Jean Monnet

Jean Monnet

Nascut la 9 noiembrie 1888,in Cognac, negustor de coniacuri, Jean Monnet s-a afirmat ca om de afaceri cu o gandire pragmatica, dar si ca om politic si diplomat. A fost secretar general adjunct al Ligii Natiunilor (1919-1923), reprezentantul Europei la banca de Investitii din New York. Jean Monnet a contribuit la elaborarea Victory Programal presedintelui Roosewelt, baza planului comun de razboi al Aliatilor. In 1946 este numit comisar al Planificarii in guvernul francey, elaborand " Primul Plan de modernizare si inzestrare cu echipamente"

Jean Monnet este considerat "eminenta cenusie" integrarii europene, autorul de fapt al Planului Schuman si al metodei functionaliste de integrare treptata, pe sectoare.

Este primul presedinte al Inaltei Autoritati supranationale a CECO (1952-1954), autor al Planului Pleven de creare a CED.

Se stinge din viata la 6 martie 1979, iar ramasitele sale pamantesti au fost mutate la PantHéon in 1988, in semn de cinstire.

Dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, Franta se afla intr-o grava nevoie de reconstructie. Pentru reconstructie, Franta era complet dependenta de carbunele din zonele principale de mine ramase din Germania. In 1945, J. Monnet a propus un plan care ii poarta numele, de a prelua controlul asupra acestor zone din Germania si de a redirectiona productia de carbune departe de industria germana si catre industria franceza, astfel slabind economia germana si propulsand economia franceza deasupra nivelului dinainte de razboi. Jean Monnet a propus un "plan global de modernizare si dezvoltare economica" guvernului francez. In 1949, Monnet a realizat ca divergenta dintre Franta si Germania pentru controlul regiunii de carbune atingea cote alarmante, presimtind o posibila reintoarcere la ostilitati, asa cum s-a intamplat dupa primul Razboi Mondial. Monnet si asociatii sai au conceput ideea de Comunitate Europeana.

Jean Monnet a ajuns la concluzia ca era iluzoriu sa incerce crearea dintr-o data a unui edificiu institutional complet supranational fara a intampina o rezistenta puternica din partea statelor recent iesite din razboi. In opinia sa, pentru a reusi, trebuia ca obiectivele propuse in cadrul cooperarii intre statele europene sa fie limitate la domenii precise, dar cu puternic impact psihologic si sa instituie un mecanism de decizie care sa primeasca, apoi, in mod gradual noi competente.In 1945, Monnet a propus un plan care ii poarta numele, de a prelua controlul asupra acestor zone din Germania si de a redirectiona productia de carbune departe de industria germana si catre industria franceza, astfel slabind economia germana si propulsand economia franceza deasupra nivelului dinainte de razboi. Motivatia acestei initiative a fost urmatoarea: era putin probabil sa i se impuna Germaniei un control unilateral asupra industriei sale grele, insa, pe de alta parte, a o lasa complet independenta era considerata o amenintare potentiala la adresa pacii; astfel, singura solutie era aceea a integrarii Germaniei intr-o comunitate europeana puternic structurata.

Practic, proiectul a fost rodul unui complot. Jean Monnet si colaboratorii sai au redactat in ultimele zile ale lui aprilie 1950 o nota de cateva pagini ce continea expunerea de motive si dispozitivul unei propuneri care avea sa bulverseze toate schemele diplomatiei clasice. Departe de a recurge la traditionalele consultari cu serviciile ministeriale competente, Jean Monnet si-a inconjurat proiectul de cea mai mare discretie pentru a evita posibilele obiectii sau contrapropuneri care ar fi modificat esenta ideii sale. Invaluit in cel mai mare secret, pentru a nu-l lipsi de avantajul surprizei, proiectul este finalizat in noua sa varianta pe 6 mai 1950. Ideea lui Jean Monnet este acceptata fara rezerve de Robert Schuman si, in timp ce acesta din urma prezenta planul in dimineata zilei de 9 mai colegilor sai de guvern, un emisar secret il inmana personal cancelarului german Konrad Adenauer, a carui reactie a fost, de asemenea, entuziasta. Astfel, in dupa-amiaza aceleiasi zile, proiectul este facut public sub numele de Declaratia sau Planul Schuman.

Propunerea concreta viza plasarea productiei franco-germane de carbune si otel sub responsabilitatea unei autoritati supreme comune, independente, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Analizand Planul, observam ca el a abordat intr-o maniera noua, de un pragmatism prudent, problema constructiei europene si a impus principiul supranationalismului. Metoda propusa, si anume calea comunitara de integrare, acorda prioritate integrarii sectoriale si celei economice, in detrimentul celei globale si, respectiv, politice. A fost, deci, abandonata schema traditionala a cooperarii economice intre state, propunandu-se o formula noua, numita "integrare", in care statele transfera unele competente proprii in domenii bine delimitate catre o noua entitate supranationala, creata prin vointa lor suverana.

In 9 mai 1950, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a dat o declaratie in numele Guvernului francez. Aceasta declaratie, preparata de Monnet pentru Schuman, propunea unirea industriilor franceze si germane de carbune si otel. Schuman declara: "Prin controlul productiei de baza si prin instituirea unei Inalte Autoritati, ale carei decizii vor uni Franta, Germania si alte state membre, aceasta propunere va conduce la crearea unei prime baze concrete a federatiei europene, indispensabila pentru mentinerea pacii." In urma acestei declaratii, Germania de Vest, Italia, Belgia, Olanda si Luxemburg au raspuns favorabil, si astfel s-a format Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (C.E.C.O.).