Clasificarea sistemelor de transmisiune numerica a semnalului telefonic

Clasificarea sistemelor de transmisiune numerica a semnalului telefonic

Sistemele de Transmisiune Numerica (STN) a semnalului telefonic pot fi impartite in doua mari grupe:

- sisteme bazate pe codarea valorii instantanee a semnalului sau a variatiei acestuia;

- sisteme bazate pe analiza si sinteza vorbirii (vocodere). Acestea din urma, desi asigura o foarte buna inteligibilitate la viteze de transmisie reduse (kbit/sec) pe seama eliminarii din semnal a informatiei redundante legate de volumul, intonatia si timbrul vocii, nu si-au gasit deocamdata locul in telecomunicatiile publice si nu vor fi examinate in cele ce urmeaza.

Principalele metode de codare utilizate in sistemele de transmisiuni din prima grupa sunt:

modulatia impulsurilor in cod (MIC);

modulatia diferentiala a impulsurilor in cod (MDIC);

modulatia delta (MD).

In toate cazurile, semnalul analog este discretizat in timp (esantionat) si apoi cuantizat in L nivele. Cele L simboluri provenind de la sursa discretizata pot fi reprezentate cu ajutorul unor cuvinte de cod formate din N simboluri binare; daca intervalul de timp intre simbolurile L este , debitul sursei:

bit/sec

Daca cele L simboluri nu sunt echiprobabile sau nu sunt independente, sursa prezinta redundanta. Prin metoda de codare adoptata se urmareste minimizarea redundantei si prin aceasta micsorarea , mentinand continutul informational.

Informatia transmisa prin intermediul vorbirii poate fi privita, de asemenea, ca o succesiune de simboluri dintr-un alfabet finit, simbolurile considerate fiind foneme, al caror numar poate varia, in diferite limbi, intre 10 si 60. In medie, fiind emise circa 10 foneme pe secunda, rezulta ca pentru a transmite numai continutul informational, fara preocupari de recunoastere a vocii, debitul sursei se poate reduce principial la aproximativ bit/sec.

In cazul MIC, debitul corespunzator unei cai telefonice este de si transmisia se face astfel cu o mare redundanta, esantioanele succesive nefiind nici echiprobabile, nici perfect independente, ci corelate. O alta dificultate o constituie si faptul ca in MIC fiecare esantion este prelucrat separat.

Metodele de codare ce urmaresc micsorarea vitezei de transmisie folosesc predictia viitoarei valori a esantionului pe baza corelatiei si transmisia semnalului eroare intre valoarea reala si cea prezisa.

Astfel, in cazul MDIC se cuantizeaza, se codeaza si se transmite diferenta intre valoarea reala si cea prezisa a esantionului; in functie de complexitatea predictorului, reducerea in viteza de transmisie este de ordinul a simboluri binare la fiecare cuvant de cod, care la MIC contine opt simboluri.

Exploatarea corelatiei intre esantioanele adiacente ale semnalului telefonic in MDIC, sugereaza posibilitatea simplificarii cuantizorului marind corelatia prin supraesantionare. Se realizeaza astfel modulatia delta, cea mai simpla forma a MDIC, unde nivele si unicul bit transmis reprezinta semnul diferentei intre valoarea reala si cea prezisa a esantionului.