Principiul sistemicitatii

PRINCIPIUL SISTEMICITATII

1. Continutul principiului sistemicitatii
Acest principiu a fost introdus in psihologie in a doua jumatate a secolului XX si apartine noii paradigme a cunoasterii stiintifice contemporane. El inlocuieste cele doua abordari anterioare, orientarea care absolutiza partea si orientarea care absolutiza intregul, reclamand necesitatea considerarii si corelarii partii (elementului) si intregului (ansamblului) in cadrul conceptului de sistem.
Sistemul este definit ca un ansamblu de elemente (parti) aflate intr-o relatie non intamplatoare, mai mult sau mai putin stabila si legica. Orice entitate trebuie privita si abordata ca sistem.
Sistemul se delimiteaza pe fondul unui mediu (M).
Abordarea "sistemului" trebuie facuta nu prin izolarea lui de mediu (asa cum se proceda in cadrul paradigmei traditionale atomar-descriptiviste), ci prin raportarea la acesta: S M. Relatia dintre element si sistem nu este fixa si imuabila, ci ea are un caracter relativ: ceea ce este element si ceea ce este sistem depinde de scopul cunoasterii. Astfel, este posibil ca ceea ce aici si acum este sistem, atunci si acolo poate deveni element; exemplu, cand luam ca obiect de studiu creierul, el se afla in ipostaza de sistem, iar cand luam ca obiect de studiu organismul, creierul devine element.
Schema logica a abordarii sistemice ia urmatoarea forma:
a) desprinderea, pe baza unor criterii si potrivit scopului cercetarii, a unei anumite entitati si considerarea ei ca sistem (Si);
b) stabilirea mediului de referinta (Mj);
c) incadrarea sistemului astfel delimitat in schema generala de clasificare a sistemelor;
d) alegerea in functie de clasa de apartenenta a strategiei si metodelor adecvate de investigare;
e) alcatuirea profilului de stare si, eventual, a portretului fazic;
f) stabilirea locului sistemului respectiv in cadrul sistemului inglobant, supraordonat.

2. Criteriile generale de clasificare a sistemelor
Pentru a realiza o clasificare general valabila a sistemelor reale, s-a recurs la criterii de ordin logico-formal si anume:
a) pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului;
b) caracterul relatiei sistemului cu mediul;
c) gradul de complexitate, dat, pe de o parte, de numarul elementelor componente, iar pe de alta, de volumul conexiunilor interne si externe;
d) caracterul legaturii dintre intrarea sistemului si iesirea lui - legatura necesara cauzala sau legatura probabilista.

Aplicarea acestor criterii a dus la stabilirea urmatoarelor clase mari de sisteme:
a) sisteme statice - care nu-si schimba starea initiala de-a lungul timpului (in realitate nu exista sisteme absolut statice) si sisteme dinamice, care-si schimba starea in timp, fie in sens negativ (sisteme statice cu organizare data (exemplu, lucrurile neinsufletite, masinile), fie in sens pozitiv (sistemele biologice);
b) sisteme inchise - care nu fac nici un fel de schimburi cu mediul ambiant (asemenea sisteme nu se intalnesc in realitate), sisteme semideschise, care fac cu mediul numai schimburi de energie si de informatie (exemplu, masinile, ordinatoarele, psihicul) si sisteme deschise, care realizeaza cu mediul toate cele trei tipuri de schimburi posibile - de energie, de informatie si de substante (sistemele biologice);
c) sisteme simple (exemplu, un lacat, un ceasornic, o masa etc.), sisteme complexe (exemplu, calculatorul electronic) si sisteme supercomplexe (exemplu, creierul uman, societatea);
d) sisteme deterministe - in care "iesirea" (output-ul) este strict determinata de "intrare" (input) si sisteme probabiliste, in care, intre "intrare" si "iesire" se interpune influenta unor variabile aleatorii imprevizibile si incontrolabile.

3. Caracteristicile psihicului uman ca sistem
In primul rand, sa vedem daca psihicul ca entitate reala este sau nu un sistem. Raspunsul nu poate fi decat afirmativ. Psihicul corespunde si satisface cerintele definitiei pe care am dat-o sistemului:
a) pune in evidenta existenta unor elemente (componente) distincte-procese (senzatii, perceptii, reprezentari, gandire, memorie), stari (afective, motivationale) si trasaturi;
b) aceste componente nu sunt independente unele de altele, ci se afla intr-o stransa si permanenta interactiune si interconditionare.

Asadar, psihicul uman este un sistem, el nu este nici un conglomerat, asa cum il considera asociationismul, nici un intreg monolit, intern omogen, asa cum il considera gestaltismul. El se caracterizeaza printr-o unitate si integralitate nu date a priori, ci provenite din interactiunea si articularea functiilor si proceselor particulare constitutive; la randul lor, aceste functii si procese particulare se subordoneaza ansamblului, intregului si sunt influentate de acesta; componentele de rang superior restructureaza si integreaza pe cele de rang inferior; alterarea sau "lezarea" unei componente se rasfrange negativ asupra ansamblului. Asadar, organizarea interna a sistemului psihic uman se realizeaza pe baza actiunii corelate a doua legi esentiale: legea diferentierii prin care se asigura individualizarea si delimitarea functiilor, proceselor si starilor componente, si legea integrarii (pe orizontala si pe verticala), prin care se asigura articularea si unificarea emergenta supraordonata.
In al doilea rand, trebuie sa stabilim care este natura sistemului psihic. Raspunsul la aceasta chestiune l-am dat deja in lectia despre principiul reflectarii si modelarii informationale: psihicul este un sistem de natura si esenta informationala, iar suportul sau direct este de natura energetica. Unii autori includ in definitie si suportul, afirmand ca psihicul este un sistem energetico-informational cu finalitate antientropica, optimizatoare si organizatoare.
In fine, in al treilea rand, trebuie sa stabilim locul sistemului psihic uman in schema generala de clasificare a sistemelor. Pe baza datelor de observatie si experimentale de care dispunem in prezent, putem sustine incadrarea sistemului psihic uman in clasa sistemelor: dinamice evolutive, semideschise, supercomplexe si probabiliste.
Atributul dinamic-evolutiv, presupune ca starea sistemului psihic se modifica de-a lungul varstei individului, traiectoria acestei modificari punand in evidenta trei segmente principale: ascendent (dezvoltare, consolidare, maturizare), de optimum functional si descendent (entropic, regresiv)
(vezi fig):

nivel de organizare

optimum
segment ascendent segment descendent





0 5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60 65 70 varsta


Atributul semideschis inseamna ca dezvoltarea si functionarea sistemului psihic se realizeaza pe baza schimburilor de informatie mediate de suporturi energetice de diferite modalitati.
Atributul supercomplex inseamna ca psihicul uman cuprinde un numar foarte mare de componente si poseda un volum imens de conexiuni interne, intre elementele componente, si externe, cu mediul ambiant. Ca atare, studiul sau comporta utilizarea mai multor strategii - transversala, longitudinala, constatativa, formativa, comparativa, genetica etc. - si a mai multor metode si tehnici.
Atributul probabilist inseamna ca intre stimulii de la "intrare" si raspunsurile de la "iesire" nu exista o legatura de tip cauzal univoc, ci una de tip posibil, data fiind prezenta si influenta unei multimi de variabile intermediare complexe. Ca urmare, predictiile nu vor putea fi formulate in judecati categorice, ci in judecati probabiliste. Este posibil ca daca se actioneaza cu stimulul S1, sa se produca raspunsul R1. Asa cum am mai subliniat, dificultatea studierii si cunoasterii sistemului psihic uman este determinata nu numai de extraordinara lui complexitate, ci si de natura lui calitativa intrinseca de fenomen (informational) lipsit de proprietati nemijlocit observabile, inregistrabile si masurabile.

1. Intrebari de autoevaluare

1. Prin ce se deosebeste sistemul de conglomerat?
2. Ce caracter are raportul element-sistem?
3. Care sunt criteriile de clasificare a sistemelor?
4. Ce este un sistem dinamic?
5. Dupa ce se stabileste gradul de complexitate al unui sistem?
6. Ce inseamna un sistem probabilist?
7. Ce fel de sistem este psihicul uman?


R a s p u n s u r i:

1. Prin existenta relatiilor de interactiune-interconditionare intre elemente.
2. Relativ.
3. Pozitia sistemului fata de actiunea legii timpului, caracterul relatiei sistemului cu mediul, gradul de complexitate si caracterul legaturii dintre "intrare" si "iesire".
4. Un sistem a carui stare se modifica sub influenta scurgerii timpului.
5. Dupa numarul elementelor componente si dupa intinderea volumului conexiunilor interne si externe.
6. Un sistem in care legatura dintre "intrare" si "iesire" este mediata de variabile aleatoare.
7. Un sistem dinamic evolutiv, semideschis, supercomplex si probabilist.

In 1922 are loc la Paris Congresul national pentru ameliorarea soartei orbilor, la care s-a discutat asupra a numeroase chestiuni, asa ca: problema invatamantului profesional, a manualelor si a cartilor scolare s. a., dar mai ales problema organizarii invatamantului orbilor.

In Belgia instructia orbilor se facea aproape numai de biserica, institutele fiind comune pentru orbi si surdomuti, conditii care sunt defavorabile ambelor categorii de copii cu handicap senzorial, mai ales pentru primii. La Bruxelles in 1819 calugarii misericordici infiinteaza un institut cu 56 baieti orbi, iar in 1839 calugaritele misericordice infiinteaza un institut pentru 56 fete oarbe. Tot in 1819 se infiinteaza la Liège un institut laic pentru surdomuti, caruia in 1837 i se adauga o sectie pentru orbi. In 1836 la Brügges ia nastere un institut mixt. Institutul din Bruxelles si cel din Brügges au fost infiintate de abatele Carton, care s-a preocupat mult de copiii anormali si publica lucrarea Le surd-muet et ľaveugle. A. Rodenbabach, care a orbit la 11 ani, fost elev al lui Haüy, devine ziarist, apoi si deputat, publica Lettre sur les aveugles (1829) si Les aveugles et les surd-muets (1855). Orbii iesiti din institute au infiintat asociatii de patronaj, intre care Federation des aveugles belges (1886).

In Anglia, sub influenta rezultatelor lui Haüy, se infiinteaza primul institut pentru orbi in 1791 la Liverpool, iar pana spre sfarsitul secolului urmator ajungandu-se la peste o suta, astfel ca la 1896 se ajunge la decretarea obligativitatii invatamantului pentru orbi. Se foloseste sistemul braille pentru scris si tiparit. Se publica carti  literare, periodice pentru copii, altele cu caracter distractiv, religios, muzical. Au fost tiparite peste 1.000 de volume. Predomina pregatirea industriala a orbilor. Au fost personalitati cu renume si inaintea infiintarii scolilor, asa ca marele poet Milton, care a orbit la 44 de ani, renumitul matematician dr. Saunderson, care a ajuns profesor la Cambridge. Un rol insemnat in rezolvarea problemelor educative, sociale si culturale ale orbilor l-au avut dr. T.R. Armitaj si Fr. J. Campbell.

In Tarile Germanice, Dr. A. Zeune, conduce Institutul din Berlin infiintat din ordinul regelui Frederic Wilhelm, care in 1806 avea 4 elevi. In 1809, se va deschide un alt institut la Dresda, de catre Emanuel Gottlieb Flemming, un elev a lui Zeune, Dresda devenind un centru tiflopedagogic al Saxoniei; dr. Karl August Georgi, director intre anii 1832-1867, publica lucrarea Indrumator pentru tratarea adecvata a copiilor orbi in cercul familiilor lor de la copilaria timpurie si pana la cuprinderea lor in institutul de orbi, una din primele scrieri despre educatia copilului orb la varsta mica si care a dus la infiintarea primei gradinite pentru copiii orbi din lume. Aceasta institutie prescolara a fost deschisa in 1862 la Hubertusburg de catre W. Riemer, care isi descrie activitatea in cartea Schloss "Hubertusburg".

Se deschid si alte institute: in 1818 la Breslau, in 1826 la Münchein, in 1828 la Stuttgart, in 1829 la Brauscheig, in 1830 la Hamburg. In 1900 erau deja 34 institute, unde se facea instructia scolara si manuala, ca si cea muzicala. Dupa mijlocul secolului XIX se tinde spre formarea de lucratori manuali; se incearca cu cizmaria, fara a se reusi, insa se reuseste cu confectia de cosuri, franghii, perii; unele din fete lucreaza la masina de cusut sau de tricotat; in unele institute se invata si masajul; se pregatesc si organisti, acordori de pian; sunt pregatiti si invatatori, unii orbi continua pregatirea in gimnaziu si chiar la universitate; la Brauscheig ia nastere un liceu si un institut de stiinte academice. Au loc din trei in trei ani congrese pentru institutorii orbi incepand cu cel european tinut la Viena in 1873. In 1876 se formeaza o Societate pentru promovarea instructiei orbilor; iau nastere biblioteci cu carti tiparite si scrise manual.

I. Kine, fundator si director timp indelungat al Institutului de orbi din Breslau, a orbit la 10 ani, iar la 15 intra la Institutul din Berlin pe care il termina dupa 5 ani. Hotarat sa se faca institutor urmeaza Universitatea din Breslau, unde studiaza matematica istoria, geografia etc.; in 1819 este numit institutor la noul institut din Breslau fundat pentru ostenii orbiti. In 1835 face singur o calatorie de studii in 10 orase din Austria si Germania, impresiile publicandu-le sub titlul Pedagogische Reise durch Deutschland im Sommer (1837, Stuttgart).

Martin Kunz, institutor si director al Institutului de orbi din Illzach, s-a ocupat mult cu modelari geografice, a creat un atlas geografic pentru orbi si unul cu figuri de istorie naturala.

In Austria, in 1804 se creeaza primul institut pentru orbi la Viena, la care Klein a inceput cu instruirea unui orb in 1804 - Jakob Braun de 9 ani; in 1816 existand 19 institute care au caracter instructiv sau industrial (azile); scopul acestora era de a face din orb un om de sine statator, cat se poate de independent. Institutele aveau material didactic suficient, biblioteci; biblioteca din Viena detinea 10.000 volume.

J.W. Klein a incepuse cu instruirea copilului orb amintit mai sus. In 1805 publica Beschrreibung eines gelungenen Verches blinde kinder zur bürgerlichen Brauchbarket zu bilden", lucrare tradusa si in limba italiana. In 1836 publica la Viena Anleitung, blinden Kindern die nötigs Bildung in den Schulen ihres Wohnortes und in dem Kteise ihrer Familien zu verschaffen (Indrumator pentru culturalizarea orbilor in scolile locale si in familie), care va aparea ulterior in mai multe editii. In 1837 a infiintat un muzeu al intuitiei pentru orbi. A inventat scrisul prin impungere cu ghimpi, inspirat fiind de domnisoara Alignac care prin 1770 scria fratelui sau cu litere scoase in relief.

In 1910 are loc la Viena cel de al XIII-lea congres european de tiflopedagogie, la care Alexander Mell, director al Institutului de orbi din Viena, pune problema pregatirii orbilor pentru muncile agricole. Acesta va si infiinta prima scoala de agricultura pentru orbi in 1916. In anul 1929 se tine la Viena Congresul international de tiflopedagogie.

In Italia a intarziat mult ingrijirea orbilor, abia in 1818 se deschide la Neapole ospiciul pentru orbii curabili Sante Giuseppe e Lucia. In 1838, abatele Aloisiu Cofigliacchi, deschide la Padua un institut pentru orbi, iar in 1840 cavalerul Mihail Barozzi, directorul azilului saracilor, infiinteaza altul la Milano. Dupa 1859 s-au mai infiintat alte institute, astfel ca la inceputul secolului XX existau un numar de 23. Cele mai multe au fost infiintate de calugari si calugarite, statul ocupandu-se foarte putin de acestea. Erau instruiti cca. 20% dintre orbi,  urmarindu-se ca acestia sa poata scrie ortografic si fara greseli gramaticale, sa poata bine socoti. Multe institute dispuneau de un muzeu didactic cu forme geometrice, modele de animale, fructe, ierburi, unelte etc.; muzica era in atentie, considerandu-se ca un organist traieste mai bine decat oricare alt mester; in practicarea anumitor meserii numai mai muti orbi la un loc, condusi de un maestru vazator, poate avea rezultate. Doua treimi din cei instruiti puteau sa se intretina prin munca, cealalta treime avea nevoie de sprijinul societatilor de binefacere. Au fost create si societati de patronaj, asa ca Tommassco si Margherita la Florenta cu filiale la Padua, Roma si Neapole. Apar si primele periodice: Amico dei Ciechi si in braille Mentore dei Ciechi.

Luigi Vitali, preot, conduce din 1876 Institutul de orbi din Milano, scrie istoria acestui institut (800 pp.), pentru care primeste titlul de cavaler al coroanei italiene. Institutul instruia 120 de orbi si oarbe, separati unii de altii; avea orchestra si cvartet de coarde care se produc si in strainatate.

In Spania orbii sunt instruiti impreuna cu surdomutii, primii fiind mai neglijati; din cele 14 institute numai unul era de stat. Cel mai vechi institut este cel din Barcelona, infiintat in 1820; urmatorul infiintat in 1842 este cel din Madrid. Instruirea teoretica si practica este putin avansata; de exemplu, absolventii nu se puteau intretine din profesiuni muzicale.

In Portugalia, in 1889 se deschide un mic institut la Lisabona. In 1895 se deschide un atelier cu 10 lucratori orbi. In acelasi an apare si publicatia Jurnal dos cegos.

Don Aniceto Mascaro, renumit oculist cauta sa-i ajute pe orbi, scotand o brosura (1895); creeaza un sistem de scriere pentru orbi combinat din puncte si linii (punctele Braille pentru orbi, liniile pentru vazatori), in care sistem scoate Revue Mascaro.

In Olanda se face primul institut la Amsterdam (1808), considerat de importanta nationala, a carui efectiv de asistati va creste mereu, astfel ca pana in 1892 pe aici au trecut 416 baieti si 322 fete. Pentru orbii adulti se infiinteaza in 1843 un institut cu atelier cu 50-60 de lucratori barbati si femei, unde stau doi ani. Un alt atelier cuprinde 150 orbi si oarbe, unde acestia sunt adusi zilnic de acasa sa lucreze intre orele 8 si 16. Ateliere de ultimul tip sunt deschise si la Rotterdam, Haga, Utrecht, Middelburg si in alte parti ale tarii. S-a infiintat si un institut pentru orbii catolici, ca si alte societati de patronaj cu filiale prin orase. Orbii insisi au infiintat in 1895 o societate de ajutor reciproc cu 100 de membrii. In 1891 se infiinteaza o biblioteca (2000 volume), iar n 1893 incepe sa apara bilunar in Braille Blinden Vriend, care avea si un supliment muzical pentru orga sau pian.

In Danemarca, la 1811, se infiinteaza primul institut pentru orbi, caruia in 1825 i se mai ataseaza un institut de lucru si intretinerea orbilor. In 1861 se creeaza prima scoala fröbeliana pentru orbi, iar in 1863 se infiinteaza o societate pentru promovarea activitatii profesionale a orbilor. In 1883 fostii elevi ai institutului au fondat o societate de ajutor reciproc si o biblioteca.

J. Moldenhauer a studiat filosofia, a facut mai multe calatorii pentru a vizita institute de orbi si debili mintal din Danemarca. Este director al Institutului din Copenhaga din 1857 si a scris Istoricul institutului si chestiune orbilor din Danemarca de la 1811 la 1883. Intre 1867-1884, impreuna cu G. Keller, a scos "Revista de nord pentru instruirea orbilor, surdomutilor si debililor mintali" si ca anexa la "Suplimentul jurnalului scandinav al scolilor din tarile scandinave" a sos