Disjunctia inteemaxilara

DISJUNCTIA INTEEMAXILARA

Disjunctia intermaxilara reprezinta desfacerea suturii medio-palatine, avand drept urmare marirea transversala a maxilarului superior.

Disjunctia intermaxilara ofera posibilitatea ca intr-un timp scurt sa se obtina largiri considerabile ale arcadei superioare, boltei palatine, foselor nazale si chiar ale fetei.(6)

Prima disjunctie a fost facuta de Angle in 1860 actionand neintentionat prea repede o placa palatina. De atunci tehnica a fost dezoltata permanent atat in ceea ce priveste indicatiile terapeutice si in special in dezvolatrea dispozitivului de disjunctare, adica disjunctorul.Notiunile de anatomie osoasa vin sa justifice tipul de efect si rezultatul obtinut prin actiunea de largire.

Astfel, maxilarul se fixeaza pe craniul neutral, de celelalte oase faciale prin sistemul sutural perimaxilar:

Sutura nazo-fronto-maxilara

Sutura peri-lacrimala

Sutura pterigomaxilara

Sutura palato-maxilara

si este strabatut pe linia mediana de o sutura mediana care separa atat oasele maxilare, cat si oasele palatine spre posterior si oasele incisive spre anterior.

Sistemul sutural perimaxilar priveste in jos si inainte, creand un ancoraj maxilarului predominent in zona posterioara si superioara.

Toate aceste suturi sunt solicitate in cadrul disjunctiei transversale maxilare. Sistemul sutural perimaxilar va ceda, semnele clinice fiind de usoara jena dureroasa, acuzata de pacient la aplicarea de presiuni digitale. Sutura medio-sagitala este cea care se va deschide in timpul disjunctiei. Aceasta sutura are forma de "Y" la copii, unind vomerul cu oasele palatine, si devine "T" pe sectiune la adult. Totodata cu trecerea timpului , sutura devine din ce in ce mai anfractuoasa, prezentand in interior zone de osificare.

Aprecierea stadiului de osificare este foarte importanta pentru instituirea tratamentului.

O alta remarca vine sa explice efectul disjunctiei si anume, faptul ca osificarea, care incepe chiar de la 15 ani, dinspre posterior si se continua anterior, poate fi modificata in rahitism.

Disjunctia ar trebui sa indeparteze paralel cele doua hemimaxilare, dar datorita conexiunilor maxilarului superior cu apofizele zigomatice, pterigoide si cu osul frontal si datorita osificarii suturii dinspre posterior, indepartarea fragmentelor este inegala.

Astfel, indepartarea unui hemimaxilar de celalalt este predominant anterioara, maximul de spatiu realizandu-se in zona frontala, centrul de rotatie fiind plasat in dreptul molarului de sase ani. El se indeparteaza oblic, producand o usoara inclinare spre in afara a dintilor laterali, centrul de rotatie situandu-se undeva foarte aproape de gaura suborbitala.

Disjunctia se obtine cu un dispozitiv numit disjunctor care trebuie sa asigure o ancorare ferma si fiabila a arcadelor laterale, sa se foloseasca de un surub puternic, care sa nu se rupa in timpul disjunctiei. In acelasi timp surubul trebuie sa aiba o anumita elasticitate deoarece in timpul disjunctiei maxilarele sunt tensionate. Sub acest aspect un surub cu grad de elasticitate este preferabil unuia rigid.(6)

Referat: Vitaminele - surse alimentare de vitamine Referat: 41 de sfaturi pentru viata lunga recomandate de doctor

Indicatiile terapeutice

O mare ingustare maxilara cu bolta palatina inalta si ingusta;

Un decalaj intermaxilar accentuat in defavoarea maxilarului superior;

Ocluzie inversa uni sau bilaterala in forma functionala sau anatomica;

Prognatism mandibular anatomic si cel functional pe cale de anatomizare.

Contraindicatii

Sunt relative si sunt legate de:

Varsta pacientului nu mai mare de 18-20 ani (Boboc)

Inocluzia verticala frontala legata de tipul tratamentului ce urmeaza sa fie aplicat in continuare, cunoscand faptul ca disjunctia micsoreaza supraocluzia frontala;

Precautii deosebite trebuie luate in cazul sechelelor maxilarului superior dupa interventii chirurgicale, dupa despicaturi labio-maxilare laterale operate.

1.1 TIPURI DE DISJUNCTIE

Disjunctiei propriu-zise i se descriu doua tipuri si anume:

1)     Expansiunea cu blocarea spatiului peridontal

2)     Expansiunea propriu-zisa a suturii mediene.

Luand in considerare modul in care se face desfacerea suturii mediene, disjunctia a fost impartita in:

disjunctie lenta

disjunctie rapida

disjunctie ultrarapida.

Disjunctia lenta

Avand in vedere viteza de disjunctie, la pacientii la care plasticitatea osoasa este redusa si in cazul celor cu varsta cuprinsa intre 8-20 de ani, se opteaza pentru o disjunctie lenta, reprezentata de activarea surubului aparatului de disjunctie cu un sfert de tura la 24 de ore, sau un sfert de tura la 2-3 zile, mentinand un echilibru intre efectul orthodontic obtinut si acuzele subiective ale pacientului.

Disjunctia intermaxilara lenta este legata de numele Schroder Benseler si J. M. Chateau. Aparatul lui Schroder se compune din gutiere metalice de la canin la primul molar permanent superior, unite cu suruburi prin intermediul a trei tije turnate. Se actioneaza numai prin intermediul dintilor. Aparatul lui Chateau se compune dintr-o placa superioara cu surub median, ancorata prin gutiere ce acopera premolarii si molarii de sase ani. Aparatul este cimentat si actioneaza atat asupra dintilor, cat si asupra osului. Se fac doua-trei invartiri pe saptamana si tratamentul dureaza sase luni. Este posibila aparitia unei diasteme interincisive trecatoare.

Disjunctia rapida

Disjunctia rapida este cea mai des intalnita tehnica de disjunctie. Este forma clasica in care desfacerea suturii palatine se efectueaza in 5-10 zile, urmata de o perioada de contentie variabila de la 40 la 60 de zile pana la definitivarea rezultatului obtinut. Ea prezinta urmatoarele etape:

1)     Cimentarea dispozitivului de disjunctie

2)     La 24 de ore de la primul timp se incepe activarea surubului. Se actioneaza surubul median cu 2-3 ture in prima zi, aceasta echivaland cu punerea suturii mediene in tensiune.

In zilele urmatoare activarea se continua cu 1-3 rotatii pe zi. De remarcat este faptul ca pacientul va allege cantitatea de activare in functie de gradul sau de suportabilitate. In timpul activarii se poate observa usor ca primele doua rotatii ale surubului nu produc nici o senzatie dureroasa pacientului, la cea de a treia sau a patra rotatie aparand un grad mai mic sau mai mare de durere, si in functie de aceasta se va allege cantitatea de activare.

In principiu, una-doua activari pe zi pot fi lasate absolut fara nici un pericol pe seama familiei. Primul semn ca sutura medio-palatina s-a deschis este aparitia unei diasteme interincisive care de altfel se va mari treptat pana la incheierea activitatilor.

Pe masura ce timpul trece, diastema se inchide treptat datorita fibrelor transseptale, iar dintii frontali se aliniaza.(8)

Incidentele sunt foarte rare si sunt legate in special de viteza de activare care produce pacientului durere, stari de nervozitate, insomnii. In aceste cazuri fie se opreste activarea una sau maxim doua zile, fie, de regula, se modifica activarea la jumatate si toate aceste simptome dispar, aceasta cu atat mai mult cu cat la respiratorul oral, imediat dupa deschiderea suturii mediene respiratia nazala se imbunatateste substantial, atat in stare de veghe cat si an stare de somn.

In urma disjunctiei maxilare sufera un fel de torsiune in jos si inainte, deoarece tuberozitatile, legate de apofizele pterigoide, nu se pot indeparta. In urmatoarele doua luni se produce osificarea, care in final asigura mentinerea rezultatului terapeutic.

Disjunctia ultrarapida

Disjunctia ultrarapida este data mai recent. In 1963, Chatellier si Chateau publica primele rezultate. Aparatul este de acelasi tip cu cel folosit in disjunctia rapida. Inainte de activare se face anestexie locala la nivelul spinei nazale anterioare si infiltratie, din aproape in aproape, de-a lungul boltii palatine pe linia mediana, precum si anestezia regiunilor retrotuberozitare pentru sutura pterigomaxilara. Dupa primele trei sferturi de tura, care corespund punerii in tensiune a articulatiei alveolodentare si care se fac relative usor, urmatoarele 3-4 devin foarte dificile si apare pericolul ruperii cheii de activare. Ritmul activarilor este de un sfert de tura pe minut in primele 15 minute, apoi ele se fac la intervalul de doua minute.

La un moment dat, bolnavul anunta senzatia de usurare a respiratiei nazale, apoi aparitia unei dureri la locul de unire a oaselor proprii ale nasului cu maxilarul superior. Ulterior pot aparea echimoze in santul nazogenian si palpebral, care atesta producerea unor hemoragii si ca in procesul disjunctiei sunt interesate mai mult sau mai putin toate suturile maxilofaciale.

Disjunctia ultrarapida se face cam intr-o ora. Blocarea surubului si contentia este identica cu cea de la disjunctia rapida.

Varsta indicata de Chateau este de 9-12 ani, maxim 16.

In 1965, J. Kolf descrie disjunctia ultrarapida fractionata, deoarece activarea surubului se face in trei sedinte: in prima in ritm de trei sferturi de tura la 15 minute si se fac aproximativ 12-16 sferturi de tura, pana cand operatiunea devine dificila. A doua sedinta are loc la 1-3 zile mai tarziu, cand diastema interincisiva a aparut si sutura a devenit laxa. Se fac alte 9-16 activari de cate un sfert de tura. In sedinta a treia, dupa un interval de 2-3 zile, se fac restul activarilor cerute de necesitatile de spatiu  si dfe raporturile ocluzale. Pentru primele doua sedinte, preanestezia si anestezia sunt obligatorii, iar pentru cea de a treia sunt facultative.(4)