Janet Adkins si maladia Alzheimer

In luna iunie a anului 1990, Janet Adkins impreuna cu sotul sau Ron si cu cei trei copii ai sai, isi paraseste locuinta sa din Oregon si vine in statul Michigan pentru a se intalni cu doctorul Jack Kevorkian. Acesta din urma pusese la punct o "masina pentru sinucigasi", iar Janet Adkins dorea sa-l intalneasca tocmai pentru a-I solicita sa asiste, ca medic, la propria sa sinucidere.

Janet Adkins avea 54 de ani si suferea de maladia Alzheimer. Incercase pana atunci toate tratamentele existente - plus o procedura experimentala. Toate fara succes. In acel moment, Janet Adkins cu greu mai vorbea coerent, nu putea sa mai citeasca sau sa mai asculte muzica. Putea sa se miste, putea inca sa mai joace tenis, de exemplu, insa nu mai era capabila sa tina scorul. Stia ca acesta nu este decat inceputul sfarsitului. Stia ca in ultimul stadiu al bolii nu va mai fi capabila sa recunoasca pe cineva din jurul ei sau sa comunice, stia ca va zacea pur si simplu fara nici un licar de constiinta. Pana atunci, ar mai fi putut trece poate inca zece ani, insa Janet Adkins a decis sa moara acum cand inca mai este constienta, cand inca mai putea pricepe ceea ce i se intampla.

La randul sau, doctorul Kevorkian n-a acceptat s-o intalneasca decat dupa ce i-a consultat fisa medicala. In plus, la prima intalnire - intr-o camera de motel din Michigan - Kevorkian a inregistrat convorbirea avuta cu sotii Adkins. El a incercat sa o convinga sa renunte la solutia sinuciderii si i-a mai dat timp de gandire, inca o noapte, pentru a reflecta la decizia ei. Janet Adkins nu si-a schimbat optiunea. Trebuie spus ca, la acea data, statul Michigan nu avea nici o lege privind actele sinucigase.

Astfel doctorul Kevorkian a acceptat sa o conecteze pe Janet Adkins la aparatul pe care il inventase. Pentru ca spitalele, biserica, asezamintele de caritate sau chiar morga au refuzat sa puna la dispozitie o camera si un pat precum si instalatiile strict necesare pentru o asemenea procedura, Kevorkian a instalat un pat in propria sa masina, un Volkswagen autoduba, model 1969.

"Masina pentru sinucigasi" era alcatuita dintr-un stativ pe care se aflau trei flacoane, un furtun din plastic prevazut cu un robinet la capatul caruia se afla un ac pentru transfuzii. Cele trei recipiente erau conectate la un furtun. Primul continea o solutie neutra, al doilea un sedativ destul de puternic, iar al treilea continea o solutie de clorura de potasiu. Pacientul se aseza pe pat, doctorul ii fixa acul de transfuzii in vena, apoi deschidea robinetul lasand sa treaca solutia din primul recipient. Robinetul era apoi lasat la dispozitia pacientului. Atunci cand acesta socotea ca a venit momentul, il rasucea; fluxul de solutie neutra era deschis, iar in vena incepea sa se scurga sedativul. In acelasi timp, rotirea robinetului declansa un mecanism de temporizare. Dupa o perioada de timp (suficient de lunga pentru ca pacientul sa fie deja adormit datorita sedativului), acest mecanism declansa automat golirea celui de-al treilea recipient, prin acul de transfuzie in vena pacientului. Acesta murea in somn, otravit cu clorura de potasiu.

Janet Adkins a murit in acest mod, in masina doctorului Kevorkian oprita langa un parc public. Dupa ce femeia a murit, doctorul Kevorkian a anuntat autoritatile. Procurorul districtual, initial, l-a acuzat de crima. Ulterior acuzatia a ramas cea de asistenta la un act de suicid si, intrucat nu exista nici o lege impotriva acestei fapte, Kevorkian a fost pus in libertate.

Legea care sanctiona asistenta la actul sinuciderii a intrat in vigoare in statul Michigan in anul 1992. Kevorkian, care continua sa ajute oamenii sa se sinucida (sau performa acte eutanasice), a fost din nou acuzat intr-un nou proces in 1993. De aceasta data, judecatorul dintr-un district vecin, Richard Kaufman, a declarat noua lege ca fiind anticonstitutionala deoarece comite o ingerinta - care nu este necesara in deciziile personale, decizii care se refera numai la persoana in cauza si care au ca temei opinii morale personale. Intre timp, Kevorkian intrase in greva foamei in semn de protest pentru arestarea sa. In urma unei campanii de presa, orientata in sprijinul opiniilor lui Kevorkian, acesta a fost eliberat dupa 17 zile de greva a foamei.

In anul 1994 i-a fost intentat, insa, un proces. Acum nu mai era vorba de asistenta la un act sinucigas, ci chiar de un act de eutanasie activa voluntara. Kevorkian l-a ajutat sa moara pe un bolnav care suferea de boala lui Lou Gehring (scleroza laterala amfiotrofica), folosindu-se de o masca de tipul celei de oxigen, dar in care a introdus monoxid de carbon. In acel moment, cadrul legal privitor la asistenta sinucigasilor prevedea o exceptie: erau scutiti de urmarirea in justitie acei agenti care urmarind in mod direct eliminarea suferintelor pacientilor faceau anumite actiuni care duceau in mod indirect la moartea pacientului. In timpul procesului, juratii au vizionat o caseta in care bolnavul (Hide) spunea cat de mult doreste sa puna capat suferintei sale si sa moara. Juratii - dintre care cinci erau cadre medicale sau oameni care lucrau in medii medicale - l-au achitat pe Kevorkian. Unul dintre acestia, o sora medicala, a declarat la anuntarea verdictului: "Cred ca indivizii au dreptul sa decida

Analiza: Slabim cu fructe uscate? - precautie si sfatul medicului Eseu: Martini - cocktail facut traditional din gin si vermut alb sec

ce se intampla cu propriile lor vieti, cu propriile lor corpuri. Guvernul si legislativul nu au nici un drept aici".

Sunt doctor si am intr-un salon un om, X, care se afla in coma de cinci ani. Pana in acel moment, nici una dintre rudele sale nu s-a prezentat la spital. Cheltuielile pe care le face spitalul sunt minime si sunt suportate de catre asigurarile publice. Pacientul are 45 de ani, nu necesita respiratie artificiala, iar inima sa se afla intr-o stare perfecta. In acest moment mi se aduce un accidentat - un tanar de 18 ani, Y, care are nevoie de un transplant de inima. Nu am nici un donator compatibil, iar costurile cuplarii si mentinerii sale la o inima artificiala sunt enorme. In plus, aceasta procedura nu poate fi aplicata decat pentru cateva zile, dupa care pecientul nu mai poate fi salvat. Dar iata ca X si Y sunt compatibili, adica organismul lui Y poate primi inima lui X. Ca donator am de ales intre a preleva inima celui care se afla in coma pentru a-l salva pe tanarul accidentat (in acest caz, X urmand sa moara) si a asista la moartea accidentatului si, posibil, a lui X (survenita --mai devreme sau mai tarziu - daca acesta nu se va mai trezi din starea sa)".

Exemplul de mai sus presupune un caz de eutanasie non-voluntara activa (daca medicul accepta sa faca operatia), adica un caz in care medicul omoara un pacient fara sa stie daca are sau nu acceptul acestuia. Medicul are de ales intre a omori un pacient (X), pentru binele altui pacient (Y), si a-l lasa sa moara pe Y (despre a carui dorinta de a trai este aproape sigur) numai ca pentru a nu-i face astfel un posibil rau lui X. Cred ca este o procedura comuna acest calcul de probabilitate a sperantei de viata intre doi pacienti si mai cred ca multi doctori ar prefera sa actioneze astfel incat sa salveze, cu certitudine, viata accidentatului decat sa-l lase pe acesta sa moara pentru o potentiala viata a celui aflat in coma.

Morala kantiana dezvolta notele specifice ale unei gandiri deontologice, fara sa faca abstractie de implicarile interioare care fac posibila fericirea. Criticand hedonismul, pentru ca placerea este determinata sensibil, si eudemonismul, pentru ca depinde de o vointa eteronoma, Immanuel Kant (1724/1804) sustine ca actiunile care au valoare morala sunt doar acelea care rezulta dintr-o vointa autonoma.

Ca scop subiectiv fericirea implica realizarea dorintelor, dar implinirea inclinatiilor umane poate conduce si spre scopuri derizorii. De aceea, inainte de a cauta fericirea trebuie sa ne intrebam daca meritam sa fim fericiti. Conform principiului autonomiei vointei, fericirea presupune virtute exercitata din datorie, iar pentru a fi demni de fericire trebuie ca prin ratiune sa ne invingem inclinatiile.

Prin conceptul central de datorie Kant caracterizeaza actiunea implinita in mod necesar din respect pentru legea care nu este determinata de o instanta superioara. Astfel vointa autonoma isi da siesi maxime care sunt valabile doar in masura in care pot fi adoptate ca lege universala. Astfel, prin morala datoriei, imperativul categoric devine unicul principiu normativ al actiunii si impune recunoasterea si respectarea umanitatii in persoana fiecaruia.