Tipologia respirației

Tipologia respirației

Actul respirator se realizeaza reflex. Respiratia este coordonata de sistemul nervos si se modifica in functie de starile psi­hice isi afective ale omului. Asa de exemplu, in momente de enervare sau de emotivitate sporita frecventa respira­torie creste, in timp ce in momentele de liniste, de rela­xare, de somn, respiratia devine mai linistita, profunda si deci mult mai aproape de cea normala.

Unele stari afective pot fi recunoscute si apreciate dupa modul in care persoana respectiva respira. Astfel tristetea conduce la o incetinire sau chiar la o insuficienta respiratorie, pe cand in momentele de bucurie respiratia se accelereaza si devine oscilanta. Emotiile cresc ritmul respiratiilor, in timp ce spaima il scade sau poate chiar opreste, pentru cateva momente, respiratia.

In afara sistemului nervos respiratia mai poate fi in­fluentata si de alti factori, cum ar fi: particularitatile de sex, de varsta, de constitutie fizica, ritmul functional al altor organe, efortul muscular, conditiile de viata si de munca etc.

Aparatul respirator desi are aceeasi structura, indife­rent de varsta si sex, prezinta diferente in ceea ce priveste felul de a respira : barbatii, de exemplu, au un anumit tip de respiratie, femeile un alt tip, iar copiii mici alt fel de a respira. Aceste tipuri de respiratie nu asigura conditii optime de aerare a intregii suprafete pulmonare, si anume: barbatii au o respiratie tipic bazala, femeile o respiratie claviculara, iar copiii mici o respiratie mai aproape de cea corecta.

In cadrul respiratiei bazale aerul patrunde cu prepon­derenta in lobii inferiori, mobilizand o suprafata cores­punzatoare, totusi determina o insuficienta aerare a celorlalte zone pulmonare.

Acest fapt poate genera aparitia diferitelor afectiuni localizate la nivelul superior al pulmonului in cadrul respiratiei claviculare se aereaza partile superioare ale pulmonului, iar cele inferioare sunt expuse, in majoritatea cazurilor, la diferite afectiuni.

Miscarile respiratorii sunt complexe si variate. Ele sunt determinate de unii factori din randul carora amintim:

particularitatile de varsta si sex

pozitia si miscarile corpului

specificul activitatii

starea de sanatate

condi­tiile de mediu

Caracterul si specificul miscarilor respiratorii influenteaza dirijarea aerului spre o anumita zona pulmonara, evidentiind tipul respirator.

In functie de zonele aerate intalnim trei tipuri respiratorii:

tipul respirator abdomi­nal,

tipul respirator costal inferior

tipul respirator cos­tal superior (Donskoi).

Unii autori denumesc tipurile respiratorii si altfel : tipul, abdominal sau diafragmatic ori bazai; tipul costal inferior sau mijlociu ori lateral, iar cel costal superior, clavicular. Aceste tipuri respiratorii nu sunt perfect indi­vidualizate, obisnuit intalnindu-se combinatii intre ele. De aceea in continutul lucrarii se folosesc toti acesti termeni intrucat nu exista diferente fata de cei de baza.

1.Respiratia abdominala

Respiratia abdominala (diafragmatica) este respiratia caracteristica barbatilor si se realizeaza prin intermediul muschiului diafragm, muschi cu cea mai mare pondere in actul respirator. Diafragmul separa cutia toracica de ab­domen.

In stare de repaus se gaseste in pozitia boltita si aceasta datorita presiunii intraabdominale. Aceasta pre­siune este mentinuta de tonusul muschilor abdominali ce deplaseaza spre torace viscerele abdominale. La nivelul toracelui presiunea este negativa datorita aspiratiei pe care plamanul, prin intermediul vidului pleural, o exercita asupra diafragmului.

In timpul inspiratiei diafragmul coboara, se aplati­zeaza exercitand o presiune asupra organelor din cavitatea abdominala, cat si o presiune laterala asupra ultimelor coaste. Reiese ca prin coborarea diafragmului se mareste atat diametrul longitudinal, cat si circumferinta bazei cutiei toracice. Daca coboara cu numai 2 cm, diafragmul realizeaza o crestere a volumului cutiei toracice cu 500 ml, ceea ce este, echivalentul unei inspiratii normale. Cu cat actionam mai mult asupra diafragmului, cursa acestuia se mareste, iar volumul cutiei toracice creste, ceea ce con­duce la o amplificare a volumului de aer inspirat. In pro­cesul de educare a respiratiei, diafragmul poate fi coborat in timpul unei inspiratii ample pana la 8-10 cm. In timp ce inspiratia este un proces activ, expiratia este un proces pasiv. Aceasta se explica prin faptul ca in timpul expiratiei obisnuite diafragmul revine la pozitia initiala.

In cazul unei expiratii active diafragmul actioneaza mai mult, ceea ce permite o crestere a volumului de aer ex­pirat.

Daca diafragmul functioneaza bine pe intreaga sa su­prafata, el indeplineste atat actiunea inspiratorie, cat si cea expiratorie in conditii optime. In cazul in care nu se realizeaza aceasta, datorita slabei dezvoltari a musculaturii abdominale, respiratia diafragmatica este afectata.

Se desprinde, din cele relatate pana acum, rolul im­portant pe care diafragmul si muschii abdominali il au in procesul respiratiei. Pentru mobilizarea generala a diafragmului, pozitia adecvata este culcat dorsal cu genunchii indoiti, mana dreapta pe abdomen, mana stanga pe torace la nivelul sternului.

Rolul mainilor in procesul de respiratie este de a controla mai bine actiunile si chiar de a ajuta, in anumite momente, actiunile de baza.

Executie: inchideti ochii, nu va mai ganditi la nimic, toata atentia o orientati asupra actiunilor abdomenului. Aerul patrunde pe nas fara ca aripile nazale sa faca vreun efort, incercati sa mirositi aerul si insotiti-l cu gandul pe tot traiectul sau si-l dirijati spre baza plamanului. Actiunea se realizeaza prin bombarea abdome­nului.

Referat: Clasificarea alimentelor permise pentru mentinerea echilibrului ponderal Document online: Trebuie inlocuit zaharul copiilor cu indulcitori?

Subliniem faptul ca pozitia corecta in timpul inspira­tiei este cu spatele lipit de sol. Mana stanga, pentru in­ceput, poate exercita o usoara presiune asupra toracelui cu scopul de a realiza o relativa blocare a acestuia.

In expiratie actionati invers, adica presati usor eu mana dreapta pe abdomenul care se retrage, iar mana stanga se relaxeaza. Aerul iese din plaman pe gura, imitand suflatul asupra unui fulg.

Respiratia de tip abdominal este totusi, asa cum am mai spus, o respiratie incompleta pentru ca aerarea se rea­lizeaza numai in zonele inferioare ale plamanului. Cu toate acestea ea prezinta unele avantaje, printre care amin­tim : stimuleaza activitatea inimii, contribuie la scaderea tensiunii arteriale (ridicate), stimuleaza digestia si re­gleaza activitatea intestinala, realizand un adevarat masaj al viscerelor, echilibrand excitabilitatea acestora.

Respiratia abdominala si-o insusesc mai usor barbatii, o executa mai corect cei sanatosi si in special cei care prac­tica alpinismul, inotul, canotajul, cantaretii vocali, si sufla­torii.

Unii autori recomanda ca dupa insusirea tehnicii res­piratiei de tip abdominal sa se regleze respiratia prin nu­mararea frecventei respiratorii. Recomandam ca frecventa respiratorie sa fie adaptata la nivelul posibilitatilor fie­caruia. Trebuie totusi sa precizam ca timpul afectat expi­ratiei este dublu fata de timpul afectat inspiratiei. Amin­tim aici de apnee (retinerea respiratiei) ca o faza ce se intercaleaza intre inspiratie si expiratie.

2. Respiratia costal inferioara

Respiratia costal inferioara (mijlocie), iar dupa unii autori laterala. Se intalneste in mod frecvent la barbatii intre 45-50 ani ce desfasoara o activitate fizica mai in­tensa. Dupa aceasta varsta incepe sa scada mobilitatea de la nivelul articulatiilor toracice. Acest tip de respi­ratie include, in mica masura, o parte din respiratia ab­dominala. Aerul este dirijat, in special, in zonele mijlocii ale plamanilor, realizandu-se in acest fel tot o aerare su­perficiala asa cum am vazut si la tipul de respiratie ab­dominala, unde localizarea era bazala.

In inspiratie aerul patrunde pe nas si se dirijeaza spre zonele mijlocii ale plamanilor, coastele inferioare se ri­dica si se indeparteaza, cutia toracica isi mareste, volumul, in special lateral si partial in plan antero-posterior. Acest mecanism explica, de fapt, denumirea ce a fost data de unii autori, ca fiind o respiratie laterala sau de flanc.

In respiratia de tip costal actiunea diafragmului este mai mica si in sens invers decat in respiratia abdominala. Aceasta se explica prin presiunea exercitata de peretele abdominal asupra diafragmului pe care il fixeaza sau chiar il ridica, ceea ce permite o crestere a volumului cutiei toracice datorate elasticitatii si mobilitatii articula­tiilor costo-vertebrale si costo-sternale.

Pentru a verifica modul in care au fost intelese indi­catiile privind respiratia mijlocie se procedeaza astfel: pozitia corpului este stand departat cu fata la oglinda, mainile sprijinite pe ultimele coaste, degetele inelar si cel mic pe abdomen sub rebordul costal.

Rolul mainilor este deosebit de important, in inspiratie se realizeaza un con­trol asupra miscarilor de lateralitate ale coastelor, for­naind treptat, imaginea corecta a modului in care acestea actioneaza. in expiratie mainile exercita o apasare con­tinua asupra toracelui, ajutand la eliminarea aerului din plamani si deci la o expiratie cat mai completa.

Subliniem ca in timpul inspiratiei actiunea este locali­zata la nivelul cutiei toracice, ca umerii se mentin pe ace­lasi plan, iar abdomenul se retrage cat mai mult posibil.

Daca diametrele cutiei toracice sunt modificate in timpul inspiratiei prin actiunea muschilor inspiratori, in expiratie coastele si peretele abdominal revin la forma initiala fara ca vreun muschi sa intervina. Se recomanda ca expiratia sa fie efectuata cu gura usor deschisa, buzele sa imite pronuntarea sunetului "o'. Este indicat sa,se eli­mine, pe cat posibil, aerul in mod continuu fara intreru­peri sau sacadari. Se poate ajunge pana la senzatia de "plaman gol' atunci cand in expiratie intervin si muschii expiratori. Prin actiunea lor acesti muschi fac ca expiratia sa devina, dintr-un proces pasiv, un proces activ.

Respiratia de tip mijlociu efectuata sistematic contri­buie la realizarea unor influente favorabile asupra unor organe interne, cum ar fi : inima, ficat, vezica biliara, stomac, splina, rinichi etc

3. Respiratia costal superioara

Respiratia costal superioara (claviculara) este specifica femeilor. In acest tip de respiratie, cutia toracica este ri­dicata de catre coastele superioare, umeri si clavicule. Se realizeaza in acest fel o deblocare a zonelor superioare, permitand aerului sa patrunda spre varfurile plamanilor. n actiunea de dirijare a aerului spre varfuri, un rol important il joaca diafragmul care prin ridi­care in timpul inspiratiei impiedica dilatarea plamanilor in jos

Respiratia costal superioara este incom­pleta datorita constitutiei anatomice a aces­tor zone a plamanilor,care permit patrunderea unei cantitati mai mici de aer. Se obtin in acest fel rezultate minime, desi cantitatea de energie con­sumata este destul de ridicata. Altfel spus, o eficienta mica pe baza unui consum, cres­cut de energie.

In expiratie, umerii se coboara lent, fapt ce conduce la scoaterea aerului din plaman, pe gura usor deschisa. Respiratia costal supe­rioara face ca abdomenul si cutia toracica, in partea sa mijlocie, sa ramana nemiscate. Acest tip de respiratie reprezinta de fapt, adaptarea organismului la diferiti factori, cum ar fi: pozitia corpu­lui si a segmentelor in actiunile statice si dinamice, in­tensitatea efortului, particularitatile de sex, mediu etc.

Mentionam ca acest tip de respiratie desi este incomplet, el nu constituie o modalitate gresita de a respira. Insa, in conditiile in care nu se largeste aria respiratorie pot aparea unele, influente nefavorabile asupra ventilatiei pulmonare.

Recomandam celor cu respiratia de tip abdominal, in special barbatilor sa-si insuseasca acest tip de respiratie mai ales ca in cadrul unei respiratii complete sunt aerate si partile superioare ale plamanilor. Pentru a exersa acest tip de respiratie se recomanda urmatoarea pozitie: stand departat, bratele pe langa corp, palmele lipite de coapse, privirea in oglinda, inspiratie pe nas o data cu ridicarea umerilor si alunecarea in sus a palmelor pe coapse. Aten­tia este indreptata spre partea superioara a toracelui. Ex­piratia se realizeaza prin coborarea lenta a umerilor, conducand la eliminarea aerului din plamani.

La introducerea aerului in plamani musculatura gatu­lui se afla in stare de repaus, iar umerii nu trebuie sa fie proiectati inainte sau inapoi, pentru ca aceasta ar con­duce la ingreuierea respiratiei sau chiar la modificarea tipului respirator. In cadrul respiratiei superioare partea mijlocie a cutiei toracice, cat si a abdomenului raman ne­miscate.

Luat ca un exercitiu de influentare selectiva asupra partii superioare a plamanilor, executat continuu si sistematic, acest tip de respiratie contribuie la intarirea ganglionilor limfatici hilari din plamani, cat si la o ca­litativa aerare a varfurilor plamanilor.

I.2.4.Respiratia corecta (completa)

Definim respiratia corecta ca fiind reunirea in cadrul unui singur act respirator a celor trei tipuri respiratorii.

O respiratie corecta asigura organismului o cantitate crescuta de oxigen. Este modalitatea prin care toate zo­nele plamanului primesc, in acelasi timp, cantitatea corespunzatoare de aer. Respiratia completa mobilizeaza in­treg aparatul respirator prin dilatarea, in limite normale, a cutiei toracice in cele trei planuri cu participarea musculaturii implicate in actul respiratiei.

Ca muschi important in procesul de respiratie, diafragmul isi exercita functia realizand o data cu cresterea capacitatii respiratorii si o stimulare a activitatii organe­lor din cavitatea abdominala.

Desi este modul cel mai corect de a respira, respi­ratia completa, nu poate fi automatizata, acest tip de respiratie este realizat de om in timpul zilei, ca o modalitate constienta de a aera intreaga suprafata pulmonara si deci de a asigura conditii optime de functionalitate intregului organism in vederea ridicarii capacitatii de munca si asigurarii unei bune stari de sanatate. In timpul procesului muncii sau in activitatile cotidiene, omul trebuie sa-si re­zerve cateva minute pentru a reimprospata asa-zisul "rezervor de carburanti' atat de necesari vietii si activitatii.

Introducerea unei cantitati mai mari de oxigen in­fluenteaza favorabil orice particica din corpul omenesc.

In acest fel se realizeaza o activare a circulatiei sanguine, se stimuleaza glandele cu secretie interna, se contureaza o rezistenta crescuta la influentele negative ale unor fac­tori externi.

Precizam ca acest mod de a respira trebuie sa fie fo­losit rational, intrucat exagerarile pot conduce la unele efecte nedorite. In procesul de insusire a unei respiratii corecte este recomandabil sa se actioneze in mod gradat, sa se treaca treptat de la o etapa la alta, sa se asigure continuitatea si sa se evite exagerarile. Totodata, apare ca o necesitate obiectiva ca in timpul insusirii unei respiratii corecte sa incepem cu o expiratie energica si cat mai ampla.

Ca modalitate de lucru procedam astfel: din pozitia stand departat, o mana pe abdomen pentru control, iar cealalta pe langa corp in jos. Dupa efectuarea expiratiei energice incepe inspiratia realizata in trei faze, si anume :

faza intai, se deplaseaza diafragmul in jos, fapt ce con­tribuie la destinderea peretelui abdominal spre inainte. Atentia este indreptata asupra zonei abdominale. Aerul intra treptat si umple partile inferioare ale plamanilor;

faza a doua incepe prin dilatarea gradata a partii inferi­oare si mijlocii a cutiei toracice. Atentia este orientata spre coastele bazale, urmarind imprimarea unei miscari de lateralitate in asa fel incat sa permita patrunderea aerului;

faza a treia este o continuare a miscarilor incepute de cutia toracica la care se adauga si ridicarea umerilor. De aceasta data sunt vizate partile superioare ale plamanului.

Incepand cu faza a doua si in continuare in cea de a treia, musculatura abdominala executa o miscare inversa, retragandu-se treptat, obligand diafragmul sa se ridice si deci sa dirijeze aerul spre partile mijlocii si superioare.

Dupa executarea primei faze veti avea senzatia ca inspiratia s-a terminat si ca nu mai aveti resursele necesare pentru a executa si celelalte doua faze. Printr-o dirijare judicioasa si constienta a canti­tatii de aer ce patrunde in plamani, pornind de la baza spre partile superioare.

In acest sens efectuati o inspiratie lenta, cu multa economicitate si cu angajarea inlantuita in activitate a diafragmului, a muschilor abdominali, a musculaturii cutiei toracice si apoi a umerilor. In acest fel realizam suma celor trei faze si deci o inspiratie corecta si completa.

Expiratia se face in acelasi sens ca inspiratia, adica se evacueaza aerul incepand cu partile inferioare, deci prin miscarea de retragere a peretelui abdominal, apoi cu go­lirea partii mijlocii si deci prin revenirea coastelor la po­zitia lor normala, iar in final se elimina aerul din varfurile plamanilor prin coborarea libera a umerilor.

Aerul iese pe gura usor deschisa, in mod lin si cursiv.

Daca privim din fata modul in care se executa respi­ratia completa atunci o putem compara, in anumite pri­vinte, cu miscarea unor foaie ce aspira si expira aerul. Privita insa din lateral o putem compara cu miscarea unui val.

Respiratia completa, dirijata in mod constient, are ca rezultanta unele influente ce nu pot fi contestate. Aceste influente privesc atat aparatul respirator, direct interesat, cat si celelalte organe si sisteme ale corpului omenesc. [9]