Transfuzia de sange

Transfuzia de sange

1.Grupele sangvine

La inceputul secolului XX, Landesteiner a descris grupele sangvine de baza, care alcatuiesc sistemul OAB. Eritrocitele umane prezinta la suprafata substante de natura mucoproteica, ce confera acestora proprietati antigenice, denumite aglutinogene (A siB). Totodata s-au identificat si aglutininele corespunzatoare. Acestea sunt anticorpi, aflati in plasma sangelui uman, indusi de prezenta aglutinogenilor si notati cu  si .

In functie de prezenta sau absenta aglutinogenilor pe hematii, s-au stabilit cele patru mari grupe  sangvine care alcatuiesc sistemul OAB. Denumirea grupelor sangvine se face prin specificarea aglutinogenului, insotit in paranteza de o cifra romana de la I la IV si de aglutinina respectiva, astfel:

O(I)  si

A(II)

B(III)

AB(IV)

Ulterior au fost descrise un numar mare de subgrupe sangvine, prezentand aglutinogeni si aglutinine particulare. Acestea sunt raspunzatoare, uneori, de reactii de incompatibilitate, chiar daca se respecta schema compatibilitatii in sistemul OAB. Dintre aceste grupe, cea mai importanta si de care trebuie sa se tina intotdeauna seama este cea notata cu Rh .Sistemul Rh are la baza factorul Rhesus care este un aglutinogen specific aflat pe suprafata eritrocitului la 85% din populatie, denumit Rh-pozitiv. Restul de 15% din indivizi nu au acest aglutinogen si sunt numiti Rh-negativi. Aglutinine anti-Rh nu exista in mod normal in plasma persoanelor Rh-negative. Ele iau nastere prin izoimunizare, prin administrarea de sange Rh-pozitiv la persoane cu Rh-negativ.

2. Determinarea grupelor sangvine

Determinarea grupelor de sange din sistemul OAB presupune utilizarea in paralel a doua metode:

Metoda Beth - Vincent de determinare a aglutinogenilor;

Metoda Simonin de determinare a aglutininelor.

Determinarea concomitenta prin ambele metode este absolut obligatorie pentru a se elimina erorile iar rezultatele obtinute prin ambele metode trebuie sa fie in perfecta concordanta.

Metoda Beth - Vincent utilizeaza pentru determinarea aglutinogenilor seruri-test special preparete: serul -test O(I) contine aglutinine  si ; serul-test A(II) contine aglutinina ; serul-test B(III) contine aglutinina . Se pune pe o lama cate o picatura din fiecare ser-test peste care se adauga preparatul obtinut din sangele venos recoltat. Dupa 3-4-minute se face interpretarea rezultatelor.

Metoda Simonin utilizeaza pentru determinarea aglutininelor suspensii de eritrocite-test ce au pe suprafata lor aglutinogen A sau B sau nu contin nici-un aglutinogen. Se pun pe lama trei picaturi din plasma obtinuta prin centrifugarea sangelui venos iar peste acesta se pune o picatura cu eritrocite-test. Dupa 3 minute se citeste rezultatul.

Pentru determinarea factorului Rh se utilizeaza ser-test anti-Rh, eritrocite-test Rh pozitive si eritrocite-test Rh negative la care se adauga hematiile de cercetat. Reactia poate fi considerata sigur negativa numai dupa termostatarea timp de 2 ore la 37^oC.

3. Conservarea sangelui

Dupa ce sangele a fost recoltat de la donator, el este supus obligatoriu unor teste ce urmaresc controlul sau antiluetic, antihepatic si anti-SIDA. Se elimina din stoc si se distrug flacoanele cu sange gasite pozitive la aceste teste. Pentru a putea fi transfuzat ulterior, trebuie ca sangele sa-si pastreza proprietatile fizico-chimice si biologice nemodificate. Acest lucru este foarte greu de realizat in practica, el suferind anumite modificari ce ii limiteaza durata de conservare.

Referat: Determinarea grasimii din smantana prin metoda acidobutirometrica Referat: Painea - ce paine si in ce cantitate ingrasa?

Pentru pastrarea corespunzatoare a sangelui, el va fi mentinut nemiscat la o temperatura constanta in frigider, cuprinsa intre +4 si +8^oC, nu mai mult de 3-4 saptamani. Un alt factor de care depinde buna conservare a sangelui este modul de imbuteliere in flacoane sterile special destinate acestui scop. Etansarea trebuie sa fie perfecta, iar pentru siguranta, gura flaconului se parafineaza. Flacoanele se pastreaza in frigidere izoterme, in pozitie verticala.

Pentru a putea fi folosit la transfuzie, continutul flaconului trebuie sa aiba urmatorul aspect:

o parte inferioara (cca.45%) de culoare rosiu-inchis, reprezentata de hematiile sedimentate;

o zona de mijloc, foarte subtire, albicioasa, formata din leucocite;

o parte superioara clara, galben-citrina, reprezentata de plasma (cca.55%).

Daca straturile nu au acest aspect, sangele nu poate fi folosit la transfuzie, iar flaconul va fi indepartat din stoc.

Conditiile necesare pentru ca transfuzia sa se desfasoare corect sunt:

1-Controlul riguros al compatibilitatii de grup sangvin si de Rh, intre sangele donatorului si cel al primitorului. Pacientul trebuie sa primeasca sange izogrup si izo-Rh

2- Cantitatea transfuzata sa nu depaseasca 500-700 ml/doza (risc de hemoliza a hematiilor gazda);

3- Sangele administrat trebuie sa fie incalzit la temperatura corpului;

4- Administrarea sangelui se va face in picaturi, nu in jet, pentru a nu distruge hematiile si pentru a evita contactul violent dintre sangele perfuzat si cel al pacientului;

5- Durata administrarii unui flacon este de 30 minute.

Proba de compatibilitate directa consta in punerea in contact a plasmei primitorului cu o picatura de 10 ori mai mica dinsangele donatorului. Lama cu acest amestec se tine in termostat 30 minute. Daca picatura ramane clara, sangele este compatibil si se poate transfuza.

4. Administrarea perfuziei

Perfuzia este necesara in urmatoarele situatii:

dezechilibru hidro-dinamic datorita scaderilor tensionale mari si a pierderilor de sange;

in anemii grave: cronice, ale arsilor

in leucemii acute si cronice.

4.1. Tehnica administrarii sangelui poate fi:

Directa, de la donator la primitor, metoda foarte rar folosita;

Indirecta, prin transfuzia sangelui conservat pe cale venoasa.

La transfuzia indirecta de sange, trebuie respectate cateva reguli tehnice:

Se recolteaza sange de la primitor si se determina grupa sangvina si Rh-ul;

Furnizarea sangelui de transfuzat izogrup si izo-Rh de catre centrul de transfuzie;

Sangele este incalzit la temperatura corpului, este atasat la perfuzie si se controleaza buna functionare a circuitului;

Perfuzia va fi supraveghiata permanent de un cadru medical.

4.2. Complicatiile transfuziei

Principalele cauze ale accidentelor post-transfuzie sunt:

a) Incompatibilitate de grup sangvin sau Rh;

b) Transfuzarea unui sange de calitate necorespunzatoare (hemoliat, cu chiaguri, infectat etc.);

c) Greseli in tehnica transfuziei;

d) Dificiente in controlul sangelui donatorului sub aspectul bolilor transmisibile.

Complicatiile transfuziei pot apare sub urmatoarele forme clinice:

- Incidente minore: cefaleea moderata si frisonul usor. Pentru disparitia lor se reduce debitul de transfuzie si eventual se administreaza calciu gluconic 10% si Algocalmin;

- Reactii febrile insotite de frisoane puternice impun oprirea transfuziei, incalzirea bolnavului, administrarea de antipiretice, antihistaminice si sedative;

- Reactii alergice datorate de intoleranta organismului fata de anumite proteine din .sangele transfuzat. Unele sunt forme usoare (prurit, edem), altele sunt insa grave (eruptie cutanata, dispnee, bronhospasm si chiar soc anafilactic). Se va opri transfuzia si se vor administra pe cale parenterala antihistaminice, adrenalina, corticoizi.

- Socul transfuzional datorat incopatibilitatii de grup este o forma deosebit de grava si se manifesta prin;  agitatie, congestia fetei, cefalee intensa, tahicardie, respiratie polipneica, febra, frison, greturi, varsaturi, icter, hematurie, oligurie, dureri in loja renala si chiar colaps circulator. Tratamentul consta in: oprirea imediata a transfuziei, perfuzie cu solutie glucozata 10-20%, perfuzie cu manitol pentru restabilirea diurezei, administrare de corticoizi, antihistaminice, antispastice iar tratamentul insuficientei renale poate necesita chiar dializa de urgenta;

- Embolia gazoasa si prin chiaguri se datoreste patrunderii aerului sau chiagurilor in mica circulatie pulmonara. Pentru prevenire se face controlul atent al coloanei de sange din aparat si este indicat ca acesta sa fie echipat cu o sita-filtru speciala care sa retina chiagurile;

- Socul bacterian apare dupa transfuzia cu sange infectat. Se manifesta prin: frison, febra ridicata,alterarea starii generale cu evolutie spre soc toxicoseptic. Se impun masuri energice de terapie intensiva, antibiotico-terapie, oxigeno-terapie s.a.;

- Supraancarcarea cordului drept in transfuzii masive si cu ritm rapid la bolnavii cu insuficienta cardiaca. Se manifesta prin: dispnee, cianoza, chiar edem pulmonar acut. Se administreaza diuretice, tonicardiace, oxigenoterapie;

- Inocularea prin sangele transfuzat a unor boli infectioase ca :hepatita tip B, sifilisul, malaria, SIDA.

- Hemosideroza post-transfuzionala, consta in depunerea in exces a fierului, in urma unor transfuzii repetate, in ficat, splina, pancreas.