23 august - deznodamantul mult asteptat de poporul roman

Ziua de 23 august avea sa aduca deznodamantul mult asteptat de poporul roman, ridicarea la arme pentru salvarea tarii de urgia hitlerista.

Inlaturarea guvernului dictaturii militare fasciste a marcat declansarea insurectiei si a constituit realizarea unuia din obiectivele ei de baza.

Angajandu-se in razboi impreuna cu Natiunile Unite, Romania a pus la dispozitia acestora intregul ei potential militar, economic si financiar de care dispunea. Intr-o prima etapa, 23-31 august 1944, armata romana aflata sub comandamentul national, reprezentat de Marele Stat Major condus de generalul Gheorghe Mihail, a indeplinit concomitent trei operatiuni de importanta strategica: eliminarea prezentei militare germane de pe teritoriul national; acoperirea frontierei si a liniei de demarcatie romano-ungare din podisul transilvan; recuperarea si regruparea trupelor de pe frontul din Moldova, care incetasera lupta impotriva sovieticilor, urmand sa declanseze apoi ofensiva pentru eliberarea teritoriului romanesc ocupat de Ungaria in 1940.

La 26 august 1944, capitala tarii era eliberata prin efortul fortelor militare romane, iar pana la 31 august 1944, Armata Romana a reusit sa elibereze aproximativ 150.000 km2, practic intreg teritoriul aflat sub jurisdictia guvernului roman, ceea ce echivala cu suprafetele insumate ale Belgiei, Danemarcei, Olandei si Elvetiei. Intr-o perioada extrem de scurta, fortele militare romane au provocat inamicului pierderi cifrate la 61.500 de militari ucisi sau facuti prizonieri, intre care 14 generali si 1.421 de ofiteri, ceea ce echivaleaza cu 6 divizii de infanterie ale Wehrmacht-ului, sau cu 30% din media pierderilor lunare inregistrate de Germania in vara anului 1944 pe frontul de rasarit.

Seful Marelui Stat Major, generalul de corp de armata Ilie Steflea, care era pe front, asigurand conducerea Armatei 4, in zilele care au urmat insurectiei, a avut o atitudine demna si plina de raspundere. Intr-un raport telegrafic din 24 august 1944, orele 02:58, al generalului Erich Hansen, se arata ca nu poate executa ordinul lui Hitler de a lichida "puciul camarilei de la Curte", deoarece "impotriva regelui si a noului guvern nu poate fi gasit niciun general pentru contra-guvern".

Primind informarea despre schimbarea de la 23 august 1944, comandantul Grupului de armate "Ucraina de Sud", generalul Hans Friessner, s-a adresat telefonic generalului Petre Dumitrescu, comandantul Armatei 3 romane: "Dumneavoastra, domnule general, care sunteti cel mai vechi general roman care ati lucrat alaturi de noi timp de mai bine de trei ani, ce atitudine intelegeti sa luati fata de noul guvern? Dati ascultare ordinelor ce veti primi?" Generalul roman a raspuns: "Nu pot sa am alta atitudine decat aceea pe care M. S. Regele si noul guvern au luat-o. Am si luat masuri ca prin mijloacele ce le am la indemana sa comunic trupelor ordinul pe care l-am primit verbal si care imi va fi confirmat in scris".In acelasi mod s-au petrecut lucrurile si cu generalul Ilie Steflea, comandantul Armatei 4, care, la intrebarea lui Friessner, "Cu cine veti merge, cu maresalul Antonescu sau cu guvernul de rebeli?", a raspuns categoric: "Voi merge cu Tara si cu M. S. Regele". Desi punctul sau de comanda era inconjurat de tancurile germane, el a continuat sa dea ordine comandantilor de corpuri de armata din subordine pentru incetarea ostilitatilor si inceperea retragerii, asa cum prevedea Directiva operativa a Marelui Stat Major.

Atitudinea prompta si fara echivoc a celor doi comandanti de armata, care la acea data se numarau printre cele mai reprezentative personalitati militare romanesti, constituia nu numai raspunsul intregului corp de comanda din armata romana, ci exprima si un consens aproape general. 23 august 1944 s-a impus in acel context international ca singura solutie corespunzatoare intereselor poporului roman.

Potrivit prevederilor Directivei operative a Marelui Stat Major din 23 august 1944, o parte din marile unitati au executat operatia de acoperire, prima operatie strategica de o mare amploare spatiala si cu importante consecinte politico-militare, una din cele mai de seama componente ale efortului militar romanesc din august 1944. Conceputa si condusa de comandamentul national roman, si pana la 10 septembrie 1944 executata numai de catre trupele romane, operatia de acoperire s-a desfasurat in lungul frontierei de stat si al liniei de demarcatie romano-ungara din Transilvania, intr-o fasie larga de 1.400 km.

Amploarea operatiei este relevata si de faptul ca la ea au participat chiar din prima zi 17 divizii romanesti, din cele 30 existente in interiorul tarii la 23 august 1944, iar la inceputul lunii septembrie 1944 s-au mai adaugat 11, deci in total 28 de divizii din cele 37 angajate impotriva Wehrmacht-ului. Concomitent, Wehrmacht-ul a inregistrat in Romania si importante pierderi de tehnica militara, intre care 222 avioane in stare de functionare si 438 de nave, mii de tunuri si aruncatoare de mine, un tren blindat, sute de autovehicule si vagoane, depozite de carburanti si lubrifianti, de munitii, echipament. Datorita ritmului rapid in care au fost nimicite, capturate sau alungate, trupele germane nu au mai avut posibilitatea sa execute ample distrugeri de obiective economice si militare, ceea ce a permis pastrarea acestora si punerea lor la dispozitia coalitiei Natiunilor Unite.

Desprinderea Romaniei din angrenajul Axei a avut consecinte pe care nici cele mai optimiste scenarii elaborate de strategiile Natiunilor Unite nu le intrevedeau. Pe plan general, actiunea romaneasca din august 1944 a dus la prabusirea frontului Wehrmacht-ului si a intregii dominatii a Germaniei naziste in sud-estul Europei, si anume: a) trupele romane au tinut sub control teritoriul romanesc si au oprit incercarile germano-ungare de a inainta spre linia Carpatilor; b) frontul sovietic a facut un salt de 600-700 km, in mai putin de trei saptamani, fara a intampina, practic, vreo rezistenta. Drumurile erau deschise de armata romana; c) Wehrmacht-ul a fost obligat sa evacueze repede Bulgaria, apoi in urmatoarele saptamani, Grecia (inclusiv Creta si celelalte insule din Marea Egee), Macedonia, Albania, Serbia si o parte din Bosnia; d) aprovizionarea Reich-ului cu petrol si alte resurse din Romania a fost intrerupta; e) pe plan politic, exemplul romanesc a fost urmat, la scurt timp, de Finlanda, apoi de Bulgaria, mai tarziu si de Ungaria. Pana la 23 august 1944 erau doua fronturi principale, in Est si Vest, si un al treilea, secundar, in Italia. Actiunea militara si politica a Romaniei a deschis, temporar, un "al patrulea front". Aceasta caracterizare are deplin temei, date fiind consecintele militare si politice mai susamintite.

Potrivit evaluarii specialistilor, Actul de la 23 august 1944 a precipitat prabusirea Reich-ului cu circa sase luni. Hitler insusi, intr-o convorbire cu seful regimului ustas din Croatia, Ante Pavelič, aseza criza produsa de schimbarea de front a Romaniei alaturi de debarcarea Aliatilor in Franta si de prabusirea Grupului german de Armate "Centru" in Bielorusia.

Este de netagaduit ca actiunea Romaniei din august 1944 a contribuit la scurtarea celui de-al doilea razboi mondial. In acelasi timp, trebuie spus ca principalul beneficiar al Actului de la 23 august 1944 a fost Uniunea Sovietica, ale carei trupe au putut inainta rapid si fara pierderi intre 620 si 750 km in doua directii: spre Balcani si, prin Romania si Ungaria, spre Viena si Praga.

La 23 august 1944, odata cu trecerea Romaniei de partea Natiunilor Unite, trupele romane din Moldova au fost puse intr-o situatie fara precedent in istoria razboaielor, fiind atacate si dezarmate de unitatile sovietice, desi incetasera lupta impotriva acestora si doreau sa intre rapid in actiune pentru eliberarea partii de nord-vest a tarii, aflata sub ocupatie germano-ungara.

La fel ca pe frontul din Moldova au procedat sovieticii si pe litoralul maritim si fluvial, cu unitatile marinei romane, unde au impus in mod ultimativ sechestrarea navelor de razboi romane si dezarmarea echipajelor care incepusera lupta cu germanii, in timp ce aviatia sovietica a continuat sa bombardeze porturile romanesti, in pofida faptului ca artileria antiaeriana romana nu riposta. Explicatiile, protestele si cererile comandamentelor romane, inclusiv ale reprezentantilor guvernului, nu au fost luate in seama. Agresivitatea trupelor sovietice se petrecea in pofida faptului ca Marele Stat Major Roman a avut de la inceput o conceptie strategica eficienta si a dispus de trupe in stare sa indeplineasca misiunile ordonate.

Prin aceasta conceptie s-a urmarit realizarea unei zone libere de prezenta militara sovietica in care sa-si desfasoare activitatea, fara nicio ingerinta straina, guvernul si celelalte autoritati romane. In cadrul aceleiasi conceptii, generalul Gheorghe Mihail a cerut ca armata romana sa actioneze sub comandament propriu si numai pe teritoriul national.

Referat: Polul Nord magnetic s-a deplasat cu 64 de kilometri Lucrare: Geografia - obiectul de studiu al geografiei este Pamantul

Marele Stat Major nu a urmarit sa creeze dificultati comandamentelor si trupelor sovietice in operatiile duse contra trupelor germane. Dimpotriva, pe baza Proclamatiei catre tara a regelui Mihai din 23 august 1944, generalul Gheorghe Mihail a cerut trupelor romane sa adopte o atitudine "prietenoasa, fara a cadea in servilism". La randul lor, celelalte comandamente romane au emis ordine care prevedeau incetarea luptei si a oricaror acte ostile fata de trupele sovietice, dar si rezistenta la incercarile de dezarmare.

Comandantii romani sau delegatii acestora au incercat sa stabileasca legaturi cu esaloanele sovietice inaintate, propunand modalitati de cooperare in lupta, pornind insa de la situatia de "partener aliat", si nu de la o situatie de inferioritate. Conceptia strategica romaneasca era in total dezacord cu intentiile autoritatilor sovietice, incepand cu cei mai importanti factori de decizie politica si militara, I.V. Stalin si maresalul Rodion Malinovski.

Referindu-se la intrarea primelor formatiuni militare sovietice in Bucuresti, generalul Constantin Sanatescu nota in Jurnalul sau, la 31 august 1944: "Avem mari nemultumiri, intrucat bande de soldati rusi jefuiesc si mai ales confisca toate automobilele, fara vreun control. Caut sa iau contact cu primul general ce a aparut la Colentina si care este comandantul acestor trupe. imi trimite vorba ca, daca am venit ca presedinte de Consiliu, apoi ar fi bine sa ma adresez Moscovei, neavand cu el nimic de-a face. In fine, m-a primit, avand si calitatea de general si deci camaraderia care exista intre toti ofiterii face sa fiu primit. Imi spune ca stie de armistitiul cerut, dar pana la semnarea lui suntem tot in razboi. Evident, acest general ne este mare dusman. Am obtinut doar promisiunea ca trupele sale sa se poarte ceva mai bine decat cu un inamic si sa se evite jafurile si omorurile".

Refuzand sa discute cu reprezentantii guvernului roman si ai armatei romane, inaltul Comandament sovietic nu a ezitat sa subordoneze Frontului 2 ucrainean armata romana operativa, la 6 si 7 septembrie 1944, dupa ce primele divizii sovietice au ajuns la nord de Carpatii Meridionali, in zona Brasov. Initial, la 5 septembrie 1944, inaintea vreunei reglementari interstatale, Frontul 2 ucrainean a cerut inaltului Comandament roman sa-i puna la dispozitie doua-trei divizii pentru "acoperire" pe Dunare, cel putin 2-3 divizii pentru mentinerea sectorului Szeged-Turnu Severin si sa foloseasca trupele din zona Brasov pentru operatia ofensiva spre Cluj.

La 7 septembrie 1944, maresalul Malinovski si-a subordonat toata armata operativa romana, sefului Marelui Stat Major Roman fiindu-i luate atributele de conducere strategica a trupelor. Aceasta actiune a fost oficializata prin Conventia de Armistitiu din 12 septembrie 1944, care prevedea ca "operatiunile militare din partea fortelor romane, inclusiv fortele navale si aeriene, impotriva Germaniei si Ungariei vor fi purtate sub conducerea inaltului Comandament Aliat (sovietic)". Subordonarea armatei romane operative Frontului 2 ucrainean a afectat grav competentele Marelui Stat Major, care a fost privat de orice atributii operativ-strategice, ramanand doar cu sarcini de aprovizionare, completarea pierderilor, instruirea trupelor din interior. Protestand impotriva acestei situatii, generalul Gheorghe Mihail a cerut, la 7 septembrie 1944, sa-i fie acceptata demisia. Solicitarea i-a fost respinsa in momentul in care se pregatea ofensiva eliberatoare in nord-vestul Romaniei.

La 9 octombrie 1944, a inceput ofensiva pentru eliberarea partii de nord-vest a Romaniei, actiunile militare incadrandu-se in operatia "Debretin", conceputa si executata de inaltul Comandament Sovietic, care a vizat si eliberarea partii estice a Ungariei (pana la Tisa). La realizarea dispozitivului operativ au participat Armata 1 romana comandata de generalul Nicolae Macici si Armata 4 romana comandata de generalul Gheorghe Avramescu. La 24 octombrie 1944, cand unitatile germano-ungare s-au retras din Carei si Satu-Mare, s-a incheiat eliberarea Transilvaniei.

Intre 1 septembrie si 25 octombrie 1944, Romania a angajat in razboi douazecisiopt de divizii, un corp aerian si doua brigazi de artilerie antiaeriana, insumand un efectiv de 265.735 de militari; in acelasi interval, pierderile romanilor au fost considerabile; aproximativ 50.000 de morti, raniti si disparuti. Romanii au luptat in continuare, alaturi de sovietici, in Ungaria, Slovacia, Boemia si Austria. Contributia Romaniei la Campania din Vest a fost substantiala. Unsprezece divizii romane au luptat in operatia Budapesta, in centrul si nordul Ungariei, desfasurata de la sfarsitul lunii octombrie 1944 pana la mijlocul lunii ianuarie 1945, inregistrand pierderi care s-au ridicat la 11.000 de morti, raniti si disparuti. Intre decembrie 1944 si mai 1945, ostasii romani se aflau chiar in centrul ofensivei intreprinse prin Slovacia si Moravia catre Boemia, ajungand pana aproape de Praga, unde se aflau pe 12 mai, cand au primit ordinul sa se opreasca.

La 9 aprilie, Regimentul 2 in care luptau, 1.000 de militari si 80 de tancuri, a trecut din Cehoslovacia in Austria, a infruntat rezistenta inamicului si, dupa numai trei zile, a ajuns la 45 de km de Viena.

La campania din Vest a participat, in cadrul armatei sovietice, subordonata Frontului 2 ucrainean, si Divizia Tudor Vladimirescu, formata in primavara anului 1943 in U.R.S.S. din prizonieri romani. Ostasii acestei divizii au luptat, pe teritoriul Romaniei, la sud de Sfantul Gheorghe si de Oradea, la Debretin si in Muntii Matra in Ungaria, in Muntii Javorina, pe raul Hron, in Slovacia. Comandantul acestei divizii a fost generalul Nicolae Cambrea, care cazuse prizonier in incercuirea de la Cotul Donului.

In cursul celor noua luni de razboi, in Campania din Vest, intre comandamentele si trupele romane si sovietice au existat numeroase momente de colaborare si cooperare efectiva pe teatrul de lupta. Numeroase au fost insa si momentele tensionate, datorita in special modului in care sovieticii au inteles sa-si exercite actul de comanda. Misiunile de lupta au fost stabilite de multe ori fara consultarea comandantilor romani si fara a tine seama de situatia operativa sau de capacitatea combativa a marilor unitati. In multe cazuri s-a ajuns la suprapuneri de dispozitive si responsabilitati, iar comandantii de corpuri de armata si de divizii sovietice si-au subordonat in mod abuziv diviziile romane aflate in zonele lor de actiune.

Pe masura inaspririi rezistentei germane si a dificultatilor reliefului din Carpatii nordici si din muntii Tatra, romanii erau mai tot timpul trimisi in sectoarele cele mai dificile. Inca din luna octombrie 1944, sovieticii incepusera sa se infiltreze in toate unitatile romane, de la regiment in sus, ofiteri de legatura, care erau politruci ai Armatei Rosii "purtand pantaloni albastri si vipusca rosie". Ei cereau sa aiba in orice moment acces la ordinele comandamentelor romane si sa participe la prezentarea rapoartelor unitatilor din subordine, pe care, la randul lor, le transmiteau mai departe comandamentelor sovietice.

Subordonandu-si armatele romane operative, Frontul 2 ucrainean nu si-a asumat si obligatia inzestrarii si a asigurarii lor din punct de vedere logistic, lasand aceste atributii Marelui Stat Major Roman, fara sa-i puna la dispozitie insa mijloacele de transport necesare.

Comandamentele sovietice au pretins predarea tuturor capturilor de razboi luate de la germani, cu toate ca initial declarasera ca acestea puteau fi pastrate de armata romana. La fel s-au petrecut lucrurile si cu prizonierii de razboi. In protestul sau, Marele Stat Major Roman a aratat ca masura era contradictorie si contravenea atat uzantelor de drept international, cat si practicii si regulilor de ducere a razboiului. Justificand acest abuz, Comisia Aliata de Control a invocat, intre altele, faptul ca prizonierii nu erau ingrijiti corespunzator in lagarele romanesti. Aprovizionarea armatei romane a intampinat, de asemenea, mari dificultati, in special, datorita faptului ca majoritatea intreprinderilor, stabilimentelor industriale si atelierele de reparatii, au fost obligate sa produca aproape exclusiv pentru armata sovietica.

Criza de efective, combinata cu cea de munitii si subzistente, cu dificultatile generate de clima si teren a influentat negativ si de multe ori a zdruncinat moralul trupelor aflate in lupta. La 16 ianuarie 1945, la doua saptamani de la preluarea functiei de sef al Marelui Stat Major, generalul Sanatescu avea sa consemneze in Jurnalul sau: "Starea morala a frontului, proasta: ofiterii si soldatii, peste masura de obositi, nu inteleg sa mearga cu razboiul peste frontierele Ardealului. Apoi, Ungaria fiind cucerita si armata ungureasca nemaiexistand, soldatul roman trebuie de aici inainte sa se lupte cu germanii, si el nu are nimic de impartit cu germanii".

Cu toate ca erau vinovate pentru multe din deficientele privind inzestrarea si logistica armatei romane operative, comandamentele sovietice i-au facut deseori raspunzatori de aceasta situatie pe comandantii romani, acuzandu-i, in repetate randuri, ca nu respecta Conventia de armistitiu. Mobilurile acestei atitudini aveau evidente motivatii politice, urmarindu-se crearea unei presiuni asupra guvernului roman si obligarea acestuia sa satisfaca deziderate de ordin politic, care favorizau comunistii, aflati in competitie cu celelalte forte politice pentru cucerirea puterii in stat.

La data terminarii ostilitatilor pe frontul din Europa de Vest, armata romana operativa avea un efectiv de 198.552 de ostasi fata de peste 1.100.000 la 23 august 1944. Sinteza efortului militar romanesc in operatiile militare purtate, incepand de la 23 august 1944, timp de 263 de zile, pe o distanta de 1.700 de km, se prezinta astfel: a)Efective participante, 538.536 militari, din care: 455.401 din trupele de uscat, 73.667 din aeronautica si 9.468 din marina; b)Pierderi suferite, 169.822 militari, din care: 21.035 morti, 90.344 raniti si 58.443 disparuti; c)Rezultate obtinute prin lupta: s-au provocat inamicului pierderi insumand 136.529 militari, din care: 117.798 prizonieri si 18.731 morti; 101 avioane distruse, 498 de nave maritime si fluviale capturate sau distruse.

Potrivit organizarii unei divizii de infanterie din armata germana, in cursul anului 1944 efectivele pierdute echivaleaza cu valoarea a 15 divizii de infanterie, pe care armata romana le-a scos din lupta.

In plan economic si financiar, efortul de razboi al poporului roman este evaluat la 1.120.000.000 dolari S.U.A, la cursul valutar al anului 1938. Calculele facute de Ministerul de Finante, dupa terminarea razboiului, in 1947, au estimat intretinerea armatei romane operative, pana la demobilizarea rezervistilor din unitatile combatante la 1 septembrie 1945, la 259,5 milioane dolari, cheltuielile pe timpul deplasarii spre tara a trupelor romane participante la eliberarea Ungariei si a Cehoslovaciei la 43,3 milioane dolari; costul materialelor militare livrate armatei sovietice la 124 milioane dolari; costul reparatiilor armamentului sovietic la 1,2 milioane dolari; costul mainii de lucru militare pentru lucrari la caile ferate si drumuri la 12,2 milioane dolari; prestatii pentru trupele sovietice si Comisia Aliata de Control, pana la 1 iulie 1945, efectuate potrivit articolului 10 al Conventiei de armistitiu la 254,3 milioane dolari, iar pagubele provocate prin bombardamente si alte operatii militare, prin distrugerea bunurilor publice si particulare de catre trupele hitleriste si horthyste izgonite de pe teritoriul Romaniei, intre 23 august si 25 octombrie 1944, la 350 milioane dolari. Rezulta un total de doua ori mai mare decat venitul national al Romaniei realizat in anul 1945, care depasea cu putin 500 milioane dolari.

Poporul roman a asigurat dotarea armatei sale cu armament, munitii si tehnica de lupta, precum si aprovizionarea ei cu subzistentele necesare, in exclusivitate din resursele interne. Asigurarea frontului s-a facut pe seama reducerii necesarului de bunuri destinate populatiei si prin diminuarea avutiei nationale, ceea ce a avut urmari negative asupra ritmului si duratei procesului de refacere economica postbelica.

Contributia romaneasca la victoria Natiunilor Unite in al doilea razboi mondial a fost apreciata de inalte oficialitati ale marilor puteri aliate, de analisti politici si militari, unii dintre ei neezitand sa afirme ca Romania se situa in ianuarie 1945 "in al patrulea rand in ceea ce priveste numarul de soldati care participau la batalia pentru distrugerea nazismului".

Pentru faptele lor de arme din timpul campaniei din Vest, peste 300.000 de soldati, subofiteri si ofiteri romani au fost decorati cu ordine si medalii romanesti, sovietice si cehoslovace, iar unitatile romane au fost remarcate printr-o serie de ordine ale Ministerului de Razboi al Romaniei, prin 7 ordine ale Comandamentului Suprem al U.R.S.S. si prin 21 de comunicate de razboi sovietice.

La 6 iulie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem al U.R.S.S. a conferit regelui Mihai Ordinul "Pobeda" (Victoria), una dintre cele mai inalte distinctii sovietice, "pentru actul curajos al cotiturii hotarate a politicii Romaniei spre ruptura cu Germania hitlerista si alierea cu Natiunile Unite", in momentul cand nu se conturase clar infrangerea Germaniei. Acest ordin a mai fost acordat urmatoarelor personalitati, altele decat cele sovietice: maresalii Iosip Broz Tito (Iugoslavia) si Michal-Rola Zymierski (Polonia), generalul Dwigt David Eisenhower (S.U.A.) si maresalul Sir Bernard Law Montgomery (Marea Britanie). De asemenea, presedintele Statelor Unite ale Americii, Harry Truman, a acordat regelui Mihai "Legion of Merit" cu gradul de comandor, "pentru un serviciu remarcabil la cauza Natiunilor Aliate in lupta impotriva Germaniei hitleriste".

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial in Europa, la 8 mai 1945, a gasit Romania de partea invingatorilor, dar i s-a rezervat partea invinsului; nu i s-a recunoscut statutul de cobeligeranta, fiind plasata de catre marii aliati in categoria "fostelor state-satelit ale Axei", infrante in razboi. Natiunea romana a fost sacrificata, suportand consecintele politice, social-economice, militare prelungite in intreaga sa istorie postbelica.

La 9 mai 1945, cand invingatorii sarbatoreau victoria finala asupra Germaniei naziste, intelegerile secrete dintre marile puteri privind impartirea sferelor de influenta, stabilite in cursul razboiului, erau puse in aplicare. Romania si alte tari din zona centrala si de sud-est a Europei, ocupate de Armata rosie, intrau sub dominatia Uniunii Sovietice.

Bibliografie:

Ștefan Lache, Romania in relatiile iternationale 1936-2006, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007.

V aleriu Florin Dobrinescu, Romani si organizarea postbelica a lumii 1945-1947, Editura Academie Romane, Bucuresti, 1988.

August 1944-mai 1945, Editura Militara, Bucuresti, 1969.