Abordari conceptuale ale procesului de globalizare

ABORDARI CONCEPTUALE ALE PROCESULUI DE GLOBALIZARE

Pentru a asigura rigoarea stiintifica necesara unui demers de o asemenea importanta si intindere, consideram extrem de utila o definire a termenilor si sintagmelor pe care le vom uzita pe parcursul primului referat, astfel incat o abordare unitara sa fie insotita de o intelegere fara echivoc. Accentul principal va fi pus pe trasaturile si dimensiunile globalizarii si conexiunile acesteia cu securitatea internationala si nationala.

1.1 Aspecte generale

Desi un proces actual si prezent la toate nivelurile si in toate spatiile societatii moderne, nu exista o definitie clara si unanim acceptata a acestui termen.

Astfel, intr-una din abordari, globalizarea este definita ca fiind termenul intrebuintat pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat faptul ca evenimente care au loc intr-o parte a globului au repercusiuni din ce in ce mai ample asupra societatilor si problemelor din alte parti ale globului.

Site-ul InvestorsWords.com priveste globalizarea ca fiind procesul cresterii conectivitatii si interdependentii pietelor si afacerilor mondiale. Acest proces, crescut dramatic in ultimele doua decenii, cuprinde dezvoltarea tehnologica, facand posibil pentru toti oamenii sa realizeze, mai usor, calatorii, comunicatii si afaceri. In general, economiile statelor devin mai conectate la economiile celorlalte state. In acest context, au aparut lobby-uri pro - si anti - globalizare. Adeptii pro-globalizare sustin ca aceasta duce noi oportunitati pentru toti, creste gradul de competitivitate si creeaza agenti de productie mult mai eficienti. Adeptii anti-globalizare argumenteaza ca acest proces va priva grupuri sociale importante de resurse si nu vor fi capabili sa functioneze in conditiile cresterii presiunii competitivitatii, adusa de conectarea propriei economii la cea mondiala.[1]

Desi din cele enuntate transpare ideea ca globalizarea este un fenomen actual, care a cunoscut o dezvoltare accelerata in ultimele decenii, aceasta idee este, de la bun inceput, contestabila. Consideram ca tendinta de globalizare este o trasatura a rasei umane si a debutat cu incercarea de globalizare a puterii militare. Nu dorim sa amintim decat expansiunea fara precedent a imperiului lui Alexandru Macedon care nu dorea decat stapanirea, in interesul sau propriu, a unor vaste teritorii si civilizatii. Acelasi considerent a stat si la baza crearii Imperiului Roman si, in esenta, ratiunea de a fi a oricarui imperiu, din cele mai indepartate timpuri. Deloc de neglijat este ca, in subsidiar expansiunii militare, avut loc si transferul de civilizatie intre natiunile aflate in conflict.

Nu in ultimul rand, trebuie amintit cel mai important demers in domeniul asigurarii securitatii internationale, care in fapt a confirmat procesul globalizarii, este adoptarea, la San Francisco la 26 iunie 1945, a Cartei Natiunilor Unite. Acest document international, de o importanta capitala pentru limitarea pierderilor de vieti omenesti in conflicte armate, isi propune, inca din preambul, „sa izbaveasca generatiile viitoare de flagelul razboiului care, de doua ori in cursul unei vieti de om, a provocat omenirii suferinte de nespus, sa ne reafirmam credinta in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane, in egalitatea in drepturi a barbatilor si a femeilor, precum si a natiunilor mari si mici, sa cream conditiile necesare mentinerii justitiei si respectarii obligatiilor decurgand din tratate si alte izvoare ale dreptului international, sa promovam progresul social si conditii mai bune de trai intr-o mai mare libertate, sa practicam toleranta si sa traim in pace unul cu celalalt, ca buni vecini, sa ne unim fortele pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, sa acceptam principii si sa instituim metode care sa garanteze ca forta armata nu va fi folosita decat in interesul comun,
sa folosim institutiile internationale pentru promovarea progresului economic si social al tuturor popoarelor, am hotarat sa ne unim eforturile pentru infaptuirea acestor obiective.”[2]

Din citatul mentionat rezulta vocatia internationala a organizatiei si, mai important, acceptarea acesteia de catre toate statele parti la Carta Natiunilor Unite. Desi anumite aspecte cuprinse in tratat sunt contestabile pentru lipsa de concordanta cu actuala realitate, nimeni nu poate aduce in discutie lipsa de aplicare a acesteia. Astfel, niciun stat nu indrazneste sa declanseze un conflict fara respectarea prevederilor Cartei. Mai mult, acceptand extinderea la nivel global a prevederilor Cartei, organizatiile internationale cu vocatie militara reitereaza, in documentele de infiintare, principiul respectarii dispozitiilor acesteia, precum si caracterul global al securitatii internationale. Astfel, Tratatul Atlanticului de Nord afirma ca „Statele care sunt parte a prezentului Tratat isi reafirma credinta in obiectivele si principiile Cartei Natiunilor Unite, precum si dorinta lor de a convietui in pace cu toate popoarele si guvernele. Ele sunt angajate in salvgardarea libertatii, a mostenirii comune si a civilizatiilor popoarelor pe care le reprezinta, pe baza principiilor democratiei, libertatii individuale si a literei legii. Ele cauta sa promoveze stabilitatea si bunastarea zonei nord-atlantice. Ele sunt hotarate sa isi uneasca eforturile in scopul apararii colective si al pastrarii pacii si securitatii.”[3]

Mai aproape de realitate, Departamentul de stat pentru politica externa a SUA considera ca globalizarea nu este un fenomen si nici un trend trecator. Astazi este un sistem conector la nivel international si care structureaza politicile interne si relatiile externe ale tuturor statelor si trebuie acceptata ca atare. Mai mult, se apreciaza ca globalizarea este ca focul, nici rea, nici buna. Astfel, folosit cum trebuie, focul este folosit la prepararea hranei, dar folosit in alte moduri poate produce tragedii.[4]

Nici aceasta definitie nu este complet adevarata, deoarece porneste de la premisa ca totii actorii internationali cunosc folosirea focului. In aceste conditii, asertiunea s-ar putea traduce, prin analogie, ca globalizarea este ca energia nucleara, or, acest tip de energie nu poate fi folosit bine sau rau de cei care nu o cunosc, inteleg si controleaza.

Mai radical, sociologul Peter Wosley[5] afirma ca „ pana in zilele noastre societatea umana nu a existat', insemnand ca doar astazi putem vorbi de forme ale asocierii care se raspandesc in intreaga lume, in conditiile in care toti actorii posibili se afla pe scena. Deloc realista, asertiunea ni se pare limitata doar la aspectele ce tin strict de componenta de „comunicare” a globalizarii.

Deosebit de interesanta apare, in vasta desfasurare de definitii si abordari, viziunea cuprinsa in asa numitul Raportul Mileniului apartinand ONU. La sfarsitul lui martie 2000, secretarul general al ONU la acea vreme, Kofi Annan, a lansat documentul intitulat „Noi popoarele – Rolul ONU in secolul 21” care, pe langa o analiza profunda a cauzelor dezvoltarii si efectelor globalizarii, a incercat si o definire a acestui proces, identificandu-l ca fiind „momentul in care popoarele se afla interconectate intre ele ca niciodata pana acum” [6]

Fondul Monetar International defineste globalizarea drept “cresterea in interdependenta economica a tarilor din intreaga lume prin cresterea volumului si a varietatii tranzactiilor de bunuri si servicii peste granite, fluxul de capital international mult mai liber si mai rapid, dar si o difuziune mai larga a tehnologiei”, iar Banca Mondiala o priveste ca “Libertatea si capacitatea indivizilor si a firmelor de a initia tranzactii economice voluntare cu rezidenti ai altor tari”.[7]

 1.2 Principalele trasaturi ale globalizarii

Pentru a nu reduce intentia de definire a globalizarii la o reiterare a definitiilor care la acest moment sunt stabilite de diferite organisme nationale sau internationale, vom incerca o definire proprie a acesteia. Asadar, opinam ca globalizarea este un proces care debuteaza la nivel national, beneficiind de control si criterii bine stabilite, si se extinde la nivel global unde dispare atat controlul cat si criteriile care l-au generat, aducand cu sine beneficii in privinta dezvoltarii inter-conectivitatii mondiale dar, totodata, globalizeaza si problemele aferente. Se poate spune, mai degraba, ca globalizarea reprezinta internationale intereselor unui stat, organizatii sau grup individualizat.

Din aceasta definitie generala, se pune intrebarea daca se poate desprinde o definitie, precum si caracteristici ale globalizarii militare.

Desi la prima vedere se poate afirma ca globalizarea militara este parte a procesului general, dupa cum afirmam la inceputul lucrarii, expansiunea militara a existat inainte de globalizarea celorlalte domenii. Din aceasta perspectiva, putem distinge doua etape importante. Prima este cea a stadiului in care extinderea unei civilizatii avea loc dupa cucerirea militara a unui spatiu, si avem in vedere perioada marilor imperii. Cea de-a doua etapa, cea actuala, este cea in care interventia militara este folosita pentru atingerea unor obiective de politica externa ce nu pot fi atinse prin mijloacele specifice globalizarii.

Astfel, in timpurile moderne, din dorinta de a-si realiza securitatea nationala, statele au tins in mod constant spre impingerea riscurilor de securitate in spatii suficient de indepartate pentru a nu aduce atingere propriului teritoriu si propriei suveranitati. Acest fenomen a atras deplasarea conflictelor armate in zone de interes comun pentru mai multe state, generand internationalizarea acestora si, in mod implicit, cresterea inechitatii in spatiile respective, dat fiind ca sunt angrenate teritorii si societati care, de cele mai multe ori, reprezinta doar pretextul declansarii unor atacuri militare.

Se poate concluziona ca globalizarea militara reprezinta acel proces in care actorii statali si non-statali tind sa-si indeplineasca obiectivele de securitate nationale in spatii cat mai indepartate, astfel incat impactul asupra propriei  societati sa fie cat mai mic.

Dar, in era globalizarii nu se poate concepe generalizarea securitatii internationale fara cresterea riscurilor, la nivel international, in fond, a insecuritatii internationale. Astazi, date fiind mijloacele moderne de comunicare si transfer al armamentului si tehnicii militare, orice stat poate fi atacat chiar de organizatii foarte mici, in termene foarte scurte. Se cunoaste faptul ca timpul de reactie al statelor descreste proportional cu puterea acestora, pe cand organizatiile teroriste nu au limitari care depind, in mod fundamental, de dimensiuni sau putere financiara, beneficiind de o reactie rapida. La momentul actual, transferul de resurse financiare are viteza unei tranzactii bancare in orice colt al lumii, iar transferul de tehnologie are viteza unui zbor intercontinental cu un simplu avion de pasageri. La celalalt pol, mobilizarea resurselor umane, financiare si militare ale unui stat dureaza mult, putand sa devina chiar inutila. Exemplul elocvent este atacul terorist din 11 septembrie 2001, care argumenteaza cel mai bine cele afirmate.

Scurta trecere in revista a definitiilor de la acest moment scot in evidenta cateva trasaturi importante ale globalizarii actuale:

a)     este un proces caracterizat de dezvoltare permanenta si perpetua si nu un fenomen, deoarece, la acest moment, nu mai poate fi negat sau neacceptat;

b)     nu este un proces abstract, ci apare la nivel national si se extinde la nivel global;

c)      influenteaza toate domeniile si nivelurile societatii;

d)     include expansiune militara;

e)     conduce la generarea, in aceeasi masura, a securitatii si insecuritatii internationale.

1.3 Dimensiunile globalizarii

In principal, globalizarea este acceptata ca descriind schimbari in societati si in economia mondiala rezultand, in principal, din comertul international extrem de crescut si din schimburile culturale, a investitiilor si a liberului schimb.

Cu toate acestea, nu putem reduce procesul globalizarii doar la componenta economica, ci trebuie sa identificam cat mai multe dimensiuni ale acestuia.

Dimensiune economica a globalizarii nu poate fi negata, aceasta fiind strans legata de economia libera de piata si neo-liberalismul. Include, fara a se limita la acestea, transferul de bunuri/servicii, de persoane, de capital si de tehnologie. O consecinta importanta a globalizarii economice este si imbunatatirea relatiilor dintre  dezvoltatorii aceleiasi industrii din diferite parti ale lumii, dar si o erodare a suveranitatii nationale asupra sferei economice.

O alta dimensiune a globalizarii este cea din domeniul managementului, aceasta fiind folosita ca un termen de marketing sau de strategie care se refera la aparitia unor piete internationale pentru bunuri de consum caracterizate de nevoi si gusturi similare ale clientilor, reusind astfel, de exemplu, sa vanda aceleasi masini sau sapunuri sau produse alimentare prin campanii de publicitate similare, unor persoane ce apartin unor culturi diferite.

In materie de software, globalizarea este termenul tehnic ce combina procesele de internationalizare si localizare. Efectele negative asupra companiilor multinationale axate pe profit – folosirea unor metode legale si financiare sofisticate de a atinge limitele legilor si standardelor locale pentru a controla balanta dintre munca si servicii ale unor regiuni inegal dezvoltate si a le intoarce impotriva lor. Raspandirea capitalismului din tarile dezvoltate catre tarile in curs de dezvoltare, “Conceptul de Globalizare referindu-se la micsorarea lumii si la marirea gradului de constientizare a lumii ca un intreg” dupa cum spunea Roland Robertson.

Un alt nivel la care actioneaza globalizarea este cea a organizarii statului si respectarii drepturilor fundamentale ale omului. Astazi, mai mult ca oricand, democratia nu numai ca este organizarea statala la care toate popoarele incearca sa ajunga, dar are si mecanisme internationale care o impun. Drepturile omului nu mai sunt doar niste obiective abstracte, ci sunt parametrii fundamentali de judecare a relatiilor internationale si de dezvoltare a satului global.

Nu in ultimul rand, amintim dimensiunea militara a globalizarii, cand statele importante, printr-un efort comun incearca nu doar sa tina departe conflictele ci se implica activ in solutionare acestora, prin actiuni internationale, desfasurate la nivel mondial. Evolutia curenta a ONU, NATO si dezvoltarea capacitatii militare a UE sunt exemple suficiente in argumentatia noastra.