De cand se joaca fotbalul in lume

De cand se joaca fotbalul in lume

Se spune-fara temei- ca fotbalul se joaca de cand lumea. Desigur, nu este vorba de fotbalul pe care-l cunoastem in forma si dupa regulile actuale. Fiindca, din vremuri imemoriale se cunosteau o sumedenie de jocuri cu mingea: jocul Tephů la tribul Bakuha si jocul Kura in Africa; jocul Aqsaqtuk la eschimosi. Asemenea jocuri se regasesc si la triburile Taragumara (indigenii mexicani), Mönnitari (bazinul superior al Mississippi-ului) si Ciokta la populatia Maya in America Centrala; in Oceania, insulele polineziene si Asia (paleosiberienii, samoezii, tungusii, kariakcii, ciukcii); in Groenlanda si Alaska, pretutundeni..

Numeroase jocuri cu mingea se practicau si la popoarele antice: in Persia-jocul cu mingea De-a calare care se juca pe vremea dinastiei sasanizilor; jocul Kemari, foarte raspandit sub imparatii Tenrei si Engi; in China jocul Tsu-chu, din timpul dinastiei Han; in Egipt(marturie este o minge descoperita in mormantul unui faraon); in Grecia jocul Episkirios; la romani jocul Harpastum si altele. Jocul romanilor Harpastum reprezinta chintesenta tuturor jocurilor antice ce ne-a ramas -unul din cele mai asemanatoare jocuri antice cu fotbalul modern. Se spune ca, in acest joc se infruntau numerosi jucatori impartiti in doua tabere, care urmareau sa intre in posesia mingii si sa o conduca dincolo de o linie trasata in terenul adversarilor. Mai mult, descrierile ramase atesta ca jucatorii fiecarei echipe erau impartiti in atacanti (tinerii, mai neexperimentati si ) aparatorii (batranii mai rutinati) si ca, in cursul jocului se aplica o regula potrivit careia fiecare jucator fiecare jucator avea dreptul sa primeasca o singura data mingea (in caz contrar era cedata adversarilor). De obicei jocul se desfasura pe ,,Campul lui Marte" de pe malurile Tibrului. De asemenea, in documentele vremii exista mentiunea cu privire la incaltamintea purtata de jucatori care se numea ,,calceus" de unde si denumirea de ,,calcio" pe care o poarta fotbalul in Italia zilelor noastre.

In Italia, sursele documentare atesta ca jocul de ,,calcio" se disputa intre doua echipe alcatuite din cate 27 (uneori 25) de jucatori care puteau lovi, cu piciorul sau cu pumnul, p basica umflata cu aer. La Florenta, jucatorii purtau costume de culori diferite: o echipa imbracata in echipament de culoare rosie, iar cealalta de culoare verde. Jocul florentin se disputa in prima duminica a lunii si in ziua de 24 iunie cand se serba ,,patronul" orasului.

Giovani de Bardi -conte de Verrino si academician de Florenta -a lasat o descriere a jocului de ,,calcio" care adateaza din anul 1580. El arata ca acesta ,,era un joc public intre doua echipe de tineri care mergeau pe jos fara arme si se straduiau, din placere si onoare, sa aduca in campul advers un balon unflat cu aer". De asemenea , Giovani de Barti istoriseste ca ,,dimensiunile terenului erau de 100X50 m" si ca ,,jucatorii erau repartizati pe posturi si denumiti dupa cum urmeaza : 15 innanzi (inaintasi): in spatele lor, la 15m, 5 sconciatori; la alti 10 m 4 datori innanzi (mijlocasi) si apoi 3 dato addiatro (fundasi)". Din relatarea lui Bardi mai rezulta ca exista ,, calcia", adica gol, care se putea marca atunci cand mingea era trimisa, printr-o lovitura de picior sau de pumn, in poarta adversa, marcata prin doi stalpi.

Jocul de ,,calcio" este consemnat si in Storia fiorentina de catre istoricul Benedetto Varchi (1503-1565) care descrie o partida jucata in Piazza Santa Croce in ziua de 17 februarie 1530 (in anul 1947, tinerii italieni participanti la Festivalul Mondial al Tineretului si Studentilor de la Praga au reeditat o partida de ,,calcio"dupa modelul celor descrise de Bardi si Varchi).

In Franta exista un joc asemanator cu cel de ,,calcio" si purta mai multe denumiri -dupa regiunea unde se juca: soulč sau mollat-in Bretonia., melle, etofe sau baise -in Normandia, choule-in Picardia si barette-in Turingia. Se juca cu o minge de piele lucioasa si neteda, foarte mare, a carei posesie si-o disputau doua echipe, pe un spatiu de circa 300 m. Un istoric francez al acestui joc afirma ca era asemanator cu ,,Hurling at goals" pe care un autor englez-Carew -il mentioneaza in cartea sa ,,Survey of Cornowall" editata in anul 1602. ,,La choule" -considerat stramosul francez al fotbalului modern -era de o violenta iesita din comun atat datorita mingii -deosebit de grea- cat si datorita inexistentei unor reguli de protectie pentru jucatori. Mult mai dur decat jocul picardez era ,,soule" practicat la bretoni. Ch.Gandoin si Jordan afirma ca ,,ne putem cu greu da seama de indarjirea si ferocitatea pe care le aratau jucatorii in cursul partidei. S-au folosit astfel multe ocazii spre a se da curs rasbunarii si, de aceea, numerosi jucatori mureau". Acest lucru a determinat interzicerea jocului in numeroase randuri : Filip al V-lea- in 1319, Carol al V-lea in 1369 si altii. Si totusi, au existat si situatii cand au proteguit ca, de pilda, pe vremea lui Henric al II-lea, care il gasea adecvat dezvoltarii armonioase a corpului. ,,La soule" a supravetuit pana in anul 1850, dupa care- a cazut in desetitudine pentru ca, mai tarziu, sa-si faca reaparitia ,,important" din Anglia, sub infatisarea fotbalului de astazi. Faptul este insa contestat de unii, pe cand altii -desi voalat -il recunosc: ,, fotbalul ne-a venit din Anglia, dar acest lucru a constituit decat o restituire, deoarece el a dus in insulele britanice odata cu cucerirea normanzilor ,, -Edouard Pontič.

In ceea ce priveste aparitia fotbalului in Anglia exista doua versiuni: una, potrivit careia ,,Harpastum"-ul a fost adus de romani in Britania. In sprijinul acestei ipostaze se aminteste o victorie obtinuta de razboinicii britanici asupra soldatilor romani la 300 de ani dupa initierea celtilor in tainele acestui joc, precum si faptul ca prima minge folosita de englezi ar fi fost capul unui soldat roman mort in batalia data cu ocazia izgonirii legiunilor imperiale care, conduse de Iulius Caesar, cucerisera Britania (55-54 i.e.n.). A doua versiune este cea potrivit careia armoricanii ar fi facut cunoscut vecinilor lor jocul, odata cu cuceririle lui Wilhelm Cuceritorul (1066).

Despre fotbalul jucat pe atunci in Anglia se spune ca era foarte brutal. La practicarea lui participa intreaga populatie din localitati invecinate, iar scopul sau era de a trimite mingea -indiferent de mijloace- in teritoriul adversarilor. Partidele se disputau pe strazi, cu o inversunare de nedescris, jucatorii folosind mijloace de atac si de aparare dintre cele mai dure si mai periculoase, cu riscuri mari nu numai pentru jucatori ci si pentru spectatorii involuntari si pasnici.

Data fiind duritatea jocului, precum si faptul ca numerosi oameni se sustrageau de la exercitiile de tir cu arcul -mult mai utile, in acea vreme - s-au luat masuri de interzicere a lui. Si astfel fotbalul intra in ,,era" persecutiilor prin edictele monarhilor englezi: Eduard al II-lea (13 aprilie 1314), Eduard al III-lea (13 iunie 1349 si 1365), Richard al II-lea (1389), Henric al IV-lea (1401), James al III-lea (1457). Cu toata frecventa si severitatea edictelor regale, entuziasmul maselor nu a putut fi stavilit, fotbalul fiind jucat atat de popor cat si de cei ce l-au interzis. O dovada in acest sens este adnotarea trezorierului general al Scotiei, facuta la 22 aprilie 1497: ,, am dat lui James Dog sa cumpere o minge de fotbal regelui -22 silingi". Incercari de interzicere a fotbalului au mai fost facute si de printii casei Tudor-ilor si Lancaster, dar n-au reusit mai mult decat predecesorii lor. Henric al VIII-lea insa a reusit sa suprime jocul de fotbal care a intrat, nu pentru mult timp in anonimat, fiindca documentele vremii l-au mai semnalat in anonimat. Astfel, in depozitia unui anume John Hardyman, chestionat pe la sfarsitul secolului al XV-lea in vederea stabilirii varstei lui William Selwyne pentru ca, asistand la botezul lui, mi-am fracturat un picior la meciul de fotbal ce a urmat dupa botez". Fotbalul a fost prohibit si mai tarziu, sub domnia reginei Elisabeta si a fiicei sale (edictele din 27 noiembrie 1572 si respectiv 2 noiembrie 1581), precum si pe vremea stuartilor. Mai apoi, un dusman foarte puternic si periculos s-a ridicat impotriva fotbalului si anume puritanismul, cu morala sa rigida. Un aprig exponent al sau era Philips Stubbes, l-a atacat vehement in cartea sa ,,Anatomie of abuses in the realm of England" 1583, in care se exprima astfel :,, orice exercitiu care indeparteaza de D-zeu sambata, sau in orice alta zi, este pacatos si trebuie interzis. Fotbalul este o practica sangeroasa, criminala si diabolica". Intr-adevar, vehementa campanie puritana desi a reusit sa reduca considerabil popularitatea jocului de fotbal, nu i-a putut opri drumul in spatiu si timp. Acest lucru il atesta mentiunile tot mai numeroase existente in secolele urmatoare. Astfel, se spune ca Oliver Cromwell-conducatorul revolutiei burgheze din secolul al XVII-lea -a fost un mare pasionat al jocului si ca isi amintea mereu de Johh Wheelwright, un adversar de care se temea cel mai mult decat de...o armata pe campul de lupta, fiindca era, recunoscut ca maestru in ..pusul piedicilor". In aceasta epoca fotbalul se raspandeste tot mai mult in Anglia si Scotia, patrunde in Irlanda de Nord, este ,,transbordat" de colonistii englezi peste ocean, aici metamorfoza, va devenii faimosul fotbal american, care isi va mentine accentele de violenta caracteristice fotbalului primitiv. Totusi pe noul continent s-au gasit numeroase marturii documentare care atesta ca inca din cele mai vechi timpuri imemoriale indigenii practicau o sumedenie de jocuri cu mingea. Joë Hamman, in cartea sa ,,Far West" scrie ca ,,tinerii pei-rosii joaca toate jocurile nostre cu mingea care o parte le-au invatat, probabil, de la emigranti. In schimb, parintii lor ne-au invatat hockey-ul si, cu mult inainte de sosirea primilor navigatori jucau cu un fel de minge facuta din pei cusute pe care nu era voie s-o atingi cu mana". De asemenea, civilizatia azteca ne pune la indemana o bogatie de izvoare documentare care atesta existenta unei diversitati de jocuri cu mingea.

Revenind la englezi, in secolul al XVII-lea -asa cum mentioneaza Carew in cartea sa ,, Survey of cornowall" editata in anul 1602 -gasim marturii potrivit carora existau doua genuri de fotbal, si anume ,,hurling at goales" si ,,hurling over country". Primul era jucat de un numar de 30,40 si 60 de jucatori, impartiti in doua echipe, care trebuiau sa conduca o minge mare din piele adversarilor, marcata de doua bete asezate la o departare de 3-4 m unul de celalalt, intr-un teren de circa 100 m. Al doilea gen de joc se disputa de-a curmezisul campului, arborii mai inalti reprezentau tintele, iar victoria revenea celui ce atingea tinta stabilita.

Universalizarea jocului de fotbal a strabatut o serie de etape si a fost marcata de o serie de evenimente a caror evocare este absolut necesara pentru intelegerea fenomenului, chiar daca va trebui sa ne reintoarcem in vreme. In anul 1866, locuitorii orasului Yorkshire a avut initiativa organizarii unei cupe denumita ,,challenge" cu participarea unei echipe londoneze, initiativa care marcheaza primul joc interorase, desfasurat in luna martie 1867 la Battersea Park. Intrucat regulile de joc purtau inca amprenta unor diferente, in discutii preliminare a trebuit sa se incheie un acord cu privire la unele chestiuni de principiu: echipele sa fie compuse din 11 jucatori; terenul de joc sa fie 120 X 80 yarzi; durata jocului sa aiba 90 minute; echipa londoneza sa poarte echipament de culoare alba, iar mingea sa fie marca ,,Lillywhite" nr.5. De asemenea, s-a hotarat ca ziarele cu rubrici sportive sa fie incunostintate spre a-si trimite corespondenti si a consemna evenimentul. Partida s-a incheiat ca un rezultat favorabil echipei londoneze cu 2 goluri li 4 eseuri la zero (la acest sistem de punctaj adoptat de jocul de rugby s-a renuntat doi ani mai tarziu). Un an sau doi dupa aceasta se organizeaza jocuri intercomitate, semnalate in special in Middlesex, Surrey si Kent.

In anul 1871, insa, are loc un eveniment de o foarte mare importanta pentru fotbal - organizarea unei competitii de regularitate - ,,challenge cup" de catre ,,Football Asociation" care va deveni traditionala in Anglia. Astfel, in anul 1870, pe langa ,,Football Association" erau afiliate 30 de cluburi, secretarul acestei federatii fiind C.W.Alcock (de altfel el va detine 41 de ani aceasta functie incredintata inca de la infiintarea organului de conducere al fotbalului englez), considerat ca unul din principalii fauritori ai fotbalului modern. Alcock si-a desavarsit studiile la Universitatea din Harrow, astfel incat fotbalul invatat dupa regulile aplicate aici s-a adoptat si raspandit de catre federatie. Mai mult, la Harrow, ca si in alte scoli, colegii si universitati, se organizau competitii de fotbal sistem eliminatoriu (dup exemplul intalnirilor Sheffield - Londra) la care participa si Alcock. Si in felul acesta C.W. Alcock are ideea sa organizeze o astfel de competitie la care sa participe toate echipele afiliate la ,,Football - Association". La 20 iunie 1871 este organizata la Londra o intrunire a reprezentantilor acestor echipe, la care Alcock spune urmatoarele: ,,este de dorit sa cream o cupa <<challenge>> in organizarea federatiei, toate cluburile afiliate la aceasta fiind invitate sa participe in competitie". Propunerea a avut oponenti, mai multi reprezentanti ai cluburilor considerand ca intr-o asemenea competitie va avea preponderenta rezultatul si nu frumusetea jocului. In cele din urma, insa, intr-o sedinta anterioara - organizata la 16 octombrie 1871 - ea a fost aprobata. Competitia a fost dotata cu o cupa care in anul 1895 a fost furata din vitrina unui magazin de Sport din Birmingham si care pana astazi nu a mai fost gasita. De aceea, federatia a fost nevoita sa confectioneze o noua cupa, aceasta fiind, de fapt, o copie a acelei de dintai care dupa 15 ani, a fost retrasa si inlocuita cu o alta cupa - trofeul existent si astazi, fabricat de casa Fattorini & Sans din Bradford in anul 1911, pentru suma de 50 guinee. Ea are 4,55 kg 47, 5 cm inaltime, este din argint, montata pe un soclu de abanos (de jur imprejurul soclului exista o banda de argint pe care sunt inscrise echipele castigatoare). Prima editie a competitiei a reunit un numar de 15 echipe (intre care si Queen's Park din Glasgow), pentru ca in deceniul 1930 - 1940 sa se ajunga la 600 de echipe, ceea ce a determinat limitarea inscrierilor in functie de performantele echipei si de existenta unui stadion. Orice jucator englez, atunci cand vorbeste de cupa, marturiseste voluntar ca este mult mai dificil sa iesi invingator dupa un maraton de 42 de etape de campionat decat sa intri in posesia cupei.

O data cu dezvoltarea relatiilor internationale, usurate de amploarea pe care o luasera transporturile in acea vreme, se dezvolta si fotbalul. Calatoriie turistilor englezi pe celelalte continente, schimburile de studenti, peregrinarile specialistilor, marinarilor etc. au determinat implantarea fotbalului modern in Europa. Se infiinteaza tot mai multe echipe si cluburi de fotbal, iau fiinta federatii nationale dupa exemplul celor britanice: 1889-Danemarca si Olanda, 1893-Argentina, 1895-Elvetia si Belgia, 1898-Italia, 1899-Germania, 1900-Franta, Ungaria, Norvegia, Uruguaz, Noua Zeelanda, India, Africa de Sud, Gibraltar, Malta, 1930-Romania si altele.

Raspandirea jocului, tendinta tot mai accentuata spre universalizarea lui, extinderea activitatii internationale intercluburi si intertari si chiar permanentizarea acestor relatii au impus cu acuitate crearea unor organisme care sa armonizeze interesele si sa coordoneze ansamblul acestor relatii. In anul 1903, Uniunea Franceza a Sportului Atletic a propus infiintarea unei organizatii comune, in genul lui ,,The Football Association", pentru ca in anul 1904 ideea sa fie transpusa in practica prin infiintarea Federatiei Internationale de Fotbal-Asociatie (FIFA), ca urmare a initiativei francezului Robert Gučrin -devenit si primul ei presedinte -ca membrii fondatori fiind federatiile din Franta, Belgia, Danemarca, Olanda, Spania, Suedia si Elvetia.

Cu toate ca fotbalul modern se nascuse in Anglia, federatia acestei tari nu s-a numarat printre participantii la crearea FIFA. Mai tarziu, temerea ca jocul practicat pe continent ar putea iesi din canoanele statornicite in fotbalul insular si ca urmare autoritatea lui ,,International F.A.Board"(compus din reprezentantii fedetatiilor britanice:Anglia, Scotia, Tara Galilor si Irlanda de Nord) ar putea fi subminata, a determinat Federatia engleza de fotbal sa trimita o delegatie la congresul FIFA.,de la Berna (1906) si sa ceara si ea afilierea. In anul 1913 ,,International Board" a acceptat largirea componentei sale si cu doi reprezentanti ai FIFA., pentru prima reprezentare in cadrul acestui organism dandu-se mandat baronului Laveleye -Belgia si lui CAW.Hirscgman -Olanda, ambii cu vot deplin.

Impetuoasa dezvolatare a fotbalului mondial este reflectata de faptul ca la infiintare FIFA.(1904) numara 7 federatii nationale, ajungand ca numarul lor sa creasca vertiginos, ajungand in 1954 la 85 membrii, in 1971-la 127, in 1974-140, iar in 1978-150.

In anul 1960 s-au infiintat vonfederatii continentale in Europa (UEFA).,Asia, Africa, America de Sud (AMSAUD), America de Nord, America Centrala si Caraibele si in fine, Oceania.