Totusi, iubirea

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred in pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi in numele meu.

Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista
Si moartea exista in ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea
Ma-ntorc la silaba dintai,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Antiprimavara

Ce daca vine primavara
Atata iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi
In noi e loc numai de iarna
Vom ingheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.

Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuiburi si-au facut la stresini
Si langa mine nu esti tu
Ninsori mai grave decat moartea
Au fost si sunt si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi.

Si ninge pana la prasele
Ninsoarea-mi intra-n in trupul tot
Un dans de oameni de zapada
Ce imbratisarea n-o mai pot
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti inflorirea, primavara
Si toti cocorii emigranti.

Primavara, care-ai fost
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci suntem reci
Iarna ni-i pe veci.

Iubiti-va pe tunuri

Ma voi feri ca de foc de pericolul
Ca dragostea sa devina
Obiect al meditatiei
Al speculatiei,
Al filozofiei.

Fereasca Dumnezeu
De acea dragoste retorica
In stare sa ucida
Numai eroii
Pe scenele de scandura uscata.

Alt fel de dragoste am trait eu
In zilele si-n noptile vietii mele.
Am fost devorat
De patimi reale,
Si nici un regizor
Nu mi-a putut iscali pieptul
Cu biata lui cerneala rosie,
De care s-au invrednicit toti actorii.

Eu insumi am ceva teatral
In fiinta mea.
Dar eu nu sunt actorul
Eu nu sunt regizorul,
Eu sunt autorul
Tragediei pe care o joaca atatia.

Adolescenti si adolescente
Se vor regasi teatral
In poemele mele de dragoste
Pe care le restitui lumii
Ca pe-o boala de care voiesc sa ma lepad
Si nu pot.

Caci nici o boala nu devine
Mai mica in tine
Daca se molipsesc si altii de ea;
O, dragostea mea devastatoare,
Cati tineri isi vor face iluzia
Ca-i poti salva cand te vor citi
In cuvintele mele.

Nu exista propriu-zis experienta umana
Nimic nu e valabil decat o singura data,
Ca o seringa in vremea moderna.
Totul se arunca dupa folosinta
Inclusiv dragostea unui poet
Citita in cartile lui.

Nici Biblia nu foloseste
Nici Biblia n-are un continut exemplar,
Experienta din Cantarea Cantarilor
Se pierde ca un proces verbal de sedinta,
Nu e nimic de facut,
Nu e nimic de ales
Din toate acele cuvinte,
Decat placerea estetica.

Eu simt autorul tragediei
Eu declam impreuna cu actorii,
Eu fac fibrilatie la inima odata cu regizorii,
Eu aplaud si huidui impreuna cu spectatorii,
Eu ma spanzur impreuna cu administratorul teatrului
In acest final de veac
In care dragostea
A ajuns atat de prost vandabila.

Se joaca, dragii mei
Tragedia dragostei
In fata scaunelor goale.
Murim si nimeni nu se uita la noi
Actorii turbeaza pe scandura goala
Si poate ca de-atata singuratate
In salile in care joaca
Ei incep sa ia in serios
Rolurile din tragedia dragostei.

N-a fost chip sa scap de aceste cuvinte,
A trebuit sa vi le spun
Gelos pe Shakespeare,
Care a avut rabdarea
Sa-si omoare toti eroii,
Stiind
Ca va fi absolvit de marea lui vina
Pentru ca, intre timp, oricum,
Toti aveau sa moara,
De moarte fireasca.

Dar eu sunt poet liric
Eu inca n-am deprins invatul
De-a pune la persoana a treia
Ceea ce devora persoana intai.
Si de-atatea ori am simtit nevoia
Sa ma salvez cu un plural al majestatii
Si n-am putut si unii dintre voi
Au numit, prosteste
Aceasta care mi s-a intamplat,
Egoism.

Si nici nu am blestemata
Raceala de cuget
A sefului de cadre
Care iubeste-n taina
In vreme ce actioneaza
Cu dosare si referinte de tot felul
Impotriva tuturor iubirilor si a tuturor celor
Care iubesc.

Dragostea mea are un aspect
Aproape clasic
In romantismul ei
Desuet si expresionist.
Iubesc
In numele tuturor umilintelor
Si al tuturor asa-ziselor faradelegi pedepsite
De legi fara de lege.

Vai mie, autor de tragedii
O s-ajung exemplar, o sa se predea
Lectii de literatura universala
Pe textele mele,
Biata autopsie,
Vinovata si impudica autopsie,
Cati din voi, care va veti supara pe copii vostri
C-au luat note mici
La lectia 'Poezia lui Adrian Paunescu',
N-ati fi azi in stare
Sa ma ucideti
Pentru poezia de dragoste
La care nu copii vostri, ci voi ati putea ramane repetenti.

Va voi trece clasa
Pe voi si pe femeile voastre,
In fata carora ingenunchez
Pentru sfanta rabdare pe care o au cu noi
Si pentru misteru1 care ne leaga.
Va voi trece clasa, va voi trece veacul
Veti supravietui in poezia mea,
Si poate mai mult in pozia mea de dragoste,
Care nu e reglementata
Prin hotarare a Consiliului de Ministri.
O, bietii mei prieteni!

Scriu poezie de dragoste
Si stiu ca n-am nici o sansa
In timpul vietii mele.
Sunt facut sa par altceva,
Suport interdictia de a va fi unul din semeni,
Teatral uneori,
Pentru ca-n cladirea teatrului nostru
A ascuns armata
Toata munitia, toate drapelele.
Teatral uneori
Pentru ca in orasul nostru
Nu mai e loc nicaieri altundeva de poeti
Intrucat primaria e plina de functionari.

Teatral, teatral, intr-adevar
Si rugindu-va,
Implorindu-va,
Ordonidu-va:
Pace si dragoste
Si daca sunt pe lume si dragostea, si pacea
Va fi si Truda de-a le pastra.
Bucurati-va ca mai aveti
Poeti din acest os
Pasari de aceasta marca,
Impulsuri in aceasta directie.
Bucurati-va, bucurati-va, plangand,
Ca in vreme ce voi ma credeati surghiunit
In sintaxa unei singure orientari,
Sa lucrez ca orbetele
Pentru infatisarea voastra festiva,
Eu iubeam si scriam
Poezie de dragoste.

Iar pe voi, fratii mei tineri
Pe voi, care ma veti citi crezand
Ca veti avea ceva de invatat din poezia mea de dragoste
Va rog, nu pariati prea mult
Pe aceasta iluzie.

Nimic nu se invata de la nimeni
Pana cand nu inveti acel lucru
Din propria ta experienta.
Voi ma veti iubi
Abia dupa ce
Veti ajunge-n situatia mea.

Poezia mea nu e de dragoste, ea e dragoste
Poezia mea de dragoste nu e initiere,
In versurile mele nu veti gasi
Descrise somptuos
Pozitiile dragostei
Ca-n manualele de pornografie indiana
Sau chiar daneza.
O, nu. Toata poezia mea de dragoste
E o imensa vatra de cenusa
La temelia unui rug
Ce arde inca.
Luati aceasta carte-n maini,
Aceasta macheta a unui teatru tragic,
Iubirea e tragica.
Pentru ca iubirea e moarte,
Iubirea e tragica
Pentru ca actorii o rostestesc cu suflarea taiata,
Mareata cum e
In scriitura pe care au invatat-o,
Dar abia asteapta sa coboare
Dupa ce si-au imbracat hainele de strada
In fierbintea, urata, dar pasionata lor
Iubire de oameni.
In sala pe fiecare-l asteapt-o femeie,
Undeva, la balcon, o fata pura plange,
Cand iubitul ei, actor la Teatrul municipal,
Se saruta pe scena cu o actrita.
Vai, eterna contradictie
Dintre arta si viata!

Nu va luati dupa spusele mele, ci dupa cele scrise
Cititi cartea mea
Cand viata v-a obosit de-ajuns intr-o zi,
Eu nu am pretentia sa va invat nimic,
N-am decat orgoliul de-a ma alatura
Cu toata cenusa distrugerii mele
Cenusilor voastre,
Caci fiecare dintre voi
E un cuplu
De la care ar putea incepe
Iarasi BR> Lumea.

Si cand veti vedea
In fata ochilor vostri arzand de iubire
Tunurile veacului pregatindu-se s-a-distruga
Campiile si fabricile,
Oamenii si muntii,
Pasarile si pestii,
Bibliotecile si spitalele,
Mormintele si bisericile,
Nu pregetati, aruncati-va hainele de pe voi,
Imbratisati-va, sarutati-va,
Si pentru ca pamantul e rece,
Iar tunurile care vor sa-l distruga sunt calde,
O, voi, tineri ai planetei mele
Convulsionata de-atatea arme,
Sub ochii holbati ai armatelor,
Sfarimand ochelarii gretosi ai generalilor,
Fara nici o rusine,
In numele singurei religii care ne uneste,
Credinta in continuitatea speciei umane,
Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Concediati tunarii
Si dezamorsati obuzele
Si dati-ne acest prim si netrecator
Semn al pacii universale.

Iubiti-va,
Iubiti-va pe tunuri!
Iubiti-va pana le veti hodorogi,
Pana le veti scoate din functiune,
Iubiti-va aruncand din maini
Tot ce vi se-ntampla s-aveti in maini,
Actele voastre, banii vostri, oglinzile,
Chiar si aceasta carte care nu are decat meritul
Ca apartine unui om
Care in viata lui, desi n-a avut norocul
Sa faca dragoste pe nici un tun,
Cand n-a dormit si n-a scris,
A iubit
Cu disperarea conditiei umane,
Cu lacomia venitului de pe front,
Cu grija medicului
Si cu daruirea muribundului.

Faca-se profetia mea,
Fie o data pentru totdeauna a tinerilor
Iubirea pe tunuri!

Sunt radical

Sunt radical
mai precis
sunt pentru pastrarea
unui just raport
intre minciuna si adevar,
intre eroi si eroi,
intre plus si minus,
sunt radical,
mai precis,
mi-e sila de demagogia socialista
mai tare decat de
demagogia burgheza
pentru ca o simt
apasandu-ma cu mult mai de aproape.

Sunt radical,
cred ca nu e buna legea
care te condamna mai grav
daca ucizi un urs
decat daca ucizi un om,
ba mai mult,
te condamna mai grav
daca vorbesti,
daca ai opinii,
decat daca ucizi.

Sunt radical
adica imi inchipui
ca daca ecuatia
'poporul ne-a ales,
vorbim in numele poporului,
guvernam in numele poporului,
construim socialismul
cu oamenii si pentru oameni,'
este adevarata,
nu e corect
sa-i distrugi omului
casa, orasul sau satul,
fara sa-l intrebi pe om;
zece elevi au declarat la scoala,
cand i-a intrebat dirigintele
ce fapte bune au savarsit,

in ziua aceea,
ca au ajutat o batrana
sa treaca strada
dar de ce asa de multi,
s-a mirat dirigintele
pentru ca batrana
nu voia sa treaca strada
au raspuns ei.

Cam asta ar fi situatia
sunt radical
si o privesc in fata
daca batrana nu vrea sa treaca strada
e greu sa te lauzi
ca esti cel mai bun dintre oameni
pentru ca o obligi
sa traverseze,
si lucrurile stau chiar asa,
batrana nu vrea
sa treaca strada.
batrana nu se afla pe strada
nici nu exista strada,
si batrana nici nu e batrana.
ci o tara emotionata
ca va trebui sa traverseze.
Sunt radical
adica mi-e groaza
de remuscarile
care nu mai pot salva nimic,
mai ales viata
care si asa se incapatineaza
de cateva generatii incoace
sa se duca in pastele ma-sii.

Sunt radical
imi plac prunele, piersicile,
marele veratice, libertatea,
femeia, granitele istorice,
si strugurii tamiiosi.

Sunt radical
as putea dicta un poem
si de la un telefon public,
dar tot radical sunt
si mentionind
ca n-as putea face aceasta
decat daca si cea
careia ii dictez
ar avea telefon.

Sunt radical,
cred ca Maresalul Ion Antonescu,
daca ar fi rejudecat
de un tribunal impartial,
ar putea fi declarat
fara rezerve,
erou al Romaniei post-mortem
si martir universal,
macar dupa lectura
Pactului Ribbentrop-Molotov.

Sunt radical
cred in valoarea frunzei de varza
aplicata pe lucrurile dureroase
ale corpului.

Sunt radical
nu cred sa existe
inger mai urat
si demon mai frumos
decat omul,
si, mai mult decat atat,
nu cred sa existe
accident mai rodnic
si lege mai contrariata
decat omul.

Din mine insumi
si din ceilalti
extrag radacina patrata
si observ ca nu e decat apa
apa in stare de gandire,
apa cu suflet si cu virtejuri,

apa intr-o nevindecabila
formula chimica.
Sunt radical
cand ploua
si cand ninge
stiu ca e vorba
despre mine,
despre apa care sunt,

despre apa care sunt.        
1 august 1988

Cine iese ultimul din tara

Saracia noastra ne omoara
De atita mars ne doare splina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

Noi mereu le-am suportat pe toate
Duca-se dezastrele de-a dura,
Dar de ce, in plina libertate,
Cea mai mare sa devina ura? Pluralismul – tuturor ne place Chiar daca il facem numai unii, Dar vedem, de-atita timp incoace, Pluralismul cinic al minciunii. Sfinta-i opozitia pe lume Si organic preferam rasparul Dar de ce, in pacaleli si glume, Nu se mai distinge adevarul?

Mai conteaza, uneori, si fapta
Nu se poate construi cu tinga,
Nu exista stinga fara dreapta,
Nu exista dreapta fara stinga.

Ne vor intreba copiii, miine
Mortii vor sari sa ne condamne,
Daca, pentr-un colt mai bun de piine,
Ne vom vinde tara noastra, Doamne.

Libertate si democratie
Pasapoarte pentru fiecare,
Dar de mila nimeni nu mai stie
Si e vraiste la hotare.

Coridor european si-atita
Sub o licitatie marunta,
Provocarea, patima si bita
Si in curti, si-n piete se infrunta.

Om la om nici nu mai vrea sa creada
Om pe om la zid fatal il scoate,
Singura se scoala o balada
Si in zdrente circula pe sate.

Finul necosit se-nvirtoseaza
Putrezeste sus, pe crengi, caisa,
In tacerea-nalta de amiaza
Mortii isi aud ei insisi zisa.

Cale pietruita cu dezastre
Noapte-ntredeschisa pentru-o ora
Grijulii cu soarta tarii noastre,
Voievozii-a moarte ne implora.

N-avem nici o sansa de izbinda
Vom ramine bieti orfani pe-aicea,
Daca, suparati pe cei la pinda,
Am trezit din moarte cicatricea.

C-un refren de muzica usoara
Intr-un fel, ne recunoastem vina,
Cine iese ultimul din tara
E rugat sa stinga si lumina.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

Actorul a iesit in strada,
Sa-si cumpere ceva salam,
Era in haine de parada,
Ca Voievod peste un neam.

Printre masini, printre tramvaie
Actorul se grabea firesc
Urma sa vina-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Si cand s-a asezat la coada
Cu palos, mantie si scut
Deodata oamenii din strada
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfiala
Multimea toata murmura
Vazandu-i hainele de gala
Sa ne traiesti Maria-Ta!

Republicani, ma rog, cu totii
Descoperisera alt mod
De-a da cuvant la noi emotii
Si se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodata
Si ei vazand cu ochii lor
Intreaga-i fata demachiata
I-au aruncat un fel de plata:
Lasati-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

Actorul a iesit in strada,
Sa-si cumpere ceva salam,
Era in haine de parada,
Ca Voievod peste un neam.

Printre masini, printre tramvaie
Actorul se grabea firesc
Urma sa vina-un nor de ploaie
Perucile se dezlipesc.

Si cand s-a asezat la coada
Cu palos, mantie si scut
Deodata oamenii din strada
Ca Voievod l-au cunoscut.

S-au dat deoparte cu sfiala
Multimea toata murmura
Vazandu-i hainele de gala
Sa ne traiesti Maria-Ta!

Republicani, ma rog, cu totii
Descoperisera alt mod
De-a da cuvant la noi emotii
Si se-nchinau la Voievod.

Dar ploaia a venit deodata
Si ei vazand cu ochii lor
Intreaga-i fata demachiata
I-au aruncat un fel de plata:
Lasati-l dracu', e-un actor.

O, biet actor
O, biet artist
Rolurile mor
Viata e un teatru trist.

In noi e loc numai de iarna
Vom ingheta sub ultim ger
Orbecaind pe copci de gheata
Ca un stingher spre alt stingher.
Si vin din patriile calde
Cocorii toamnei ce trecu
Si cuibul li-i stricat la stresini
Si linga mine nu esti tu.
R. Primavara, care-ai fost,
Nu veni, n-ai nici un rost
Poti sa pleci, sintem reci,
Iarna ni-i pe veci.

Schimbari mai grave decit moartea
Au fost si sint si vor mai fi
La mine-n suflet este vifor
Si vin nebuni sa faca schi,
Si ninge pina la prasele
Ninsoarea intra-n trupul tot
E-un dans de oameni de zapada
Ce-mbratisarea n-o mai pot.
Ce daca vine primavara
Atita iarna e in noi
Ca martie se poate duce
Cu toti cocorii inapoi.
La noi e iarna pe vecie
Doi fosti nefericiti amanti
Ia-ti inflorirea, primavara
Si toti cocorii emigrantï

Intr-un veac cu noapte mare
Noi aprindem felinare
Ca sa nu fiti tristi

R: Bieti lampagii, prin veacul greu
Oriunde-am fi, lucram din greu
Dam foc, dam foc, felinarelor

Voi le stingeti catre ziua
Iar noi ne luam adio
Sarmani artisti

Vine noaptea urmatoare
Noi aprindem felinare
Spre a fi frumos

Voi le stingeti dusmaneste
Voua noaptea va prieste
Vai, ce folos

Cineva mereu ne cearta
Ca urmam aceasta arta
Fara de tumult

Intr-o noapte fara luna
Va vom spune 'Noapte buna'
Umiliti prea mult

Dar ni se va face mila
Vom da foc chiar la festila
Nu vom rezista

Caci flacara alb-albastra
Este meseria noastra
Ea si numai ea

Contra noptii tutelare
Noi aprindem felinare
Pana veti simti

Ca in beznele profunde
Azi lumina se acunde
In lampagii

Noi artistii fara vine
Noi purtam in maini lumina
Sa va dam 'napoi

Insa daca va fi cazul
Se va termina si gazul
Vom arde noi

Dulce, galbena lumina
Cum si eu balaie-eram
Mi-a pus mama o gutuie
Ce se coace-ncet la geam
As musca-o dar ma doare
Ma cuprinde-un fel de jind
Si acum cind trece anul
Parc-o simt imbatrinind.
Galbena gutuie
Dulce, amaruie
Lampa la fereastra
Toata iarna noastra!
Mama mea n-avea nici globuri
Nici beteala si nici stea
Sarbatorile de iarna
Cu gutui le-mpodobea
Mi-a pus mama o gutuie
In fereastra dinspre drum
Si o vad ca lumineaza
N-am puterea s-o consum.

Parca are-n ea ceasornic
Si al mamei plinset sfint
Lumineaza si se stinge
O gutuie pe pamint.
Luxul mamei cel mai mare
Cind copii ne mai simteam
Era piinea de pe masa
Si gutuïa de la geam.

Acum, cand cade toamna pe pamant,
Ca un cosmar al unei boli ciudate,
Acum sa trecem prin acele sate,
In care merele in meri mai sunt.

Acum sa ne iluminam de tot,
Pana-n adancul inimii si-al firii,
Ce disperare, cum se duc martirii,
Si a-si rosti plecarea nu mai pot.

Foioasele in vantul toamnei ard,
Muscate sangeros si trist de luna,
Si turturelele se despreuna
Acum, noi doi in focul revansard
Acum, atat de singuri pe pamant,
Sa recitam Bacovia, plangand.

Dup-atitea grozavii care mai sint
Si-naintea celor ce vor fi
Noi, cei simpli si cei buni de pe pamint
Vrem o alta ordine de zi.
Recunoastem, sint probleme fel de fel
Se mai vinde pielea unui urs
Dar inaintam solemn acest apel
Dar inaintam acest recurs.
Viata noastra unde e?
Viata noastra, ce-ati facut cu ea?
In cuprinsul tablei noastre de valori
Peste aur si argint si diamant
Pentru noi, ca simpli muritori
Viata-i lucrul cel mai important.
Viata noastra n-are parca nici un rost
Viata noastra e un ban de schimb
Pe pamint noi, oamenii, o ducem prost
Si murim absurd si la netimp.

Daca-i bal, atunci sa fie, totusi, bal,
Protestam in modul cel mai crunt
Nu vrem mila sau concediu medical
Vrem sa ne inscriem la cuvint!
Haideti sa uitam sa vietuim urit
Mai avem pe lume ce iubi
Si satui de surogate pina-n git
Sa refacem ordinea de zi.
Daca-i bal, atunci sa fie, totusi, bal
Si un ceai sa fiarba in ibric
Puneti viata noastra punctul principal
Si in rest sa nu vorbiti nimïc.

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Ca doua fragede fierbinti statui
Sa fim intiia clasica pereche
A omenirii noi ce inca nu-i.

Sa ne iubim cit ne intreaba valul
Ce e cu noi, ce sintem si ce vrem
Noi sa-i raspundem cufundati cu malul
Ceva-ntre rugaciune si blestem.

Ca un barbar ce tine o tanagra
Asa sintem pe-acest nisip noi doi
Si stelele ce cad in Marea Neagra
Ridica valul singelui din noi.

Sa ne iubim hipnotizati de luna
Cutreierati de-al vaselor tangaj
Si sa ne viscoleasca impreuna
Ninsorile de sare pe obraji.

Sa ne iubim, pagina mea atee
Iubito, marea seamana cu noi
Sintem un Dumnezeu si-o Dumnezee
Chemati sa-nceapa lumea de la doi.

Sa ne iubim pe tarmul Marii Negre
Pe unde trec epavele calari
Sa curatam intreaga lume veche
In fluxul si refluxul noii mari.

Sa ne iubim etern, noi, provizorii,
Cum niciodata, valul nu va sta
Eu spun ca ingenunchi in fata marii
Sa nu spun ca-ngenunchï in fata ta.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Si totusi e stare de veghe
Si totusi murim repetat
Si totusi mai cred in pereche
Si totusi ceva sa-ntamplat.

Pretentii nici n-am de la lume
Un pat, intuneric si tu
Intram in amor fara nume
Fiorul ca fulger cazu.

Motoarele lumii sunt stinse
Retele pe cai au cazut
Un mare pustiu pe cuprins e
Trezeste-le tu c-un sarut.

Acum te declar Dumnezee
Eu insumi ma simt Dumnezeu
Continua lumea femeie
Cu plozi scrisi in numele meu.

Afara roiesc intunerici
Aici suntem noi luminosi
Se cearta-ntre ele biserici
Facandu-si acelasi repros.

Si tu si iubirea exista
Si moartea exista in ea
Imi place mai mult cand esti trista
Tristetea, de fapt, e a ta.

Genunchii mi-i plec pe podele
Cu capul ma sprijin de cer,
Tu esti in puterile mele,
Desi inchizitii te cer.

Ce spun se aude aiurea,
Ma-ntorc la silaba dintai,
Praval peste tine padurea:
Adio, adica ramai.

Si totusi exista iubire
Si totusi exista blestem
Dau lumii, dau lumii de stire
Iubesc, am curaj si ma tem.

Nu stiu daca ati aflat cu totii, oamenii milostivi si instariti
De batrana ce-a furat de foame un banal pachet de biscuiti.
Ea de acolo isi cumpara sarmana, ieftin alimentul preferat
Pana cand cu preturile astea, n-a mai avut bani si l-a furat.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

Nu stia sa minta si sa fure, a trait in cinste din putin
Si-au vazut-o ca e speriata, parca o muncea un gand strain
Nici n-au apucat s-o controleze, ca s-a si predat ca intr-un joc
Si innebunita de durere a cazut si a murit pe loc.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti

S-au furat averi de miliarde, tari intregi au fost facute praf
Nici n-ar fi mai potrivita sigla decat o ruina si un jaf
Iar acei ce le-au furat pe toata dau din cap profund dezamagiti
Ca batrana a murit umila pentru un pachet de biscuiti.

Totusi cat de rea esti soro lume,
Ce cumplit spectacol iti permiti
Daca s-a ajuns sa moara oameni
Pentru un pachet de biscuiti