Adonic
(cf. fr. adonique
Prin adonic (sau adoneu) se intelege vers, dar si ritm,
specific prozodiei antice, greco-latine, constand din cinci silabe, dintre care
prima si a patra fiind accentuate, indeplinind totodata si functia de
incheietor de strofe safice.
Tratatele il explica printr-un «dactil acataletic si altul
cataletic: v v / v » (DTL, 15); in
«Oda - in metru antic» de M. Eminescu, fiecare strofa safica se incheie cu un
adonic / adoneu: Singuratatii; Ne-nduratoare; Apele marii; Pasarea Phoenix ? si Mie reda ma
(v. infra ritm /
strofa safica). Pentru prima data, in romaneste, se face aluzie / trimitere la adonicul vers, de catre Eminescu, in «Scrisoarea V»: «Descifrand a sale patimi si amoru-i, cu nesatiu /
El ar frange-n vers adonic limba lui ca si Horatiu».
