Definitii si intelesuri ale personalitatii

Definitii si intelesuri ale personalitatii

Personalitatea ocupa un rol central in psihologie, aceasta fiind ,,cadrul de referinta fundamental pentru definirea sensului si valorii explicative a celorlalte notiuni psihologice".(M. Zlate, 2000, p.231). Personalitatea reprezinta principalul ghid ,,de modelare concreta a omului". (M. Zlate, 2000, p.232). Ph. Lersch (1954) se refera la termenul de ,,persoana" ca facand referire la ,,forma fundamentala a fiintei umane", aceasta fiind studiata de psihologia generala. De asemenea mai face referire la termenul de ,,personalitate" care reprezinta ,,particularitatile psihice individuale", la ceea ce-l diferentiaza pe un om de altul.

Individul reprezinta entitatea biologica a fiintei, ,,in ceea ce ea are generic la nivelul speciei din punct de vedere strict material". (D.Cristea,2003,p.91). Prin individ se intelege acea totalitate a elementelor si insusirilor, ereditare sau dobandite, care se integreaza intr-un sistem pe baza mecanismului adaptarii la mediu. Individul se asociaza cu unicitatea. Notiunea de individ este in aceeasi masura aplicabila tuturor organismelor vii: plantelor, animalelor, oamenilor, indiferent de varsta si nivel de dezvoltare.

Individualitatea reprezinta expresia individului diferentiat in plan biologic si psihologic. Individualitatea este data de acele caracteristici fizice, psihice, psihofiziologice unice. Persoana se refera la acel sistem de insusiri, relatii psihosociale care dau identitate individului. Aceasta ,,persoana" are un anumit rol in societate, o anumita pozitie, fie ca este vorba despre familie, grup sau organizatie, de asemenea aceasta mai este perceputa ca o individualitate constiinta de sine si recunoscuta de ceilalti. ,,Persoana" reprezinta manifestarea actuala a omului intr-o situatie sociala, acesteia subordonandu-i-se un rol. Personajul reprezinta persoana aflata in imprejurari diferite, indeplinind anumite functii publice; personajul presupune adoptarea anumitor atitudini si conduite specifice rolurilor sale sociale.

Personalitatea reprezinta persoana valorizata social, recunoscuta prin performanta, tinuta morala; din perspectiva psihosociala, personalitatea trebuie inteleasa ca un ,,operator central in cadrul ipostazelor subiectului uman: aceea de individualitate, persoana, personaj sau personalitate publica". (D. Cristea, 2003, p.93). Sheldon defineste personalitatea ca ,,ansamblu de caracteristici bio-fizio-psihologice care permite o adaptare la ambianta" in timp ce R.B. Cattell considera personalitatea ,,o constructie factoriala dinamica, exprimata in modalitatea raspunsurilor la situatii". Personalitatea este asociata cu ,,mecanismul si logica generala de organizare si integrare supraordonat a componentelor bioconstitutionale, psihice si socio-culturale". (M. Golu, 2002, p.645-646). Personalitatea coordoneaza functional - dinamic continuturile componentelor bioconstitutionale, a starilor si proceselor psihice particulare.

Au existat mai multe divergente de ordin metodologic, in ceea ce priveste ,,psihologia personalitatii". Una dintre acestea se refera la raportul ,,general-particular" care prezinta doua solutii diferite. O prima solutie se refera la faptul ca generalul ar trebui sa apartina stiintei iar individualul artei; o a doua solutie se refera la faptul ca exista doua psihologii diferite: prima este nomotehnica, iar a doua este ideografica. Trebuie luat in considerare faptul ca individualul absolutizat nu poate fi inteles sau explicat, deoarece acest lucru ar presupune ,,raportarea lui la un cadru de referinta". (M. Golu, 2002, p.648). Ca urmare a acestui lucru, trebuie luata in calcul si psihologia diferentiala deoarece diferentele interindividuale ,,au un caracter la fel de obiectiv si logic ca si universalele si ele constituind veriga de legatura dintre unicitate si generalitate". (M. Golu, 2002, p.650).

O alta divergenta consta in faptul ca in psihologia personalitatii s-au confruntat doua orientari: orientarea biologista si orientarea sociologist-culturologica. Prima orientare se refera la faptul ca rolul determinant in structurarea personalitatii il au factorii biologici, adica trebuintele biologice primare si instinctele. Aceasta orientare este cel mai bine reprezentata de psihanaliza prin teoria despre sine si inconstient. A doua orientare se refera la faptul ca personalitatea este produsul mostenirii factorilor socio-culturali ,,generati istoriceste". (M. Golu, 2002, p.651). Aceasta orientare isi are originea in psihologia multimilor care se referea la existenta unor pattern-uri psihocomportamentale ancestrale. Datorita exclusivitatii celor doua orientari s-a format orientarea interactionist-sistemica care considera necesare atat determinatiile biologice cat si pe cele sociologice. Aceasta face referire la faptul ca personalitatea este o unitate bio-psiho-sociala (culturala).

O a treia divergenta se refera la orientarile atomar-descriptivista si sintetic structuralista. Prima se refera la faptul ca pentru explicarea unei organizari psihice de nivel superior trebuie sa se apeleze la descompunerea acesteia in elemente pentru o studiere separata. Cea de a doua se refera la faptul ca orice organizare are un caracter predeterminat si integral, aceasta orientare este subordonata paradigmei gestaltiste. Corecta din punct de vedere metodologic si in acest caz nu poate fi decat paradigma interectionist-sistemica in care se opereaza atat cu partea cat si cu intregul, fara a se reduce partea la intreg sau invers, asa cum se intampla in cazul celor doua orientari prezentate mai sus.

O a patra divergenta se refera la modul de a percepe si prezenta organizarea interna a personalitatii. Exista astfel doua tendinte: tendinta plana si tendinta ierarhica. Prima tendinta considera organizarea interna a personalitatii in mod liniar, toate elementele componente ,,insirandu-se unele langa altele precum margelele pe ata". (M. Golu, 2002, p.652). La baza tendintei ierarhice sta admiterea raportului inferior-superior precum si principiul subordonarii, pe verticala. Aceasta tendinta percepe organizarea interna a personalitatii printr-un nivel supraetajat: niveluri bazale, intermediare si terminale.

De fapt procesul integrarii sistemice al personalitatii se realizeaza atat pe orizontala cat si pe verticala, astfel apar structurile plurimodale si transmodale.

O a cincea divergenta se refera la dimensiunea temporala a personalitatii, care a delimitat si ea doua orientari: orientarea statica si orientarea dinamica. Orientarea statica se refera la capacitatile si functiile psihice ca fiind predeterminate, ,,datum-uri innascute".    Orientarea dinamica admite caracterul devenit si evolutiv al organizarii interne a personalitatii; in cadrul acesteia se delimiteaza trei variante: varianta internalista, varianta proiectiv-externalista si varianta interactionista. Prima varianta, cea internalista porneste de la teoria instinctuala a lui W. McDougall (1908), fiind reprezentata de psihanaliza. Freud considera nucleul cel mai important ca fiind instinctul erotico-sexual, dar dinamica personalitatii ramane pe un plan secund atata vreme cat inconstientul ramane neschimbat de-a lungul vietii. Varianta proiectiv-internalista considera dinamica personalitatii ,,imprimata" de actiunea campului extern ,,in care individul poate sa-si identifice anumite obiecte-scop, asupra carora sa-si proiecteze tendinta determinata actualizata". (M.Golu, 2002, p.654). Varianta interactionista considera dinamica personalitatii ca rezultata din dependenta oricarui sistem de actiune a legii timpului, adica sistemul respectiv isi schimba starea ca efect al scurgerii timpului.

G. W. Allport imparte toate definitiile personalitatii in trei grupe: definitii prin efect extern, definitii prin structura interna si definitii pozitiviste (formale).

Definitiile prin efect extern se refera la acea latura fenomenologica a personalitatii, identificandu-se astfel acele trasaturi prin care o persoana lasa o impresie celor din jurul sau, fie ea negativa sau pozitiva. Astfel incat, personalitatea este definta ca: ,,suma totala a efectului produs de un individ asupra societatii", ,,deprinderi sau actiuni care influenteaza cu succes alti oameni", ,,ce cred altii despre tine". Putem spune ca acest gen de definitii ar reprezenta faptul ca personalitatea noastra este cunoscuta numai prin judecatile altora despre noi. G. W. Allport a sesizat ca acest tip de definitii confunda personalitatea cu reputatia acelei persoane.

Definitiile prin structura interna considera personalitatea o ,,entitate obiectiva", care exista indiferent de felul in care este perceputa de cei din jur. W. Stern considera personalitatea ca fiind ,,o unitate multiforma dinamica"; tipul definitiilor in acest caz pot fi de tipul: ,,suma totala a tuturor dispozitiilor, impulsurilor, tendintelor, dorintelor si instinctelor biologice innascute ale individului, precum si a dispozitiilor si a tendintelor dobandite prin experienta", mult mai complexe si chiar descriptive decat definitiile din prima grupa. G. W. Allport ofera si el o astfel de definitie ,,Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic". Prin aceasta definitie sunt puse in evidenta urmatoarele caracteristici ale personalitatii:

Personalitatea este o organizare dinamica, nu o suma statica de elemente in sine independente;

Personalitatea este o unitate complexa psihofizica; aceasta nu este nici pur psihica si nici pur biologica;

Personalitatea include sisteme particulare, integrate precum: deprinderi, sentimente, concepte, stari emotionale;

Personalitatea ,,se manifesta, se dezvaluie in ceea ce gandeste, simte si face omul". (M. Golu, 2002, p.657).

Definitiile pozitiviste considera structura interna a personalitatii inaccesibila stiintei, chiar daca aceasta exista ea nu poate fi studiata direct. D. Mc Clelland ofera urmatoarea definitie pozitivista: ,,Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvata a comportamentului unei persoane in toate detaliile sale, pe care omul de stiinta o poate da la un moment dat". (Mc Clelland, 1951, p.69). In cadrul acestor definitii personalitatea este ,,redusa la un construct, la ceva ce poate fi gandit, dar care nu exista ca atare acolo undeva".(M. Golu, 2002, p. 657).

Se mai pot delimita de asemenea alte doua tipuri de definitii: definitii reductionist-unidimensionale si multidimensional-globale. Primele definitii reduc personalitatea la una din componente, cel mai adesea la cea dispozitionala, la temperament sau la caracter. Conform lui H. Eysenck, personalitatea ca si intreg este redusa la interactiunea a doua dimensiuni temperamentale: introversie-extraversie si stabilitate-instabilitate. Definitiile multidimensional-globale reflecta cel mai bine rolul integrator al conceptului de personalitate. O astfel de definitie a oferit si G. W. Allport: ,,Personalitatea este unitatea bio-psiho-sociala constituita in procesul adaptarii individului la mediu si care determina un mod specific, caracteristic si unic de comportare in diversitatea situatiilor externe".

Definitiile date personalitatii sunt extrem de numeroase si chiar contradictorii. In definirea personalitatii se apeleaza frecvent la formula ,,personalitatea este unica si irepetabila". Atributul de individualitate atasat personalitatii, accentueaza aceasta semnificatie; esenta personalitatii rezulta din trasaturile sale particulare si articularea lor originala, si se manifesta in comportamentul persoanei, in actiunile si interactiunile ei.

A. H. Maslow este cel care introduce termenul de ,,personalitate autorealizata", care se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi:
- orientare realista in viata;
- se accepta pe sine, pe altii, ia lumea inconjuratoare asa cum este ea;
- are un grad inalt de spontaneitate;
- este centrat pe probleme si nu pe trairi subiective;
- atitudine de detasare si nevoie de intimitate;
- autonomie si independenta;
- apreciere elastica a oamenilor si lucrurilor, lipsiti de stereotipii;
- are experiente spirituale sau mistice profunde, desi nu in mod necesar cu caracter religios;
- se identifica cu omenirea, are interese sociale puternice; relatiile sale afective, interne sunt profunde si cu mare incarcatura emotionala practicate cu putine persoane si nu superficiale sau cu multe persoane;
- impartaseste atitudini si valori democratice;
- nu confunda mijloacele cu scopurile;
- simtul umorului este superior, detasat filosofic, nu este ostil;
- are mare potential creator;
- se opune conformismului cultural;
- transcende mediul lui de viata, nu se conformeaza acestuia.

Mecanismul fundamental care asigura formarea structurii personalitatii este integrarea ierarhica. Exista trei tipuri principale de legaturi din cadrul structurii personalitatii:

· legaturi primare, innascute, determinate de relatiile din interiorul organismului;
· pe baza acestor legaturi primare se sintetizeaza legaturile secundare dupa principiul conditionarii;

· cele mai importante pentru sistemul personalitatii sunt legaturile de ordinul III (tertiare). Spre deosebire de cele secundare care se elaborau pe baza valorii de semnalizare a stimulilor, acestea se formeaza pe baza sensului, a desemnarii categoriale a situatiilor, prin raportarea lor concomitenta la starile proprii de motivatie si la un ansamblu de norme si etaloane valorice elaborate social.