ION- caracterizare din romanul Ion de Liviu Rebreanu

ION- Caracterizare din romanul Ion de Liviu Rebreanu

Liviu Rebreanu este considerat creatorul romanului romanesc modern, intrucat "Ion" este privit ca "cea mai puternica creatie obiectiva a literaturii romane" de pana atunci, iar "Padurea spanzuratilor" este primul roman de analiza psihologica din proza romaneasca.

Modernismul romanului rezida din complexitatea constructiei narative, din multitudinea planurilor de actiune si din numarul mare de personaje (peste 80) representative pentru toate mediile sociale. Perspectiva narativa defineste punctal de vedere al naratorului omniscient si omnipresent asupra evenimentelor relatate la persoana a 3-a.

Perspectiva temporala este reala si cronologica, bazata pe povestirea faptelor in ordinea derularii lor, iar cea spatiala reflecta un spatiu real deschis, al satului Pripas, si unul imaginar inchis, al trairilor interioare din sufletul si constiinta personajelor.

Ion Pop al Glanetasului, personajul principal si eponim din romanul "Ion" al lui Rebreanu, este unul de referinta in literatura romana, concentrand tragica istorie a taranului ardelean din primele decenii ale secolului al XX-lea. Desi taran, care s-ar inscrie ca personaj , mai degraba, in curentul traditionalist, Ion este insa, un personaj modern si "rotund" prin complexitatea trairilor, prin forta conflictului interior ce se manifesta patimas si prin analiza psihologica de introspectare a caracterului. De altfel, structura epica a romanului organizata in doua parti - "Glasul pamantului" si "Glasul iubirii" - reflecta, in spirit modern, patimile conflictuale ale protagonistului: pamantul si iubirea.

Ion este un personaj realist, tipic pentru patura sociala a taranimii legate vital de pamantul care-I asigura existenta si respectul colectivitatii. Ca personaj modern, protagonistul este puternic individualizat prin complexitatea caracteriala, prin folosirea metodelor neobisnuite de a intra in posesia pamanturilor lui Vasile Baciu, prin patimile devoratoare si prin sfarsitul tragic si previzibil totodata.

Portretul moral este construit din trasaturi contradictorii si complexe, ce reies indirect din comportamentul plin de energie, din atitudinea, gandurile si framantarile patimase ale protagonistului care-I si determina destinul.

Inca de la inceputul romanului, la hora satului, naratorul obiectiv si omniscient il evidentiaza dintre jucatori pe Ion, urmarind-o pa Ana cu o privire stranie, apoi o vede pe Florica "mai frumoasa ca oricand". Comportamentul flacaului, gesturile si privirile ce se voiau dragastoase reflecta in mod indirect ipocrizia personajului, care, desi o iubea pe Florica, nu renunta la cucerirea Anei, pentru ca aceasta era bogata.

Conflictul interior, care marcheaza destinul flacaului, este vizibil inca de la inceputul romanului. Caraterizat direct de catre naratorul obiectiv, Ion este "iute si harnic ca ma-sa", chipes, voinic, dar sarac, din care cauza simte dureros prapastia dintre el si "bocotanii" satului, ca Vasile Baciu. Cand acest personaj il caracterizeaza direct, spunandu-I "fleandura, sarantoc, hot si talhar", Ion, se simte biciuit, nu suporta ocara si reactioneaza violent. Orgolios peste masura, el sufera cumplit atunci cand preotul Belciug il dojeneste in biserica, mai ales ca tot satul este martor la aceasta umilinta.

De la inceput, Ion este sfasiat de doua forte interioare, "glasul pamantului" si "glasul iubirii", naratorul omniscient argumentand prin trasaturi evidente faptul ca eroul este o victima previzibila a acestor doua patimi:

Patima pentru pamant il macina pentru ca "pamantul ii era drag ca ochii din cap". Toata fiinta lui Ion era mistuita de dorinta de a avea pamant mult, deoarece "iubirea pamantului l-a stapanit de mic copil [ . ] de pe atunci pamantul i-a fost mai drag ca o mama". Fiind dominat de dorinta de a fi repectat in sat, stapanit de o vointa navalnica, un temperament controlat de instincte primare, hotarat si perseverent in atingerea scopului, dar si viclean, Ion isi urzeste cu meticulozitate si pricepere planul seducerii Anei. Asadar, setea de pamant este o trasatura dominanta a personalitatii sale, facand din el un personaj memorabil prin aceea ca intreaga sa energie este canalizata catre atingerea scopului de a avea pamant. El se straduieste sa puna mana ape fata lui Vasile Baciu, care nu vrea sa i-o dea cu niciun chip. Impresionat de framantarea flacaului, Titu Herdelea ii sugereaza sa-l sileasca pe Baciu, daca acesta nu se invoieste. Ion rasufla usurat si-I vine ideea s-o necinsteasca pe Ana, proiect pe care si-l pune in practica pana la ultimul detaliu. Dupa ce planul ii reuseste datorita, Ion intra in posesia averii lui Vasile Baciu si, intr-un gest de adorare, saruta pamantul

Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului realist, protagonistul considerand ca daca ar fi avut pamant, Vasile Baciu n-ar mai fi indraznit sa-l jigneasca in fata celorlalti si nici preotul Belciug nu l-ar fi umilit in biserica.

Dupa ce o lasa insarcinata pe Ana, atitudinea lui Ion devine rece, distanta, cinica, refuza sa-I mai vorbeasca ori sa o mai vada si-I spune, dispretuitor, sa-l trimita pe taica-sau sa discute. Cand trateaza problema zestrei cu Vasile Baciu, Ion este sfidator, constient ca detine controlul absolut asupra situatiei si ca-l poate sili sa-I dea pamantul la care atata ravnise. Cand a luat-o pe Ana, Ion s-a insurat, de fapt, cu pamanturile ei, sotia devenind o povara jalnica si incomoda.

Trairile lui Ion in lupta dusa pentru a intra in stapanirea pamanturilor lui Vasile Baciu sunt cele mai diverse: de la brutalitate si violenta, la prefacatorie si incantare. Ion este vinovat de propiul destin, deoarece, din cauza patimii pentru pamant, se dezumanizeaza. Vinovata este insa si societatea care determina o opozitie intre saraci si bogati prin natura relatiilor dintre oameni. Insusindu-si pamantul pe cai necinstite, Ion nu putea sa supravietuiasca, sfarsitul lui previzibil fiind perfect motivat moral si estetic de catre naratorul obiectiv si omniscient.

Odata satisfacuta patima pentru pamant, celalalt "glas" ce mistuie sufletul lui Ion, iubirea patimasa pentru Florica, duce fara dubiu la destinul tragic al eroului. Dupa ce Ana s-a spanzurat, Ion, simtindu-se liber, este din ce in ce mai nestapanit in iubirea lui pentru Florica, pe care o urmarea peste tot si care I se parea mai importanta decat toate pamanturile. Prietenia falsa cu George constituie o alta strategie a protagonistului pentru a se afla cat mai des in preajma Floricai. George intelege de ce Ion vine mereu pe la ei si planuieste sa revina pe neasteptate, ca sa se convinga de corectitudinea banuielii. Intors acasa in plina noapte, George aude zgomote in curte, ia sapa si, pentru ca nu-I raspunde nimeni, izbeste la intamplare, fara sa vada nimic.

Astfel, personajul este drastic pedepsit de narator, intrucat el se face vinovat de dezintegrare morala, fiind raspunzator de viata Anei si a copilului lor, tulburand echilibrul unui camin si linistea unei intregi colectivitati.

Din relatia cu celelalte personaje, reiese, indirect, egoismul protagonistului. Obsesia lui Ion pentru pamant provoaca mai multe conflicte exterioare: cu Baciu, caruia vrea sa-I ia averea, cu Simion, in ogorul caruia intra cu plugul si-I sustrage o brazda de pamant, cu preotul Belciug, care mediaza disputa dintre Ion si Baciu.

In concluzie, personajul lui Liviu Rebreanu este primul erou literar realizat in mod obiectiv, rece.