Bazele tehnicii sariturilor

BAZELE TEHNICII SARITURILOR

Sariturile sunt autoproiectari ale corpului in aer ca efect al interactiunii fortelor interne (reprezentate de contractiile musculare) cu fortele externe (reprezentate de reactiile solului). Ele sunt consecinta acumularii unei inertii care asigura C.G.G.C. o traiectorie de zbor, cat mai lunga sau cat mai inalta.

Sarcina atletului in realizarea unei sarituri este aceea de a schimba traiectoria vitezei orizontale, acumulata in alergare, in traiectorii mai mult sau mai putin verticale, in urma unui impuls (obtinandu-se o viteza de desprindere).

Sariturile sunt actiuni motrice aciclice (singulare), fiind precis definite, avand un inceput si un sfarsit.

Din cele patru sarituri atletice saritura in lungime si saritura in inaltime sunt considerate sarituri fundamentale (avand faze perfect delimitate) iar saritura cu prajina si triplusaltul sunt derivate din primele doua.

Sariturile atletice sunt compuse in ordinea succesiunii actelor motrice, din patru faze: elanul, bataia, zborul si aterizarea. In probele derivate apar unele alternari ale acestor faze, cum ar fi la triplusalt, dupa bataie apar trei zboruri si trei batai succesive, iar la saritura cu prajina, faza de zbor este influentata de folosirea prajinii. Dintre toate fazele cea mai importanta este bataia, deoarece determina traiectoria de zbor a CGG al corpului saritorului.

Elanul ca faza a sariturilor

Elanul, prima faza a sariturii, este o alergare accelerata care are ca scop acumularea unei viteze orizontale cat mai mari (dar controlabila) si pregatirea bataii.

Viteza pe elan trebuie sa fie compatibila cu posibilitatea de transformare in viteza ascensionala in momentul bataii. Ea se numeste in acest caz viteza optima si tinde sa se apropie cat mai mult de viteza maxima.

La saritura in lungime, la triplusalt si la saritura cu prajina, viteza in elan tinde sa fie maxima, iar la inaltime este mai mica.

La saritorii foarte buni, intalnim urmatoarele valori ale vitezei in elan:

- la saritura in lungime 10,5-11 m/sec la B si 9,5-10 m/sec la Fș

la saritura in inaltime 7-8 m/sec la B si 6-7 m/sec la Fș

la triplusalt 10-10,5 m/sec la B si 9-9,5 m/sec la Fș

la saritura cu prajina 9,5-10 m/s la B si 8-9 m/sec la F.

Viteza elanului este proportionala cu lungimea elanului

Ca forma, la sarituri, elanurile pot fi:

la trei din cele patru sarituri  elanul este liniar si perpendicular pe pragul de bataie.

la saritura in inaltime cu rostogolire ventrala, elanul este liniar, dar sub un unghi ascutit (20-30s) in raport cu stacheta.

la saritura in inaltime cu rasturnare dorsala, elanul este curbat in raport cu stacheta.

Referat: Depozitare si manipulare alimente Referat: Gestionarea depozitelor de grasime - trei meniuri care ard kilogramele in plus

La toate sariturile partea finala a elanului are un anumit ritm - pe ultimii 3-5 pasi se pregateste bataia. Pregatirea mai accentuata se face pe ultimii 2 pasi care sunt in raport de lung-scurt. Penultimul pas fiind cel mai lung dintre toti pasii elanului, cand C.G.G.C. coboara, iar apoi pe ultimul pas care este cel mai scurt, C.G.G.C. intra in faza ascendenta.

Bataia ca faza a sariturilor

Este faza cea mai importanta cand se valorifica viteza obtinuta pe orizontala si se dezvolta o noua viteza ascensionala. Din imbinarea acestor doua viteze, rezulta traiectoria C.G.G.C. al saritorului.

Bataia se produce intr-un timp foarte scurt 0,10-0,20 sec si din aceasta cauza apare si dificultatea executarii ei corecte.

Bataia se compune din: impulsia piciorului de sprijin, avantarea piciorului oscilant a bratelor si a umerilorș impulsia reprezentand in jur de 70% din actiunea de bataie.

Momentul bataii, se compune din impulsia piciorului de sprijin si avantarea celorlalte segmente ale corpului (picior, brate, umeri, trunchi). Ambele momente se executa in stransa legatura unul cu celalalt. Astfel, in timp ce piciorul de bataie executa amortizarea, segmentele celelalte pregatesc avantarea. In faza de amortizare apare lucrul rezistent al musculaturii piciorului, iar in faza de impulsie, lucrul motor al acestuia. Bataia trebuie sa dea o viteza de desprindere cat mai mare, inertia pe care o capata corpul in momentul desprinderii fiind direct proportionala cu aceasta. Cresterea eficacitatii bataii este data de dezvoltarea fortelor care iau parte la aceasta faza si anume:

F. de avantare

F. de bataie (v. ascensionala)

F. de impulsie                                   

F. de desprindere

F. de inertie a elanului (v. orizontala)

Caracteristice acestei faze sunt:

unghiul de contact - format de orizontala locului de bataie și dreapta care trece prin piciorul așezat pe prag (unindu-l cu C.G.G.C.) Acest unghi trebuie sa fie in jur de 65s  la saritura in lungime si in jur de 55s la saritura in inaltime.

unghiul de bataie - format intre orizontala si piciorul de impulsie in momentul desprinderii trebuie sa fie in jur de 75s la saritura in lungime si in jur de 90s la saritura in inaltime

unghiul de desprindere - format intre orizontala si tangenta la traiectoria C.G.G.C. Acest unghi este in jur de 22s la saritura in lungime, in jur de 16s la triplusalt in jur de 65s la saritura in inaltime si in jur de 20s la saritura cu prajina.

Pentru saritura in lungime cel mai favorabil unghi de desprindere ar fi de 45s, iar la inaltime de 90s, dar acestea se pot realiza  numai la viteze foarte reduse, fiind in detrimentul lungimii si inaltimii traiectoriei de zbor.

Zborul - incepe in momentul in care piciorul paraseste locul de bataie. In timpul zborului, traiectoria C.G.G.C. nu mai poate fi modificata de fortele interioare, din cauza lipsei sprijinului. Traiectoria C.G.G.C. este determinata de modul in care se executa bataia si depinde de marimea vitezei de desprindere si de unghiul de desprindere. In timpul zborului, in jurul C.G.G.C se pot produce miscari numite rotatii:

compensatorii si

rotatii reale.

Rotatiile compensatorii sunt miscari care se executa in jurul C.G.G., fara a influenta traiectoria reala a acestuia: sunt determinate de fortele interne, care in lipsa unui sprijin fix, ele se compun intr-o rezultanta (fiind nula, nu poate modifica traiectoria reala a C.G.G.).

In cazul rotatiilor compensatorii, bataia este centrala, fortele trec prin C.G.G.C.

Rotatiile reale apar cand rezultanta fortelor din bataie nu trece prin C.G.G.C., luand nastere un cuplu de forte care imprima corpului rotatii. Aceste rotatii actioneaza tot timpul zborului si nu pot fi modificate de fortele interne.

La procedeele sariturii in inaltime, exista rotatii compensatorii si rotatii reale. Luand in considerare cele doua sarituri fundamentale, putem spune ca la saritura in lungime, tehnicile de zbor sunt rotatii compensatorii, favorizand intr-o oarecare masura doar realizarea unei aterizari eficiente.

La saritura in inaltime, miscarile compensatorii construiesc de fapt, tehnica de trecere peste stacheta si anume, trecerea succesiva a segmentelor corpului peste stacheta, pentru ca traiectoria C.G.G. sa treaca cat mai aproape de nivelul stachetei.

Daca la saritura in lungime, rotatiile reale sunt daunatoare, la saritura in inaltime sunt obligatorii, tehnica de zbor fiind construita si pe rotatii compensatorii.

Viteza de rotatie se poate modifica (prin grupare), dar nu se poate opri rotatia odata inceputa.

Aterizarea - este momentul in care saritorul reia contactul cu solul, la terminarea zborului. Aterizarea este importanta pentru ca ea amortizeaza socul la incetarea zborului si daca este corect executata, valorifica la maximum traiectoria C.G.G.C. (la saritura in lungime si triplusalt).

Atunci cand dupa amortizare urmeaza o noua faza de bataie (cazul triplusaltului), amortizarea se face prin lucrul rezistent al musculaturii. La sariturile in inaltime si prajina, aterizarea are numai functie de amortizare, instalatiile moderne nepunand probleme deosebite.