Trichotecenele - intoxicatia cu trichotecene

Trichotecenele - intoxicatia cu trichotecene

Sunt cunoscuti peste 140 de metaboliti ai clasei trichotecenelor. Cele mai cunoscute si cu cea mai mare importanta in America de Nord sunt: toxina T-2, diacetoxyseirpenol (DAS) si dioxynivalenol (vomitoxin, DON).

1. Surse. Toxinele importante sunt produse in principal de miceti din pamant, incluzand Fusarium sporotrichoides (toxina T-2 si DAS) si Fusarium roseum (DON).
1. Substraturile obisnuite pentru mucegaiurile producatoare de trichotecene includ porumbul, graul, secara, orzul si alte cereale.

a)     Producerea trichotecenelor majore in fan a fost rareori semnalata

b)     Stachybotrys atra a fost semnalata in Europa, ca producatoare a trichotecenei toxice: satratoxina, in silozul infestat cu mucegaiuri.

2. Factori favorizanti ai producerii de trichotecene.

a)     Dezvoltarea mucegaiurilor si producerea de toxina sunt favorizate de alternarea temperaturilor scazute cu cele ridicate, variind intre 5°C-15°C.

b)     Producerea toxinei poate avea loc in graunte recoltate tarziu sau depozitate peste iarna. Izbucniri larg raspandite de aleukie toxica alimentara au avut loc la oameni, in Rusia, in timpul celui de-al doilea razboi mondial , izbucnirile fiind considerate rezultatul producerii toxinei T-2 in cerealele depozitate peste iarna.

2. Caracteristici chimice. Trichotecenele apartin unei clase de lactone sesquiterpenice cunoscuta ca 12,13-epoxytrichotecene. Proprietatile toxicologice depind partial de prezenta unei grupari 12, 13-epoxy; pierderea functiei epoxidice reduce marcant toxicitatea.
1. Se cunosc patru tipuri de trichotecene:

a)     Tipul A de trichotecene contin o grupare functionala noncetonica la C8. Toxina T-2 si DAS fac parte din trichotecenele de tipul A.

b)     Tipul B de trichotecene au o functie carbonilica la C8. DON si nivalenolul sunt trichotecene de tipul B

c)      Tipul C si D de trichotecene nu contin in mod curent micotoxine de interes clinic major pentru medicina veterinara.

2. Toxina este stabila in mediu si rezistenta la temperatura si presiunea din timpul gatitului, a macinarii furajelor si a procesarii.
2. Mecanismul daunelor toxicologice.
1. Trichotecenele sunt inhibitoare puternice ale sintezei proteice din celulele mamiferelor, prin degenerarea poliribozomilor si prin inhibarea fazei de initiere a sintezei proteice. Toxina T-2 are o afinitate mare pentru subunitatile ribozomale de 60S care poate explica efectele acesteia asupra sintezei proteice.
2. Trichotecenele inhiba sinteza ADN si ARN. Sunt necesare doze mai mari pentru inhibarea sintezei acizilor nucleici fata de cele necesare inhibarii sintezei proteice, ceea ce presupune ca pentru fiecare dintre aceste efecte opereaza mecanisme diferite.
3. Doze reduse de trichotecene inhiba transferul transmembranar al glucozei, calciului si unii aminoacizi in-vitro. Aceste efecte sunt independente de inhibarea sintezei proteice.
4. Trichotecenele sunt citotoxice directe pentru o varietate de celule in-vitro. Mecanismul nu este elucidat, dar citotoxicitatea directa poate explica efectul dermonecrotic al trichotecenelor.
5. Trichotecenele afecteaza imunitatea, marind susceptibilitatea la unele boli infectioase.

a)     Formarea de anticorpi este suprimata

b)     Reactiile de hipersensibilitate intarziata sunt intensificate in asociere cu inhibarea celulelor T supresoare.

c)      Blastogeneza limfocitara mitogen-indusa este redusa.

4. Toxicitatea. Refuzul voluntar de alimente adesea previne exprimarea completa a toxicozei induse pe cale orala, determinata de furajele contaminate. Totusi studii de dozaj folosind injectii si administrare orala evidentiaza ca trichotecenele sunt substante toxice puternice.
1. soarecii sunt mai rezistenti decat sobolanii, porcii de guineea, suinele si gainile.
2. Pisicile par a fi mai sensibile la toxina T-2 fata de alte specii de animale domestice.
5. Diagnostic
1. Simptome clinice.

a)     Iritatie si necroza dermica si orala apar la animale in urma contactului direct cu furajele contaminate.

(1)   Necroza epiteliala apare la nivelul membrelor si in regiunile corporale ventrale a animalelor, in regiunile care acestea vin in contact cu furajele contaminate sau la nivelul comisurii buzelor sau a ciocului in urma consumului furajelor contaminate cu toxina T-2.