Proteinele pot sa distruga corpul

Proteinele pot sa distruga corpul

Daca in aceste versuri am inlocui "gloria" cu "exces de proteine", poezia ar fi distrusa, dar ar fi o afirmatie corecta din punct de vedere al nutritiei si sanatatii. Proteinele ne pot distruge corpul daca nu suntem atenti la regimul nostru!

Proteinele sunt indispensabile organismelor vii, fiind elementele de baza ale oricarei celule vii, indiferent ca este vorba de muschi, creier, sau unghiile umane, de lemnul si de frunzele copacilor, de blana anima-lelor sau de orice planta care creste.

Proteinele pot fi arse pentru a produce calorii la fel ca si grasimile, si pot fi transformate in hidrati de carbon de catre organism. Corpul nu poate sa creasca, sa se dezvolte si sa-si repare stricaciunile fara proteine, in cantitatea si calitatea dorite. Natura proteinelor necesare difera pentru fiecare animal si pentru fiecare planta. Cautand sa descopere ce tip de proteine convine cel mai bine corpului uman, trebuie sa ne intrebam ce fac proteinele in si pentru corpul uman.

Sa comparam din nou corpul cu un motor. Energia si caldura masi-nariei rezulta din combustia benzinei sau a motorinei, care este bogata in carbon. In corp, energia si caldura provin din oxidarea zaharurilor, in care predomina carbonul. Zaharul este fie absorbit direct, fie fabricat de organism din paine si grasimi. Motorul pe benzina este constituit din metale. Daca se uzeaza, este reparat cu piese fabricate din aceste mate-riale. La fel corpul, compus din proteine, este reparat cu proteine. Ben-zina, asteptand sa fie utilizata, aceasta este inmagazinata in rezervoare care ingreuneaza structura masinii. Un exces de zaharuri, paine si gra-simi produce acelasi efect asupra corpului. Daca se adauga prea mult metal, masina este supraincarcata, nu functioneaza bine si se va opri. Un exces de proteine in corpul uman conduce la acelasi rezultat

Nu cu mult timp in urma, stiinta medicala considera ca un exces de proteine sfarseste prin a fi eliminat, mai ales prin rinichi. Acum stim ca excesul de proteine este inmagazinat in celule, cu rezultate dezastruoa-se. De exemplu, una dintre principalele cauze a ceea ce se numeste hi-peraciditate este un exces de proteine in tesuturi. Asta poate parea sur-prinzator majoritatii oamenilor. Adevarul este ca organismul devine atat de saturat de proteine, incat metabolismul azotului este perturbat. Prote-inele se compun din unitati mai mici, acizii aminici, adevaratele pietre de constructie care mentin tesuturile existente si fabrica altele noi. Pre-zenta prea multor aminoacizi insa distruge echilibrul acid-baza al corpu-lui, urmand consecinte dezastruoase.

Multi medici sunt serios preocupati de ceea ce eu numesc "mania proteinelor" in publicitatea fabricantilor de produse alimentare. Sunt perfect de acord in special cu unul dintre ei, dr. Emmet Holt, un pediatru eminent, care a scris cele ce urmeaza in cartea sa "Postgraduate Me-dicine": "In lumina incertitudinii noastre actuale si a evidentei suges-tive ca am depasit poate pragul de absorbtie maxima a proteinelor ne-cesare pentru a face fata unora dintre eforturile noastre cele mai im-portante, suntem oare indreptatiti sa continuam sa ne imbogatim regi-mul in proteine? Presiunile care se fac in acest sens sunt numeroase. Industria cerealelor a devenit "constiincioasa" in ceea ce priveste pro-teinele si a inceput sa-si imbogateasca produsele cu proteine si aminoa-cizi. Continutul si calitatea proteinelor au devenit gaselnite ale indus-triei alimentare. Ca doctori, vrem sa jucam cinstit si sa ne supunem cli-entii la cat mai putine riscuri. Inseamna insa ca jucam cinstit, daca ur-mam aceasta tendinta, sau poate ca a venit momentul sa facem o acuza si sa ne dam seama de efectul produs de regimurile noastre actuale ina-inte de a ne aventura si mai mult pe drumul "imbogatirii" in proteine?"

Putem invata multe daca observam intelepciunea naturii in proble-ma nevoilor in proteine ale organismului. Vitelul se dezvolta foarte re-pede cu laptele de la mama-vaca, bogat in proteine de calciu si albumi-na. Iedul creste mai putin repede, deci laptele de capra este mai putin bogat in proteine. Cresterea sugarului este inca si mai lenta, caci laptele mamei sale este cel mai sarac in proteine din toate mamiferele. Pe ma-sura ce omul avanseaza in varsta, nevoile sale de proteine devin mai pu-tin importante, cu exceptia cazurilor de ranire, boala sau epuizare, cand se impune o crestere temporara.

Din nefericire, stimularea - ca urmare a unui exces de proteine - este adesea considerata ca o stare de sanatate buna. Aceasta confuzie a facut sa apara credinta gresita ca un regim bogat in proteine este intot-deauna benefic, cu atat mai mult cu cat aceasta opinie a fost incurajata de publicitatea celor care au proteine de vanzare. Rafturile bacanilor sunt pline cu cutii care contin hrana pentru sugari, iar mamele, avand in-credere in anunturile publicitare, isi umplu plasele cu asemenea produ-se. Natura spune insa ca laptele matern este alimentul necesar pen-tru copilul care se dezvolta. El este, de fapt, singura hrana facuta special pentru copii.

Pisicile sunt esentialmente carnivore. Totusi, pisoii vor avea con-vulsii daca li se aplica un regim cu carne in timpul experientelor de la-borator. Acestea sunt rezultatul direct al unei toxemii datorate indiges-tiei cu proteine indezirabile cu care ficatul pisoiului nu se poate inca obisnui. Cred ca frecventa sporita a anumitor maladii grave la copii - reumatism cardiac, leucemie, poliomielita - este datorata prezentei unor proteine daunatoare in regim. Sporirea numarului cazurilor de cancer si de boli cardiace la varsta medie ar putea fi imputabila acelorasi erori ali-mentare. Cand am inceput sa profesez, intalneam 2-3 cazuri de cancer pe an. Acum vad intre 6-8 pe luna. Este, oare, posibil ca nebunia supra-alimentarii cu proteine, intretinuta in anii din urma prin propaganda fa-bricantilor de conserve din carne, sa fie cauza inmultirii cazurilor de cancer?

Daca vrem sa stim ce se intampla cu proteinele pe care le absorbim, este necesar sa examinam cu atentie chimia ficatului. Cu riscul de a va plictisi, va repet: omul a traversat o evolutie de un milion de ani avand practic acelasi ficat. Ficatul lui se obisnuieste cu un anumit tip de proteine (calitativ si cantitativ). Sanatatea si longevitatea depind in mare masura de aportul de astfel de proteine in regimul alimentar.

Stim ca in epocile primitive omul se hranea cu proteine in stare cru-da. Carnea, sangele, maduva, erau consumate crude. Altadata, eschimo-sii se hraneau cu carne cruda de peste si balena. Daca astazi ei prepara carnea, o fac in general pentru a o decongela. Avem dovezi stiintifice ca eschimosii, desi supusi unor temperaturi foarte scazute, erau una dintre rasele cele mai robuste de pe glob - cu oase solide si dinti sanatosi - inainte de a cunoaste regimul alimentar, numit civilizat, al omului alb.

Exploratorul Vilhjalmur Steffansson a facut experiente foarte inte-resante in legatura cu regimul alimentar din regiunile arctice. Cu ocazia uneia dintre calatoriile sale, a fost insotit de un grup de studenti robusti, carora le-a impus un regim de carne cruda. La inceput, tinerii au gasit carnea aceasta urat mirositoare si opusa gustului lor, incat li se intampla adesea sa vomite. Pana la urma, s-au obisnuit, au mancat-o cu pofta si nu au avut probleme de constipatie sau indigestie. Au descoperit insa ca, dimpotriva, carnea prajita si sarata le provoca indigestii violente. Vilhjalmur Steffansson a repetat experienta de mai multe ori, iar Donald Mac Milian, alt explorator arctic, i-a confirmat concluziile punct cu punct.

Carnea cruda constituie hrana cea mai indicata in Marele Nord: nu numai ca este singura disponibila, ci pentru ca poseda, in aceasta clima, calitati stimulatoare si energizante. Este de la sine inteles ca o astfel de dieta ar fi dezastruoasa in zonele tropicale. Natura, in intelepciunea ei, ofera omului, in compensatie, o mare varietate de fructe proaspete.

Dupa experientele lui Steffansson ne putem intreba: De ce carnea preparata cauzeaza indigestie si, in cazul in care insistam, chiar boli? Pentru a gasi raspunsul, trebuie sa studiem compozitia chimica a urinei. S-a demonstrat ca atunci cand s-a consumat carne cruda, urina nu con-tine acizii de putrefactie ai digestiei. S-a tras concluzia ca cu cat protei-nele sunt mai preparate, cu atat mai mare este cantitatea de proteine pu-trede in urina si chiar in transpiratie sau celelalte secretii ale corpului. Termenul chimic pentru proteinele crude este coloid hidrofil, iar pentru proteinele preparate coloid hidrofob. Asta inseamna ca moleculele sunt dispuse diferit, sub o forma mai putin asimilabila pentru organele diges-tive. Exemplul cel mai simplu este diferenta dintre albusul oului crud si cel al oului fiert. Primul este solubil in apa, nu putrezeste in intestine si are un comportament special fata de acizi, baze si saruri. Multe boli, usoare sau grave, sunt cauzate de toxemia care urmeaza unei indigestii de proteine preparate.

Rezultatele acestor experiente, desi foarte convingatoare, nu au fost niciodata luate prea in serios. As vrea, de altfel, sa precizez ca nu pres-criu carne cruda pacientilor mei, in afara de cei carora le place si o tole-reaza. Carnea in sange are insa un gust bun, iar ficatul o accepta. Am in-vatat, din experienta, ca acizii din carnea putin pregatita pot fi usor neu-tralizati de legume nefainoase, crude sau pregatite, consumate in timpul aceleiasi mese. Atunci cand individul amator de friptura si cartofi pra-jiti trece la coasta de oaie, dovlecei fierti in abur si salata verde, va fi rasplatit printr‑o ameliorare a starii sale de sanatate. Din fericire, nici laptele crud, nici ouale crude nu ridica probleme de gust pentru majori-tatea pacientilor.

Lucrarile lui Francis F. Pottenger au demonstrat natura daunatoare a proteinelor de origine animala preparate. Dr. Pottenger a facut experi-ente pe pisici. In timpul experientelor sale, nici o pisica nu s-a imbolna-vit atata timp cat a fost alimentata cu un regim de proteine crude.

Pisicile alimentate cu un regim de proteine preparate au fost afec-tate de boli similare omului: diaree, caderea dintilor sau a parului, slabi-rea oaselor, artrita, gastrita, atrofie si ciroza a ficatului. Lucrarile docto-rului Pottenger fac un pas curajos inainte in directia buna, dar s-au izbit de o opozitie violenta, deoarece consumul de proteine preparate nu con-stituie numai un obicei vechi, ci este, in acelasi timp, piatra de temelie a unei importante industrii. Peste teoriile lui Pottenger s-a asezat praful din arhivele medicale; exista totusi cativa practicieni netraditionalisti (printre care, cu mandrie ma numar) care nu se tem sa apere o cauza ne-populara.

Lucrarile dr. Pottenger acopera o arie prea vasta pentru a putea fi aprofundate aici. Persoanele interesate trebuie sa-i studieze scrierile sti-intifice. Patru dintre observatiile sale se impun ca pietre de incercare pe drumul spre adevar:

1.     Cu un regim de proteine crude o pisica isi pastreaza sanatatea, in timp ce cu un regim de proteine preparate se imbolnaveste si moare repede.

2.     O pisica al carei organism a fost legat de un regim de proteine incalzite nu‑si va redobandi sanatatea, chiar daca va reveni la regimul de proteine crude.

3.     Degradarea ficatului de catre proteinele preparate este un pro-ces progresiv, iar bila devine, in sfarsit, atat de toxica, incat nici macar buruienile nu mai cresc pe un sol ingrasat cu excre-mente de asa natura.

4.     Prima generatie de pisoi este marcata de tare anormale, la cea de-a doua, pisoii se nasc bolnavi sau deja morti. Nu exista o a treia generatie, pentru ca pisicile devin sterile.

Proteinele preparate utilizate in experientele dr. Pottenger erau for-mate din lapte pasteurizat, zer, branza, lapte praf, oua prajite, carne fiar-ta sau prajita, sarata sau uscata. Aceste experiente au fost repetate de mai multe ori si atent controlate, asa incat rezultatele nu pot fi puse la indoiala.

Ce se intampla cu proteinele in timpul digestiei? Ficatul incearca sa le asimileze. Aceasta functie se realizeaza sub controlul sistemului sim-patic, care isi are sediul in plexul solar - o retea de nervi situati la extre-mitatea superioara a abdomenului. Ficatul declanseaza procesul chimic pentru digestia, sa spunem, a proteinei A. Este posibil ca la aceeasi ma-sa sa fi fost absorbita si proteina B. Pentru a usura intelegerea, sa pre-supunem ca proteina A este carnea, iar proteina B branza. Ficatul, ne-fiind in stare sa asigure digestia amandoura in acelasi timp, plexul solar, un fel de creier abdominal, intervine si alege una dintre cele trei meca-nisme de aparare prin care se evita dereglarea ficatului: (1) continutul mesei poate fi vomitat (reflex destul de frecvent la copii, cand au inghi-tit unele peste altele bomboane, prajituri, inghetata); (2) controlul mus-cular al stomacului poate permite trecerea unui tip de proteina, intarziin-du-l pe celalalt (acest lucru s-a demonstrat prin spalaturi fractionate si radioscopie); (3) se provoaca o miscare peristaltica sustinuta, care se traduce prin diaree.

Teologii vorbesc mult despre vocea tacuta a constiintei. As vrea sa atrag atentia asupra vocii tacute a plexului solar, un organ pe care majo-ritatea oamenilor il ignora. Cand un individ absoarbe prea multa hrana sau un amestec de alimente incompatibile, natura emite un semnal de alarma sub forma unei ragaieli. Multi oameni considera acest lucru ca pe un pas digestiv gresit, in realitate fiind vorba de un vestigiu indepar-tat al ragaielii infantile. Invatati sa respectati acest avertisment al Na-turii!

Acizii si alte deseuri ale indigestiei prin proteine putrificate sunt usor de depistat in urina. Din punct de vedere stiintific, apartin grupului fenolilor, acizilor indoxil-sulfurici, acidului uric si aminoacizilor toxici. Sunt adesea eliminati "prin substitutie" prin mucoase sau prin difuziune in lichidul spinal.

Inghetata constituie desertul dumneavoastra preferat? Ganditi-va putin la opinia stiintifica despre acest preparat dulce! Se gaseste la ori-ginea toxinelor difuzibile, pentru ca este o mixtura de proteine cu un inalt grad de putrefactie, fie ca este de tip comercial, fie pregatita in ca-sa. Dr. Axel Emil Gibson, un pionier al studiului putrefactiei proteinelor, a facut cateva observatii interesante asupra acestui fel de mancare care se bucura de o favoare atat de generala: "Congelarea da smantanii ulti-ma sa tusa de corupere fiziologica. Substante care fermenteaza rapid - laptele, smantana, fructele - se dezagrega imediat ce sunt congelate. Dar cum stoparea activitatilor microbiene, provocata de frig, nu este decat temporara, inseamna ca activitatea distructiva a bacteriilor este reluata de indata ce inghetata se topeste in stomac, oferind astfel un ospat de celule putrefiate imensei hoarde de minusculi mancatori de ca-davre. Evidenta acestui carnaval macabru scapa gustului, fiind mascata de marele magician care face sa treaca orice - zaharul. Pentru ca, in aceasta inmormantare fiziologica a smantanii inghetate, inghetata joa-ca rolul imbalsamatorului, iar zaharul pe cel al fluidului de imbalsama-re."

Si alte produse putrescibile pot produce acelasi fel de toxemie, numai ca, in lunile toride de vara, o cantitate imensa de astfel de pro-duse este consumata, mai ales de copii. Este posibil sa facem o apropie-re intre acelasi obicei si faptul ca epidemiile de poliomielita izbucnesc, in general, in lunile iulie si august? Unii medici cred ca da. Si recoman-da parintilor sa interzica copiilor mici inghetata in aceasta perioada. Dam acest avertisment pentru ca acizii putrificati difuzibili, provenind dintr-o indigestie datorata inghetatei, cand nu au fost complet eliminati prin ficat si rinichi, sunt expulzati pe cai secundare prin mucoasele na-sului si sinusurilor. Aceste simptome ne fac adesea sa suspectam o ra-ceala in plina vara. Virusul poliomielitei se hraneste cu  aceste secretii si provoaca la majoritatea copiilor o inflamatie insotita de o febra usoa-ra si poate de intepeneli ale gatului. Dupa cateva zile, cei mai multi din-tre copii isi revin. Daca copilul se afla intr-o stare foarte toxica, cu glan-dele suprarenale slabite, virusul invadeaza mucoasele sinusurilor. Cum membranele creierului se gasesc destul de aproape, acesta se raspandes-te cu usurinta in creier, de acolo in maduva spinarii, a carei lezare pro-voaca o paralizie motrice. Vor paraliza initial copiii cei mai toxici, circa 35% din cei atinsi de virus. Raritatea cazurilor de poliomielita este dato-rata procentajului scazut de copii sensibili la acest virus. Acestia au in general capsulele suprarenale slabite si o rezistenta scazuta la boala de-oarece au facut un exces de inghetata si pentru ca au comis, in mod si-gur, si alte greseli in regim.

Multi savanti au subliniat faptul ca erorile dietetice pot explica po-liomielita. Doctorul Benjamin F. Sandler a incercat o experienta in loca-litatea Ashville (Carolina de Nord), unde fusesera inregistrate numeroa-se cazuri de poliomielita, in timpul lunilor de vara ale ultimilor ani. In timpul aceleiasi veri, nu au fost date copiilor alimente indulcite, consta-tandu-se o scadere cu 90% a cazurilor de poliomielita.

Am fi putut crede ca dupa aceasta demonstratie se vor lua masuri de repetare a acestui gen de experiente pe o scara mai larga, dar nu a fost asa. Motivul? O atentie mai mare acordata acestui gen de constatari ar fi pus in pericol vanzarea inghetatei sau a altor produse similare.

A elimina din regim un fel de mancare asa de apreciat ca inghetata poate parea unora o masura prea austera. Produsele lactate, in general, sunt legate de specia umana prin ceea ce a fost numit "memoria celule-lor". Inghetata poate fi usor si placut inlocuita cu un amestec de frisca, zahar si fructe zdrobite, racita in frigider, dar nu inghetata. Si inca un avertisment: acest amestec nu trebuie consumat ca un desert la sfarsitul unei mese, deoarece, combinat cu alte proteine animale, risca sa impo-vareze ficatul.

Nu voi obosi sa repet ca proteinele, cu cat sunt mai incalzite si mai preparate, cu atat mai mult isi schimba natura coloidala. Coloizii hidro-fili se transforma in coloizi hidrofobi. Ficatul primitiv al omului este echipat pentru a trata coloizii hidrofili ale caror deseuri sunt usor neu-tralizate de rezervele lui de sodiu si eliminate cu bila. Rinichii contri-buie si ei evacuand deseurile azotate sub forma de uree.

Prin structura lor, proteinele difera de zaharuri, paine si grasimi, de-oarece contin azot, fosfor, sulf si fier. Zaharurile, fainurile si grasimile se compun din carbon, hidrogen si oxigen, elemente care nu sunt trans-formate nici alterate de caldura. Caldura altereaza proteinele care se pu-trifica in intestin, provocand dezordini grave.

Dupa ce au studiat regimul sugarului si al copilului mic, multi oa-meni de stiinta se mira astazi de vigoarea copilului care rezista la regi-mul, adesea ingrozitor, la care este supus in primii ani de viata. Este de ajuns sa comparam diferenta dintre chimia sugarului alimentat cu lapte artificial, fabricat in marile uzine, si chimia celui alimentat numai cu lapte matern. In legatura cu acest aspect, venerabilul Oliver Wendell re-marcase ca "o pereche de glande mamare bine dezvoltate intrece cu mult cele doua emisfere ale creierului celui mai erudit savant in arta de a compune un lichid nutritiv pentru sugar."

Scaunul sugarului la san este, prin comparatie, fara miros, neiritant si moale. Rasuflarea sugarului are un miros placut, iar transpiratia lui nu miroase urat. Urina nu ii irita pielea sensibila si nu are miros puternic si respingator. Asta se datoreaza faptului ca natura a inzestrat sugarul cu un aparat intestinal care se potriveste cu laptele matern. Este hrana spe-cifica pe care el trebuie sa o intrebuinteze.

Toata lumea stie ca cel mai inofensiv dintre toate tipurile de lapte tratat care sunt imbuteliate pentru alimentatia sugarilor este cel care a fost supus procedeului de pasteurizare. Si, cu toate acestea, secretiile su-garului, dupa ingerarea de lapte pasteurizat, devin mirositoare si iritante. Una dintre consecintele frecvente este si constipatia. Daca am examina urina sugarului, am gasi deseurile putrefactiei proteinelor. In cursul ce-lor cincizeci de ani de practica medicala, am avut ocazia sa constat acest fenomen. Laptele modificat comercial si alimentatia pentru sugari sunt toate straine digestiei efectuate de ficatul sugarului si pot provoca dia-ree, alergie la lapte si constipatie. Pentru a preveni acestea, fabricantii indulcesc produsele cu zaharuri artificiale care maresc aciditatea si fer-mentatia si provoaca gaze, colici si urina toxica.

Laptele este unul dintre alimentele naturale cele mai instabile si dintre cele mai sensibile la diferentele de temperatura. Chiar si numai o scurta perioada de inghetare il lipseste de o parte dintre vitaminele sale si ii altereaza structura organica. Pasteurizarea il dezintegreaza si mai mult, iar fierberea il transforma intr-un aliment fara valoare si putre-fiabil, pe care ficatul il tolereaza destul de greu. Parca si aud strigatul de refuz al acestui organ maltratat, atunci cand ii este impusa o cana de lapte cald.

De ce unii sugari par sa se simta bine, in ciuda alimentatiei nenatu-rale? Au un ficat puternic si suprarenale in stare buna. Mai tarziu, intre trei si sase ani, vor suferi de raceala, raceala cronica si alte boli atat de frecvente in comunitatile de copii.

In cursul experientei facute de dr. Pottenger, pisicile crescute nu-mai cu lapte pasteurizat au murit dupa trei luni, in timp ce cele hranite cu lapte crud au trait si au ramas sanatoase. Viteii tratati cu lapte pasteu-rizat  depasesc rar doua luni de viata.

Cu tot respectul datorat lui Pasteur, noi, pediatrii cu experienta, stim ca laptele de vaca pasteurizat este daunator alimentatiei copiilor. Industria laptelui, unde sunt in joc interese foarte mari, foloseste pasteu-rizarea pentru ca laptele sa nu se acreasca prea repede. Laptele tratat corect si curat nu are nevoie de pasteurizare. Dovada este excelenta calitate a laptelui crud certificat. Ar trebui intrebuintat in fiecare zi cand ni-l putem procura.

Am amintit ca albusul preparat este toxic. Galbenusul este mai sta-bil, dar are, totusi, mai multa valoare nutritiva cand este consumat crud sau usor incalzit. Si carnea este mai bine digerata cand este cruda; daca nu, este de preferat sa fie consumata la gratar si in sange. Carnea de oaie si cea de vita furnizeaza cele mai bune proteine de origine animala.

Amintiti-va ca proteinele prea preparate sunt digerate cu greutate si provoaca toxemia, in special porcul, vitelul, pestele, pasarile de curte, vanatul si branzeturile.

Multi oameni inghit cantitati enorme de carne si branzeturi si, apa-rent, isi pastreaza sanatatea. Mai devreme sau mai tarziu insa, Natura ii face sa plateasca. Este demonstrat ca pentru a neutraliza produsele putri-ficate ale unei indigestii de proteine preparate, ficatul isi epuizeaza so-diul mai repede decat il poate reconstitui. Cand ficatul este slabit, toxe-mia avanseaza.

Atata timp cat glandele suprarenale sunt puternice, ele incearca sa remedieze slabiciunea ficatului, ceea ce face ca functia renala sa fie so-licitata mai mult. Atunci cand ficatul si rinichii sunt epuizati, toxemia avanseaza mai usor si obliga organismul la un efort de eliminare pe cai secundare. Astfel, pieptul poate secreta proteine acide toxice sub forma de lapte otravit, uterul - proteine iritante in locul unei secretii menstrua-le normale. Cancerul se poate declansa atunci cand puterea distructiva a acizilor astfel eliminati ajunge la apogeu. Este, poate, motivul pentru care cancerul la femei este atat de des localizat la san si uter.

Ca sa rezumam rolul proteinelor ca factori de distrugere a corpului, trebuie sa reamintim ca proteina naturala pentru puii de animale si sugar este laptele proaspat, crud, direct de la san in gura, pe cat posibil, si ca nici un alt produs fabricat nu poate inlocui cu adevarat laptele natural crud si curat.

Trebuie subliniate si urmatoarele concluzii: (1) alimentele bogate in proteine sunt pietrele de constructie naturale ale corpului; (2) un con-sum exagerat de proteine, chiar si in forma lor perfecta, poate crea tul-burari in chimia organismului; (3) proteine de tipuri diferite, absorbite la aceeasi  masa, sunt incompatibile si este mai bine sa ne limitam la un singur tip de fiecare data; (4) prajirea si fierberea proteinelor de origine animala le fac mai putin digestibile si maresc putrefactia in timpul di-gestiei.

Cervantes il pune pe don Quijotte sa rosteasca cu o voce plangarea-ta: "Putem avea oare vreodata prea mult dintr-un lucru bun?" Da, putem, atunci cand acest lucru bun este proteina!