Simbol
(cf. fr. symbole < gr. symbolon "semn de recunoastere")
Simbolul este o complexa "figura de stil /
semnificatie" prin care eul poetic, indeosebi, cel modern, isi arata "deplina
masura" in fiintarea-i "inconfundabila", "unica" / "unicizatoare", printr-un
cuvant-cheie, ori printr-o "exceptionala" sintagma / metafora, gratie
lucrarilor de conexionare polidirectionala: ontologica
- sau "naturala", analogica - ori
"formala", conventionala - sau "de intelegere", contingenta - ori "de alteritate", diseminatorie - sau de "multiplicare" / "autodisipare" etc.
De la programul revolutionar al simbolismului incoace, langa
problema simbolurilor consacrate /
conventionale (porumbelul este pentru antichitatea necrestina
"iubirea fericita - pasare a Venerei"; in «Vechiul Testament», desemneaza
"pacea si iertarea divina"; in Crestinism, reprezinta "Duhul Sfant, nemurirea
sufletului"; corbul «simbolizeaza
gravitatea sau intelepciunea, dar si darul profetic - ca pasare a lui Apollo -,
vocea constiintei, ca si moartea ce se apropie; acelasi simbol poate avea
sensuri benefice si malefice - de ex. sarpele dupa simbolica viselor lui Freud, sarpele si stalpul sunt simboluri falice», in vreme ce scoica este «simbolul sexual feminin»; «alaturi de aceste simboluri consacrate, devenite conventionale,
apar necontenit altele, numite contingente
- Henri Morier -, cele pe care scriitorul le descopera, conferind o valoare
simbolica unui obiect, unui fapt trait, unei fiinte sau unei circumstante.» - DTL, 402),
problema inca in obiectiv, se pune si problema simbolului produs, propriu, proaspat-nascut, inconfundabil si
inalienabil, ale carei solutii ("de productie") nu se afla decat in seama
"poetilor nascuti, nu confectionati", a veritabilelor genii / talente.
Arhicunoscutul simbol
celebru, pur-bacovian, plumb, prin functionalitea polivalentei lui
lirico-semantic-sincretice neasemuite, poate fi luat drept etalon pentru simbologia lirica romaneasca si chiar pentru
modernismul european al secolului al XX-lea. Este plumbul bacovian un simbol de rangul intai pentru ca a fost indelung-cautat, cu
greutate ales / gasit, de ochiul geniului, apoi, pentru ca a fost slefuit de
mana geniului, in atelierul geniului, nu comandand altor ateliere; celelate
simboluri bacoviene, materia plangand,
golul istoric, locuinta lacustra, amurgul violet, nervul de primavara, femeia cantand
barbar in cafenea, ploaia etc. sunt de rang secund, tert etc.; se poate ca peste
decenii, "spiritul secolului al XXI-lea" sa treaca in "panoul central" al
receptarii poeziei bacoviene si alte doua simboluri, plansul materiei si golul
istoric, alaturi de plumb, dar nu
sa-l si inlature de-acolo.
Programul estetic al simbolismului isi revendica - dincoace de
anul 1880, fireste - "figura de stil / semnificatie" a
simbolului, de unde vine si numele
curentului (infra) Dar pentru ca poetii de geniu sunt "contemporani" cu toti poetii
de acelasi grad (adica de "gradul cel mai inalt") din toate anotimpurile
istoriei literare, G. Bacovia, Mallarmé, Rimbaud s. a. nu interzic utilizarea simbolului de catre
nesimbolisti; Eminescu (1850 - 1889), cel mai mare reprezentant al
romantismului euro-american, creeaza / utilizeaza simboluri de o extraordinara
capacitate lirico-semantic-sincretica: salcamul - axis mundi; codrul - permanenta / perenitatea, "invesnicirea" Dacoromanitatii la
Dunare; Decebal - eroismul exemplar; Dacia / Dochia - ca spatiu: Edenul Dunarean; ca personaj mitic: zeitatea
abundentei, belsugului etc.; Zalmoxis (Zamolx) - sacrul intreg cosmic din
care suntem parte; Hyperion (< hyper-, "peste" / "deasupra" + -eon, "spirit" / -ens, "ins, fiinta") etc.
