Dreptul romanesc feudal

Dreptul romanesc feudal

Dupa afirmatie acreditata de istorici ai dreptului romanesc, legea scrisa apare la romani odata cu aparitia pravilelor, pe care le inteleg ca niste coduri de legi scrise, in sec. al 17-lea. Legile nescrise, incepand spun ei, sa fie numita obicei sau legea pamantului.

Cu toate acestea, pravilele nu apar in sec. 17. In primul rand trebuie precizat ca incepand din sec. al 4-lea, la crestini, legea scrisa a fost legea canonica, adica legislatia dupa care s-a condus atat statul cat si biserica.

Apoi, din sec. al 6-lea, la aceasta lege canonica s-a adaugat legea nomocanonica, adica legile statului bizantin referitoare la chestiuni ecleziastice (clerici, laici, judecata, schisme, etc) care s-au aplicat atat mirenilor, cat si clericilor.

La romani, legea canonica a fost si ea cunoscuta intre sec. 4-5. Legea canonica si namocanonica a fost si ea receptata prin filiera bisericii inainte de sec. al 17-lea cand statele romanesti fac din nomocanoane (pravile) legea tarii.

Incepand cu sec.6 acelasi lucru s-a petrecut si cu legislatia nomocanonica bizantina care a fost binecuvantata ierarhilor tomitani prezenti in capitala imperiulii bizantin, atat la sinoadele ecumenice.

Din sec. 6 aceasta realitate s-a invederat mai cu deosebire odata cu formarea statelor romanesti in sec. al 14-lea cand relatiile bisericii vlahilor nord-dunareni cu Imperiul Bizantin si cu patriarhia sa de Constantinopol s-a concretizat si prin transferul si adoptarea legislatiei nomocanonice in Tarile Romane.

Despre aceasta realitate ne graieste si pravilele din timpul lui Alexandru cel Bun, despre care cuvanta si Dimitrie Cantemir.

Putem concluziona ca dreptul scris la romani apare deja in sec. al 14-lea, iar in sec. al 17-lea, dreptul acesta nomocanonic sau pravilnic devine legea tarii.

Acel jus noscriptum a purtat titlul de obicei sau legea pamantului inca din perioada daco-romana si ca in secolul al 17-lea aceasta lege nescrisa este iarasi considerata al doilea izvor al dreptului romanesc.

Unii cercetatori ai dreptului nomocanonic au remarcat cu indreptatire faptul ca in imperiul bizantin condicele de drept civil si penal (nomos politikos = dreptul laic imperial) ramane totusi o exceptie in Imperiul Bizantin teocratic si de aceea nici colectiile juridice slavone nu cuprind decat rareori legile civile independente de legislatia ecleziastica.

De regula, extrasele din legile laice sunt introduse in context canonic de unde si denumirea bizantina de nomocanon, adica de lege si canon laolalta.

In Bizant, dreptul laic imperial a fost intreadevar introdus alaturi de dreptul canonic in acele colectii mixte numite nomocanoane. Mai mult, legislatia laica imperiala a fost edictata in spiritul doctrinei (invataturii) canonice ale carei principii le afirma de-a lungul secolului.

Inca din secolul al 4-lea, legile statului Roman de Apus si Rasarit au constituit izvoare materiale pentru dreptul canonic indiferent ca au fost emise doar de stat sau la cererea expresa a bisericii. De altfel, inca din epoca lui Constantin cel Mare, biserica ecumenica a recunoscut statului competenta de a legifera si in privinta chestiunilor bisericesti. Unica conditie a fost aceea ca aceasta legislatie sa nu contravina principiilor si preceptelor doctrinei crestine.

In anul 1803, profesorul Flechtelmacher vorbea la Gimnazia Vasiliana din Iasi, unde era profesor de drept, despre istoria dreptului romanesc sau pravilele romanesti.

Studiul pravilelor romanesti

Care definesc in chip elocvent materia vechiului drept romanesc a constituit deci o preocupare majora printre cercetatorii dreptului bizantin si canonic din tara noastra, de unde si importanta cunoasterii lor pentru orice student in drept.

Fireste, studiul acestor pravile presupune deci o cercetare avizata a izvoarelor nomocanonice a carui inceputuri urca defapt in sec. 4-5 si se sfarseste in sec. 18-19.

In Tarile Romane, dreptul bizantin a patruns prin nomocanon. Intreadevar, de la colectia nomocanonica atribuita patriarhului Ioan al Constantinopolului care a patruns in Tara Romaneasca si se ajunge la nanocanoane propriu-zisa intre cel cel mai cunoscut a fost sintagma lui Matei Vlastares din 1335.

Medievestii nostrii au inteles (istorici, jurisiti, etc) prin nomocanon ca acesta este "O alcatuire de reguli de drept continand o imbinare a legilor laice. Este vorba de un drept civil cu implicatie canonica aplicat atat de biserica, cat si de stat intr-o simbioza complicata a celor doua organisme".

Receptarea dreptului nomocanonic in Tarile Romane a fost in acelasi timp o afacere politica a statului, pentru ca a fost o cerinta, o necesitate.

Chiar din sec. al 15-lea, aceasta receptare constituita o stare de drept pentru epoca feudala a Tarilor Romanesti.