1. Introducere.

Tendinta moderna este de a utiliza atat in profilaxie cat si ca adjuvante de tratament produse de origine naturala, cu scopul de a mari arsenalul terapeutic si de a oferi organismului produse cat mai apropiate de starea naturala, pe care echipamentele enzimatice naturale sa fie capabile sa le asimileze, prelucreze si sa elimine reziduurile conform mostenirii filogenetice pastrate din ancestral in biologia omului modern. In acest vast si inepuizabil gen de produse sunt incluse suplimentele nutritionale care acopera un important domeniu farmacologic, de la suplinirea carentelor de diferite tipuri pana la valente de adjuvante in terapiile conventionale.

Propolisul, a carui utilizare in medicina traditionala isi are originea in cultura medicala a Greciei , Egiptului, si Asiriei antice, este un amestec de substante cu activitate biologica, ceara si secretii ale albinelor melifere. Utilizarile traditionale (tratamentul absceselor, vindecarea ranilor, reducerea formatiunilor tumorale superficiale, mumificari, etc.), au fost completate in timp cu alte utilizari - cu limitarile care survin la aproape toate produsele de origine naturala - lipsa studiilor clinice stiintific fundamentate.

Componentele propolisului pot fi identificate in sursele vegetale vizitate de albine. Adeseori albinele viziteaza plante din familia coniferelor, plopi (Populus sp.) precum si alte specii: fagul (Fagus sylvatica), castanul (Aesculus hippocastanum) pentru a colecta rasini de pe scoarta si mugurii acestor arbori.

In Europa, principalele surse de propolis cuprind: plopul (Populus spp.), alunul (Alnus spp.), mesteacanul (Betula spp.), alunul de padure (Corylus spp.), stejarul (Quercus spp. si salcia (Salix spp.

In Statele Unite ale Americii, principalele specii sunt plopul si pinul (conifere). Conform unor studii, mugurii de plop reprezinta principala sursa de propolis in Europa, America de Sud, Asia de Vest si Africa de Nord.

Intre sursele secundare, se pate mentiona: mesteacanul, stejarul, salcia si alunul, iar pentru alte zone geobotanice situatia este urmatoarea:

arborele Acacia Karroo in Africa de Sud

Xanthorrhoea pressii si Xanthorrhoea australis in Australia si zonele de climat

Eseu: Determinarea gradului de rancezire a grasimii din carne si preparate din carne prin metoda kreis Eseu: Conceptul de securitate alimentara la nivel european - descoperirea principiilor regulamentului

tropical

Mugurii si scoarta arbustilor Plumeria accuminata, Plumeria acutifolia, Schinus terebinthifolius si Psidium guajava in insulele Pacificului, indeosebi in Hawaii.

Studiile recente asupra originii botanice a propolisului din continentul sud american, mai ales din Brazilia au demonstrat prezenta de compusi specifici unor plante ca: Araucaria angustifolia, Eucalyptus globulus si Rosmarinus officinalis.

Fiind dificil de folosit in forma sa naturala datorita consistentei specifice rasinilor, propolisul este utilizat pentru fabricarea de intermediari hidro- si liposolubili, dintre care cel mai cunoscut este tinctura de propolis.

Tinctura de propolis pentru care se solicita notificarea este obtinuta prin extragerea propolisului in alcool etilic 70 % vol, in raportul 30% propolis si 70% alcool.

2. Caracteristicile organoleptice ale Tincturii de Propolis.

3. Caracteristici fizico-chimice.

Propolisul si tinctura de propolis au fost studiate ca intermediari pentru obtinerea de produse destinate ca adjuvante in urmatoarele tratamente:

in afectiunile dentare si igiena orala, pentru reducerea incarcaturii bacteriene bucale, in periodontite, pentru accelerarea vindecarii inflamatiilor si ranilor, in ulcere aftoase, reducerea formarii tartrului

ca adjuvant in tratamentul herpesului genital, sub forma de unguente,

ca adjuvant in procedeele iontoforetice de ameliorare a reumatismelor de diferite etiologii,

drept antiseptic (antibacterian si antiparazitic) in afectiuni ale tubului digestiv, inclusiv ulcere gastrointestinale cauzate de catre Helicobacter pylori,

drept adjuvant in tratamentul distrugerilor determinate de herpesul corneal,

drept adjuvant in tratamentul racelilor si congestiilor nazale,

In general sunt acceptate urmatoarele efecte generale ale propolisului si tincturii de propolis: antibacterian, antifungic, antihiperglicemic, antiinflamator, antioxidant, antispasmodic, anticoagulant, vaso-relaxant, imunostimulator si imunoregulator, hepatoprotector, util in afectiunile gastro-intestinale (inclusiv colita ulcerativa), osteoporoza, psoriazis, infectii ale tractului respirator, afectiuni ale tiroidei, etc.

4. Mod de utilizare si siguranta produsului.

Nu a fost stabilit un regim de dozare pentru propolis si/sau tinctura de propolis, insa au fost studiate diferite regimuri de dozare, cu observatia ca nu au fost remarcate alte reactii adverse cu exceptia eventualelor alergii. Este permisa utilizarea acestor preparate - inclusiv la copii sub 18 ani - cu conditia respectarii precautiunilor normale referitoare la continutul de alcool etilic al produselor. Utilizarea propolisului trebuie evitata la pacientii alergici sau susceptibili la alergii la propolis, muguri de plop si de brad, si in general la produse apicole. Reactiile alergice pot cauza edeme, roseata, eczeme si - extrem de rar - stari febrile.

Bibliografie selectiva

Marghitas, L., "Albinele si produsele lor", 2005, Ed. Ceres, Bucuresti

Popescu, N., Meica, S., "Produsele apicole si analiza lor chimica", 1997. Ed. Diacon Coresi

Foster, S., Tyler V. E., "Tyler′s Honest Herbal; A Sensiblwe Guide to the Use of Herbs and Related Remedies" ed. 3-a, 1993, Binghamton, NY; Haworh Herbal Press.

"The Review of Natural Products by Facts and Comparisons", 1999, St. Louis, Mo.; Wolters Kluwer Co.

Brinker, F., "Herb Contraindications and Drug Interactions", red. 2-a, 1998, Sandy O.R., Eclectic Medica Publications