Pestera tolosu

PESTERA TOLOSU

Sinonimii. Pestera de la Trei Cazane ; Pestera de la Trei Cazi, Pestera de la Caldari, Pestera de la Curmatura Ciobanului, Pestera Tolosu, Pestera Iabalcei.

Localizare si cai de acces. Intrarea se gaseste in versantul drept al Cheilor Carasului, sub Varful Tolosu, la 335 m altitudine si 50 m fata de raul Caras, in apropierea satului Iabalcea (com. Carasova).

Pentru a ajunge la pestera se poate cobori prin Cheile Carasului dinspre Cantonul Comarnic sau urca prin ele de la Carasova pana in dreptul marmitelor de la Tolosu (vezi nota Cheile Carasului si fig. 37). Acestor marmite, care se succed in panta intre gura pesterii si albia Carasului, crasovenii le spun "cazane", "cazi" sau "caldari" - de unde si unele din denumirile date obiectivului nostru. De aici trebuie sa urcam spre baza peretelui salbatic, inalt de peste 100 m, unde se afla intrarea in pestera, strecuran-du-ne printre sau pe buza marmitelor (cele mai mari de acest fel din carstul nostru). Ele sunt asezate in trepte, cele mai mari catre Caras (adinci pana la 5-7 m), din ce in ce mai mici spre intrarea in pestera. Vazand acest sirag de excavatii daltuite de furia apelor tasnite pe gura pesterii, ne dam seama de ce francezii denumesc asemenea formatiuni "ceaune de uriasi". Primavara, la topirea zapezilor, precum si dupa ploile abundente, prin deschiderea Pesterii Tolosu rabufneste un torent violent care poate matura totul in cale. Toate marmitele se umplu atunci cu apa care parca clocoteste si, din treapta in treapta, se pravale cu zgomot asurzitor pana in Caras, adaugind la salbaticia locurilor elementul sonor. De altfel, imediat dupa intrare, exista in pestera un lac sifonal, plin cu apa inca multa vreme dupa perioadele ploioase, acesta reprezentand un obstacol de netrecut in calea patrunderii in interior. Numai dupa indelungate perioade de seceta (de obicei toamna) accesul e posibil, dar mare atentie, sa nu fim surprinsi in galerii de efectul unei ploi puternice dezlantuite intre timp la suprafata.

Se poate ajunge la pestera si venind din satul Iabalcea (unde se poate gasi, la nevoie, o gazda pentru noapte, dar mai bine la hotelul "Semenic" din Resita) pana in dreptul Varfului Tolosu, urmand un timp marcajul banda albastra si coborand apoi versantul abrupt al cheilor, cautand deschiderea, care este foarte greu de gasit fara ghid.

Date istorice. Desi deschiderea era cunoscuta de localnici si de speologi de multa vreme, pestera n-a putut fi explorata din cauza lacului-sifon de la intrare. Abia in septembrie 1961, dupa o perioada mare de seceta, echipa formata din L. Botosaneanu, Alexandrina Negrea si St. Negrea reusesc sa patrunda pana la sifonul 4, iar in luna urmatoare o alta echipa alcatuita din Val. Pusoariu, T. Rusu si I. Viehmann ajung pana la sifonul 1, intocmind si planul pesterii, in octombrie 1963, echipa formata din Alexandrina Negrea, St. Negrea, V. Sencu si E. Cristea exploreaza galeria si putul din dreptul sifonului 5 si efectueaza cercetari speomorfologice si biospeologice in intreaga pestera (v. bibliografia). Cercul speologic "Exploratorii" din Resita continua in prezent cercetarea pesterii descoperind noi galerii.

Descriere: Lunga de 1 125 m, Pestera Tolosu s-a format pe fisuri tectonice sub actiunea apei de infiltratie care patrunde prin numeroasele doline din platoul Iabalcei. Intrarea, larga de 10 m si inalta de 5 m, este orientata spre sud si lasa lumina sa patrunda pana la sifonul 5. La viituri apare rapid un torent subteran care parcurge mai bine de un kilometru prin galerii si sali, in cateva locuri trecand prin tunele de presiune. El vine de la cota 310 m (sifonul 1) si iese la cota 335 m (dupa sifonul 5). De fapt, intreaga pestera reprezinta un mare sistem de sifoane de dimensiuni diferite, cel mai din amonte fiind situat la vreo 25 m mai jos decat cel de la intrare. Aceasta inseamna ca la viituri, in unele sectoare ale pesterii, apa circula de jos in sus sub presiune, si ca mai in amonte (unde pestera devine inaccesibila din cauza gatuirii galeriei) ea continua ascendent - terminandu-se undeva sub platoul ciuruit de doline al Iabalcei. Fiind vorba de sifoane, deci si de "lacuri de sifon" in care apa stagneaza vreme indelungata, gasim aici mari depozite de nisip.

Faptul ca apa parcurge deseori pestera, ca puhoi, explica prezenta, mai peste tot, a stancariei lustruite si sculptate de apa in toate chipurile, precum si numarul relativ redus al concretiunilor. Trebuie totusi remarcat ca in zona mijlocie a pesterii (intre punctele 30 si 56, fig. 40) unde exista diaclaze inalte pana la 20-25 m, iar nivelul maxim al apei nu depaseste 2 m, intalnim formatiuni concretionare. Acest nivel este marcat pe pereti prin suprafete lustruite ca marmura, colorate de oxizi in nuante de rosu, galben, alb si negru, de un mare efect. Deasupra nivelului la care poate ajunge cursul subteran se observa dezvoltarea neintrerupta de crusta si formatiuni stalagmitice: bazinase de calcit cu marginile delicat dantelate, diferite stalagmite si scurgeri parietale masive. Dintre ele se remarca admirabilul Baldachin, splendida formatiune de un alb stralucitor, lata de circa sase metri si inalta de peste trei metri.

Mai merita mentionate frumoasele si marile bile de marmitaj din putul de langa sifonul V, prezenta pe alocuri a mondmilchului[1] si ingramadirile de blocuri prabusite din unele portiuni, cel mai mare si mai dificil de escaladat fiind Labirintul.

Inundatiile neasteptate matura fauna terestra a pesterii sau o retin captiva intre sifoane. Asa se explica prezenta a numeroase insecte moarte pe peretii primei sali de la intrare, a cadavrelor de miotisi si a oaselor apartinand la sase specii de lilieci. Fauna din bazinase, gururi si marmite din zona sifoanelor 2-4 si a putului se remarca prin cateva specii de viermi si crustacei care traiesc numai in lumea subterana.

Conditii de vizitare. Pestera Tolosu e situata in perimetrul ocrotit al rezervatiei botanice Cheile Carasului. Din descriere rezulta ca avem de-a face cu una dintre cele mai interesante pesteri romanesti, nu insa si una dintre cele mai frumoase sau mai lesne accesibile, nefiind amenajata, intr-a-devar, pestera este remarcabila prin grandoarea galeriilor cu peretii minunat sculptati de apa, prin cele cateva concretiuini extrem de frumoase, prin sifoanele impresionante si prin marile depozite de nisip curat. Dar, pe langa satisfactii, pestera ofera drumetului temerar si dificultati: coborari in pante alunecoase (si care vor trebui urcate la inapoiere !), sectoare in care haosul de blocuri prabusite trebuie escaladate, portiuni inguste in care trecerea trebuie cautata cu grija ; si toate acestea nu pot fi facute fara o pregatire temeinica si un echipament adecvat. Pentru parcurgerea ei este nevoie de casca de protectie (neaparat), cizme de cauciuc si salopeta, iar pentru coborarea in put (recomandat numai speologilor amatori) de o scara si o coarda de asigurare. Pentru a sti cum sa ne imbracam trebuie precizat ca Tolosu e o pestera foarte umeda (98-100% umiditate relativa) si cu temperaturi intre 10 si 11°. Vizitarea se recomanda numai turistilor rezistenti fizic si antrenati, numai pe timp secetos, la mult timp dupa ce nu mai iese torentul prin gura pesterii si numai in echipa, in fruntea echipei trebuie sa fie o calauza cunoscatoare nu numai a caii de acces, dar si a pesterii. Deoarece la cele mai mici viituri sifoanele se umplu cu apa, taind retragerea din pestera, se impune legatura cu exteriorul prin telefon de campanie. Timp de vizitare (exclusiv putul) : 3-4 ore.

Bibliografie. L. Botosaneanu, A. Negrea si St. Negrea (1967) L. Botosaneanu (1971), A. Negrea si St. Negrea (1971), St. Negrea si A. Negrea (1968, 1972, 1977), M. Bleahu, V. Decu, St. Negrea, C. Piesa, I. Povara si I. Viehmann (1976), L. Botosaneanu si St. Negrea (1976).