George Cosbuc - regina ostrogotilor

George Cosbuc - regina ostrogotilor

Jalnic vijiie prin noapte glasul codrilor de brad,

Ploaia cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad.

In castelul de pe stinca, la fereastra solitara,

Sta pe ginduri o femeie si priveste-n noapte-afara.

Al ei suflet e furtuna, noapte e gindirea ei -

Astazi ea e pusa-n rindul celor mai de jos femei!

E regina ostrogota! Dar in turn aici e roaba;

Lacramile-n ochii palizi ii sunt singura podoaba.

In tacerea din odaie-i intra cruntul Teodat,

Ea se-ntoarce trista, blinda: - 'Tu-mi esti rege si barbat.

M-ai privit intotdeauna ca pe-o piedica din cale,

Pentru ce-mi ascunzi de-a pururi taina gindurilor tale?

M-ai inchis aici in lanturi; am rabdat in chip pagin,

Si mi-am zis: El are dreptul! Mi-e barbat si mi-e stapin.

Mi-ai ucis pe-ntiiul sfetnic si radeai ca lumea plange

Cand de barba lui carunta spada ti-o stergeai de sange.

Si-am tacut, zicindu-mi iarasi: El a fost supusul tau,

De-a facut vrun rau, tu rege, trebuie sa curmi ce-i rau.

Mi-ai luat apoi copilul sa-l ucizi! Si-am zis: E bine!

Tu-i esti tata si ai dreptul peste fiul meu ca mine.

Dar el nu era al nostru, el era al tarii-ntregi,

N-ai ucis in el un rege, ai ucis un sir de regi.

Vii, acum trimis de altii, vii sa scapi si de regina,

Teodat, iti temi domnia! O s-o pierzi, a cui e vina?

Am putut sa fac revolta, ori pe-ascuns sa te omor,

N-am facut-o, ca mi-e mila! Nu de tine, de popor!

Tu erai un om de lupta, fara rang si fara nume,

Eu ti-am dat coroana tarii, sa te fac stapin pe-o lume.

Si-acum asta-i rasplatirea ce mi-o dai? E tot atat!

Daca moartea mea ti-ajuta, vino, stringe-ma de git.

Pe femeia pusa-n lanturi n-o ucizi, ca-i miselie!

Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, ca-ti e sotie!'

Nobila, cu ochi de flacari, ea priveste-n fata-i drept.

Si, zicind, desface haina de pe tinarul ei piept.

Iar miselul sta, se uita, da apoi; si grabnic unda

Singelui tisni din rana; si-a cazut Amalasunda.

Si plecat peste cadavru, el cu ochi de idiot

A-nvirtit pumnalu-n carne sa se scurga viul tot.

A deschis apoi fereastra, si pe colturoasa stinca

Hohotind a-mpins cadavrul in prapastia adinca.

Surd viua prin codri vintul, brazii se-ndoiau de vint,

Urletul suna sinistru ca un urlet de mormant.

Parca negrele blesteme si le-amestecau haotic

Mii de glasuri, tara toata, tot poporul ostrogotic.

Teodat, tu rizi! Dar moarta cea lipsita de sicriu

Isi va rascula poporul, sa te sfisie de viu!