplusurile din stocurile de SALW si munitie corespondenta, fie sub umbrela unei politici de reducere a stocurilor sau prin participarea in operatiunile DDR;

(c) va promova restructurarea unor situri industriale din Europa de Est si de Sud-Est care produc SALW la preturi reduse;

(d) va permite implementarea masurilor care vizeaza, in principal, factorii care favorizeaza cererile ilegale de SALW.

(e) va sprijini consolidarea statului de drept in tarile care sunt in continuare instabile.

In ceea ce priveste mijloacele concrete de care dispune UE pentru a implementa strategia, acestea se rezuma, in principal, la:

a) utilizarea intregului spectru al instrumentelor civile si militare de management al crizelor si al situatiilor post-conflict si de a contribui la reconstructie;

b) folosirea instrumentelor PESC si PESA pentru a le implementa politicile din domeniul SALW;

c) implementarea instrumentele de coordonare, precum EUROPOL si EUROJUST;

d) operatiuni de management civil al crizelor pentru a gestiona conflictele interne si tensiunile frontaliere si pentru a restabili un climat de securitate, prin pregatire de personal, asistenta si alte activitati de mentor;

e) operatiunile militare de management al crizelor, sub egida carora poate fi implementat controlul la frontiere se pot desfasura operatiunile de mentinere a pacii sau fortele de stabilizare si pot fi aduse contributii la operatiunile de dezarmare.

3 Criminalitatea organizata transfrontaliera

Un alt aspect negative al globalizarii il constituie criminalitatea transfrontaliera, care poate fi caracterizata ca fiind principala furnizoare de resurse pentru activitatile teroriste.

Potrivit Conventiei Natiunilor Unite impotriva criminalitatii transnationale organizate, criminalitatea de acest tip apare atunci cand activitatile infractionale sunt efectuate de un grup infractional organizat, alcatuit din trei sau mai multe persoane, care exista de o anumita perioada si actioneaza in intelegere, in scopul savarsirii unor infractiuni, pentru a obtine, direct ori indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material, in urmatoarele conditii:

a) este savarsita in mai mult de un stat;

b) este savarsita intr-un stat, dar o parte substantiala a pregatirii, planificarii, conducerii sale sau a controlului sau are loc intr-un alt stat;

c) este savarsita intr-un stat, dar implica un grup infractional organizat care desfasoara activitati infractionale in mai mult de un stat;  

d) este savarsita intr-un stat, dar are efecte substantiale intr-un alt stat.

Dimensiunea transnationala este data de faptul ca un grup criminal actioneaza pe teritoriul mai multor state, avand ca scop acumularea de resurse financiare prin mijloace ilegale, fiind vizate indeosebi traficul de droguri, contrabanda, evaziune fiscala, santaj, terorism, traficul de armament, de persoane, dar orientandu-se rapid spre domenii noi, cum ar fi: traficul ilegal de imigranti, obtinerea de fonduri si subventii de la stat, trafic de organe umane, infractiunile informatice etc.).

Din raporturile institutiilor politienesti si guvernamentale[5] ies in evidenta urmatoarele caracteristici ale criminalitatii organizate transnationale:

a) nu are frontiere;

b) ca si persoanele, bunurile, capitalurile si informatiile, circula din ce in ce mai liber si fara constrangeri;

c) a capatat o dimensiune si forme noi care reprezinta o amenintare pentru securitatea colectiva si democratie;

d) criminalitatea este strans legata de centrele urbane, portuare si strategice in plan economic si politic;

e) criminalitatea organizata exploateaza toate tulburarile si conflictele nationale si regionale (in fosta Iugoslavie, Irlanda, Balcani, Corsica, Kurdistan sau intre fostele republici sovietice).

Dupa cum faceam referire la inceputul subcapitolului, un aspect important al criminalitatii organizate este traficul de persoane. Pentru a lua masuri ferme, a fost adoptat, la nivelul Natiunilor Unite, Protocolul privind prevenirea, reprimarea si pedepsirea traficului de persoane, in special al femeilor si copiilor.

Inca din preambul, statele parti declara ca pentru o actiune eficace impotriva acestui fenomen este necesar ca din partea tarilor de origine, de tranzit si de destinatie sa existe o abordare globala si internationala cuprinzand masuri destinate prevenirii traficului, pedepsirii traficantilor si protectiei victimelor acestui trafic, in special prin respectarea drepturilor lor fundamentale internationale recunoscute.

De asemenea, comunitatea internationala, ingrijorata ca in lipsa unor instrumente juridice de nivel national si international care sa vizeze lupta impotriva exploatarii persoanelor, in special a femeilor si a copiilor, persoanele vulnerabile in fata acestui tip trafic vor continua sa nu fie protejate suficient, au decis ca prin masuri proprii si colective aceste infractiuni sa fie prevenite, reprimate si pedepsite corespunzator.

Cu toate acestea, chiar daca Romania a implementat recomandarile si dispozitiile internationale in materie in cadrul legislatiei interne, dispunand in acelasi timp de un sistem legislativ si institutional modern in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane, in spiritul tendintelor la nivel european, institutii si departamente specializate, iar personalul propriu este pregatit la un nivel superior, in Raportul[6] pe anul 2009 al Agentiei Nationale impotriva traficului de persoane se afirma ca “ femeile au continuat sa fie vulnerabile in special la exploatarea sexuala (63% dintre ele fiind traficate in acest scop, in scadere totusi fata de 2007 - 75%), totusi ponderea celor care au fost traficate pentru munca fortata a crescut (de la 17% in 2007, la 26% in 2008), majoritatea in agricultura (Spania, Cehia, Germania, Italia). Vulnerabilitatea cea mai mare o au femeile din categoria de varsta 18-25 de ani, 47% dintre victimele traficului fiind din aceasta categorie. Alaturi de victimele minore (27%), ele reprezinta marea majoritate a victimelor traficului de persoane de sex feminin, ceea ce demonstreaza faptul ca traficul de persoane are tinta predilecta exploatarea sexuala a tinerelor sub 25 de ani. Comparativ cu victimele de sex masculin, o pondere mult mai mare dintre victimele femei provin din mediul urban (45% comparativ cu 34%), totusi mediul rural reprezinta principala sursa de recrutare a victimelor din aceasta categorie. Majoritatea victimelor femei au fost racolate de catre persoane cunoscute, mai ales cunostinte/prieteni (265, reprezentand 43% din total) dar si de catre vecini, rude sau chiar partenerul de viata (95 victime - 16%), numai 40% fiind recrutate de necunoscuti.

Romania a inregistrat progrese notabile in domeniul prevenirii si combaterii traficului de persoane, astfel incat prin institutiile statului cu atributii in domeniu au fost solutionate multe dintre aspectele negative ale acestui segment al criminalitatii organizate semnalate in trecut.

4 Armele de distrugere in masa

In globalizarea insecuritatii la nivel international, se impunea a aduce in atentie problematica proliferarii armelor de distrugere in masa, care asociata cu recrudescenta terorismului ar putea provoca disparitia societatii moderne.

Caderea cortinei de fier, liberalizarea comertului si interconectarea indivizilor a generat, in acelasi timp, posibilitatea ca grupuri teroriste, sprijinite de criminalitatea transnationala pentru a intra in posesia WDM, sa reprezinte cel mai mare pericol al securitatii internationale la acest moment.

Nu este reconfortanta nici pozitia NATO care admite ca actiunile de cotracarare a proliferarii armelor de distrugere in masa “par sa fie din ce in ce mai greu de realizat”. Dificultatile intampinate de Franta, Germania si Marea Britanie in cadrul negocierilor cu Iranul privind viitorul programului sau nuclear sunt deosebit de instructive. In sens mai larg, Conferinta pentru Analiza Tratatului de Neproliferare Nucleara (NPT) din mai 2005 nu a putut ajunge la un acord asupra unei atitudini mai eficiente fata de tarile care se retrag din tratat sau genereaza suspiciunea ca incalca prevederile fundamentale ale acestuia. Eforturile depuse in cadrul ONU pentru a ingreuna accesul teroristilor la armele chimice, biologice, radiologice si nucleare (CRBN) nu au dat pana in prezent rezultatele dorite. Si, intrucat contextul international organizational pentru abordarea proliferarii devine mai complex – de exemplu, prin crearea Initiativei de Securitate in Domeniul Proliferarii (PSI) – intrebarile privind modul cum poate fi promovata sinergia si evitata duplicarea raman fara raspuns.”[7]

Avand in vedere rolul NATO, stabilit prin tratatul de infiintare, se ridica intrebarea asupra modului in care urmeaza sa-si defineasca locul in cadrul eforturilor internationale de combatere a proliferarii, in masura in care doreste sa ramana credibila ca institutie de securitate.

Documentul referitor la Politica Aliantei privind Proliferarea Armelor de Distrugere in Masa, aprobat la Istambul in iunie 1994 ramane documentul de fundamentare a politicii WDM a NATO, aliatii ajungand treptat la concluzia ca, in domeniul capabilitatilor militare, NATO poate oferi o „componenta unica si, pentru moment, de ne-inlocuit a arhitecturii institutionale internationale de contracarare a amenintarilor proliferarii”.

Chiar daca structura NATO este duala, avand o componenta diplomatico-politica si una militara, trebuie recunoscut faptul ca implicarea organizatiei in activitatile de proliferarea a WMD este limitata tocmai de aceasta dualitate. NATO trebuie sa fie astfel mandatata la nivel politic de catre statele membre dar si sustinute militar de acestea. Mai mult, NATO nu poate negocia acorduri internationale si nici reprezenta un coordonator al unor actiuni de limitare a proliferarii.

Neexistand o viziune strategica a tuturor membrilor agreata in ceea ce priveste modul si oportunitatea utilizarii fortei pentru prevenirea amenintarii WDM, NATO nu poate aborda, din punct de vedere militar, folosirea fortei. Fostul Secretar general NATO Jaap de Hoop Scheffer sublinia faptul ca „pana si cele mai bune capabilitati militare sunt inutile in absenta consensului si a vointei politice de a le folosi. Viziunile diferite ale aliatilor referitoare la intrebarile daca, unde si cum sa fie utilizata forta in raspuns la amenintarile WDM si teroriste au devenit evidente inainte de interventia militara din Irak din 2003. Totusi, dezbaterea neobisnuit de publica si generatoare de divergente in cadrul NATO de la inceputul lui 2003 a ascutit diferentele, in mod notabil asupra a ceea ce poate oferi legitimitate actiunilor militare impotriva unei amenintari percepute.”

Lipsa consensului, manifestata cu ocazia campaniei din Irak, precum si la continuarea actiunilor din Afganistan, duc la imposibilitatea generarii unei strategii comune in privinta WMD.

Un alt impediment, invocat de NATO, este si impunerea dificila a legalitatii, care nu reuseste sa inteleaga ca „dreptul international este dinamic, un produs al actiunii continue a oamenilor. Actiuni si politici care par sa nu respecte paradigme recunoscute, cum ar fi ceea ce in mod stereotip este deseori denumit unilateralism american, pot constitui un soc. Dar, pur si simplu, mentinerea neconditionata a continuitatii nu reprezinta o alternativa viabila.”[8]

Nu putem fi de acord cu aceasta afirmatie, deoarece, fara a accepta ca dreptul international este definit ca reprezentand consensul subiectelor de drept international, dinamica acestuia ar duce, in mod sigur, catre abuzuri.

In acest context, desi nu dispune de capabilitati militare comparabile cu cele ale NATO, UE a adoptat Strategia impotriva proliferarii armelor de distrugere in masa[9] pornind de la realitatea conform careia proliferarea acestora reprezinta o amenintare crescanda la adresa pacii si securitatii internationale. 

Strategia, adoptata de catre o organizatie care nu poate ignora pericolele reprezentate de proliferarea WMD, in contextul larg al terorismului, si-a propus urmatoarele actiuni concrete, astfel:

a) abordare multilateralista a securitatii, inclusiv a dezarmarii si a neproliferarii, care creeaza cea mai buna cale de mentinere a ordinii internationale si a angajamentelor de a supraveghea, implementa si intari tratatele si acordurile din domeniu;

b) neproliferarea trebuie sa fie linia de forta principala in politicile generale ale UE dar si ale statelor membre, adunand toate resursele si instrumentele disponibile;

c) sprijinirea institutiilor multilaterale insarcinate cu verificarea si supravegherea respectarii tratatelor din aceasta materie;

d)  eforturile in crestere au nevoie de intarirea corespunzatoare a capabilitatilor manageriale si de imbunatatirea coordonarii;

e) angajamentul de a dezvolta un control al exporturilor puternic coordonat national si international;

f) sa fie inclusa in eforturile internationale in materie, dar sa actioneze, la nevoie si prin forta pentru a contribui la securitatea internationala, sun conducerea Consiliului de Securitate al ONU;

g) cooperarea cu SUA si cu altii parteneri care impartasesc obiective comune;

f) solutionare, prin demersuri diplomatice, a conflictelor politice si sa promoveze in continuarea respectarea drepturilor omului;

Romania, stat cu angajamente atat in raport cu NATO, cat si in raport cu UE, a adoptat o serie de masuri menite sa contribuie la efortul general de contracarare a proliferarii WMD.

Astfel, Strategia de Securitate Nationala a Romaniei are un capitol special dedicat prioritatilor participarii active la constructia securitatii internationale, prin promovarea democratiei, lupta impotriva terorismului international si combaterea proliferarii armelor de distrugere in masa, afirmandu-se ca actiunea de “Combatere a proliferarii armelor de distrugere in masa” reprezinta o alta prioritate a preocuparilor vizand pacea si securitatea statelor lumii, din cauza amplificarii riscului de folosire irationala a rezultatelor dezvoltarii stiintei si tehnologiei moderne. In pofida unor progrese majore privind reducerea arsenalelor nucleare strategice si a unor succese importante obtinute in implementarea acordurilor internationale de neproliferare, pericolul distrugerii civilizatiei umane si a vietii, prin folosirea unor astfel de mijloace, se mentine inca ridicat. Sporesc, totodata, riscurile ca armele de distrugere in masa sa faca jonctiunea cu terorismul international sau ca terorismul nuclear sa fie promovat de regimuri iresponsabile. Aceste evolutii creeaza probleme grave de securitate la adresa cetatenilor, comunitatilor si institutiilor statelor democratice.”, masuri considerate necesare pentru ca “intr-o lume interdependenta, aflata sub presiunea proceselor de globalizare, promovarea democratiei reprezinta cea mai singura cale prin care se poate garanta libertatea oamenilor si respectul pentru demnitatea umana, existenta sigura a statului roman si prosperitatea natiunii, siguranta cetateanului si prezervarea identitatii nationale. Scopul acestei angajari este infaptuirea securitatii democratice, stare ce se realizeaza prin cooperare, modernizare accelerata si integrare, si permite participarea adecvata la gestiunea afacerilor globale, un rol activ in cadrul comunitatii euroatlantice, concentrarea eforturilor pe obiective vitale, specializarea pe roluri strategice si functionalitati relevante, precum si utilizarea eficienta a resurselor”.