BALADA CETATII FARA ICOANE - RADU GYR

Din Urali spre Soare-Apune,

cum veneau incinsi cu piei,

parca fumega din ei

duhnet de salbaticiune.

Blestemata Miazanoapte

se zbarlea pe-obrajii sluti,

si pe cai marunti si iuti –

foamea stepelor rascoapte.

Viclenii rasaritene

ascuteau ca un tais

gandul galben si piezis

in  ochi mici fara sprancene.

Toata arsita din puste

si tot crivatul turbat.

Numai ciuma si bubat,

numai viscol de lacuste.

Balti de moarte sub copite,

scari de lesuri sub hanger,

ciurde-mpiedecate-n fier,

robii tarii cotropite.

Geamatul cetatii slabe

sub prapad si sub macel.

Evul mormai si el

Ca un urs supus pe labe.

In biserici si-n altare

caii rontaiau ovaz –

cata cruce-a stat in vaz

zacea tandari sub picioare;

cat Arhanghel in icoana

luminand pe-un zid batran –

prada ghearei de pagan,

pentru flacara dusmana ;

cata Precista-n vopsele,

cata candela-n ungher,

se facea sparturi de cer,

sfaramat argint de stele.

Chipul Domnului pe uliti,

dus in urlet si ocari,

inca suradea iertari,

sfasiat in varf de suliti.

Si cum tot gonea prigoana

prin cetate, pe sub bolti,

crucea nu-si gasea vreun colt,

vatra nu-si pastra icoana.

Tematori de buturuga

si de gade fara gres

prunc, muiere sau unchies

nu-ndrazneau sa-nchine ruga.

Numai temnitele pline

din cetatea fara rugi,

frematau sub chei, sub drugi,

ca un zumzet de albine.

Jos, in beznele cu gratii,

ruga se facea suspin,

iar suspinul –frunti  de crin,

catre poarta Prea Curatei.

In zadar puneau la use

lant si lacat robilor –

plansul nu avea zavor,

ruga nu stia catuse.

Dar afar’, cetatea –nfranta,

fara clopote si sfinti,

nu stia ca-n nopti fierbinti

robii temnitelor canta.

Si-au trecut peste cetate

-bivoli sforaind pe nari-

ani cu sange pe spinari

si in coarne cu pacate.

Parea ziua saptamana,

luna an si anul veac…

ESEU: Jargon - varianta cosmopolita de limbaj de cartier ESEU: Cuza Voda la sfat - personaje

molimile fara leac

duceau foametea de mana.

Prin clopotnite-n ruina

bufnite si lilieci.

Mocneau inimile-n teci,

sabii roase de rugina.

Tot mai coplesiti crestinii

si stapanii tot mai crunti.

Tot mai silnice pe frunti

si osandele si spinii.

Se gatea de drum lastunul

pe-un cer dulce de gustar.

Targoveti cu pas amar

nu-si zambeau din mers nici unul.

Uliti vechi, medievale,

ii vedeau urcand incet.

Un burete de otet –

gandul imbibat de jale.

Era ceas de dimineata

de smarald si de margean.

Si deodata, intr-un geam,

dimineata prinde fata.

Nimeni nu baga de seama

cum, din aur si topaz,

raza se facea obraz,

limpezimile –marama.

Cerul deveni privire

si lumina chip duios –

Maica Domnului Hristos

pe tulpina ei subtire.

In fereastra sclipitoare –

chipul Precistei balai,

rupt din fulgere de rai

si din viscole de soare.

Si cum stralucea Fecioara,

nezarita la-nceput,

ochii ei din geamul mut

luminara ulicioara.

Doua tinere drumete

ii vazura chipul sfant ;

si-ntr-un tipat lung s-au frant

cu minunea ei pe fete.

In metanie –amandoua-

pareau creanga de cais,

leganandu-se ca-n vis

de prea multa floare noua.

Se-nclinau in rugaciune

tanci, batrani, barbati, femei.

Ulita sorbea scantei

din fereastra cu minune.

De multi ani icoana sparta

nu lucise pe pereti.

Ca din somnul altei vieti

se scula cetatea moarta.

Desteptati ca din morminte,

toti nevolnicii de ieri

inviau ingenuncheri

stralucirii Maicii Sfinte.

Se-mbulzea cetatea toata

ca sa-nchine fruntea-n praf.

Parca fosnet de seraf

plutea moale peste gloata.

Pandele de pe creneluri –

semn si tulnic de furtuni.

Alelei ! Crestini nebuni,

streang v-asteapta si maceluri.

Cnuturi de smintita hoarda

peste rugile din drum.

Caste flacari fara fum

taina nu-nceta sa arda.

Geamul spintecat de pietre –

pulbere si licurici.

Cetele-n genunchi sub bici

nu urnira catre vetre.

Beti de slava si mistere

ochii lor privira-n sus.

Maica Domnului Iisus

sta pe-un zid de giuvaere.

Scanteia in zid granitul,

ardea piatra de bazalt.

Era fruntea-azur inalt,

era zambet infinitul.

Strigat sfant de adorare.

Urlet de pagan blestem.

Steaua de la Betleem

ziua falfaia pe zare.

Gloata tot batea metanii

cand in zid bateau berbeci ;

sub divinul chip de veci

sangerara bolovanii.

Murul se surpa cu vaier,

spart in chiotul barbar.

Ochi smeriti catara iar :

Maica fulgera in aer.

Peste freamatul multimii,

intr-un cearcan de safir,

Ea lucea ca un potir

si zambea ca heruvimii.

Peste haita ticaloasa,

spumegand uimita-n loc,

Ea-ndulcea cerescul foc

pe-un obraz de chiparoasa.

Aerul in valvataie

barda cum sa-l surpe-n glod ?

Taina, sus, peste norod,

Ce hanger putea s-o taie ?

Sfanta lin urca in spatiu

pe-un chilim de aurori.

Ca un vuiet de valtori,

jos, vuiau ingenunchiatii.

Din vecii de ne’nceputuri

aripi verzi dadeau ocol..

Ingheta hangeru-n gol,

gheara degera pe cnuturi.

Limba impietrea nauca

cu ocara-n varful ei.

In lumina Precistei

cadea streang, pica maciuca.

Numai gloatele-n extaze,

sub un viscol de azur,

se-mbatau de aur pur,

de mirezme si de raze.

Si dand sunete minunii,

clopote pornira glas.

Ce Arhangheli le-or fi tras ?

Oameni nu trageau de funii.

De multi ani nu mai urcase

glasul lor in vechiul burg,

fara clopote-n amurg,

fara vechi iconostase.

Si-acum sunetul straluce

ca o ploaie de arginti,

in cetatea fara sfinti,

in cetatea fara cruce.

Robii temnitei de piatra

le-auzeau prin usi, prin zid.

Zidul tremura fluid,

robii-nchisi vedeau prin piatra.

Vedeau taine de zapada,

de vazduh si de vapai.

Lanturi, paznici si calai

nu-i puteau opri sa vada.

Zidurile-n stralucire

cum cutremurau naluci,

burgu-ntreg ardea de cruci,

de icoane si potire.

Ulita era mireasma

si cetatea toata zvon ;

orice meterez –amvon,

orice turn –catapeteazma.

Ce puteri prindeau sa miste,

ce aeriene maini,

portile cu vechi tatani

ruginite de rastriste ?

Ca salbaticii de straja

le vedeau cum se deschid.

Pe turtitul chip livid

Se holba mirarea-n groaza.

Din zbarlitele dihanii

spaima-ngalbenea momai ;

si din crestet in calcai

le slutea in pocitanii

Din cetatea cu lumine,

haita da-napoi prin porti,

cu ochi mici, cu maini de morti,

in piei strambe de jivine.

Dar cetatea sub minune

nu privea-napoi nimic.

Pe scari dulci de borangic,

ea sta sus in rugaciune.

Si de sus privea-nainte

Cerul Domnului, ramas

ca un vechi iconostas

in Cetatea Maicei Sfinte.