OTILIA MARCULESCU - caracterizare, din romanul Enigma Otiliei de George Calinescu

OTILIA MARCULESCU - caracterizare

" Enigma Otiliei "

de George Calinescu

Romanul "Enigma Otiliei" intruneste piritul clasic balzacian, cu elemente de afctura romantica si cu trasaturi puternice ale romanului modern, realist si obiectiv prin luciditatea analizei psihologice a personajelor.

Otilia este personajul principal si "rotund", reprezentativ pentru modernitatea romanului, atat prin tehnicile de realizare, cat si prin problematica sa existentiala, reprezentand enigmatica drama a feminitatii, din care cauza este si un personaj eponim.

Otilia, o tanara de optsprezece ani, este fata celei de a doua sotii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasa si bogata, care murise si-I lasase lui toata averea, laolalta cu indatorirea cresterii Otiliei, ramasa de mica fara mama. Costache o iubeste ca pe "fe-fe-tita" lui, dar avaritia il impiedica s-o infieze oficial sau sa-i asigure, in mod concret, un viitor.

Portetul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix si construit prin tehnica detaliului, sugereaza trasaturile morale proprii feminitatii: delicatete, farmec, cochetarie, distinctie.

Ca eroina realista moderna, Otilia este tipica pentru categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate artistica, atractie catre lux si calatorii in strainatate, ceea ce ar constitui o componenta importanta a femeii enigmatice dintotdeauna. Firea captivanta a tinerei este sugerata indirect de titlul romanului, care scoate in evidenta un personaj tipic de feminitate misterioasa si controversata pentru toate personajele romanului, o imbinare fericita intre puritatea si farmecul natural al varstei cu o maturitate surprinzatoare, Otilia fiind de o tulburatoare seriozitate ori zvapaiata ca o fetita, ceea ce da o fascinatie cuceritoare eroinei.

Relatia Otiliei cu personajele romanului, ca formula estetica moderna de caracterizare, scoate in evidenta ambiguitatea personajului in perceptia celorlalti. Relativismul (subiectivismul) cu care este privita din mai multe unghiuri de vedere profileaza cel mai controversat personaj al romanului, starnind contradictii surprinzatoare. Mos Costache o iubeste pe "Otilica", "pe fe-fe-tita mea", el fiind "papa" care primeste de la ea un strop de tinerete, lumina si voiciune. Rationalul Felix vede in ea "o fata admirabila, superioara, pe care n-o inteleg". Pascalopol o priveste ca pe femeia in devenire, are rabdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern si ce e viril" in dragostea lui pentru tanara, pe care o considera "o artista" si care il incanta si il emotioneaza, "e ca o randunica". Pentru Stanica Ratiu, Otilia este o femeie care stie ce vrea si cum sa se descurce in viata. Aglae o considera "o zanatica", "o dezmatata", "o stricata", care suceste capul baietilor de familie, deoarece chiar si pe Titi reusise sa-l cucereasca, iar Aurica o uraste si o invidiaza pentru ca are succes la barbati.

Imprastiata si dezordonata, accepta cu luciditate protectia lui Pascalopol si respinge cu delicatete manifestarile sentimentale ale lui Felix. Intelegatoare si plina de tact in comportamentul ei fata de mos Costache, dar aparent imuna la rautatile celor din clanul Tulea, ea ramane enigmatica prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profunda.

Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, protagonistul considerand ca daca ar fi avut pamant, Vasile Baciu n-ar mai fi indraznit sa-l jigneasca in fata celorlalti si nici preotul Belciug nu l-ar fi umilit in biserica.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion devine rece, distanta, cinica, refuza sa-I mai vorbeasca ori sa o mai vada si-I spune, dispretuitor, sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-I dea pamantul la care atata ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda.

Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate si violenta, la prefacatorie si incantare. Ion este vinovat de propiul destin, deoarece, din cauza patimii pentru pamant, se dezumanizeaza. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui previzibil fiind perfect motivat moral si estetic de catre naratorul obiectiv si omniscient.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt "glas" ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce in ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica, pe care o urmarea peste tot si care I se parea mai importanta decat toate pamanturile. Prietenia falsa cu George constituie o alta strategie a protagonistului pentru a se afla ca

Incitanta "enigma a Otiliei" se naste mai ales in mintea lui Felix, care "isi dadea prea bine seama ca iubeste pe Otilia, fara sa poata determina continutul acestui sentiment", fiind derutat de reactiile fetei. Biletul de amor pe care i-l scrie starneste in tanarul indragostit chinuitoare stari contradictorii, de la speranta, la deprimare, de la frenezie la amaraciune, ca, in cele din urma, purtarea Otiliei sa-l arunce intr-o stare chiar mai confuza decat cea initiala. Indragostit total de Otilia, Pascalopol o admira si o intelege, dar nici el nu poate descifra in profunzime reactiile si gandurile fetei, confirmandu-i lui Felix in finalul romanului ca pentru el este o enigma.

Definita, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, actiuni, gesturi, vorbe si ganduri, Otilia este un personaj complex, dinamic si "rotund" cu un comportament derutant, fiind capabila de emotii puternice, apoi trecand brusc de la o stare la alta, imprastiata si visatoare, deseori dovedind in mod surprinzator luciditate si tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilareasca si matura in acelasi timp: alearga desculta prin iarba din curte, se urca pe stogurile de fan in Baragan, sta ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucida si matura, stie ce vrea de la viata, dovedind o autocunoastere desavarsita.

Dezordinea tinereasca a lucrurilor aruncate amestecat peste tot -rochii, palarii, pantofi, jurnale de moda frantuzesti, carti, note muzicale, papusi-, sugereaza, indirect, exuberanta juvenila, un universe spiritual al "ascunzisului feminin", cum afirma in mod direct naratorul omniscient.

Finalul romanului este deschis in privinta destinului Otiliei, modernismul personajului constand si in faptul ca nimeni nu poate dezlega misterul ce se tesuse in jurul ei, Pascalopol insusi conchizand ca, dupa atatia ani, pentru el, Otilia ramasese "o enigma".

Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivate, in care se simte sensibilitatea si forta launtrica, tradeaza, indirect, firea delicata si educatia solida.

In "Enigma Otiliei" Calinescu ilustreaza o conceptie de moralist clasic, o observatie atenta a eticii umane, pe care o clasifica pe tipuri: "Romanul nu apare decat cand ne dam seama ca incepe sa se organizeze o lume de tipuri si de caractere".