Criminalistica
Particularitatile infractiunilor contra pacii si omenirii prevazute de codul penal romanPARTICULARITATILE INFRACTIUNILOR CONTRA PACII SI OMENIRII PREVAZUTE DE CODUL PENAL ROMANCodul penal roman, in titlul XI denumit “Infractiuni contra pacii si omenirii”, art. 357[1]din Partea speciala, incrimineaza infractiunea de genocid care face parte din grupul infractiunilor contra pacii si omenirii. In decursul timpului, au existat numeroase cazuri in care popoare sau grupuri etnice rasiale sau religioase au fost supuse unor actiuni agresive, care au avut drept scop nimicirea lor totala sau partiala. In timpul celui de-al doilea razboi mondial astfel de practici au fost fundamentate ideologic si puse in aplicare in mod organizat, sistematic. In ceea ce priveste termenul de genocid acesta inseamna distrugerea, exterminarea in intregime sau in parte a unei colectivitati sau a unui grup national, etnic, rasial sau religios, sau a vreuneia dintre urmatoarele fapte: uciderea membrilor colectivitatii sau grupului; vatamarea grava a integritatii fizice sau mintale a membrilor colectivitatii sau grupului; supunerea colectivitatii ori grupului la conditii de existenta sau tratament de natura sa duca la distrugerea fizica; luarea de masuri tinzand la impiedicarea nasterilor in sanul colectivitatii sau grupului; transferarea fortata a copiilor apartinand unei colectivitati sau unui grup, in alta colectivitate sau alt grup[2]. In anul 1948 O.N.U. a aprobat textul Conventiei pentru prevenirea si reprimarea crimei de genocid[3]. Conventia, intrata in vigoare in anul 1951, arata faptele care constituie genocid caracterizand totodata genocidul ca o crima international care incalca dreptul gintilor. Deoarece fapte de genocid au fost comise in lume si dupa cel de-al doilea razboi mondial, in doctrina s-au exprimat opinii in sensul reevaluarii conceptului de genocid si includerea in aceasta notiune si a faptelor vizand distrugerea limbii sau culturii unui popor sau grup etnic[4]. Totodata, s-a propus, incriminarea faptelor de genocid, adica a faptelor de distrugere a elementelor din mediul inconjurator prin folosirea armelor de distrugere in masa ori alte mijloace de natura sa modifice ecosistemul in scopuri militare, agresive.
[1] Continutul notiunii de genocid folosita in art. 357 C. pen. corespunde in intregime cu textul si spiritul prevederilor conventiei ONU adoptata in 1948, ratificata si de Romania. [2] „Holocaustul” (denumit SHOAH in ebraica) se refera la perioada dintre 30 ianuarie 1933, cand Adolf Hitler a devenit cancelar al Germaniei, si 8 mai 1945, cand razboiul s-a sfarsit in Europa. In aceasta perioada, evreii din Europa au fost supusi unor persecutii a caror severitate a crescut progresiv, ducand in final la uciderea a 6 milioane de evrei (1,5 milioane dintre acestia erau copii) si distrugerea a 5.000 comunitati evreiesti. Cei ucisi reprezinta 2/3 din evreii din Europa si 1/3 din evreii din intreaga lume. Evreii ucisi nu reprezinta victime ale luptelor care au ravasit Europa in timpul celui de al doilea razboi mondial. Dimpotriva, ei sunt victime ale incercarilor deliberate si sistematice ale Germaniei [naziste] de a extermina intreaga populatie evreiasca din Europa, plan care a fost denumit de Hitler „Solutia Finala” (Endlosung).” (Holocaust Memorial Center - http://www.holocaustcenter.com/ citat de The Jewish Virtual Library in History of the Holocaust - http://www.us-israel.org/). Termenul Holocaust- insemnand literal „sacrificiu prin ardere completa”- tinde sa sugereze semnificatia de sacrificiu a celor petrecute. Cuvantul „Shoah”, care isi are originea in Biblie, inseamna „dezastru intins”, este echivalentul [Holocaustului] in limba ebraica.( The Simon Wiesenthal Center http://www.wiesenthal.com citat de The Jewish Virtual Library, in Holocaust Glosssary - http://www.us-israel.org/). Crimele comise pe durata Holocaustului au devastat majoritatea comunitatilor evreiesti din Europa (United States Holocaust Memorial Museum, Washington, D.C., http://www.ushmm.org/). [3] Romania a ratificat Conventia prin Decretul nr. 236/2.08.1950. [4] Grigore Geamanu, op. cit., p. 555.
|