Exheredarea (dezmostenirea)

A.  Notiune

Referitor la patrimoniul succesoral, testamentul poate contine nu numai dispozitii pozitive - legate - dar si dispozitii negative - exheredari (dezmosteniri) - prin care testatorul inlatura de la mostenire unul sau mai multi mostenitori legali, rude sau sot supravietuitor.

Legislatia noastra nu prevede dispozitii referitoare la exheredare, dar nici nu interzice. Validitatea dezmostenirii este unanim recunoscuta. Posibilitatea testatorului de a exhereda rezulta, indirect, si din dispozitiile legale referitoare la rezerva. Odata ce legea prevede o cota din mostenire ce se atribuie cu titlu de rezerva succesorala unor mostenitori - chiar impotriva vointei testatorului care a prevazut exheredarea lor - inseamna ca mostenitorii legali care nu sint rezervatari pot fi inlaturati de la mostenire cu desavirsire (rudele colaterale si ascendentii ordinari), iar mostenitorii rezervatari (descendentii, ascendentii privilegiati si sotul supravietuitor) pot fi exheredati din acea parte a mostenirii care excede cota lor de rezerva, numita cotitate disponibila. Deci testatorul este liber sa dezmosteneasca, dar in prezenta mostenitorilor rezervatari la data deschiderii mostenirii (!) aceasta libertate testamentara este limitata la acea parte din mostenire care excede rezerva si de care defunctul poate dispune prin liberalitati (inter vivos si mortis causa) si care constituie cotitatea disponibila.

Prin exheredare mostenitorul legal, fie si nerezervatar, pierde numai emolumentul mostenirii (vocatia concreta la mostenire), dar nu si titlul de mostenitor. Astfel fiind, in calitate de mostenitor legal poate cere anularea sau constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare, revocarea judecatoreasca a legatelor sau constatarea caducitatii lor, iar mostenitorii rezervatari reductiunea liberalitatilor excesive. De asemenea, mostenitorul legal exheredat poate cere inventarierea si luarea masurilor de conservare a bunurilor succesorale in conformitate cu art. 70 si urm. din Legea nr. 36/1995, notarul public fiind obligat sa comunice mostenitorilor legali (fie si exheredati) masurile de conservare luate (art. 74). Iar daca printr‑un testament olograf sau mistic s‑a instituit un legatar universal (ceea ce echivaleaza cu exheredarea indirecta a mostenitorilor legali), notarul public citeaza la dezbaterea succesorala si pe mostenitorii legali (art. 75 al. 2). Daca legatul este cu titlu particular sau cu titlu universal (de exemplu jumatate din mostenire), mostenitorii legali urmeaza sa fie citati indiferent de felul testamentului, dat fiind ca au vocatie concreta la mostenire (art. 75 al. 1). Asemanator cu ipoteza legatului universal, mostenitorii legali urmeaza sa fie citati si in cazul a doua sau mai multe legate cu titlu universal, care epuizeaza intreaga mostenire (de exemplu doua legate pentru cite o jumatate de mostenire). Iar daca testamentul este autentic (inclusiv privilegiat, autentic simplificat), mostenitorul legal il poate ataca in justitie, potrivit regulilor aplicabile in materie.

B.   Felurile exheredarii

In functie de modul de manifestare a vointei de exheredare, ea poate fi: directa, indirecta si cu titlu de sanctiune.

Exheredarea directa (expresa)

Exheredarea este directa sau expresa cind testatorul dispune prin testament inlaturarea de la mostenire a mostenitorului sau mostenitorilor legali.

Exheredarea directa este totala sau generala daca vizeaza pe toti mostenitorii legali ai testatorului, inclusiv ipoteza unicului mostenitor legal al testatorului inlaturat de la mostenire. In acest caz, daca testatorul nu a desemnat nici un legatar care sa culeaga mostenirea (cotitatea disponibila), ea devine vacanta si urmeaza sa fie culeasa ca atare de catre stat.

Exheredarea directa este partiala sau nominala cind testatorul inlatura de la mostenire numai unul sau mai multi mostenitori legali. In acest caz, daca testatorul nu a dispus altfel (desemnind legatari), mostenirea - intreaga sau cotitatea disponibila - va fi culeasa de comostenitorul (comostenitorii) celui exheredat sau mostenitorii subsecventi, potrivit regulilor devolutiunii legale a mostenirii. In acest sens, se spune ca "dezmostenind numai pe unii erezi, testatorul instituie in mod necesar pe ceilalti. Deci exheredarea directa partiala constituie o instituire indirecta de legatari".

Mostenitorii legali chemati sa culeaga mostenirea in lipsa mostenitorilor exheredati culeg mostenirea (respectiv cotitatea disponibila) tot in calitate de mostenitori legali, iar nu ca legatari. Ei invoca testamentul numai pentru a justifica exheredarea, iar propria vocatie succesorala isi intemeiaza pe dispozitiile legii. Deci exheredarea directa (expresa) si partiala (nominala) nu reprezinta - juridic - instituire de legatari. Precizarea prezinta importanta, de exemplu, in privinta dobindirii posesiunii mostenirii; culegind mostenirea in calitate de mostenitori legali, ei vor dobindi si posesiunea mostenirii in aceasta calitate, potrivit regulilor aplicabile dupa cum sint mostenitori sezinari sau nesezinari (art. 653 Cod civil), si nu prin predarea legatelor (potrivit art. 889, 891, 895 sau 899 Cod civil). La procedura succesorala notariala vor participa - impreuna cu mostenitorii rezervatari exheredati - tot in calitatea de mostenitori (legali), iar nu in calitate de legatari.

Exheredarea indirecta

Exheredarea este indirecta cind testatorul, fara sa mentioneze expres inlaturarea de la mostenire a mostenitorilor legali, instituie unul sau mai multi legatari care urmeaza sa culeaga mostenirea, respectiv cotitatea disponibila (daca exista mostenitori legali rezervatari). Inseamna ca, prin instituirea de legatari, mostenitorii legali nerezervatari pot fi inlaturati de la mostenire total, iar cei rezervatari in limita cotitatii disponibile (de exemplu, prin desemnarea unui legatar universal sau a doi legatari cu titlu universal fiecare pentru o jumatate de mostenire). In acest sens se poate spune - fara rezerve de ordin juridic - ca "a institui inseamna, in aceeasi masura, a exhereda pe mostenitori".

In legatura cu exheredarea indirecta, rezultind din instituirea de legate, se pune intrebarea ce se intimpla daca legatul este ineficace din cauza nulitatii, caducitatii sau revocarii jduecatoresti?

Pentru solutionarea problemei trebuie interpretata vointa testatorului: daca testatorul a voit sa acorde o simpla preferinta legatarului (deci exheredarea este conditionata de eficacitatea legatului), in caz de ineficacitate dezmostenirea ramine fara efect, mostenirea fiind culeasa de mostenitorii legali, in ordinea prevazuta de lege; daca intentia testatorului a fost ca exheredarea sa opereze neconditionat, independent de soarta legatului, ineficacitatea lui va face ca mostenirea (cotitatea disponibila) sa devina vacanta si sa fie culeasa de catre stat.

In practica judiciara problema s‑a pus relativ frecvent sub incidenta Legii nr. 58/1974 si 59/1974 (azi abrogate) si s‑a solutionat in sensul ca nulitatea legatului nu influenteaza validitatea exheredarii. Aceasta practica urmeaza a fi avuta in vedere astazi numai daca din cuprinsul testamentului rezulta vointa neindoielnica a defunctului de a inlatura de la mostenire pe mostenitorii sai legali, neatirnat de eficacitatea legatului.

Daca ineficacitatea legatului - cu semnificatia exheredarii indirecte - se datoreaza revocarii voluntare, renasc drepturile mostenitorilor legali exheredati, daca testatorul, revocind legatul, nu a instituit alte legate din care sa rezulte exheredarea indirecta a mostenitorilor legali sau nu si‑a manifestat in alta forma vointa de a dezmosteni pe mostenitorii legali. In schimb, daca testatorul retracteaza revocarea voluntara, legatul initial va renaste cu efectul exheredarii indirecte a mostenitorilor legali (din cotitatea disponibila daca sint rezervatari si totale daca sint nerezervatari), numai daca, in functie de imprejurarile concrete ale cauzei si de analiza atenta a intentiei testatorului, o asemenea solutie se justifica.

Exheredarea cu titlu de sanctiune

Exheredarea sanctiune, numita si clauza penala, este acea dispozitie testamentara prin care testatorul prevede inlaturarea de la mostenire a acelor mostenitori care ar ataca testamentul sau dispozitiile testamentare cu actiune in justitie. O asemenea dispozitie vizeaza, de regula, pe mostenitorii legali care ar ataca testamentul ce cuprinde legate, dar poate fi indreptata si impotriva legatarului, de exemplu impotriva legatarului universal care ar ataca dispozitia testamentara prin care s‑a prevazut un legat cu titlu particular in favoarea altei persoane. O asemenea dispozitie testamentara (instituire de legatar), afectata de clauza penala, se analizeaza ca un legat sub conditie rezolutorie expresa.

In principiu, exheredarea sanctiune este valabila; fiind liber sa dispuna de mostenirea pe care o va lasa dupa moarte, testatorul poate lua masuri de aparare, de respectare a dispozitiilor sale de ultima vointa, inclusiv cele care contin exheredari determinate de sentimente de suparare, de minie etc. In general, testamentul ab irato este valabil, nu constituie viciu de consimtamint care sa justifice anularea lui.

Validitatea exheredarii are totusi anumite limite:

Ea nu poate aduce atingere drepturilor mostenitorilor rezervatari; chiar daca au atacat in justitie testamentul si indiferent de rezultatul procesului, dreptul la rezerva ramine neatins. In schimb, exheredarea sanctiune va opera pentru restul mostenirii (cotitatea disponibila) daca mostenitorul rezervatar a atacat testamentul pentru legate care nu aduceau atingere rezervei legale, eventual nici nu epuizau cotitatea disponibila.

Exheredarea sanctiune nu poate impiedica pe mostenitori sa ceara constatarea nulitatii dispozitiilor testamentare contrare ordinii publice sau bunelor moravuri (art. 5 Cod civil). Clauza de exheredare menita sa apere asemenea dispozitii este nula, deci nu va vea ca efect inlaturarea de la mostenire a mostenitorului sau legatarului reclamant.

In toate cazurile, clauza de exheredare sanctiune trebuie sa fie interpretata restrictiv. De exemplu exheredarea nu va opera daca mostenitorul legal sau legatarul solicita in justitie numai interpretarea dispozitiilor neclare, obscure ale testamentului sau daca mostenitorul rezervatar solicita numai stabilirea valorii patrimoniului succesoral si a liberalitatilor pentru a vedea daca prin donatia sau legatele facute de defunct s‑a depasit sau nu cotitatea disponibila, aducind atingere rezervei legale.

Instanta chemata sa se pronunte asupra validitatii testamentului sau a unei (unor) dispozitii testamentare urmeaza sa se pronunte si cu privire la validitatea clauzei penale de exheredare si efectele ei. Exheredarea reclamantului - daca este cazul- urmeaza sa se produca in baza hotaririi definitive a instantei, dar cu efect retroactiv de la data deschiderii mostenirii.

I.1.2.           Executia testamentara

A.  Notiunea de executie testamentara

Executia testamentara este o dispozitie cuprinsa in testament prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane (art. 910 Cod civil) conferindu‑le imputernicirea necesara pentru a asigura executarea dispozitiilor testamentare.

Testatorul recurge la instituirea de executor testamentar, de regula, pentru a‑i degreva pe mostenitori de aceasta sarcina sau in cazurile in care apreciaza ca mostenitorii chemati in puterea legii sa execute dispozitiile testamentare (succesori universali) nu ar vrea sau nu ar putea asigura indeplinirea dispozitiilor sale de ultima vointa (de exemplu sint minori sau persoane puse sub interdictie).

Imputernicirea de executor testamentar poate fi data numai printr‑un inscris in forma testamentara - fie si codicil posterior testamentului, dar facut in forma testamentara - si poate fi revocata de testator pina in ultima clipa a vietii numai in conditiile prevazute de lege privitor la revocarea testamentelor (art. 920 si urm. Cod civil aplicabile in mod corespunzator).

In baza dispozitiei testamentare nerevocate, notarul public competent a desfasura procedura succesorala elibereaza persoanei instituite executor testamentar un certificat constatator al acestei calitati (art. 83 al. 3 din Legea nr. 36/1995) si al intinderii drepturilor si obligatiilor cu care a fost investit de catre testator.

Document online: Contract de inchiriere - obiectul contractului Document online: Contractul individual de munca cu timp partial - MUNCA LA DOMICILIU

Executor testamentar poate fi orice persoana (mostenitor legal sau testamentar ori o terta persoana, de exemplu un avocat), cu singura conditie sa aiba capacitate deplina de exercitiu (art. 913 Cod civil).

Minorul cu capacitate de exercitiu restrinsa nu poate fi executor testamentar nici chiar cu incuviintarea ocrotitorului legal (art. 915 Cod civil). Evident, capacitatea executorului testamentar trebuie apreciata nu in raport cu data desemnarii (data testamentului), ci in raport cu data deschiderii mostenirii, cind imputernicirea incepe sa produca efecte.

Persoana incapabila de a primi un legat (de exemplu medicul care l‑a asistat pe testator in cursul ultimei boli) poate fi numit executor testamentar, dar nu poate fi remunerat sub forma unei liberalitati testamentare. Pentru a beneficia de legat remunerator, executorul testamentar trebuie sa aiba capacitatea necesara pentru ambele calitati.

Testatorul poate desemna unul sau mai multi executori testamentari. In caz de pluralitate, atributiile (functiile) pot fi:

conjunctive - caz in care oricare dintre executori poate sa lucreze singur in vederea indeplinirii misiunii (art. 918 al. 1 Cod civil), daca testatorul nu a prevazut sa lucreze in comun;

divizate - de exemplu unul pentru afacerile comerciale, altul pentru cele civile);

subsidiare - pentru ipoteza in care primul desemnat nu poate sau nu vrea sa accepte misiunea.

B.   Natura juridica

Potrivit parerii dominante, executia testamentara este un mandat special care, ca atare, se aseamana, dar se si deosebeste de mandatul de drept comun, motiv pentru care regulile de drept comun in materie de mandat se aplica in aceasta materie numai in masura in care legea nu prevede altfel sau nu sint contrare scopului executiei testamentare.

Asemanari datorita carora este posibila aplicarea regulilor de la mandatul de drept comun:

a)      Ca si mandatul de drept comun, acceptarea executiei testamentare este facultativa si poate fi expresa sau tacita. Refuzul de a accepta nu este susceptibil de abuz.

b)      In principiu, executia testamentara are caracter gratuit; dar gratuitatea nu este de esenta, ci numai de natura executiei testamentare, asemanator mandatului. Executorul testamentar poate cere remuneratie numai daca testatorul a prevazut o stipulatie expresa in acest sens (art. 1534 Cod civil) sau daca executorul testamentar este un profesionist (de exemplu avocat), cind - in lipsa de stipulatie si criterii legale - instanta urmeaza sa stabileasca remuneratia in functie de volumul serviciilor prestate.

De regula, remuneratia executorului testamentar se stabileste de catre testator sub forma unui legat, caz in care persoana are dubla calitate de executor testamentar si de legatar. Cele doua calitati sint interdependente, dar numai unilateral.

Ca orice legatar (mostenitor), el poate renunta la legat, acceptind insa sarcina de executor testamentar. In schimb, acceptarea legatului cu caracter remunerator presupune acceptarea executiei testamentare, adica neacceptarea mandatului (caducitatea dispozitiei) atrage caducitatea legatului, el fiind stipulat sub conditia acceptarii executiei testamentare. Intrucit se poate presupune ca legatul lasat persoanei desemnate executor testamentar are caracter remunerator, legatul poate fi validat in conditiile neacceptarii acestei sarcini numai daca se dovedeste ca in intentia testatorului legatul a fost stipulat fara legatura obligatorie cu executia testamentara, deci independent de acceptarea sau neacceptarea acestei sarcini.

c)      Executorul testamentar este supus, in principiu, obligatiilor mandatarului obisnuit: de a indeplini mandatul, de a da socoteala si de a raspunde pentru faptele persoanei substituite fara drept sau pentru culpa in eligendo daca a fost autorizat sa‑si substituie o alta persoana. Executorul testamentar se bucura si de dreptul mandatarului de a fi dezdaunat (pentru cheltuielile facute si prejudiciile suferite cu ocazia indeplinirii mandatului) si remunerat, daca este cazul.

d)      Mandatul testamentar, ca si cel de drept comun, este conferit intuitu personae. Daca persoana desemnata de testator este decedata la data deschiderii succesiunii (si nu s‑a desemnat un executor subsidiar pentru aceasta ipoteza) nu exista executie testamentara (devine caduca), iar daca executorul moare in cursul executarii testamentului, mandatul inceteaza la moartea executorului si nu trece asupra mostenitorilor sai (art. 917 Cod civil). In aceasta materie legea nu prevede nici o obligatie a mostenitorilor executorului de a continua luarea de masuri in interesul si pina la instiintarea mostenitorilor testatorului.

Fiind un mandat special, executia testamentara prezinta importante deosebiri fata de mandatul de drept comun:

a)      Spre deosebire de mandatul de drept comun - care este, de regula, un act juridic consensual, putind fi conferit chiar si tacit - instituirea executorului testamentar se poate face numai printr‑un inscris in forma testamentara, fiind deci un act solemn.

b)      Mandatul obisnuit inceteaza, de regula, la moartea mandantului, iar daca s‑a prevazut continuarea lui post mortem mandantis, mostenitorii lui il pot revoca oricind ad nutum; in schimb, mandatul testamentar incepe sa produca efecte la moartea testatorului mandant si mostenitorii lui nu il pot revoca, incetind sa produca efecte numai in cazurile si in conditiile prevazute de lege.

c)      Limitele imputernicirii mandatului obisnuit se determina liber de catre parti; limitele atributiilor executorului testamentar, precum si durata maxima a unor atributii sint stabilite de lege in mod imperativ; deosebirea se explica prin faptul ca mandatul testamentar produce efecte dupa moartea testatorului, astfel incit acesta nu mai are posibilitatea sa intervina in caz de abuz sau gestiune necorespunzatoare, iar mostenitorii lui nu au drept de revocare unilaterala. Pe de alta parte, instituirea executorului testamentar restringe drepturile mostenitorilor, restringere ce nu poate fi lasata la libera apreciere a testatorului.

d)      Mandatarul obisnuit poate oricind sa renunte la mandat, daca renuntarea nu este pagubitoare pentru mandant; se admite ca mandatarul testamentar, odata ce a acceptat misiunea, nu mai poate renunta la ea, afara de cazul cind dovedeste ca executarea in continuare a mandatului i‑ar fi pricinuit lui insusi o paguba insemnata (art. 1556 Cod civil). Aceasta deosebire de regim juridic se poate justifica si prin faptul ca mandatul testamentar produce efecte post mortem si mandantul nu mai are posibilitatea inlocuirii mandatarului.

C.  Atributiile (functiile) executorului testamentar

Limitare prin lege

Limitele atributiilor executorului testamentar, precum si durata maxima a unor atributii sint determinate de lege in mod imperativ. Aceste limitari nu vizeaza atributiile succesorilor universali chemati sa execute dispozitiile testamentare daca testatorul nu a instituit executor testamentar; ei fiind proprietarii bunurilor de la deschiderea mostenirii, dispun de ele in mod liber. Este posibil ca testatorul - pentru a conferi executorului testamentar puteri cu depasirea limitelor legale - sa‑l numeasca, aparent, ca legatar universal, prevazind totodata sarcini si legate cu titlu particular (eventual si cu titlu universal) care absorb cvasitotalitatea mostenirii, emolumentul legatului universal fiind redus la cel mult valoarea remuneratiei. In astfel de cazuri, la cererea persoanelor interesate (de regula mostenitorii legali), instanta va putea constata caracterul simulat al instituirii de legatar universal si realitatea calitatii sale de executor testamentar, cu atributiile corespunzatoare astfel cum sint limitate de lege.

Atributiile executorului testamentar sint reglementate de lege in mod diferit, dupa cum testatorul i‑a conferit sau nu "posesiunea" bunurilor mobile din mostenire (art. 911 Cod civil) - numita sezina (dupa terminologia Codului civil francez). Deci legea prevede anumite atributii generale, minimale, care se exercita de orice executor testamentar, si anumite atributii mai intinse care apartin numai executorului cu sezina.

a)            Atributii generale

Orice executor testamentar - cu sau fara sezina - care a acceptat aceasta sarcina are dreptul si obligatia de a supraveghea si de a asigura executarea dispozitiilor testamentare. In acest scop:

Executorul testamentar este chemat sa staruie ca notarul public competent sa faca inventarierea bunurilor succesorale (art. 916 al. 2 Cod civil);

Cind exista mostenitori (legali sau testamentari) minori, interzisi sau absenti, executorul testamentar este obligat sa ceara punerea sub sigiliu (ori predarea unui custode) a bunurilor pentru care exista pericol de instrainare, pierdere, inlocuire sau distrugere (art. 916 al. 1 Cod civil). Luarea acestor masuri de conservare poate fi ceruta de executorul testamentar (dar nu este obligat in acest sens) chiar daca mostenitorii sint majori, capabili si prezenti cu totii. Masurile de conservare luate de notarul public se comunica in mod obligatoriu, in toate cazurile, si executorului testamentar.

Daca nu exista suma indestulatoare pentru plata legatelor, executorul testamentar "va cere vinderea miscatoarelor" (art. 916 al. 3 Cod civil) pentru a sigura astfel executarea dispozitiilor testamentare

Daca s‑a contestat in justitie validitatea testamentului sau a unei (unor) dispozitii testamentare, executorul testamentar are dreptul (si obligatia) sa intervina in proces pentru a sustine validitatea lor (art. 916 al./ 4 Cod civil). Validitatea testamentului (a dispozitiilor sale) se poate apara nu numai pe cale incidenta, ci si printr‑o actiune (pe cale principala) impotriva persoanelor obligate sa le execute; solutia se impune si in lumina art. 78 din Legea nr. 36/1995, care prevede suspendarea procedurii succesorale notariale, printre altele, din cauza neintelegerilor dintre partile interesale indrumindu‑le sa solutioneze aceste neintelegeri pe cale judecatoreasca. Daca cei in cauza sint inactivi, pentru a asigura executarea dispozitiilor testamentare, actiunea poate fi intentata si de executorul testamentar, urmind ca certificatul de mostenitor (legatar) sa se elibereze in baza hotaririi judecatoresti ramasa definitiva si irevocabila (art. 83 din Legea nr. 36/1995).

Executorul testamentar poate intreprinde si alte masuri, nenominalizate de lege, pentru "ca testamentele sa se execute" (art. 916 al. 4 Cod civil), dar fara a intreprinde masuri propriu-zise de executare daca testatorul nu i‑a conferit sezina. Executorul testamentar poate proceda, de exemplu, la predarea legatelor numai in conditiile Codului civil, deci numai daca este investit cu calitatea de sezinar. Tot astfel, executorul fara sezina nu poate plati datoriile succesorale, dar poate starui in acest sens.

In toate cazurile in care testatorul a desemnat un executor testamentar (cu sau fara sezina), acesta trebuie citat in cadrul procedurii succesorale notariale, alaturi de mostenitorii legali si legatari (art. 75 din Legea nr. 36/1995).

b)            Atributii speciale ale executorului testamentar cu sezina si limitele ei

Potrivit art. 911 Cod civil, testatorul "poate sa le dea drept in posesiune, toata sau parte numai din averea sa mobila, pentru un timp care nu va trece peste un an de la moartea sa". Aceasta prerogativa - numita in literatura de specialitate sezina (din fr. saisine) - apartine executorului testamentar numai daca i‑a fost conferita expres prin testament, insa fara cerinta unor formule sacramentale. Se admite, de exemplu, ca executorul imputernicit sa plateasca legatele mobiliare sau executorul instituit sub aparenta unui legatar universal (fara emolument) este executor testamentar cu sezina.

Intrucit certificatul de executor testamentar trebuie sa precizeze intinderea drepturilor si obligatiilor cu care a fost investit de catre testator, notarul public care il elibereaza trebuie sa precizeze calitatea de sezinar a executorului testamentar, bunurile mobile - toate sau partea - pe care le poate detine in aceasta calitate, durata sezinei si sarcinile pe care este chemat sa le indeplineasca.

(i)             Natura juridica a sezinei

Sezina ("posesiunea") executorului testamentar nu trebuie sa fie confundata cu sezina conferita de lege mostenitorilor care sint rude in linie directa cu defunctul (art. 653 Cod civil) si care au nu numai posesiunea, dar si proprietatea asupra bunurilor succesorale atit mobile, cit si imobile. Pe de alta parte, sezina mostenitorilor, ca si dreptul lor la rezerva succesorala, nu exclude sezina conferita de testator executorului testamentar; ele pot coexista in privinta bunurilor mobile si in limitele prevazute in testament, avind continut diferit.

Astfel, sezina executorului testamentar, desi legea o denumeste "posesiune", nu este decit o simpla detentiune precara, mobilele fiind detinute in numele mostenitorilor (legali sau testamentari) care sint proprietari si adevaratii posesori. Executorul testamentar este un simplu sechestru (custode), imputernicit sa asigure executarea dispozitiilor testamentare si chiar sa execute anumite dispozitii testamentare.

In virtutea sezinei conferite de testator, executorul are "de drept" (art. 911 Cod civil) - fara nici o formalitate prealabila - puterea de a detine bunuri care formeaza obiectul ei, refuzind predarea lor succesorilor universali in masura in care au fost lasate legatarilor cu titlu particular sau urmeaza sa fie distruse (scrisori, hirtii intime etc.).

(ii)           Obiectul sezinei

Sezina poate avea ca obiect totalitatea sau numai o parte din bunurile mobile lasate de testator, deci existente la data deschiderii mostenirii. Testatorul va determina intinderea sezinei sub aspectul obiectului ei in functie de dispozitiile testamentare a caror executare urmeaza sa fie asigurata de executorul testamentar.

Potrivit parerii dominante - care pare sa rezulte per a contrario si din formularea legii ("poate sa le dea . in posesiune . averea sa mobila") - imobilele si, in consecinta, fructele si veniturile produse de ele dupa deschiderea mostenirii nu pot forma obiectul sezinei.

(iii)         Durata sezinei

Durata sezinei este determinata de catre testator, dar "nu va trece peste un an de la moartea sa" (art. 911 Cod civil). Deci durata maxima a sezinei este un an, termen care nu poate fi prelungit de instanta. In schimb, testatorul poate conferi sezina pe o perioada mai scurta, iar mostenitorii lui o pot scurta oferind executorului sume indestulatoare pentru plata legatelor mobiliare sau dovedind ca au platit aceste legate (art. 912 Cod civil). Evident, sezina inceteaza inainte de termen si daca dispozitiile testamentare referitoare la bunuri mobile au fost executate, caz in care bunurile mobile ramase detinute de executor trebuie predate succesorilor in drept.

Cit priveste data de la care incepe durata sezinei, desi textul vizeaza data deschiderii mostenirii, se admite ca - in mod exceptional - termenul se calculeaza de la o data ulterioara daca, din motive independente de vointa sa, executorul sezinar nu a putut incepe indeplinirea misiunii de la deschiderea mostenirii In aceste cazuri termenul se calculeaza de la data cind executarea testamentului a devenit posibila.

Incetarea sezinei prin expirarea termenului, inclusiv prin asigurarea platii legatelor de catre mostenitori, nu atrage incetarea executiei testamentare; executorul poate continua misiunea, dar fara sezina. Succesorii il pot imputernici - expres sau tacit - sa detina in continuare bunurile mostenirii si sa exercite prerogativele speciale ale executorului sezinar, dar nu in aceasta calitate, ci in calitate de mandatar, potrivit dreptului comun.

(iv)         Prerogative speciale

In afara atributiilor generale pe care le are orice executor testamentar, in virtutea sezinei pe care o are asupra bunurilor mobile executorul testamentar cu sezina are, in plus, anumite prerogative speciale:

Executorul sezinar poate proceda la predarea catre legatari a bunurilor mobile determinate sau de gen pe care le detine si care formeaza obiectul unor legate cu titlu particular, necontestate de succesorii universali

Daca legatul cu tiltu particular are ca obiect o suma de bani sau bunuri care urmeaza sa fie procurate pentru a fi predate legatarului cu titlu particular si sumele din mostenire nu sint indestulatoare, executorul va cere vinderea bunurilor mobile succesorale si, fiind sezinar, va avea dreptul sa incaseze pretul obtinut in vederea achitarii legatelor. Cererea de vinzare se adreseaza succesorilor care au dobindit prin mostenire proprietatea bunurilor in cauza, iar in caz de refuz din partea lor vinzarea se va face prin justitie.

Executorul testamentar sezinar poate urmari pe debitorii mostenirii si incasa creantele succesorale, obiectul lor fiind bunuri mobile (inclusiv creantele rezultind din fructele sau veniturile bunurilor - mobile sau imobile - succesorale, scadente pina in momentul deschiderii mostenirii si care fac parte din averea mobila lasata de testator, iar cele scadente ulterior numai daca sint venituri ale mobilelor succesorale, obiecte ale sezinei).

Este controversata problema daca executorul sezinar are sau nu dreptul si obligatia de a plati pe creditorii succesiunii. Evident, fara imputernicire in acest sens data prin testament, el nu poate plati datoriile succesiunii si nu poate fi urmarit de creditori (decit pentru datoriile contractate in vederea executarii testamentului, de exemplu cheltuieli de inmormintare, inventariere a bunurilor succesorale etc.). In lipsa dispozitiilor testamentare, plata datoriilor succesorale nu constituie executare testamentara. In schimb, daca testatorul l‑a imputernicit prin testament pe executor sa plateasca datoriile - si ele nu sint contestate de succesori - achitarea lor se incadreaza in notiunea de executie testamentara, ca si plata legatelor particulare. In definitiv, atit legatarul cu titlu particular, cit si titularul creantei ce greveaza succesiunea sint creditori care pot fi platiti de executorul testamentar cu sezina din mobilele succesiunii.

Daca executorul testamentar nu a fost imputernicit prin testament sa plateasca datoriile succesorale si, din cauza lor, nu poate executa legatele (datoriile avind prioritate), el va putea achita datoriile numai cu autorizarea justitiei.

Sezina nu confera executorului testamentar prerogative asupra imobilelor. Chiar daca prin testament executorul ar fi imputernicit sa ceara vinzarea imobilelor (fie si in scopul achitarii legatelor), o va putea face numai cu concursul mostenitorilor, potrivit dreptului comun (contract de mandat). Madatul post mortem, impus mostenitorilor de catre testator si care nu poate fi revocat de catre ei, poate produce efecte numai in limitele prevazute de lege - care limiteaza obiectul sezinei si obiectul cererii de vinzare (art. 911 si 916 al. 3 Cod civil) la bunurile mobile.

D.  Incetarea executiei testamentare

Cazuri de incetare a executiei testamentare

Misiunea executorului testamentar - fie ca este sezinar sau a fost sezinar, dar aceasta a incetat anterior, fie ca nu a fost sezinar - inceteaza in urmatoarele cazuri:

daca dispozitiile testamentare au fost executate integral;

prin moartea executorului testamentar (art. 917 coroborat cu art. 1552 pct. 3 Cod civil);

prin renuntarea executorului mandatul inceteaza in aceasta materie, fara posibilitatea angajarii raspunderii, numai daca dovedeste ca executarea in continuare i‑ar pricinui lui insusi o paguba insemnata (art. 1556 al. 2 Cod civil) sau ca, din motive mai presus de vointa sa, nu mai poate continua (de exemplu imbolnavire);

prin revocarea executiei de catre instanta, la cererea succesorilor, pentru motive temeinice (abuz sau rea credinta, incompetenta, infidelitate etc.). Mandantul nefiind in viata, iar succesorii neputind revoca, instanta este chemata sa aprecieze. Nu se exclude posibilitatea revocarii de catre instanta si in cazul in care executorul devine insolvabil dupa moartea testatorului;

prin punerea sub interdictie a executorului testamentar (art. 913 coroborat cu art. 1552 pct. 3 Cod civil).

In caz de pluralitate de executori testamentari, desemnati conjunctiv, executia testamentara inceteaza numai daca, pentru cauzele aratate mai sus, nici unul dintre ei nu mai poate continua misiunea deoarece "unul singur va putea lucra in lipsa celorlalti" (art. 918 al. 1 Cod civil). In schimb, daca functiile executorilor au fost divizate ("despartite" - art. 918 al. 2 Cod civil) - executia testamentara inceteaza pentru fiecare in parte, impreuna cu functia corespunzatoare.

Obligatia de a da socoteala

Asemanator mandatarului de drept comun, executorul testamentar este obligat fata de succesorii universali sa dea socoteala de gestiunea sa si sa le predea tot ce a luat in primire in virtutea sezinei sau chiar fara drept (de exemplu creante succesorale incasate). Totodata, el are dreptul sa i se inapoieze cheltuielile facute din patrimoniul propriu in indeplinirea functiilor sale (pentru inventar, cheltuieli de judecata, onorariu platit notarului etc.) si care sint sarcini ce greveaza mostenirea (art. 919 Cod civil), precum si sa fi dezdaunat, potrivit dreptului comun art. 1549 Cod civil), pentru pierderile suferite cu ocazia indeplinirii misiunii incredintate de testator.

Obligatia de dare a socotelilor o are nu numai executorul testamentar cu sezina, dar - ca orice mandatar (art. 1541 Cod civil) - si executorul fara sezina; numai ca executorul sezinar poate fi obligat a da socoteala de doua ori: la incetarea sezinei (cel mult un an - art. 916 al. 5 Cod civil) si, potrivit dreptului comun, la incetarea executiei testamentare daca a continuat‑o dupa incetarea sezinei (pentru cheltuieli sau daune ulterioare).

In controversata problema a dreptului testatorului de a‑l scuti pe executor - cu sau fara sezina - de obligatia de a da socoteala si, implicit, de a raspunde de gestiunea intreprinsa, parerea dominanta este ca scutirea este valabila in masura in care nu contravine unor reguli de ordine publica (de exemplu mostenitorii rezervatari pot cere socoteala daca rezerva lor este periclitata). Odata ce testatorul dispune liber de patrimoniul sau in limitele prevazute de lege, il poate gratifica pe executorul testamentar sub forma scutirii de a da socoteala si a posibilitatii pastrarii valorilor ramasre la terminarea misiunii.

Raspunderea executorului testamentar

Ca si mandatarul contractual, executorul raspunde - sub forma daunelor-interese - de orice culpa comisa in legatura cu executarea (neexecutarea) dispozitiilor testamentare. Diligenta ceruta se apreciaza mai sever (culpa levis in abstracto) daca executorul primeste o remuneratie, indiferent sub ce forma, decit daca a lucrat fara plata (culpa levis in concreto). Raspunderea lui poate fi atenuata de testator prin scutirea de obligatia de a da socoteala. In nici un caz el nu raspunde de pieirea fortuita (dovedita) a bunurilor pe care le‑a detinut.

In ipoteza pluralitatii de executori testamentari, legea prevede o derogare de la regula de drept comun potrivit careia intre mandatari nu exista solidaritate legala (art. 1543 Cod civil). In materia executiei testamentare "ei vor fi responsabili solidar de a da socoteala de miscatoarele ce li s‑au incredintat, afara numai daca testatorul a despartit functiile lor si daca fiecare dintre ei s‑a marginit in ceea ce i s‑a incredintat" (art. 918 Cod civil).

Rezulta ca raspunderea este solidara:

daca executorii sint sezinari (numai atunci li se incredinteaza miscatoarele succesorale);

daca functiile lor nu sint divizate de testator sau, divizate fiind, nu respecta diviziunea functiilor.

In toate celelalte cazuri (executorii fara sezina sau sezinari cu functii divizate si respectate) se aplica regula de drept comun a raspunderii conjuncte (divizibile); fiecare executor testamentar - lucrind singur sau impreuna cu altul - raspunde numai pentru si in raport de actele sau faptele proprii savirsite in cadrul executiei testamentare.