Examinarea ochiului in glaucom - metoda digitala, instrumentala

PATOLOGIA TENSIUNII OCULARE

PARTICULARITATI FIZIOLOGICE

Tensiunea oculara sau oftalmotonusul este rezultat al starii de echilibru dintre continutul ochiului si elasticitatea peretilor sai, deci ea asigura componentelor interne ale globului ocular conditiile necesare bunei functionari. Presiunea intra-oculara variaza intre anumite limite fiziologice, care daca sunt depasite au repercusiuni asupra aparatului optic si asupra metabolismului ocular perturband functionarea normala a vederii.

In reglarea tensiunii oculare un rol esential il au doi factori :

umoarea apoasa si circulatia ei

sistemul vascular uveal.

Umoarea apoasa circuland permanent in interiorul ochiului este elementul cel mai important al reglarii tensionale. Aceasta este un lichid transparent, contine substante albuminoase 10-30 mg.%, saruri (Na Cl, acid ascorbic).

Ea se formiaza in interiorul camerei posterioare, printr-un proces de secretie al epiteliului ciliar, trece prin pupila in camera anterioara si dupa ce si-a indeplinit rolul sau metabolic este evacuata in afara ochiului pe la nivelul unghiului irido-cornean, se scurge prin porii trabecului in canalul lui Schelmm si in venele apoase ajungand astfel in circulatia venoasa episclerala. O alta cale de evacuare este cea uveo-sclerala supracoroidiana. Prin aceasta cale se scurge o cantitate de umoare apoasa prin spatiile ciliare intermusculare, spre coroida, sclera si tesut orbitar.

Tensiunea oculara depinde de circulatia sanguina oculara care intretine un tonus de baza relativ stabil. Relatiile dintre tensiunea sanguina si tensiunea oculara sufera variatii neinsemnate datorita unei reglari nervoase eficace.

Modificarea tensiunii arteriale are o influienta slaba si trecatoare, de cateva ore asupra tensiunii oculare (modificarea tensiunii oculare este aproximativ 1/10 din modificarea T.A. ) si se datoreaza in principal schimbarii de volum a sangelui din interiorul ochiului si in al doilea rand modificarii debitului ciliar (care este rapid compensat de variatia cantitatii de

umoare apoasa eliminata ceea ce reduce presiunea intra-oculara la nivelul sau initial).

Cresterea tensiunii venoase episclerale (care are valoare normala de 10mm Hg), este responsabila de anumite forme de hipertensiuni oculare (glaucom secundar).

Nivelul tensional este conditionat si de sistemul nervos, care desi foarte complex are un rol secundar.

Daca se produce prea multa umoare apoasa, sau daca eliminarea ei este ingreunata, aceasta se egaleaza pe cale reflexa (homeostazia tensionala a adultului).

Reglarea tensiunii oculare s-ar face prin mecanisme locale si ar fi sub dependenta sistemului simpatic si parasimpatic prin intermediul nervilor ciliari lungi si scurti. Excitatia simpaticului cervical provoaca o scadere a tensiunii oculare, iar excitatia parasimpaticului provoaca o hipotonie cu sca-derea de scurgere a umorii apoase. Datorita contractiei muschiului ciliar, care terce pintenul scleral si largeste porii trabeculari, excitatia trigemenului produce o crestere rapida a tensiunii oculare asociata cu mioza.Sistemul nervos central are o oarecare actiune asupra tonsului de baza al ochiului prin modificarile circulatorii pe care le determina.

Factorii emotionali si psihici au o mare influienta asupra secretiei ciliare, se admite de asemenea excitatia unui centru reglator diencefalic al tensiunii intraoculare.

Limitele normale ale tensiunii intraoculare sunt 20 mmHg +_ 5mmHg, cu un maxim dimineata si un minim catre seara. Cresterea tensiunii oculare

Peste 24 mmHg, constituie simptomul primordial in glaucom.

EXAMINAREA OCHIULUI IN GLAUCOM

Examinarea se face prin:

Examinarea campului vizual - pentru a descoperi la timp eventualele deficite aparute ( scotoame arciforme, ingustari periferice ). Campul vizual sau vederea periferica este spatiul pe care il cuprinde ochiul in timp ce priveste un punct fix. Se masoara cu arcurile perimetrice simple sau sferice. Retina are capacitatea de a percepe obiectele asezate lateral, iar pentru descoperirea unor eventuale defectiuni ale acesteia se foloseste un aparat denumit perimetru , format dintr-un semicerc . Bolnavul isi sprijina barbia pe un suport al aparatului si fixeaza cu privirea un punct situat in mijocul semicercului. Dinspre periferie spre punctul pe care il priveste bolnavul se plimba un mic patrat alb. Cind patratul este vazut de bolnav , inseamna ca a intrat in campul vizual (pe portiunea periferica a retinei se citeste pe lama perimetrului gradatia corespunzatoare ). Examinarea se face in trei directii : verticala, orizontala si intermediara. Se reunesc punctele stabilite si se obtine campul vizual care folosind o schema tip de vedere normala releva daca bolnavul prezinta sau nu deficiente ale campului vizual.

Analiza: Slabim cu fructe uscate? - precautie si sfatul medicului Eseu: Martini - cocktail facut traditional din gin si vermut alb sec

Explorarea interiorului ochiului se face cu oftalmoscopul , care masoara fundul de ochi , nervul optic , vasele sanguine si retina. Oftalmoscopia este directa cand imaginea fundului de ochi se vede direct , apropiind oftalmoscopul de ochi si indirecta cand fundul de ochi este vazut rasturnat.Oftalmoscopul se tine la 40 cm. de bolnav si i se adreseaza in fata ochiului o lentila biconvexa de 20D, iluminand ochiul cu oglinda prin lentila, imaginea fundului de ochi apare aeriana si inversa. Examinarea se face intr-o camera obscura.

Masurarea tensiunii intraoculare.

Continutul de lichid al globului ocular (sange, umoare apoasa,vitros) excita asupra peretilor sai o tensiune care constituie tensiunea oculara sau oftalmotonusul.Determinarea oftalmotonusului sau tonometria are importan-ta in diagnosticarea glaucomului.

Tensiunea oculara se masoara prin doua metode :

digitala

instrumentala

Metoda digitala. Se cere bolnavului sa priveasca in jos si cu ambele degete indicatoare ale mainilor aplicate pe glob , prin intermediul pleoapei superioare se exercita o presiune alternativa (cand un deget sta fix , celalalt apasa pe glob ). Normal exista o usoara fluctuenta , care dispare in caz de hipertomie. Tensiunea se poate nota :normala T

Metoda instrumentala. Se utilizeaza doua procedee :

a.       Metoda prin identatie (Infundare-Schiiotz ).

b.      Metoda prin aplanatie (Goldmann, Maklakov ).

Metodele au la baza un principiu comun : masurarea deformarii corneene sub actiunea unei forte externe.

a.       Metoda prin identatie - masoara profunzimea depresiunii corneei produsa de o anumita greutate intr-un punct dat. Depresiunea va fi cu atat mai mare cu cat T este mai mic.Cel mai frecvent se utilizeaza Tonometrul Schiotz.Bolnavul este culcat cu fata in sus si priveste drept inaintea sa, pe corneea anesteziata cu instilatii, dupa indepartarea fara presiuni a pleoapelor cu policele si indicele mainii stangi, se aplica vertical tonometrul pe centrul corneei si se citeste pe cadran deviatia acului.Cifra obtinuta este transformata in mmHg, cu ajutorul unui tabel special, tinand cont de greutatea plasata pe piston.

b.      Tonometria prin aplanatie - determina forta necesara pentru a aplatiza o suprafata corneeana.Exista doua tipuri de tonometrie prin aplanatie, unele care utilizeaza o suprafata constanta si masoara presiunea necesara pentru a o aplatiza (Goldman) si altele care utilizeaza o presiune constanta si masoara suprafata aplatizata (Maklakov).

Bolnavul se aseaza in fata unei lampi cu fanta prevazuta cu un aplanometru si cu un filtru de cobalt,apoi i se instileaza un anestezic de suprafata (novesin) si o solutie de floresceina.Se cere bolnavului sa priveasca inainte fara a clipi, se lumineaza ochiul prin intermediul filtrului de cobalt dupa care se regleaza presiunea externa la 10 mmHg. si se impinge cu delicatete conul de presiune, pana ajunge in contact cu corneea.

Examenul biomicroscopic pune in evidenta doua mici semicercuri albastre, marginite de un lizereu verde, se regleaza lampa astfel incat cele doua semicercuri sa fie de marime egala.Daca cele doua semicercuri se incaleca P0 este mai mic de 10 mmHg, iar cand sunt la distanta unul de altul P0 este mai mare decat 10 mmHg.Se mareste actiunea conului de presiune pana la marginile interne ale celor doua semicercuri care vin in contact, dand imginea unui S culcat, apoi se citeste tensiunea oculara in mmHg.

Cu ajutorul tonometrului se poate obtine o curba nictemerala a tensiunii oculare, fiind una din cele mai bune metode de descoperire a unei hipertensiuni oculare incipiente.

Tonometria se efectuiaza la fiecare 3 ore de la ora 06AM la 24PM.La pesoanele normale variatiile nictemerale ale tensiunii oculare nu depasesc 5 mmHg . La bolnavii de glaucom variatiile sunt mult mai mari, pana la 25 mmHg sau chiar mai mult.

Tonografia masoara cantitatea de umoarea apoasa evacuata in afara ochiului, intr-o unitate de timp si sub o presiune cunoscuta. Are scopul sa determine usurinta de scurgere a umorii apoase din ochi. Cind se lasa pe cornee un tonometru Schiotz cu greutatea de 7,5 g timp de 4 min, greutatea sa evacuiaza din ochi o cantitate de umoare apoasa care este in functie de capacitatea de drenaj a unghiului iridocorneean.

Pentru executarea unei tonografi se masoara mai intai presiunea initiala in pozitia culcat, apoi se adauga o greutate de 10g, obtinindu-se o presiune (Pt) mai mare decat presiunea initiala, carea I se inregistreaza caderea de timp de 4 min. (C). Valoarea lui C este obtinuta cu ajutorul unui tabel in functie de Pl si Pt. Pentru ochiul normal C= 0,28+0,01 μ 1/mn/mmHg.

Gonioscopia, se utilizeaza pentru examinarea ochilor hipertensivi; ea permite examinarea unghiului irido-cornean prin folosirea efectului prismatic al unor lentile de contact, in care este o oglinda inclinata care reflecta imaginea unghiului.. Examinarea se face in camera obscura la lampa cu fanta, dupa aplicarea pe cornee a lentilei de contact. Rasucind lentila de contact apar in oglinda toate regiunile unghiului camerular, astfel incat se poate explora tot relieful acestui unghi.

In glaucom este necesar sa se aprecieze largimea unghiului irido-corneean; marimea lui se evaluiaza dupa distanta care separa inelul lui Schwalbe de iris.

Daca unghiul este inchis, nu se vede nici o formatiune.

Daca nu se vede decat inelul lui Schwalbe, unghiul este mai putin inchis de 10 (unghi nr.1)

Daca se vede inelul lui Schawlbe si canalul lui Schlemm inchiderea unghiului in cursul midriazei este posibila (unghi de 10° -20°).

Daca se vede inelul lui Schawlbe, canalul lui Schlemm si pintenul scleral, deschiderea unghiului este de 20°-30°, iar inchiderea sa este posibila dar nu sigura.

Daca se vede dunga ciliara, unghiul este larg deschis 30°- 45°.

Se pot constata inegalitatile fiziologice ale profunzimii unghiului camerular (unghiul superior mai ingust decit cel inferior ) sau patologice.

Pentru studierea umorii apoase sunt necesare prevederile si microanalizele de umoare apoasa mai ales in anumite afectiuni cum ar fi glaucoamele secundare: punctiona camera anterioara (de partea temporala la 0,5mm inlauntrul limbului ) si se va scoate 0,05- 0,2ml umoare apoasa intr-o eprubeta sterila pentru a fi examinata din punct de vedere biochimic si citologic.