De la Europa celor sase la Europa celor douazeci si cinci

De la sase state initial (Germania Federala, Belgia, Franta, Italia, Luxemburg si Olanda), Comunitatea Europeana a ajuns la douazeci si cinci de membri. Zona de prosperitate, Comunitatea Europeana a exercitat o putere de atractie considerabila asupra tarilor continentului european, in special a celor din Europa Centrala si de Est. Dupa ce s-a extins spre Nord si Sud in Europa, Uniunea Europeana s-a deschis si spre Est. De la 1 mai 2004 Uniunea Europeana numara douazeci si cinci de state si regrupeaza 455 milioane de locuitori.

Extinderea Uniunii Europene apare mai mult decat vreodata ca un proces continuu, inclusiv si ireversibil.

Prima extindere a avut loc la 1 ianuarie 1973 prin intrarea Marii Britanii, Irlandei si Danemarcei ( Tratatele de aderare din 22 ianuarie 1972). Norvegia, care urma sa faca parte din acest "vagon" a refuzat aderarea la Comunitatea Europeana prin referendumul din septembrie 1972.

Integrarea Marii Britanii in cadrul Comunitatilor Europene nu s-a facut lin. In anii 1950, atunci cand statele continentala au decis sa treaca la constructia comunitara, Marea Britanie a refuzat sa se alature acestui proiect pe care il considera integrationist. Drept raspuns la aceasta initiativa, britanicii au decis sa creeze, impreuna cu statele scandinave, o simpla zona de liber schimb.

Intrarea Marii Britanii in Europa comunitara s-a lovit apoi de refuzul Frantei. In doua randuri, Marea Britanie a inaintat o cerere de aderare la Comunitatile Europene (1961 si 1967) si, de doua ori, aceasta cerere a fost respinsa de De Gaulle (1963 si 1967) in esenta din cauza legaturilor privilegiate pe care Marea Britanie le avea cu Statele Unite. Negocierile in vederea intrarii Marii Britanii in Comunitatile Europene nu vor mai fi lansate decat urmare demisiei lui De Gaulle de la presedintia republicii franceze in 1969 (Intalnirea la varf de la Haga din decembrie 1969).

Odata admisa in Europa comunitara, Marea Britanie a cerut renegocierea conditiilor sale de aderare. In aprilie 1974, considerand ca plateste mai mult pentru Comunitati decat primeste de la ele, ea a solicitat renegocierea contributiei sale la bugetul comunitar si a obtinut o reducere a acesteia, prin adoptarea unor mecanisme de corectie (Consiliul European de la Dublin din martie 1975). Consultat prin referendum, poporul britanic s-a pronuntat la 5 iunie 1975 pentru mentinerea Marii Britanii in Comunitatile Europene.

Cea de-a doua extindere a Comunitatilor a avut loc la 1 ianuarie 1981 prin intrarea Greciei, legata de Comunitatile Europene inca din 1961 printr-un acord de asociere (Tratatul de aderare din 28 mai 1979).

Cea de-a treia extindere s-a facut la 1 ianuarie 1986 prin intrarea Spaniei si Portugaliei, legate de Comunitatile Europene inca de la inceputul anilor 1970 prin acorduri comerciale (Tratatul de aderare din 12 iunie 1985).

Intrarea Greciei, Spaniei si Portugaliei in Comunitatile Europene a insemnat pentru aceste state integrarea in Europa democratica si liberala. Dar, avand in vedere nivelul lor redus de dezvoltare, aceste doua extinderi au accentuat disparitatile intre tarile membre si au afectat instrumentele de coeziune sociala.

Odata cu reunificarea germana ( 3 octombrie 1990), Comunitatile Europene au integrat teritoriul fostei R.D.G. in Germania Federala. S-au dovedit, totusi, necesare unele masuri tranzitorii, in domeniul industrial sau agricol.

Cea de-a patra extindere a avut loc la 1 ianuarie 1995 prin intrarea Austriei, Suediei si Finlandei. Aderarea acestor trei state, membre ale Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS) a fost pregatita din 1994 prin Spatiul Economic European (SEE). Aderarea a fost aprobata in aceste trei tari prin referendum. Aceasta largire se refera la economii mai puternice. Norvegia, care trebuia sa figureze in acest "vagon" a respins, pentru a doua oara, aderarea sa prin referendum organizat la 28 noiembrie 1994.

Deschiderea catre Est si calendarul viitoarelor extinderi

Prabusirea regimurilor comuniste din Europa de Est in cursul anilor 1989=1990 a pus Comunitatilor Europene apoi Uniunii Europene o provocare majora. Statele membre ale organizatiei europene aveau responsabilitatea istorica de a primi in cadrul lor aceste tari nou democratice, pentru a surmonta definitiv impartirea continentului european.

Numeroase state au inaintat atunci o cerere de aderare la Uniunea Europeana: Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Ungaria, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Romania, Bulgaria, Croatia mai recent, state din Europa Centrala si de Est la care se adauga Cipru, Malta si Turcia. Or, extinderea Uniunii la aceste tari punea - si pune inca pentru unele din ele - dificultati ce trebuiau sa fie depasite in prealabil, ceea ce explica faptul ca procesul de extindere, al carui principiu a fost adoptat rapid (Consiliul European de la Copenhaga din 1993) a luat atat de mult timp.

Obstacolele ce trebuiau sa fie depasite

Daca tarile din Europa Centrala, de Est, baltica si mediteraneana au putut rapid sa se integreze in Consiliul Europei, nu la fel putea fi pentru Uniunea Europeana, avand in vedere nivelul de integrare a acquis-ului de catre statele membre ale acestei organizatii. Orice noua extindere a Uniunii Europene trecea in prealabil printr-o solutionare a problemelor economice, politice si institutionale.

In ceea ce priveste statele din Europa de Est, dificultatile erau cele de ordin economic. Orice extindere prematura spre Est s-ar fi tradus in mod necesar pentru Comunitatea europeana printr-un cost bugetar important (cresterea cheltuielilor pentru politica agricola comuna - PAC - si a fondurilor structurale, al carei obiect este de a acorda finantari regiunilor comunitare in intarziere de dezvoltare) si printr-o concurenta crescuta in sectoarele aflate in dificultate (siderurgie, de exemplu).

Pentru a integra treptat tarile din Europa Centrala si de Est (TECE) in economia europeana si a pregati aderarea lor, Comunitatea Europeana a incheiat cu ele acorduri de asociere.De altfel, unele state din Uniunea Europeana se temeau ca intrarea TECE sa nu provoace un val de imigrare.

Referitor la Turcia si Cipru, dificultatile erau inainte de toate de ordin politic. Turcia, legata de Comunitatile Europene din 1963 printr-un acord de asociere, a adus uneori grave atingeri drepturilor omului si libertatilor fundamentale, in special in cadrul operatiunilor desfasurate in Anatolia vizavi de kurzi. Curtea europeana a drepturilor omului a constatat in mai multe randuri grave violari ale Conventiei europene a drepturilor omului (atingeri aduse dreptului la viata si tratamente inumane in special). In plus, orice dezbatere privind aderarea Turciei era rapid inchisa urmare opozitiei Greciei, din cauza contenciosului dintre cele doua state in Marea Egee.

Referat: Franta in prima jumatate a secolului al XVI-lea Referat: Formarea constiintei istorice

Situatia din insula Cipru este de asemenea problematica, devreme de insula este impartita in doua de la invazia turca din 1974. Urmare respingerii, prin referendum, a planului Natiunilor Unite de reunificare a insulei, doar partea din sud a insulei, cu majoritate greaca, a aderat la Uniune la 1 mai 2004 (Republica turca din nordul Ciprului nu este recunoscuta decat de Turcia). In asteptarea reglementarii problemei, aplicarea acquis-ului comunitar a fost suspendata in partea de nord a Ciprului.

In sfarsit, orice noua extindere punea dificultati de ordin institutional: dificultatea de a lua decizii atunci cand se cerea unanimitate, compozitie supraabundenta a Parlamentului European si a Comisiei.

Reforma institutiilor (reguli de votare in Consiliul de Ministri, compozitia Comisiei si a Parlamentului European, posibilitatea pentru statele membre de a duce unele politici in cerc restrans prin intermediul cooperarilor intarite), prealabila oricarei noi extinderi, a fost facuta prin Tratatele de la Amsterdam si de la Nisa.

Procesul extinderii

Zece state candidate la intrarea in Uniunea Europeana s-au alaturat organizatiei la 1 mai 2004. Aderarea celorlalte doua state candidate, Bulgaria si Romania este programata pentru 2007. In ceea ce priveste Turcia, daca statutul ei de stat candidat avand "vocatia' de a se reuni la Uniune a fost recunoscut, nu s-a fixat nicio data privind intrarea ei in organizatie.

1) Pregatirea pentru extindere si negocierile de aderare

Consiliul European de la Luxemburg din 12 si 13 decembrie 1997 a definit un program pregatire pentru extinderea Uniunii Europene implicand trei aspecte:

1- Consiliul a decis sa instituie o strategie de pre-aderare intarita pentru statele candidat. Aceasta strategie s-a tradus prin infiintarea unor parteneriate pentru aderare destinate sa asigure adoptarea acquis-ului Uniunii Europene, inclusiv cele privind pilonii PESC si JAI, si cresterea substantiala a ajutorului de pre-aderare cu o recentrare a programului Phare pe preluarea si aplicarea acquis-ului comunitar, a ajutoarelor in favoarea agriculturii si dezvoltarii rurale (modernizarea fermelor agricole, ameliorarea structurilor de transformare si de distributie) si crearea unui instrument de pre-aderare (ISPA) pentru a oferi sprijin in materie de transporturi si mediu ambiant (regulamentele din 21 iunie 1999);

2 - S-a decis organizarea unei Conferinte europene anuale, care reuneste statele membre ale Uniunii si tarile candidat. Forum multilateral de consultare politica, Conferinta europeana avea drept obiectiv extinderea si intarirea cooperarii in domeniul politicii externe si securitatii, justitiei si afacerilor interne precum si in chestiunile economice si de cooperare regionala;

3.- In sfarsit, negocierile in vederea extinderii Uniunii Europene au fost antamate intr-o prima faza cu cele sase state cele mai avansate in procesul de adaptare (Cipru, Estonia, Ungaria, Polonia, Republica Ceha si Slovenia), apoi cu celelalte sase tari candidat (Bulgaria, Letonia, Lituania, Malta, Romania si Slovacia).

De altfel, in cadrul intalnirii la varf de la Helsinki din decembrie 1999, Turcia si-a vazut recunoscut statutul de tara candidat avand menirea de a se alatura Uniunii, un acord putand fi realizat pentru contenciosul ce o opune Greciei (deschiderea de tratative vizand o reglementare globala a chestiunii cipriote; reglementarea pe cale pasnica a contenciosului privitor la insulele din Marea Egee). Daca, spre deosebire de alte state candidat, nu s-a stabilit nici o data pentru deschiderea negocierilor de aderare, aceasta eligibilitate a permis Turciei sa beneficieze de strategia de pre-aderare, menita sa incurajeze si sa sprijine reformele sale economice si politice.

Aderarea a zece noi state membre la 1 mai 2004

Consiliul European de la Copenhaga din 12 si 13 decembrie 2002 a incheiat negocierile de aderare cu zece tari candidat, considerand ca aceste state indeplineau conditiile politice si erau in masura sa indeplineasca criteriile economice si sa-si asume obligatiile decurgand din aderare: Cipru, Estnnia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Republica Ceha, Slovacia si Slovenia. S-a decis ca aceste zece tari erau primite ca membre ale Uniunii Europene la 1 mai 2004. Tratatul de aderare a acestor state a fost semnat in cadrul Consiliului European de la Atena din 16 aprilie 2003. Au fost organizate referendumuri in ansamblul statelor aderente in scopul ratificarii tratatului de aderare.

Aderarea acestor zece tari la 1 mai 2004 le-a permis sa participe, in calitate de membri, la alegerea Parlamentului European in iunie 2004 si la aprobarea compozitiei noii Comisii.

Intrarea Bulgariei si Romaniei programata pentru 2007

Consiliul European de la Copenhaga din decembrie 2002, in acelasi timp cu incheierea negocierilor de aderare cu cele zece state, a evocat perspectivele de aderare a tarilor candidate care nu faceau parte din primul val de extindere. Astfel, s-a stabilit drept obiectiv primirea Bulgariei si Romaniei ca noi state membre ale Uniunii Europene in 2007.

Negocierile de aderare cu aceste tari s-au continuat pe baza acelorasi principii precum cele care au stat la baza celorlalte negocieri de aderare. Foi de parcurs detaliate, elaborate de Comisie, au furnizat Bulgariei si Romaniei obiective clar definite. A fost aprobata o crestere insemnata a ajutorului de pre-aderare.

Tratatul de aderare a fost oficial semnat la Luxemburg la 25 aprilie 2005. El va intra in vigoare in principiu la 1 ianuarie 2007, dupa ce va fi fost ratificat de fiecare din statele membre. Clauze de salvgardare prevad masuri menite sa faca fata problemelor serioase ce ar putea surveni inainte de aderare sau in cei trei ani ce vor urma dupa aderare.

Totusi, este posibil, avand in vedere esecul procedurii de ratificare a tratatului privind Constitutia pentru Europa si criza pe care el a deschis-o, ca data aderarii Bulgariei si Romaniei sa fie amanata.

Deschiderea negocierilor de aderare cu Croatia subordonata cooperarii cu TPIY

Croatia si-a depus candidatura de aderare la 21 februarie 2003. Negocierile de aderare trebuiau sa inceapa la 17 martie 2005. Totusi, constatand ca Croatia nu a predat Tribunalului penal international pentru fosta Jugoslavie (TPIY) pe unii criminali de razboi, in special pe generalul Ante Gotovina, Consiliul a decis in extremis sa amane deschiderea acestor negocieri de aderare, conditionandu-le de cooperarea deplina si integrala cu TPIY.

"Vocatia' Turciei de a intra in Uniune

Turcia este asociata la Comunitatea Economica Europeana din 1963. In 1995 s-a constituit o uniune vamala iar in decembrie 1999 Consiliul European de la Helsinki acorda Turdei statutul oficial de tara candidat la aderare: Turcia este o tara candidat care are vocatia de a se alipi la Uniune pe baza acelorasi criterii precum cele care se aplica altor tari candidate.

Consiliul European de la Copenhaga din decembrie 2002 a incurajat Turcia sa continue procesul ei de reforma: el a solicitat in special guvernului turc sa remedieze rapid toate insuficientele ce persistau in ceea ce priveste criteriile politice, amintind ca aderarea cere din partea unei tari candidat ca ea sa aiba institutii stabile care garanteaza democratia, domnia legii, drepturile omului, respectarea minoritatilor si protectia lor. El a conchis ca daca in decembrie 2004 Consiliul European decidea, pe baza unui raport si a unei recomandari a Comisiei, ca Turcia satisfacea criteriile politice de la Copenhaga, Uniunea Europeana ar incepe neintarziat negocierile de aderare cu aceasta tara.

Comisia Europeana a prezentat la 6 octombrie 2004 raportul ei privind progresele facute de Turcia spre democratie si o recomandare privind deschiderea negocierilor de aderare. Pe baza acestei recomandari, Consiliul European reunit la Bruxelles la 16 si 17 decembrie 2004 a decis inceperea de la 3 octombrie 2005 a negocierilor de aderare a Turciei la Uniunea Europeana.

Reluand propunerile formulate de Comisie, Consiliul European a decis, de asemenea, ca negocierile de aderare cu Turcia, precum cu alte jari candidate, sa fie de acum inainte bazate pe urmatorul cadru de negociere:

- dupa exemplul negocierilor anteriore, aceste negocieri se vor derula in cadrul unei Conferinte inter-guvernamentale la care vor participa toate statele membre, pe de o parte, si statul candidat in discutie, pe de alta parte. Deciziile vor trebui luate cu unanimitate si se vor centra pe o serie de capitole ce trateaza fiecare un domeniu specific. Consiliul, statuand in unanimitate asupra propunerii Comisiei, va stabili criteriile de referinta pentru deschiderea si inchiderea provizorie a fiecarui capitol (alinierea legislatiilor, rezultate satisfacatoare obtinute in punerea in practica a acquis-ului de exemplu);

- lungi perioade de tranzitie, derogari, aranjamente specifice sau clauze de salvgardare permanente - adica clauze ce pot fi invocate in permanenta drept baza pentru masuri de salvgardare- vor putea fi avute in vedere. Comisia va include astfel de dispozitii, daca este cazul, in propunerile pe care ea le va elabora pentru fiecare cadru, in domenii precum libera circulatie a persoanelor, politicile structurale sau agricultura;

- negocierile de aderare ce trebuie inca sa fie deschise cu candidatii a caror aderare ar putea avea consecinte financiare importante nu vor fi fost inchise decat dupa stabilirea unui cadru financiar pentru perioada incepand cu 2014. Altfel spus, terminarea negocierilor de aderare a Turciei, si a fortiori aderarea ei, nu sunt avute in vedere inainte de terminarea viitoarelor perspective financiare plurianuale, in 2014;

negocierile sunt un proces deschis al carui rezultat, intrarea in Uniunea Europeana nu poate fi garantat dinainte;

- o politica de "toleranta zero' este recomandata fata de tortura, drepturile femeilor si minoritatilor precum si libertatile de expresie si de religie: in caz de violare grava si repetata de catre un stat candidat a principiilor libertatii, democratiei, respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale sau ale statului de drept pe care se bazeaza Uniunea, Comisia, actionand din proprie initiativa sau la cererea unui tert stat membru, va putea propune suspendarea negocierilor si conditiile de reluare a acestora, Consiliul pronuntandu-se cu majoritate calificata dupa ce a audiat statul candidat;

- in paralel cu negocierile de aderare, Uniunea va antama cu fiecare stat candidat un dialog politic si cultural aprofundat asociind societatea civila la el.

Perspectiva , chiar indepartata, a aderarii Turciei la Uniunea Europeana nu a fost lipsita de pasiuni. Data fiind marimea ei, populatia sa, localizarea ei geografica, potentialul ei economic si militar, precum si caracteristicile sale culturale si religioase, aderarea Turciei ar fi fara precedent. Daca progresele economice ale acestui stat par incontestabile, incertitudinile institutionale si bugetare legate de intrarea sa eventuala nu sunt mai slabe. Pe plan institutional, intrarea unei tari atat de populate (70 milioane de locuitori), care poate in mod legitim sa pretinda numarul cel mai mare de voturi in Consiliu si cea mai mare reprezentare in Parlamentul European, are obligatoriu un rol important in luarea deciziei.

In Franta, conform articolului 88-5 din constitutie introdus prin legea constitutionala din 1 martie 2005, va fi organizat un referendum, la momentul potrivit, in privinta chestiunii aderarii Turciei la Uniunea Europeana.