Personaje reprezentative in nuvelele lui slavici

PERSONAJE REPREZENTATIVE IN NUVELELE LUI SLAVICI

,,Slavici dovedeste o buna cunoastere a psihologiiilor oamenilor simpli, pasionati, dar timizi, cu un fond de sensibilitate, cu o inefabila delicatete si discretie, semn al frumusetii sufletesti."[1]

Slavici afirma la un moment dat: ,,cel ce iubeste inspira iubire, se fereste de conflicte, nu violenteaza si nu abuzeaza, e rabdator drept, si mai e si modest si decent, nu e numai bun educator ci totodata si om bun si vrednic de stima si iubirea tuturor, un model pentru viitorii oameni."[2]

Nuvelele lui Slavici ofera nu doar adevarate tablouri etnografice, ci si personsje deosebite care dau acea nota de mister si umor specifice autorului. S-a vorbit adesea: ,,de excelenta cu care Slavici infatiseaza fenomenologia relatiilor dintre sexe, dar mai cu seama o multitudinede ipostaze ale sufletului feminine[.] cert e de la intaia privire ca si intr-o privinta, si in cealalta, prospetimea distingerilor si a notatiilor, adancimea si ineditul lor, detaliul semnificativ urmarit pana la infinitizimal emuleaza pentru cititorul cat si cat avizat, modele, scoli, stiluri de s-au perindat-mai ambitios ca niciodata- inspre sfarsitul veacului trecut si secolul nostru."[3]

S-a dovedit un bun cunoscator al sufletului feminin,caci personajele sale sunt dominate de femeia,care desi supusa barbatului, dirijaza din umbra intreaga actiune.In nuvela Moara cu noroc: ,,Femeia e locul spre care converg si prin care se definesc toate psihologiile,toate combustiile[.] ea pastreaza tot timpul pozitia mediana, absolute necesara ca functie de relationare;ea e centrul de aspiratie sau de respingere, in raport cu ea personajele sunt obligate saconstruiasca atitudinile[] femeia e personajul translucid, singurul sediu al ratiunii cunoscatoare."[4]

Ana, este femeia simpla, cinstita, care se multumeste cu putinul castigat la han, este cea care intuieste pericolul si care din dorinta de a-i face pe plac sotului cade in jocul samadaului, fapt ce o va duce la moarte: ,,Are vocatia reactitudinii nebanuite in felul de a se judeca pe sine, de a cantari purtarile si semnificatia mai larg existentiala a altora [.] intelepciunea eroinei, cumintenia ce-i atribuie ,,lipsa ei de minte"(de experienta) nu reprezinta decat un gen de ,,refulare" purcezand din buna-cuviinta , somnia ,,daimonului" din ea."[5] In completarea celor afirmate anterior, Magdalena Popescu afirma: ,,femeia nu poate distinge dimensiunile reale ale raului, nu poate ierta si mintea ei nu se vindeca: odata incuibata, banuiala se prolifereaza, chiar daca nimic nu o mai hraneste, intransigenta si neiertatoare, ca orice spirit pur care se trezeste intr-o dezamagire, ea suporta in acelasi timp influenta inversa a ororii: atractia, obisnuinta cu prezenta materiala si morala a a raului, ii domolesc frica de anormal si spaima de pacat, prin simplul fapt ca cel de langa ea le practica impentinent."[6]

Ana o victima, ea ispaseste vina morala generata de nelinistea din sufletul lui Ghita, impreuna cu aceasta. Totodata e victima cinismului lui Lica ca urmare a indepartarii continue a lui Ghita fata de intreaga familie. Samadaul o prinde in mrejele sale, profitand de slabuiciunea femeii, apoi abandonand-o.

Portretul Anei realizat de Slavici intregeste imaginea femeii: ,,ramaind singur cu Ana si cu copii, Ghita priveste imprejurul sau,se bucura de frumusetea locului si inima ii rade cand Ana cea frumoasa si inteleapta si asezata deodata isi pierde cumpatul si se arunca rasfatata asupra lui, caci Ana era tanara si frumoasa, Ana era frageda si subtirica, Ana era sprintena si mladioasa."

O alta imagine a acestui personaj angelic e prezentat de Slavici prin intermediul gandurilor care il copleseau:" si-ar fi dat adesea toata viata ca sa mai poata simti, fie chiar si macar pentru o singura clipa, bucuria pe care o simtise odinioara, cand privea la dansa;dar in zadar: ea nu mai era pentru dansul ceea ce fusese; chipul ei frumos, trupul ei fraged, firea ei blanda si glasul ei dulce nu mai putea sa strabata pana la inima lui plina de amaraciune.

Datorita dominatiei pe care Lica o avea asupra lui Ghita, Ana se simtea tot mai secatuita. Incearca din rasputeri sa-si inteleaga sotul, ramanandu-i credincioasa, pana in momentul in care chiar sotul ei o impinge in bratele samadaului. ,,Finalul nuvelei e demn de valoarea ei de ansamblu prin exceptionala concentrare dramatica. Psihologia lui Ghita, hotarat sa-si ucida nevasta adultera, nemaitinand seama ca el o adusese in aceasta situatie, este dovada cunoasterii desavarsite a sufletului omenesc, incordat la maximum, in fata unei fapte neobisnuite."[7]

Un alt personaj feminine, destul de controversat, este Simina din nuvela Padureanca. Ea este personajul central in aceasta nuvela, care nu iese de sub imperiul destinului, care in opera lui Slavici joaca rolul decisiv. E fiica unui taran sarac, Neacsu din Zambru , care se indragosteste de fiul bogatanului Busuioc, o iubire interzisa in viziunea lui Slavici, lucru pe care il stie in primul rand Iorgovan, dar il stie si Simina:" Fata e de o frumusete stranie, ca a putin accesibilei ,,flori de colt" de pe crestele muntilor, sortita sa trezeasca sufletul bicisnicului Iorgovan, feciorul bogatului Busuioc din campia Ardealului, ,,baiat de bani gata" al epocii, o dragoste pe cat de fatala pe atat de insipida, de sterila. Ea isi traieste ,,zilele albe" , face eforturi sa mentina echilibrul precar si amenintator din casa bogatanului, nu vrea sa supere si nici sa fie suparata, pentru a-si parcurge fericirea plapanda si primejdioasa."

In completarea celor spuse anterior, Slavici prezinta cu multa admirație imaginea padurencei: ,,Ii era parca-i venea ca pasarea ce se vede intoarsa la cuibul ei sa cante si sa faca toate nebuniile si totusi umbla ca printer oua si cutite si-i era frica sa vorbeasca, sa se uite la unul ori la altul, se temea sa se duca de ici pana colo,caci multi erau pe care ii putea supara si multi care puteau sa stricevorba buna.Daca a-I fi taiat cu cutitul in carnea ei,s-ar fi legat iute si ar fi mers vesela mai departe, numai pe altii sa nu-I vada posomorati. Ar fi vrut dara sa intre la invoiala cu dansii: mane-i mane, dar azi sa le uitam toate, fiindca nime nu stie daca sunt adevarate." Este admirabil faptul ca la Slavici: " Femeia e pusa sa aleaga[.] si ca femeia e factorul de geneza si renegare."[8]

Simina isi cunoaste bine conditia precara, stia ca Iorgovan nu ar lua-o de soti, insa se complace in aceasta situatie,dand frau liber pasiunii, insa odata cu moartea tatalui, devine mai sigura pe sine, chiar refuzandu-l pe Busuioc cand vine sa o peteasca, dovedind o exceptionala tarie de caracter, traind esecul iubirii pentru Iorgovan cu o superioara resemnare considerand ca,, o singura data iubeste omul in viata" : ,,Eroii par ca dau tot ceea ce au unei singure iubiri, aceasta este, de obicei, prima, nu se poate diviza, nu-si poate doza sentimentele, tocmai pentru ca sunt atat de curati, tranzactiile sufletesti, rod al pervertirii sunt atat de departe de ei. De aceea ne apar, poate asa de puternici si in acelasi timp atat de descoperiti, de vulnerabili in lupta vietii.[9]

Durerea pierderii iubitului e substituita cu acceptarea destinului, caci tragedia pierderii lui Iorgovan, drama Siminei nefiind rodul actiunii omului, ci decizia soartei: ,,Supusa framantarilor, sovaielilor, dilemelor, marilor incercari si amaraciune-ca orice personaj conturat cu deosebita fermitate[.] incepe prin a temporiza in privinta deciziilor ce ar urma sa ia si sfarseste prin a iesi cu ,,obrazul curat" din orice situatie. Cu o amaraciune in suflet si cu o seninatate de sfanta pe chip Simina e cel mai insolit personaj tragic din intreaga opera a lui Slavici, si e de o frumusete launtrica pe masura."[10]

In nuvelele lui Slavici: ,,femeia e de obicei superioara barbatului(prin pozitia sociala) si are, de cele mai multe ori, initiativa(printr-un spor de energie natural). Daca e de dat o lupta, ea o da, si confirmarea iubirii de catre parinti sau obste coincid cu o suava ridicare in rang, a barbatului, altfel pasiv."[11]

Sanda din nuvela Scormon, este de asemenea un personaj memorabil, un personaj simplu, care ,,reinvie" atunci cand realizeaza ca iubitul ei traieste,lucru confirmat de cainele ce soseste in ograda fetei. Frumusetea ei fizica si sufleteasca este intregita de tabloul mirific in care se desfasoara povestea de dragoste, dintre Pascu si Sanda: ,,dar atunci cand il luase in catane, Sanda era inca tanara, de tot tanara si nepriceputa.Iar el intotdeauna a fost bun cu dansa. Cand mergea la stana, iarna la stana cand sedeau seara la sfaramat de porumb, si primavara cand oile incepeau sa fete, totdeauna el ii aducea pe cel mai frumos dintre mieii priori. Cine stie? Poate el. da!De dragul ar fi fost gata sa faca orisice. Ar fi dorit sa stie unde-i s ice face, si cum e, si ce gandeste, ar fi dorit sa-l vada si numai sa-l vada."

Fata nu e doar frumoasa ci si harnica: ,,Sanda e singura-singurica. Ii place afara la ulita. Nu pentru ca ar fi trecatori, dar afara cantecul vine mai bine. E cald, dar desprinsa e fata la ger si la arsita. Cu bratele goale, cu poalele aninate in brau si cu stergarul in cap, ea nici nu simte vremea lui cuptor; canta, intinde firul, descurca jirebia, si se perde in tineresile ei ", vazandu-si de trebile ei, cu gandul dus departe, la Pascu al ei, de care nu mai stia nimic de multa vreme:" Fata asculta rumorile din adancuri care-I spuneau ca Pascu traieste si auzindu-le,, parca se temea de ceva". I se ivea frica ori de cate ori il vedea pe Scormon si iarasi auzea ,,glasul tainic", incat la aparent inexplicabila disparitie a cainelui ,,s-ar fi bucurat ca a scapat de el"; numai ca, in acelasi timp,ii parea ca a ramas satul pustiu."[12]

Povestea de dragoste dintre cei doi ne este prezentata prin intermediul amintirilor ce se deruleaza ca un film in mintea Sandei, starnind lacrimi de dor, care o secatuiesc nu doar sufleteste ci si fizi, ca era ,,galbena ca ceara": ,,Scormon vazu cum o lacrama se strecura in jos pe obrazul ei si incepu sa scheaune, vazand acum ca nu e bine." Revederea dintre cei doi impresioneaza prin sentimentele puternice care-I domina pe cei doi. Martorul acestei reintanliri e, nimeni altul decat Scormon, acolo in varful muntelui, unde omul si natura se contopesc formand un intreg:" Din vale serpuieste, alba si neteda, poteca ingusta. Jos, unde se pierde in dosul spinisului indesat, Pascu vede o femeie grabita in sus. Scormon merge drept la ea, apoi joaca inprejurul ei, se tavaleste, latra, sare pe ea si iarasi ia calea inapoi pana la Pascu. -Ce-I Scormon? Cine e aceia? El ar spune daca ar putea vorbi. Dar scheauna, sare, latra si iarasi fuge la Sanda, si de la Sanda la Pascu, si de la Pascu la Sanda, cale tot mai scurta, pana ce nu-i poate vedea fata in fata."

,,Dupa toate acestea ce i-ar mai fi ramas naratorului de adaugat? Doar un nou suspans, reluare- ca de poem- a laitmotivului cu care incepuse partea a doua, precum si o fraza ultima, de tip ,,deschis"; spre deslusire lasate in seama cititorului : ,, In toamna viitoare, peste trei dealuri si trei vai, in umbra unui tei era o trochita, Scormon e culcat langa ea si priveste in tacere cum copilul se joaca cu manutele lui, bombanind vorbe de tainic inteles."[13]

Un ultim personaj feminin descris de Slavici cu multa admiratie este Marta din nuvela Gura satului, singura fata a unei famili bogate și respectate in sat: ,,Nenea Mihu are doi feciori voinici si o fata frumoasa. Feciorii, fiindca sunt doi feciori, oricat de voinici ar fi, stau sub porunca parinteasca; Marta e insa una singura, adeca nu mai are in casa pe nimeni deopotriva cu dansa." Este adesea comentata de ,,ochiul care priveste cu multa bagare de seama firul evenimentelor, reprezentat aici de ,,gura" neastupata a satului :" ea controleaza, aproba, dezaproba, acuza; in functie de ea, spre a o satisface sau o contraria, se iau cele mai de seama hotarari[] ea e de temut, desi pare obedienta, afectuoasa, si obligata. Ea impune anumite precizari, desi nu se intemeiaza pe nimic cand le face. Ea traieste cu satisfactie implinirea altora, dar cu o la fel de mare bucurie necazul lor.Ii place sa se tina seama de ea prin supunere, dar respecta mai ales opozitia,asteptand sa fie violata prin acte de autoritate."[14]

Slavici profita de acest lucru si creaza o imagine a fetei, asa cum e ea vazuta de sat: ,,Ce-i drept, cat tine preajma casei, nu se gsea nimeni mai presus de Marta; dar lumea e mare si multe lucruri se gasesc intr-nsa. Cand Marta iese la joc si trece de-a lungul ulitelor, nevestele si babele pizmase, de tinerete grabesc la portita si privesc in urma ei. E frumos cum isi tine capul, cum isi poarta trupul, si cum se mladie la tot pasul; Si frumos ii sade parul cret pe frunte, frumos I se lipeste bogata salba pe san, frumos ii cad altitele pe brate si catrinta batuta in fir frumos i se rotunjeste pe pulpi. Chiar baba sa fii, o privesti si ai dori s-o tot vezi." Si Pompiliu Marcea completeaza: ,,[.] Marta este si ea o Ileana-Cosanzeana, o zana: e frumoasa, cuminte, ascultatoare fata de parinti, dar sufficient de hotarata de a-si apara drepturile iubirii."[15]

Lucrare: Sunetul - caracteristici Lucrare: Ereditatea si variabilitatea organismelor

Referitor la dragostea dintre ea si Miron, Iorga afirma: ,,Iubirea dintre cei doi tineri, e cea mai delicata si pura poezie."[16] Dragostea lor va fi triumfatoare, in fata sentimentelor cedand si orgoliosul Mihu, care nu fusese pana nu demult vehement impotriva acestei iubiri, insa o face doar de dragul fetei.

Se pare ca la Slavici: ,,Femeile[.] vor avea un grad mai inalt de intuire asemnificatiei unui fenomen,dublata de o la fel de mare abilitate inventiva in ascunderea aparentelor. Fiinte determinate de restrictii mai numeroase, femeile si-au creat astfel un instrument psihic de acomodare fin, promit, adecvat."[17]

Nu doar personajele feminine dau culoare nuvelelor lui Slavici, ci si cele masculine, care au rolul lor in familie si in comunitate. Este de admirat faptul ca Slavici realizeaza un echilibru intre personaje si trasaturile dominante ale acestora, in sensul ca pe cei bogati sau dornici de inavutire prin mijloace necurate, destinul ii pedepseste aspru, de cele mai multe ori, iar pe cei care au o conditie materiala nu tocmai buna, Slavici ii inzestreaza fie cu calitati fizice deosebite, fie cu o inteligenta demna de apreciat.

In acest sens un bun exemplu, este cel al lui Miron din nuvela Gura satului, care in detrimentul faptului ca e un simplu oier, are o frumusete debordanta, nu doar fizica ci si sufleteasca, avea simtul umorului si mai canta si bine la fluier: ,,Miron venea mereu la joc; flacaii ii erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros imprejurul lui, ca sa-i asculte povestile, vorbele sagalnice si cantecele frumoase. In hora[.] totdeauna e cumpatat, incat parca numai suguieste cu jocul. Dar ochii tuturora se opresc asupra lui. Inalt si mladios, cu umerii lati si cu pieptul iesit, el calca lat si pe intreaga talpa, incat la fiecare pas, intregul trup i se scutura si i se clatina cand la dreapta cand la stanga. Cand sta insa si-si ridica fruntea iesita din fata, fetele tresar sub privirea lui. Un cap balan cu parul drept pana pe umeri, cu o fata alba si strabatuta ca de-o rasuflare de rumeneala, cu doi oghi mari albastri ca fata cerului privita de pe culmea muntelui. E in aceasta fata, ceva ce nu se mai gaseste in alte fete, un fel de tristeta, un val de ganduri, iara in suasul de pe buzele lui ascutite totdeauna e ceva ce-ti deschide sufletul. E minunat flacau Miron, si nu e minune ca toti il cauta si doresc." Portretul pe care i-l face Slavici e oarecum conventional, intrucat pare un adevarat Fat-Frumos, nu doar prin infptisare ci si prin faptul ca el e detasat de restul lumii, locuieste intr-un loc mirific, in varful muntelui, locul ce apropie pe om de inaltul cerului, de Dumnezeu. Si pentru ca totul sa fie in concordanta, nu doar cu locurile ce par desprinse din basme ci si cu sentimentele pure dintre cei doi: ,,Gura satului accepta dragostea dintre Marta si Miron , intrucat baiatul era drag intregului sat prin frumusetea sa prin talentul cu care canta din fluier, dar nimeni nu cuteaza sa mearga mai departe cu gandul."[18]

Iorgovan este protagonistul nuvelei Padureanca, fiul celui mai bogat om din sat, care renunta la a deveni ,,domn" desi ,,umblase cinci ani de zile la scolile din Arad" , naruind astfel visul tatalui sau, de a deveni un om cu carte, departe de satul care nu-i oferea altceva decat munca campului. ,,Era cuminte Iorgovan; insa mintea e si ea dupa timpuri si imprejurari: baietul era de douazeci de ani, si mai ales in timpul secerisului ar fi slaba de tot mintea de douazeci de ani, prin care nu trece, fie chiar numai pe fulgerate, si cate un gand zburdalnic." Dar mai inainte de toate Iorgovan e: ,,[.] o proiectie, o promisiune inca nerealizata. El e exemplarul in care un neam intreg, obisnuit cu prosperitatea si asccensiunea, s-a incordat sa vada depasirea propriilor posibilitati. Familia lui Busuioc s-a invatat sa reuseasca. Ea merge, de generatii, din bine in mai bine. Succesiunea e o intrecere cu sine insasi."[19] Adevarata problema insa, e declansata de iubirea ce se naste intre el si Simina, o iubire interzisa, deoarece proveneau din medii diferite si asa cum spunea el in discutia purtata cu Neacsu, tatal Siminei: ,,[.] nevasta-mea nu are sa-mi fie numai mie nevasta, ci si parintilor mei nora, si rudelor mele om din casa, si ar trebui sa fie moarte de om." Iorgovan este un personaj interiorizat, dezechilibrat cu reactii, contradictorii, stapanit de indecizii, caci cu buna stiinta pleaca sa aduca oameni pentru cules, refuza ceea ce i se ofera, tocmai pentru a-si face drum sa o vada pe Simina, pe care o iubea in taina, dar atunci cand o vede pe fata, reactile sale sunt contrare sentimentelor, Slavici prezentand gandurile flacaului, tocmai pentru a se putea observa cat de mult o iubea pe Simina si cat de putin ii arata: ,,Iorgovan isi musca buzele si se uita imprejurul sau: ar fi voit sa rumpa, sa franga, sa sparga; nu cuteza sa se uite drept la ea, i se inchideau ochii cand o vedea, caci simtea ca indata ce-o vede, si sare s-o apuce si s-o stranga in brate incat sa-i piara pofta de a mai plange." Este capabil de sentimente puternice, iubirea pentru el e ca o ,,forta" puternica care-l domina, pe care nu o poate defini, si mai grav, nu o poate intelege dar odata cu eliberarea ei, va ajunge la autodistrugere. ,, Iorgovan va aduce in centrul vietii sale,o fiinta despre care stia(sau presimtea) de la inceput ca-i e nefasta, si aceasta simpla iesire din cadrele obligatorii ale conditiei date ii va fi fatala."[20]

Iorgovan poate fi analizat mai in amanunt, doar pus in antiteza cu ,,rivalul" sau, Sofron, argatul familiei de multi ani, un om matur, cu o experiensa de viasa bogata, care stie ce vrea de la viata, si implicit va sti sa o cucereasca pe Simina: ,,[.] om de treizeci de ani, fusese catana-mparateasca, si era de mai mulsi ani acum sluga cu sambrie, stia dar ce este datoria si porunca stapanului.[.] Inalt nu era afara din seaman, era insa ciolanos, lat in umeri si greu in tot trupul, un om care duce la tavaleala." Este tipul barbatului dispus sa se sacrifice pentru o femeie, e vesel, sigur de sine, e spontan, e jovial,( atunci cand in timpul secerisului alearga sa prinda prepelite, spre amuzamentul celor prezenti), isi recunoaste deschis sentimentele pentru Simina, furandu-i cate un sarut de cate ori are ocazia, fata gasind in el refugiul. ,,Sofron, e forta sufleteasca in stare pura. El decide in chipul cel mai adecvat, dar prin intuitie, actioneaza, aproape concomitent gandului, infaptuieste si invinge cu o tenacitate obscura si nedezmintita orice scop si-ar propune."[21]

Hotararea de a o lua pe fata de sotie reiese din discutia purtata de cei trei:

,, - Ce vrei tu cu fata aceea? intreba Sofron linistit, de tot linistit.

- Ce vrei tu? il intreba Iorgovan.

- Eu vreu s-o iau de nevasta! raspunse Sofron.

- Eu nu vreu s-o iau! grai Iorgovan deschis.

- Atunci las-o in pace!

- Nu ma lasa ea pe mine![.]

Simina cuprinsa de frica, facu un pas inainte si se puse intre amandoi.

- Nu minte Sofroane, grai dansa radicand mana. De cand e lumea nu s-a spus adevar mai mare. Sofron ramase cu ochii tintiti la pamant, si pamantul nu se deschidea, ca sa-l inghita. Ridicandu-si apoi privirea, se uita lung si la Iorgovan, si la Simina: ar fi vrut sa vaza ce este in el de ea il iubeste atat de mult, s ice lipseste in ea de el nu este gata sa intre in foc pentru dansa.

- Nu s-a sfarsit inca!grai el intorcandu-se inapoi. O sa vedem, o sa patim noi multe." ,,

Se observa la Slavici acea preferinta pentru oamenii ,,de jos", intrucat face din argatul Sofron, un ,,adversar" puternic pentru fiul bogatului Busuioc, caruia i se cuvenea de drept fata, ca doar era fiul celui mai bogat om din sat, si este firesc sa obtina totul. Numai ca de data aceasta situatia nu va sta asa, pentru ca destinul ii desparte pe Iorgovan de Simina, el fiind de fapt o victima a faptelor tatalui sau.

Un personaj masculin, indelung comentat de critici si nunumai, este Ghita din nuvela Moara cu noroc. Slavici a urmarit drumul lui, de la cizmarul multumit si linistit cu conditia sa materiala, pana, la carcimarul hapsan, care din dorinta de a se imbogati merge atat de departe incat isi foloseste sotia drept momeala, pentru a-l prinde pe samadau, apoi o ucide cu sange rece: ,,Viata il va pune in situatii diferite, in care setea de inavutire ia forme monstruase, iar umanitatea personajului se micsoreaza pana la disparitia totala, prin compromisuri treptate, nocive, degradante."[22]

Toata nenorocirea are ca punct de plecare dorinta arzatoare a lui Ghita, de a-si depasi conditia, luand in arenda hanul, initial doar pentru cativa ani, insa sederea se prelungeste mai mult decat ar fi crezut. Om destoinic, transforma hanul dintr-o ruina, intr-un loc prosper, si asta in foarte scurt timp, dar totul se naruie odata cu aparitia samadaului, intruchipare a spiritului malefic. Efectul produs asupra lui Ghita este puternic, si determina luarea unor reactii neasteptate: se teme de siguranta familiei si in acest sens isi va cumpara doi caini, arme si va dori ca hanul sa-i fie pazit, iar si mai grav se instraineaza de familie.

Lica este constient ca Ghita nu va accepta cu usurinta sa intre in cardasie cu el, de aceea cauta mereu sa-l constranga pe hangiu sa coopereze. Si va reusi prin banii pe care i da, sau pe care ii ,,imprumuta" de la acesta, fiind astfel legat de Lica. Desi la inceput incearca sa se arate un om de onoare , respectabil: ,,[.] daca e sa va fiu de folos, lumea trebuie sa ma creada om cinstit, si nu stricat cu voi dar: ,,Gustul banului anihileaza celelalte laturi ale eroului, si dintr-un sot si parinte admirabil, el incepe pentru intaia oara in viata, sa regrete existenta familiei sale, pentru ca urmarile drumului pe care apucase, sa-l priveasca nimai pe el."[23]

Drama lui Ghita se naste din neputinta de a fi sincer cu sine insusi, din fuga permanenta de propria constiinta, in sufletul lui se da o lupta crancena intre dorinta de a castiga cat mai multi bani, si de dorinta de a nu-si pierde familia, de ,,dragul" careia se bagase in afacerile necurate ale samadaului: ,,Se gandea la castigul pe care l-ar fi putut face in tovarasie cu Lica, vedea banii gramada inaintea sa si i se impaienjeneaau ochii; de dragul acestui castig ar fi fost gata sa isi puna pentru un an, doi, capul in primejdie."

Exista momente in care e hotarat sa iasa din cardasenie cu Lica, deoarece remuscarile apar, mai ales dupa ca declara stramb, cum ca nu ar fi stiut de nelegiuirile pe care le facuse Lica si simte nevoia ca cei dragi sa-l inteleaga: ,,Iarta-ma Ana, ii zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert cat voi trai pe fata paantului. Ai avut tata om de frunte; ai neamuri de treaba si ai ajuns sa-ti veui barbatulinaintea judecatorilor[.] Sarmanii mei copii, zise el, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit.Eu nu mai pot sili pe nimeni sa nu le zica copiilor astora: << Tatal vostru e un ticalos!>>

Ultima treapta a degradarii morale este determinata de acapararea de catre Lica a ,,ultimului teritoriu sufletesc rimas neatins" dragostea pentru Ana. Orgoliul sau e atat de mare incat nu recunoaste dragostea lui pentru Ana in fasa lui Lica, si are pretentia ca ea sa-l inteleaga , fara sa-i ofere nici o explicatie. Lipsita de increderea si sprijinul sotului , Ana devine o prada usoara pentru samadau, fapt ce va duce spre finalul crunt al acesteia, cand este omorata cu sange rece de cel caruia ii fusese alaturi o viata intreaga. ,,Ghita nu fusese pentru Ana decat copia intamplatoare a ideii platonice de barbat spre care aspira dintotdeauna."[24] Acest lucru reiese si din afirmatile Anei, cand ramane singura cu Lica: ,,Tu esti om Lica, iara Ghita nu e decat o muiere imbracata in haine barbatesti, ba mai rau decat asa." ,,Ghita nu are vocatia marelui amorez, a amantului ideal, fatal, dupa care intuieste el nelamurit ca aspira Ana. Stimat aparent de catre aceasta, pentru aratosenia fizica, si destoinicia lui domestica, Ghita isi simte un deficit al insusirilor care-i face intr-adevar plenara viata, l-ar ridica realmente in ochii lui si ai Anei pana la ipostaza dorita de amandoi.[25] Prin aceasta nuvela Slavici a dorit sa ilustreze: ,,Consecintele distrugatoare ale setei de inavutire. Odata cazut in mrejele acestei patimi, omul se neaga pe sine insusi, devine de nerecunoscut."[26]

Lica e un alt personaj, o intruchipare a maleficului, asa cum reiese din propiul comportament, este omul pus in slujba raului caruia ii apartine cu toata fiinta. Nu are limite, legi, face totul dupa bunul plac, puterea lui stand in nepasarea cu care actioneaza in atingerea scopurilor, sfidand nu doar legile umane ci si pe cele divine. Inca din primul moment in care apare la han: ,,Samadaul se autodescrie, dar faptele si calificarile sale sunt atat de vagi, incat insasi indeterminarea lor contine o insidioasa amenintare."[27] ,,Eu sunt Lica Samadaul.Multe se zic despre mine, si dintre multe, multe vor fi adevarate si multe scornite. Tu vezi un lucru: ca umblu ziua-n amiaza mare pe drumul de tara si nimeni num a opreste in cale, ca ma duc in oras si stau de vorba cu domnii. Voi fi facut ce voi fi facut, nu-I vorba, dar am facut asa, ca orisicine poate sa creada ce-i place, insa nimeni nu stie nimic.De aceea am sa dau seama despre douazeci si trei de turme de porci. M-ai inteles? Nu doara c-as putea tot ce se poate perde intr-un an, ci pentru ca de la mine nime nu cuteaza sa fure, ba sa-l fereasca Dumnezeu pe acela pe care as crede ca-l pot banui. M-ai inteles!? Eu voiesc sa stiu intotdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni in afara de mine sa nu stie. Cred ca ne-am inteles!?"

Portretul fizic realizat de autor, completeaza imaginea acestui persunaj: ,,Un om de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese si impreunate la mijloc. Lica era porcar, insa dintre cei ce poarta camasa subtire si alba cu floricele, pieptar cu bumbi de argint si bici de carmajin, cu codoristea de os impodobit cu flori taiate si ghintulete de aur."

Singura care nu il vede cu ochi buni de la inceput si presimte oarecum pericolul, este Ana, care afirma: ,,Lica e un om rau si om primejdios: asta se vede in ochii lui si mai ales din cautatura ce are, cand isi roade mustata cu dintii. E om patimas, Ghita, si nu e bine sa te dai prea departe de el."

Simultan cu distrugerea lui Ghita, Lica incearca seducerea Anei, care desi la inceput nu raspunde avansurilor, spre final datorita singuratatii pe care o simte ca urmare a indepartarii lui Ghita de ea, va cadea in mrejele acestuia: ,,Si asa tabacit de grozavi cum era, cu mentalitatea de fiara incoltita, vesnic la panda si gata sa atace ea mai intai, Lica imbatranita in fioroasa singuratate launtrica si -ca barbat- in burlacie, simte ridicandui-se din gropitele ticalosiei sale cate un firicel de nostalgie dupa o astfel de viata. Are surprinzatoare duiosii[.] pentru copiii Anei, un anume cod al onoarei obisnuit adesea intre hoti, hoti si complicii acestora."[28] Lica e imun la crimele sale odioase pe care le face, nu-i trezesc nici un fel de remuscare, insa in momentul in care surprins de o puternica furtuna, se adaposteste in ,,casa domnului", frica covarsindu-l, disperarea fiind pe masura raului pe care-l facuse atator oameni: ,,Afara tuna, si el se cutremura la fiecare traznet; afara fulgera, si fiecare fulger ii trecea ca un fior prin inima; icoanele sfintilor il priveau, si el statea impietrit sub ele caci oriunde s-ar fi dus el tot acolo ramanea: el puse mainile in cap, isi rupse in urma baierele camasii; ii venea sa scoata inima din piept, ii venea sa se repeada cu capul in zid, ca sa ramaie la treptele altarului." Destinul il pedepseste crunt, sinuciderea lui fiind previzibila: ,,Acu m-a ajunsmania lui Dumnezeu."

Un personaj aparte, ce se incadreasa perfect in definitia omului simplu, de la tara, cu indeletniciri specifice locului, recunoscut dupa vorba si dupa port, care desi la inceput nu inselege cum sta treaba cu invatatura, va ajunge nu doar sa-si dea fiul la scoli ,,inalte", ca si sa-l viziteze, mandrindu-se ca are un fecior la oras. ,, Budulea cel batran este unul dintre primele personaje taranesti izbutite in literatura noastra, de o valoare artistica, ce egaleaza cele mai reusite tipuri de tarani din opera luiCreanga, mai ales din Amintiri,dar creat inaintea eroilor humulesteanului."[29] Ca trasaturi fizice de multe ori starneste compasiune celor din jur: ,,Nea Budulea, inainte de toate, avea un picior mai scurt decat celalalt si era un om scurt, gros, rotund la fata si zambea mereu cand vorbeai cu el. Fara de dansul nu se putea nici un fel de veselie in sat la noi, fiindca el canta mai bine decat toti si din vioara, si din cimpoi, si din fluier, iara pe Hutu il ducea intotdeauna cu sine, deoarece Buduleasa fugise cu un scriitor al satului, si nu putea sa-l lase pe copil singur acasa." Desi nu are cunostiinta de invatatura, i se va cere aprobarea si acordul in orice decizie, pe care o ia dascalul Claita, cu privire la necesitatea mergerii lui Hutu la scoli, acesta dorind sa-i ofere posibilitatea de a pleca de la sat, de a cunoaste oameni, de a se intoarce ca dascal in satul sau.

Este un tata modest, cu simsul umorului bine dezvoltat, credincios, care-si cunoaste limitele, lucru observat in momentul in care incearca sa poarte o discutie cu dascalul Claita: ,,[.] n-ar fi indraznit niciodata sa prinda vorba, fiindca se simtea prea jos spre a cuteza, sa supere pe un om atat de invatat[ ]"

Evolutia sa e demna de apreciat, de omul simplu sat, la un ins capabil inteleaga oarecum ceea ce invata fiul sau, va fi mandru de rezultatele sale, lucru ce favorizeaza, reunirea familiei, petrecand sarbatorile ca altadata, ca doar aveau de ce sa se bucure: ,,Mergem, cand eu, cand nevasta-mea, la oras, fiindca avem un fecior, la scolile cele mari." Desi mama nu-i e alaturi, Hutu, va avea parte de o educatie al carei rezultat se va vedea pe tot parcursul evolutiei sale, si reusita sa va putea fi considerata ca o rasplata pentru Budulea ,,cimpoiesul".

Personaje representative, dar apartinand altei lumi, sunt Popa Tanda si Budulea Taichii, ce reprezinta tipul omului care prin forta exemplului modeleaza intr-un fel sau altul comunitatea din care face parte: ,,In Popa Tanda si Budulea Taichii(1879),[.] accentual matca al desfasurarii epice cadea apasat pe comportamentul pilduitor al protagonistului, oricare i-ar fi fost demersurile[.] Parintele Trandafir si Hutu al lui Budulea nu fac caz de reactitudinea caracterului si morala cetateneasca, desi le au firesc pe amandoua, sau lupta sa si le recastige cand isi surprind porniri de a abdica de la ele."[30] Referitor la cele afirmate anterior, Magdalena Popescu completeaza: ,,(Budulea Taichii) e complementara, Popei Tanda. In amandoua se pune problema imitatiei ca mecanism de modificare si progress social, in amandoua se pune problema imitatiei ca mecanism de modificare si progress social. Dar in Popa Tanda, procesul era vazut din perspective punctului de geneza al imitatiei, din unghiul adica al initiatorului care trage dupa sine, prin exemplul personal, o intreaga colectivitate. Aici(in Budulea Taichii) perspectiva celui ce imita, a exponentului umil care se subordoneaza unui comandament de progres prin reproducerea binelui demonstrat de altii. Nuvelele se completeaza si isi raspund astfel."[31]

Slavici creaza o imagine de ansamblu parintelui Trandafir, incepand cu prezentarea familiei si incheind cu imaginea satului, tocmai pentru a-l ajuta pe cititor sa-si creeze de la inceput o parere despre cine era si cine avea sa devina Popa Tanda: ,,mult s-a ostenit parintele Trandafir in tinereata lui. Scolile cele mari nu se fac iac-asa, mergand si venind. Omul sarac si mai are si mai rabda. Iara cu capul se lucreaza mai greu decat cu sapa si cu furca. Dara toate s-au facut si nici n-au ramas lucru zadarnic. A ajuns popa in satul tatane-sau,in Butucani, bun sat si mare, oameni cu stare si cu socoteala, dar la pomeni si la ospete parintele Trandafir nu mergea bucuros. Minunat ar fi parintele Trandafir daca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorba, cam aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-fatis. El nu mai suceste vorba, ci spune drept in fata, daca i s-a pus ceva pe inima. Nu e bine sa fie omul asa. Din aceste motive va fi transferat ca preot in alt sat, un sat ce oferea o imagine deplorabila a unei comunitati care-si duce traiul zilnic intr-un loc ca Saracenii. Primul pas pe care il face in schimbarea locului, e sa ofere sfaturile sale cu convingerea ca vor fi urmate: ,,Cat e ziua de mare, gura lui nu se mai opera. Unde prindea oameniii, acolo ii tinea la sfaturi. La camp dai de popa; la deal da popa de tine;mergi la vale, te intanlesti cu popa; Intri-n padure, tot pe popa il afli. Popa la biserica, popa la mort, popa la nunta, popa la vecin: trebuie sa fugi din sat daca voiesti sa scapi de popa. Si unde te prinde te omoara cu sfatul." Insa nu reuseste cu aceste sfaturi decat sa-si atraga antipati, insa incearca o alta metoda, crezand ca astfel ii va determina sa depuna un minim efort sa-si depaseasca conditia precara pe care o au:" Ei! Ca, nu e bine asa! Grai iarasi preotul. Nu merge cu sfatul. Sa-ncep cu ceva mai aspru.Si incepu batjocura. Unde afla un om, parintele Trandafir incepea a-l face de ras si a-si bate joc de el in tot chipul.(.) Asa incepe si o duce mai departe tot asa. A ajuns treaba intr-atata, incat oamenii cale de-o posta se feresc din drumul popii. A ajuns ca si ciuma. Dar mai rau decat toate este una:dupa atata tandalitura, oamenii i-au pus numele ,,Popa Tanda". Apoi Popa Tanda a ramas."

Dupa mai multe incercari esuate, reuseste sa le starneasca, dorinta de a-si face un rost, prin exemplul pe care il ofera celorlalti, muncind di zori si pana-n seara pentru a putea sa termine totul pana la Sfintele Pasti. Totul se schimbase, numai numele satului ramasese acelasi, Saracenii, insa prosperitatea si frumusetea pusesera stapanire pe acele locuri.

Nicolae Iorga afirma: ,,Popa Tanda e un margaritar de popa romanesc, vrednic a figura in orice carte, de citire pentru sate, un popa cu gura se lup si inima de miel, care mai cu bataia de joc, mai cu sfatul, dar, dar cu pilda proprie mai cu seama ridica nivelul moral si material al unei pustietati cum i-a saracenilor."[32]

Budulea Taichii din nuvela cu acelasi nume, este tipul baiatului sarac, dar cu capacitati intelectuale deosebite, descoperite la timp de dascalul Claita, si adesea contestate de tatal lui. ,,Slavici va urmari asadar devenirea unui caracter, in etapele ei succesive, prin coroborarea tuturor influentelor care lucreaza spre a face ca un om sa fie ceea ce este."[33] Decizia baiatului de a urma exemplul invatatorului sau, va starni multe discutii intre Hutu si tatal sau, intrucat pare imposibil ca pe un copil de la tara, cu o conditie precara sa faca scoli inalte. Ambitia este calitatea dominanta a personajului, si sporeste cu parcurgerea fiecarei etape: ,,pe cand umbla pe la scoala din sat stia lamurit c-ar dori sa ajunga si el odata dascal ca Claita. In urma cand stetea la domnul Wondracek voia cu totul hotarat sa se faca profesor, ca Wondracek. Mai in urma, cand umbla la gimnaziu, ca toti profesorii sai. Acum in sfarsit, cand era archivar consistorial, statea zapacit, caci nu stia sa se faca episcop, ori protopo, ca prea cucernicia sa parintele Avesalon Toda care avea reverenda de matasa, protopopeasca, si doua fete mari, dintre care una, pentru orice episcope il putea pizmui." Hutu era nu doar un copil inteligent ci si harnic, facand tot felul de treburi la cei care il gazduiau, de la curatatul ghetelor pana la umplerea pipelor cu tutun. Face aceste lucruri tocmai pentru a-si scuti parintele de cheltuieli suplimentare. Familia era deubinata, intrucat,, Buduloaia"fugise cu alt barbat, insa reusitele lui Hutu, ii apropie pe cei doi parinti, ca doar aveau de ce se bucura:" - Mergem,cand eu, cand nevasta-mea la oras fiindca avem un fecior la scolile cele mari."

Cum plecarea la invatatura, era un lucru neobisnuit in acele vremuri, in momentul venirii baiatului in vacanta ,,socheaza" restul lumii, nu doar prin faptul ca era o aparitie noua in satul lor, dar invatase si mai multe limbi straine:" Mihai Budulea este idealul intelectualului rural,[.] revine in mijlocul alor sai spre a le fi de folos, spre a-i indruma sufleteste. Hutu nu s-a dezradacinat, si nu s-a instrainat, n-a devenit un surtucar care-si neaga obarsia, ca atatia altii. Este un intelectual visat si de poporanistii propaduitori ai mersului din popor."[34]

Ceea ce am incercat sa prezint in lucrarea de fata, a fost sa creez o imagine completa si complexa a satului transilvanean, asa cum e prezentat de Slavici, completat si criticat de cei in masura sa o faca, si de cum am perceput eu lumea satului.

Pentru a realiza cu succes, a trebuit initial sa-l ,,plasez" acolo unde-i e locul, alaturi de marii clasici, sa-i recunosc meritele, activitatea sa literara si nu numai, si cum a fost ea apreciata de cei din breasla.

Sigur ca imaginea satului trebuie debui descrisa in ansamblu, incepand cu locul unde este plasata actiunea, apoi descrierea gospodariilor, pe care Slavici le-a prezentat in functie de starea materiala a personajelor, case celor bogatii sunt de regula in centrul satului, averea e si ea vizibila odata cu acestea.

Cat despre personaje, sunt multe de spus, dar se observa aceea simpatie pentru ,,sufletul feminin", la el mai mult ca la alti scriitori femeia ocupa Desi exisa mici neintelegeri intre generatii, ele se rezolva de la sine, pentru ca viata trebuie sa-si urmeze cursul firesc, si destinul e cel care decide pentru ei.un loc fruntas, si chiar daca sta de multe ori in umbra barbatului ea e cea care dirijeaza firul evenimentelor. Ba si mai mult sunt de o frumusete angelica, atat fizic cat si sufleteste.