Ofensiva sovietica pentru destindere

OFENSIVA SOVIETICA PENTRU DESTINDERE

Din punct de vedere sovietic consolidarea blocului occidental parea un lucru de temut. SUA se obligau la prezenta militara continua pe continentul european, europenii occidentali incercau sa depaseasca contradictiile ramase cu ajutorul integrarii europene si sa-si reduca inarmarea conventionala fata de blocul estic. Primejdia provenita din partea ofensivei vestice parea cu atat mai mare cu cat URSS se afla in fata unei imense probleme interne: fortarea unilaterala a industriei grele si de armament cu intentia de a reface tara pentru a deveni un nou bastion, dusese la o solicitare extrema a fortelor de productie si de munca si la o mizerie generala sociala si economica, foarte periculoasa pentru existenta sistemului sovietic. Frica de expansiunea vestica si nevoia de liniste in politica externa pentru depasirea greutatilor interne, a determinat conducerea sovietica sa plateasca un pret urias pentru a impiedica reinarmarea vest-germana - punctul central al consolidarii blocului occidental. Ofensiva sovietica pentru destindere a pus sub semnul intrebarii directia generala de consolidare a formarii blocurilor din Europa.

Conflictele militare nu au lipsit in ciuda denumirii de Razboi rece, cele doua superputeri implicandu-se in Asia, in Orientul Apropiat si in cel Mijlociu, ideologic, economic si chiar militar, fara a se confrunta direct.

Mai intai in China, unde s-a instaurat regimul comunist, in 1949: acesta a fost sustinut de sovietici. Statele Unite au acordat oponentului lui Mao Zedong un ajutor de 5 miliarde de dolari, fara a putea impiedica victoria comunistilor. In anii 50 relatiile dintre China si URSS s-au racit producandu-se astfel o fisura in blocul comunist, dupa desprinderea Iugoslaviei in 1948.

In Coreea, dupa infrangerea Japoniei, au ocupat pozitii armata URSS in Nord si cea americana in Sud. Dupa retragerea celor doua armate a izbucnit razboiul intre Coreea de Sud si cea de Nord, condusa de liderul comunist Kim Ir Sen. Statele Unite au trimis trupe pentru sustinerea Sudului, primind si confirmarea Consiliului de Securitate al ONU din care reprezentantul Uniunii Sovietice se retrasese temporar, in semn de protest. In sprijinul nord-coreenilor au venit aproximativ un milion de voluntari chinezi. In 1953 s-a semnat Conventia de la Panmunjom care consacra divizarea Coreei aproximativ de-a lungul paralelei de 38°.

In Indochina lupta de eliberare de sub dominatie franceza a creat conditii pentru comunisti, condusi de Ho Si Min. sprijiniti de China si de URSS ei au preluat puterea in nord. Interventia Statelor Unite a dus la semnarea acordului de la Geneva in 1954 prin care peninsula era divizata pe linia paralelei de 17°. In 1962 Vietnamul de Nord a atacat Sudul, sustinut de un Front de eliberare format acolo. Interventia americana 1964-1973 nu a putut impiedica reunificarea si comunizarea Vietnamului in 1975. Cambodgea s-a desprins formand un stat separat supus de kmerii rosii unui pustiitor razboi civil.

Alte conflicte au avut loc in Orientul Apropiat si cel Mijlociu unde a luat nastere statul Israel 1947, recunoscut de Statele Unite si URSS dar contestat de tarile arabe.

Escaladarea inarmarilor a creat un echilibru politic fragil in lumea postbelica amenintata de eventualitatea unui razboi nuclear.

In URSS a fost convocat pe 5 octombrie 1952, prima oara dupa 13 ani un congres al Partidului Comunist in cadrul caruia au fost anuntate noi planuri ambitioase, iar Stalin s-a aflat mai mult ca oricand in centrul tuturor deciziilor. S-a pornit o campanie pentru cresterea vigilentei impotriva delasarii, credulitatii si a oportunismului antimarxist. Un val de epurari urma sa intareasca autoritatea lui Stalin si sa permita depasirea tensiunilor create. Moartea lui Stalin din 5 martie 1953 a spulberat sperantele ca loialitatea cetatenilor sovietici si coerenta blocului sovietic puteau fi rezolvate pe aceasta cale. Regimul s-a confruntat cu greutati mai mari ca inainte, deoarece pe langa sistemul de productie si de repartitie intrate in deriva trebuia reglementata si problema succesiunii la putere. Troika de la conducere, formata 10 zile dupa moartea dictatorului si compusa din prim-ministrul Malenkov, seful politiei si ministrul de interne Beria si seful partidului Hrusciov a introdus imediat o destindere a sistemului statului politienesc prin amnistia victimelor politice ale lui Stalin, a sustinut productia bunurilor de consum si a agriculturii. Diminuarea presiunii din partea puterilor occidentale era tot mai necesara pentru existenta sistemului sovietic. Chiar la inmormantarea lui Stalin din 9 martie, Malenkov a vorbit insistent despre posibilitatea unei coexistente de durata si a unei competitii pasnice a celor doua sisteme diferite, iar Beria a anuntat folosirea unei politici de intarire a pacii, a luptei impotriva pregatirii si pornirii unui nou razboi, de cooperare internationala si de dezvoltare a unor legaturi practice cu toate tarile pe baza reciprocitatii. Polemica virulenta antioccidentala din partea sovietica a incetat, diplomatii occidentali din URSS au putut sa se miste in voie.

Presedintele Eisenhower a cerut o dovada a intentiilor de pace sovietice si ca premise pentru incheierea razboiului rece, nu numai alegeri libere in Coreea si incheierea unui acord de stat cu Austria, ci si reunificarea Germaniei in cadrul Uniunii Vest-europene si in plus redarea independentei totale a tuturor tarilor est-europene - cu alte cuvinte retragerea URSS din toate pozitiile obtinute dupa cel de-al doilea razboi mondial.

Odata cu ziua de 17 iunie 1953 s-a sfarsit disponibilitatea sovietica de a se retrage din zona de ocupatie si prin aceasta s-a inchis orice perspectiva a unei reunificari germane, corespunzatoare intereselor din est si vest. Concluzia este ca ofensiva pentru destindere a sovieticilor nu a dus la revizuirea sperata initial, a formarii blocurilor din Europa Centrala, ci, dimpotriva la consolidarea relatiilor dintre est si vest. Dupa extinderea zonei de influenta sovietica, expansiunea americana se incheie si ea. Astfel se obtinuse premisa instalarii unui echilibru oarecare intre cele doua blocuri, un echilibru care ducea la detensionare atata timp cat interesele de securitate esentiale ale uneia sau alteia dintre parti nu erau lezate.