Mecanismele achizitiei limbajului

Mecanismele achizitiei limbajului

Studiile de specialitate au demonstrat ca rostirea primului cuvant are loc undeva intre 10 luni si 1 an si 1 luna (Nelson, 1973; Bates, Bretherton & Snyder, 1988). O perioada de dezvoltare gradata si relativ inceata a vocabularului unui copil, care ajunge sa rosteasca 10 cuvinte pe luna, dureaza de la aproximativ 1 an pana la 1 an si 6 luni (Nelson, 1973; Benedict, 1979; Rescolta, 1980). Pe masura ce copilul ajunge la un barem de 50 de cuvinte ( minimul de cuvinte ce trebuiesc achizitionate pana la 2 ani), se inregistreaza o accelerare brusca sau o "explozie" a vocabularului. In aceasta perioada, de la 1 an si 9 luni, un cuvant nou poate fi achizitionat dupa numai o singura pronuntare, in fiecare zi putand fi achizitionate mai multe cuvinte noi (Bloom, 1973; Nelson, 1973; Rescolta, 1980; Lieven, Pine & Dresner Barnes, 1992).

Bates et al. (1988) au descoperit faptul ca 56% dintre cuvintele rostite de un copil de 1,8 ani reprezinta substantive comune, proportia acestora fiind corelata in mod pozitiv cu totalitatea cuvintelor din vocabular. In schimb, numai 46% dintre cuvintele folosite intr-un discurs formulat de un copil de varsta mica reprezinta substantive comune, iar folosirea lor in cadrul discursului nu este corelata cu totalitatea cuvintelor din vocabular. Nelson, Hampson & Shaw (1993) au descoperit ca 70% dintre cuvintele folosite de un copil de 1,8 ani sunt substantive, dar ca numai 38% din cuvintele pronuntate in cadrul unui discurs apartin acestei categorii gramaticale.

Spre deosebire de substantive insa, predicatele (verbele de actiune si adverbele) si cuvintele care reprezinta verbe modale, auxiliare, articole, pronume, prepozitii, conectori si pronume interogative, devin din ce in ce mai frecvente dupa depasirea pragului de 200 de cuvinte, adica dupa varsta de 1,8 - 2 ani.

In concluzie, pentru un copil care se dezvolta normal, exista o asociere evidenta intre dezvoltarea primara a vocabularului si achizitionarea de cuvinte. Aceasta denota faptul ca in cadrul dezvoltarii primare a vocabularului, copiii care isi insusesc cuvinte - substantive inregistreaza o dezvoltare mai rapida a vocabularului, iar copiii al caror vocabular se dezvolta mai rapid inregistreaza un procentaj mai mare de al cuvintelor - substantive. Asadar, achizitionarea substantivelor pare a fi cea mai la indemana metoda prin care copiii isi adauga un numar considerabil de cuvinte in vocabular intr-o perioada de timp relativ scurta.

Dar sa ne intoarcem si mai in urma la primele luni de viata ale copilului. Snow si Fergusson fac o serie de cercetari legate de insemnatatea situatiei, a contextului situational , verbal in care se afla copilul de varsta mica , ca agent activ, pentru achizitia limbajului. Ideile lor sunt sustinute de alte cercetari facute de R. Brown, L. Bloom, D. Crystal, D. Wood, si G. Wells.

Concluzia lor ar fi ca limbajul vorbit este invatat de copilul mic printr-un context conversational. Daca este deprivat de inputul lingvistic si de posibilitatea de a participa la schimbul verbal, copilul poate prezenta intarzieri in stapanirea limbajului ( idee expusa explicit si accentuat de catre behavioristi). Ceea ce flexibilizeaza aceasta idee este analiza si caracterizarea contextului verbal, care apare ca o interactiune egala a participantilor la schimbul semantic si lingvistic , in care fiecare, adultul si copilul contribuie cu mijloace specifice.

Preferinta copiilor se indreapta catre un anumit stil de limbaj, care are structuri sintactice mai simple, pauze lungi, ritm lent, tonalitate ridicata a vocii. Aslin a aratat ca exista o preferinta pentru acest limbaj chiar din primele zile, chiar daca vorbeste altcineva decat mama.

La 4 luni, copiii prefera succesiuni de sunete, chiar fara sens, dar care pastreaza paternul limbajului vorbit. Se pare ca asa reusesc copiii sa decupeze unitatile cu sens din fluxul vorbirii. De asemenea exista si o preferinta pentru vocea mamei.

Astfel s-a stabilit ca , fara intentie, uneori chiar inconstient mamele se adapteaza si isi modifica comportamentul lingvistic, in functie de varsta, nivelul de intelegere si capacitatea de exprimare verbala a copilului, iar acesta la randul sau, raspunde din ce in ce mai adecvat, in functie de instrumentele de expresie de care dispune. Se creeaza deci ansambluri situationale cu particularitati bine definite. Copilul mic este tratat ca un   partener egal in conversatie , ce participa efectiv, alaturi de adult / mama la schimbul de sentimente sau informatii. Adultul este puternic orientat spre ceea ce copilul doreste sa spuna , chiar daca aceasta nu o face utilizand mijloace lingvistice. Mama capteaza mesajul, il interpreteaza si actioneaza ca si cum copilul ar contribui realmente la schimbul verbal.

Analiza: Divortul si protectia sociala a familiilor aflate in divort Referat: Cauzele conflictelor etnice din spatiul postsovietic. cazul republicii moldova.

Alti autori isi bazeaza studiile vizand etiopatogenia depresiei pe inregistrarea functionala si structurala a creierului si pe potentialele evocate.

Factori declansatori depresogeni (Berney 1991, Pank 1992, Kovacs 1997) sunt considerati a fi: pierderea reala a unui parinte, rejectia celor din jur, divortul parintilor, separarea, incadrarea in scoala.

Ca factori de risc pentru depresie, Rutter (1991) pune accent pe calitatea legaturilor de atasament, contextul si natura socializarii timpurii, nivelul cognitiv de procesare, capacitatea de reprezentare a imaginii de sine, calitatea mediului familial, bolile medicale psihice neafective. In randul factorilor de risc se pune un accent deosebit pe bolile afective familiale: 34% din cazuri dupa Puing-Antich, cu un procentaj mai mare (54%) dupa Kovacs, ajungand chiar la 73% in cazul patologiei afective la mama.

Incadrare diagnostica. Organizatia Mondiala a Sanatatii in ICD-10 codifica depresia, in cadrul tulburarilor afective, sub forma:

1. episod depresiv

episod depresiv usor cu sau fara simptome somatice;

episod depresiv moderat cu sau fara simptome somatice;

episod depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;

2. tulburare afectiva bipolara

tulburare cu episod actual depresiv usor sau moderat, cu sau fara simptome somatice;

tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;

3. tulburare depresiva recurenta

tulburare cu episod actual usor cu sau fara simptome somatice;

tulburare cu episod actual moderat cu sau fara simptome somatice;

tulburare cu episod actual depresiv sever cu sau fara simptome psihotice;

4. tulburare persistenta a dispozitiei afective - distimia;

5. tulburarea depresiva recurenta.

Clasificarea este valabila atat pentru depresia adultului, cat si pentru cea a copilului si adolescentului. Episoadele unice au fost separate de tulburarea afectiva bipolara si de alte tulburari episodice deoarece un procentaj ridicat al pacientilor prezinta numai un episod de boala.

Episodul depresiv poate avea intensitate usoara, moderata, sau severa. Subiectul vireaza dispozitional spre depresie, scade interesul general si bucuria, se reduce energia, ajungandu-se la fatigabilitate crescuta si activitate diminuata. Alte simptome comune sunt: reducerea capacitatii de concentrare a atentiei, reducerea stimei de sine, idei de vinovatie, viziune trista si pesimista asupra viitorului, idei sau acte de autovatamare sau de suicid, somn perturbat, apetit diminuat. Dispozitia scazuta de la o zi la alta este independenta de circumstante Pentru episoadele depresive, indiferent de gradul de severitate, este necesara pentru stabilirea diagnosticului o perioada de minimum 2 saptamani, dar pot fi acceptate perioade de timp mai scurte daca debutul este rapid, iar simptomele deosebit de severe. Alte simptome, cu colorit somatic, cum ar fi pierderea interesului sau placerii pentru activitati placute, lipsa reactiei emotionale la bucurii, trezirea matinala, cu 2 ore mai devreme ca de obicei, lentoare sau agitatie psihomotorie, scaderea apetitului, pierderi in greutate 5 procente din greutatea initiala - sunt luate in considerare numai daca sunt prezente cel putin 4 simptome de acest tip.

Gradul de severitate (usor, mediu, sever) sunt specificate pentru a acoperi o paleta mai larga de stari, intalnite la diferite niveluri de practica psihiatrica. Subiectii cu episoade depresive usoare apar, de obicei, in cabinetele de medicina generala, in timp ce spitalele de psihiatrie se ocupa de pacientii care sufera episoade severe.

Episodul depresiv cu semne psihotice, este un episod depresiv sever, in care delirele, halucinatiile, sau stuporul depresiv sunt prezente. Ideile delirante implica, de obicei, ideea de pacat, saracie, dezastre iminente, a caror responsabilitate poate fi asumata de catre subiect. Halucinatiile auditive, sau olfactive, apar sub forma unor voci defaimatoare sau acuzatoare, mirosuri de murdarii putrede sau carne vie in descompunere. O lentoare psihomotorie severa poate progresa spre stupor.

Episodul depresiv din tulburarea afectiva bipolara. Tulburarea afectiva bipolara se caracterizeaza prin episoade repetate (cel putin doua) in care nivelele de dispozitie si activitate ale subiectului sunt perturbate. Perturbarea consta fie in elevarea dispozitiei, energie si activitate crescuta (manie, sau hipomanie), sau in scaderea dispozitiei, insotita de scaderea energiei si activitatii (depresie). Vindecarea este, de obicei, completa intre episoade, iar incidenta pe sexe este aproximativ egala. Episoadele maniacale incep brusc si dureaza intre 2 saptamani si 4-5 luni, durata medie fiind de aproximativ 4 luni. Depresia tinde sa dureze mai mult, avand o durata medie de aproximativ 6 luni. Episoadele de ambele feluri urmeaza, adesea, evenimentele stressante de viata, dar prezenta unui astfel de stress nu este esentiala pentru diagnostic. Primul episod apare la orice varsta din copilarie pana la senectute. Perioadele depresive pot imbraca intensitate usoara, moderata sau severa, pentru diagnostic fiind esential sa existe cel putin un episod anterior hipomaniacal, maniacal, sau afectiv mixt.

Tulburarea depresiva recurenta se caracterizeaza prin episoade repetate depresive. Episoadele circumscrise dureaza intre 3 si 12 luni. Intre episoade vindecarea este completa, un numar mic de pacienti putand dezvolta o depresie persistenta. Tulburarea depresiva recurenta include reactiile depresive repetate, depresia psihogena, tulburarea depresiva sezoniera, depresia endogena. Episoadele depresive pot fi usoare, moderate, sau severe (cu sau fara simptome psihotice, cu sau fara simptome somatice), pentru diagnostic fiind obligatorie existenta a cel putin doua episoade, cu durata de minim doua saptamani, care sa fi fost separate intre ele de un interval de mai multe luni, fara o tulburare semnificativa a dispozitiei.

Distimia este o deprimare cronica a dispozitiei care nu intruneste criteriile pentru tulburarile depresive recurente din perspectiva duratei si intensitatii. Suferinzii au perioade de zile, sau saptamani, in care se descriu ca simtindu-se bine, dar majoritatea timpului adesea luni in sir, sunt obositi si deprimati, totul constituie pentru ei un efort, nimic nu-i poate bucura. Acesti pacienti mediteaza si se plang, dorm rau, au o stare de disconfort, dar, de cele mai multe ori, sunt capabili sa faca fata cerintelor vietii cotidiene. Din acest motiv distimia are multe in comun cu conceptul de nevroza depresiva. Debutul poate avea loc in pubertatea tardiva si dureaza mai multi ani, uneori indefinit.

Tablou clinic. Depresia care apare la varste mici are, de regula, un debut insidios, o evolutie trenanta, lunga, de aproximativ 8-9 luni. Pericolul de suicid se apreciaza a fi foarte ridicat si sub varsta de 6 ani, el constituind a zecea cauza de deces sub 10-12 ani (Kovacs, Ryan).

Debutul depresiei se leaga de cel putin trei domenii de factori: declansatorii depresogeni (pierderea reala a persoanei de atasament, abandon, divortul parintilor, schimbarea domiciliului rejectie, separare, incadrare in scoala), factori de risc sau vulnerabilitate (calitatea legaturilor de atasament, contextul si natura socializarii timpurii, nivelul cognitiv de procesare, reprezentarea imaginii de sine, calitatea mediului familial, bolile medicale, dar mai ales bolile afective familiale - mecanism poligenic de transmisie) si resursele sociale reduse sau inadecvate de coping (de a face fata multiplelor solicitari din mediul de viata - nu fiindca sunt conditiile externe deosebite, ci pentru ca se reduce capacitatea copiilor de a face fata stresului, de a-si tampona trairile negative, si astfel se instaleaza depresia).

Cu cat copilul este mai mic, depresia se manifesta prin simptome somatice (aparitia depresiei somatogene este semnalata de Niessen ca posibila inca de la nastere). Ulterior, mai ales dupa varsta de 5 ani, se vorbeste despre depresii psihogene, pentru ca, abia dupa varsta de 10-12 ani, acelasi autor sa recunoasca depresia endogena. Astfel, sub 5 ani, simptomatologia somatica este dominanta, intre 6 si 12 ani raportul dintre cele doua categorii de simptome (somatice si psihice) se egalizeaza, iar la 13-18 ani predomina ideatia depresiva, imp

Pentru a sustine conversatia cu copilul mama utilizeaza cateva strategii despre care se poate spune ca sunt universale.

Jucarea rolului dublu este cea mai pregnanta dintre conduite si consta in faptul ca mama intreaba si tot ea raspunde in locul copilului, ca intr-o piesa cu doua personaje jucate de un singur actor.

Captarea mesajului si formularea lui lingvistica corecta - adultul prinde expresia verbala a copilului , care este incompleta sau incorecta si formuleaza o propozitie corecta si completa exprimand logic ceea ce copilul a incercat sa spuna cu mijloacele lui deocamdata putine.

Faptul ca adultul interpreteaza si partea ce revine copilului in conversatie, nu presupune pasivitate din partea acestuia din urma. Daca pana la aproximativ 4 luni copilul are doar un contact vizual cu adultul , la 4-5 luni apar surasuri, bolboroseli, miscari ale capului, diferite expresii faciale ce marcheaza participarea la schimbul subiectiv. Vocalizarile se nuanteaza si sunt utilizate de copil in mod deliberat , ca raspunsuri in conversatie. Cu timpul copilul utilizeaza aceste vocalizari in scop evident conversational, amestecate cu cuvinte fara sens , dar care dau impresia unei exprimari reale , verbale, datorita ritmului, accentului, intonatiei corect folosite.

Pentru a usura celor mici atat intelegerea cat si dezvoltarea limbajului adultii isi moduleaza foarte mult vocea, utilizeaza un ton mai inalt decat cel din conversatia obisnuita, anumite cuvinte sunt lungite si exagerat accentuate, altele sunt pronuntate mai clar si mai precis, iar din punct de vedere sintactic propozitiile sunt mai scurte, cu o structura gramaticala simpla, utilizandu-se in general prezentul verbelor, substantive concrete, totul legat de ceea ce copilul poate vedea, auzi, pipai, simti.

Am putea spune deci, ca interactiunea sociala si in special interactiunea verbala timpurie a copilului cu persoanele din mediu, in special cu mama are un rol hotarator in dezvoltarea limbajului la copil.