CONSIDERATII GENERALE

1.1. ASPECTE TEORETICE PRIVITOARE LA NOTIUNEA DE PEISAJ GEOGRAFIC

1.1.1. Peisajul geografic: concept, definitie, structura, ierarhizare, clasificare

eisajul geografic este un concept global interdisciplinar, integrand naturalul cu socialul si prin care omul a modificat si inlocuit ecosistemele initiale, in functie de nevoile sale, de gradul de organizare si de dezvoltare al colectivitatii din care face parte. El se poate defini ca o rezultanta a interrelatiilor dintre componentele fizico-geografice si activitatea umana, fiind supus continuu modelarilor naturale si socio-economice.

Curente si concepte asociate peisajului geografic

Promotorii stiintei peisajului au pornit in demersul lor cu delimitarea si inchegarea din punct de vedere conceptual si structural a problematicii mediului geografic. Obiectivul principal a fost acela de a aseza, in forme graduale, notiuni si intelesuri ale acestuia, separat sau integrat fata de stiinte si concepte inrudite, in functie de momentul istoric si de curentele vremii, reflectate in diversele scoli de gandire, fie naturalista, fie geografica.

Analiza ecologica a peisajului comporta, ca prima treapta de lucru, o analiza diferentiala a complexelor partiale si conlucrarea lor, cea de-a doua treapta incluzand o sinteza ecologica a landsaftului, evidentiind tipurile cu aceleasi calitati ale complexului landsaftic, ca un ecosistem. Troll, Tansley, Zonneveld si Haase percep un perimetru pe care se schiteaza un complex landsaftic, ca un ecosistem (fig. 1).

Fig. 1 Modelul peisajului in context ecologic. Prelucrare dupa J. I. S. Zonneveld (1972), citat de Rougerie si Beroutchavili, 1991 si Dumitrascu Monica, 2005

Geosistemul este aspectul functional al mediului, pe care l-am putea compara cu sistemul circulator al unui organism viu. Intre mediu, peisaj si geosistem exista un raport de conditionare reciproca. Orice dezechilibru in geosistem aduce schimbari in peisaj (mediu), dupa care afectarea peisajului poate duce la dereglari in geosistem (fig. 2).

Fig. 2 Componenta si functionalitatea peisajului geografic Prelucrare dupa Al. Rosu si Irina Ungureanu(1977), citati de Constantin Vert (1999).

Concluzie

Retinem, asadar ca peisajul este o notiune complexa, dinamica, in puternice consonante pluridisciplinare, care ar defini acea unitate teritoriala cu anumite trasaturi omogene din punct de vedere structural si functional, reflectate de interactiunea componentelor naturale biotice si abiotice si ale celor introduse de catre om si colectivitatile umane si in care se detaseaza o componenta sau grup de componente, vizibile si durabile care imprima mediului geografic o anumita specificitate sau reprezentativitate. Aceste atribute ale notiunii sunt aplicabile in functie de scara teritoriala pe care se pot aplica anumite criterii de referinta, dintre elementele mediului si care sa induca o anumita trasatura distincta teritoriului respectiv.

Clasificarea peisajelor geografice

Pentru clasificarea peisajului geografic trebuie avuta in vedere acea componenta din cadrul conceptului care stabileste ca trasaturi fundamentale ale acestuia omogenitatea si eterogenitatea. Eterogenitatea este o caracteristica care decurge dintr-o integrare a unor componente diferite ce ii asigura functionalitatea, flexibilitatea sistemica si prin aceasta dezvoltarea si adaptarea la diverse impulsuri exterioare. Omogenitatea este expresia unor identitati de ordin ecologic, de ordin functional, de ordin spatio-temporal care asigura o anumita continuitate sau uniformitate spatiului pe care se regasesc.

Incercand o clasificare mai apropiata de simtul global si complex pe care-l detine geografia in interpretarea varietatii ansamblului peisagistic am porni de la cea propusa de Mac (2000), care stabileste pe langa cauzele determinante care separa in cele doua mari clase peisajul (natural si antropic) si o nuantare dupa criteriul reprezentativitatii pe un anumit areal a unui element sau grup de elemente. Astfel, dupa criteriul impus de aspectele reliefului pot exista: peisaje de munte, de deal, de podis, de campie, deltaic, etc, vegetatia poate impune un peisaj de padure, sau de stepa, de silvostepa, de tundra, etc, apa: peisaj marin, lacustru, litoral, glaciar, etc., activitatea umana: peisaj agricol, peisaj industrial, peisaj urban, peisaj rural, peisaj turistic, etc. Aceste tipuri se pot constitui in peisaje de ordin superior, la care se pot integra, pe diverse trepte ierarhice, peisaje de diverse ordine, prin categoria de elemente reprezentative pentru o anumita unitate spatiala definita. Si prin urmare, de pilda, in cadrul peisajului de munte se pot identifica peisaje carstice, peisaje glaciare, peisaje de creasta, de versant etc., la peisajul de padure - peisaj de padure de fag, de conifere, de stejari, etc. sau paduri de munte, din zona colinara, din zona de campie, de lunca, etc., pentru peisajul lacustru - peisaj de limanuri fluviatile, de lagune, de lacuri glaciare, etc., sau la peisajul agricol - peisaj pomicol, viticol, al campurilor cultivate, etc.

Acest model poate fi doar o faza incipienta, fiindca lucrurile sunt mult mai complicate in privinta criteriilor de separare si a tipurilor si subtipurilor de peisaje. Un tablou suficient de cuprinzator al categoriilor de peisaje care pot satisface diversitatea mediului fizic, solicitarile de reprezentare a evolutiei si a cumulului de relatii de habitat si de valorificare a resurselor naturale este dificil de conturat, la modul atotcuprinzator. Totusi, legat de tipul de habitat rural sau urban se pot releva: peisaje de grupuri de locuire (de cartiere de locuinte, de sectoare rezidentiale, de aglomerari insalubre, de catune, etc.), peisaje industriale, peisaje agricole, peisaje culturale, etc.

Se poate spune, prin urmare, ca peisajele geografice apar intr-o multitudine de forme, potrivit realitatilor de ansamblu ale teritoriului, ca si caracterelor anumitor componente care sunt luate in seama. In mod obisnuit se considera existenta a doua mari categorii de peisaje geografice: peisaje naturale si peisaje umanizate (culturalizate dupa unii autori). Se mai poate aprecia ca peisajele naturale pot fi considerate peisaje primare, iar acolo unde exista interventie umana partiala asupra cadrului natural, in care coexista intr-un echilibru relativ atat elemente naturale, cat si antropice, avem de-a face cu peisaje derivate (ex. peisajele turistice ce dispun de un cadru natural dominant si pitoresc). In fine, cea de-a treia categorie o constituie peisajele antropice, in care componentele naturale au fost transformate in cea mai mare parte sau chiar inlocuite cu elemente construite de om.

Fiecare din tipurile de peisaj mentionat anterior poate fi clasificat la randul sau in functie de o serie de caracteristici, ca de pilda:

dupa starea de stabilitate sau de echilibru

- peisaje stabile

- peisaje in echilibru relativ

- peisaje instabile

dupa relatiile teritoriale dintre peisaje

- peisaje bine individualizate

- peisaje cu elemente de interferenta

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

- peisaje integrate in altele

dupa capacitatea de autoreglare

- peisaje cu autoreglare normala

- peisaje cu autoreglare precara

- peisaje reglate artificial

dupa tipul de artificializare suferita

- peisaje cu artificializari ale componentei hidrografice

- peisaje cu artificializari topografice

- peisaje cu artificializari edafice

dupa comportamentul sistemelor

- peisaje in biostazie

- peisaje in rhexistazie

- peisaje in parastazie

dupa dinamica sociala

- peisaje cu dinamica sociala ascendenta

- peisaje cu dinamica sociala stationara

- peisaje cu dinamica sociala descendent

Desigur, orice alta caracteristica a unui peisaj si care il diferentiaza de altele, poate constitui un criteriu de clasificare, in afara celor enumerate mai sus si care totusi trebuie sa se apropie cat mai mult de o realitate obiectiva, specifica fiecarei situatii teritoriale abordate.

1.1.2. Peisajul rural - locul si rolul sau in structura peisajului geografic

Asezarea rurala si spatiul rural - componente ale complexului conceptual

Asezarea rurala, definita ca o comunitate umana situata intr-un teritoriu bine determinat si care desfasoara multiple activitati primare, secundare si tertiare[1], constituie din acest punct de vedere o preocupare majora pentru cercetarea interdisciplinara: geografie, sociologie, istorie, economie, etc. Acestea au abordat aspecte economice in general, legate de resurse, traditii cultural-artistice, arhitectura, activitati mestesugaresti, desfasurate in mediul rural.

Spatiul rural, in sensul banal al termenului, a aparut odata cu sedentarizarea omului si aparitia primelor locuinte si a primelor amenajari in vederea unei productii agricole. In timp istoric, intre societatile rurale si complexul teritorial pe care l-au exploatat si il exploateaza s-a creat o serie de relatii durabile si profunde, intarite prin activitati, fizionomii, traditii, obiceiuri si interese extrem de diverse. Astfel, spatiul rural nu mai este, de cele mai multe ori, doar domeniul activitatilor agricole si pastorale, o buna parte a spatiului servind pentru desfasurarea unor activitati industriale, comerciale, ca loc de destindere si recreere, ca loc de rezidenta pentru populatia agricola, dar si neagricola. Totusi, el ramane cu un anumit mod de existenta sociala, suport al vietii umane si o baza a resurselor de hrana si de materii prime pentru industrie.

Conform metodologiei O.E.C.D. in functie de capacitatea spatiilor rurale de a se integra in economia nationala, ele pot fi grupate pe trei categorii:

spatii rurale integrate economic situate in apropierea centrelor industrial-urbane dezvoltate si caracterizate prin cresterea numerica a populatiei, existenta locurilor de munca, infrastructura mai dezvoltata.

spatii rurale intermediare sunt acelea care se afla relativ departe de marile orase, dar au acces la caile de comunicatii. Ele depind in mare masura de agricultura, precum si de industria de prelucrare a produselor agricole.

spatii rurale indepartate sunt cele care au o densitate a populatiei scazuta, o structura demografica nefavorabila, veniturile sunt mici si dependente de agricultura. De asemenea aici exista o infrastructura slab dezvoltata, conditii naturale nefavorabile, posibilitati de dezvoltare economica reduse.

Indiferent de regiunea geografica in care se afla, de epoca, de sistemul economic si de traditii sau de nivelul de dezvoltare a tehnicii spatiile rurale, cele trei categorii de mai sus au componentele fundamentale comune:

a) spatiul destinat activitatilor de baza (mai ales spatiul agricol), cat si amenajarile introduse de catre om

b) asezarea rurala ca celula organizatoare a vietii rurale

c) grupul uman sau populatia

Implantarea unor activitati neagricole, din ce in ce mai numeroase, in spatiul rural poate afecta treptat caracteristicile fundamentale ale acestuia, determinand deruralizarea spatiilor si trecerea la spatii periurbane sau urban industriale.

Spatiul rural inglobeaza atributele spatiului agricol, cele ale spatiului de locuit, amenajarile turistice, obiectivele istorice si echiparile care asigura legatura dintre sat (habitat) si formele productive dintre acestea si pietele de desfacere.

Spatiile rurale sunt legate de valori, cum ar fi: ocrotirea naturii si pastrarea specificului cultural, sentimentul apartenentei la o colectivitate, experienta mediului sanatos, etc. Partile agrare si neagrare ale spatiului rural formeaza o entitate distincta fata de spatiul urban, entitate care se caracterizeaza prin functii de baza specifice:

- functie economica, sustinuta de un sistem de productie agricola si silvica, de pescuit, turism rural, valorificarea resurselor naturale, functionarea intreprinderilor mici si mijlocii productive.

- functie ecologica, promovata prin ocrotirea sistemelor biotice, pastrarea diversitatii si a caracteristicilor specifice peisajului, ocrotirea componentelor naturale ale vietii sanatoase (pamant, apa, aer).

- functie socio-culturala, ce inseamna pastrarea valorilor traditionale, comunitare si culturale legate de modul de viata rural.

Din punct de vedere structural, spatiul rural se diferentiaza prin prisma economica si sociala (Kayser s.a., 1994) in:

spatiu rural periurban se circumscrie marilor centre industrial-urbane, marimea lui fiind determinata de puterea economica, demografica si administrativa a polilor respectivi. Ruralul autentic este din ce in ce mai absent, populatia este deosebit de eterogena, mare parte a ei practicand navetismul.

spatiu rural intermediar reprezinta zona agrara a spatiului rural, cu exploatatii de tip ferme private.

spatiu rural periferic, definit nu din punct de vedere teritorial, ci in primul rand din perspectiva economica si sociala, reprezinta acea parte a spatiului rural care se afla la " periferia" economica, productiva. Principalii factori care conduc la periferizarea unor spatii rurale sunt: potentialul agro-ecologic, pozitia spatiilor rurale fata de centrele de aprovizionare si desfacere, supraproductia agricola sau conditiile pedoclimatice nefavorabile

Aceasta structura nu este strict delimitata in timp si spatiu, deoarece in interiorul fiecarei categorii se regasesc zone insulare din celelalte categorii.

1.1.2.2. Peisajul rural si pozitia sa in sistemul componentelor conceptuale

Peisajul rural, din punct de vedere conceptual, integreaza habitatul rural si se subordoneaza spatiului rural realizandu-se o integrare pe verticala a celor trei. Peisajul rural personalizeaza acest tip de spatiu prin componenta sa dominanta, si anume spatiul.

Daca studiul habitatului rural presupune analiza partiala sau totala a componentelor sale si realizarea in final a unei tipologii, studiul peisajului rural presupune analiza integrala a tuturor componentelor pentru a vedea trasaturile ce-l definesc in raport cu alte peisaje de acelasi tip alcatuiesc spatiul rural respectiv. Pentru aceasta studiul peisajului rural se finalizeaza prin dinamica, ierarhizarea, tipologia si in final regionarea acestuia.

Intrucat peisajul rural face parte integranta din peisajul geografic, fizonomia lor este identica, deosebirea constand in structura diferita. Deci aceleasi componente, insa asociate in mod diferit. Asadar, peisajul rural se evidentiaza in cadrul peisajului geografic prin prezenta mai mult sau mai putin pregnanta a habitatului rural caracterizat printr-o mare diversitate a conditiilor sociale si naturale in care s-a dezvoltat. In acest sens se are in vedere multitudinea activitatilor care s-au succedat ori s-au suprapus intr-o anumita regiune geografica, precum si complexitatea factorilor naturali - forme de relief, fenomene hidro-climatice, regimuri, etc.. Se iau in considerare toate actiunile societatii omenesti, raporturile acesteia cu elementele cadrului natural, tot ce a contribuit la umanizarea peisajului geografic si transformarea lui intr-un peisaj rural.

Spatiul rural este in ultima instanta expresia fidela a modului de viata asupra caruia, la randul lui, influenteaza intr-o masura mai mica sau mai mare. In aceasta acceptiune, acesta se constituie ca un sistem socio-economic geografic alcatuit din subsisteme care fundamenteaza influenta factorilor geografici asupra genezei si dezvoltarii structurilor tehnico-economice initiale (traditionale), comportamentul factorilor geografici in ceea ce priveste obiectul, productivitatea si conditiile muncii, comunicarea intre asezarile omenesti, problemele legate de echilibrul optim om-natura. Spatiul rural ne ingaduie cunoasterea interrelatiilor ce se stabilesc intre elementele sale fundamentale, de a directiona caile de modernizare a asezarilor omenesti, de a optimiza peisajul rural in ansamblul sau (fig. 3).

Fig. 3 - Ierarhizarea, organizarea, functionalitatea si trasaturile definitorii ale spatiului si peisajului rural

Peisajul rural reprezinta un spatiu relativ omogen ce cuprinde o diversitate de fenomene fizice, fapte si structuri sociale si economice ce se manifesta in timp prin functii si relatii variabile si au dimensiuni mai mari decat ale componentelor ce il alcatuiesc. Spatiul rural ca realitate geografica este un ansamblu teritorial conditionat de componentele pe care geografia rurala le apreciaza ca variabile (supuse actiunii integratoare din partea intregului teritorial) ce functioneaza ca sistem integrat. Elementele sale de habitat, de structuri economice si servicii sunt privite de geografia rurala in relatii de interdependenta si interactiune reciproca desfasurate pe un fond de conditionare, cu care se formeaza un tot organizat mai mult sau mai putin functional.

Concluzii

Peisajul este o portiune dintr-un spatiu, este o rezultanta a interactiunii in timp intre mediul fizic initial si actiunea omului. Deci la integrarea elementelor aflate in interactiune se adauga dimensiunea istorica, scara si organizarea vietii umane, precum si dezvoltarea acesteia.

1.1.3. Consideratii si perspective asupra conceptului de dinamica peisagistica

Dinamica peisajului este multipla. Este o dinamica diurna, dinamica sezoniera, dinamica seculara si dinamica milenara (geologica) - L. Dragut (2000).

Dinamica diurna presupune modificari ale fizionomiei peisajelor induse de variatiile nictimerale si materializate prin schimbari fizionomice ale vegetatiei, bioritmului faunei, etc.

Dinamica sezoniera sau anotimpuala se manifesta prin suita de schimbari ale complexelor teritoriale care se supun ritmului alternant al climei. Peisajul prin componenta sa vegetatie se innoieste in fiecare sezon. Peisajul se schimba vizibil de la sezonul rece la sezonul cald in zona temperata sau de la sezonul umed la cel uscat in zona calda. Peisajele inregistreaza fenomene exceptionale (inundatii, furtuni, cutremure, etc.), dar si o evolutie lenta a proceselor lor interne.

In timpul unui an, chiar daca nu se pot trasa propriile linii de demarcatie ca definitorii intr-o dinamica anuala, acestea aduna coordonatele unui teritoriu intr-un sistem de date cu norma peisagistica in ciclurile diurne, lunare si anotimpuale.

Dinamica seculara este dictata mai ales de procesele morfogenetice actuale (eroziune, alunecari, etc.), dar si de procese si fenomene antropice (defrisari, desecari, poluare). Ea are cea mai mare importanta pentru om deoarece se manifesta la scara vietii sale.

Dinamica milenara este cauzata de marile schimbari ale scoartei terestre in timp geologic (miscarile eustatice, eroziunea policiclica cu rol in evidentierea peisajelor suprafetelor de nivelare, etc.).

Asadar, schimbarile sesizabile la scara peisajelor in proportia cea mai mare se datoreaza raporturilor dinamice dintre factorii de dimensionare ai peisajului, raporturi aflate in conditii de realizare cu rate reduse de desfasurare in timp, de ordin diurn, sezonier, anual, secular sau milenar.

Pentru a preciza situatia dinamica a geosistemelor, mai ales pe cea seculara, se poate apela la ideea biorhexistaziei a lui Erhart (1967), care tine seama de sensul evolutiei (progresiva, regresiva, stabila) si de stadiul atins in raport cu starea de climax. Conform acestei teorii, peisajele pot fi grupate in doua ansambluri dinamice diferite:

v     peisaje in biostazie, in care potentialul ecologic este in general stabil si in echilibru cu exploatarea biologica. Interventia antropica poate antrena, pentru moment, o dinamica regresiva, fara a compromite echilibrul componentelor, astfel incat se revine, relativ repede, la starea initiala.

v     peisaje in rhexistazie, peisaje cu echilibrul dintre componente puternic deranjat, in urma modificarilor suferite de potentialul ecologic, din cauze naturale sau antropice. Evolutia acestor peisaje este regresiva si uneori ireversibila la starea de climax.

Dinamica majora a peisajelor este cea care insoteste o dinamica functionala si o dinamica spatiala. La functii noi peisajul raspunde cu forme noi. Din peisaje initiale naturale s-a trecut prin utilizare agricola si umanizare la peisajul rural (peisaj secundar). Dinamica peisajului este, asadar, un indicator al transformarii societatii, al dezvoltarii acesteia, al schimbarii modului de proprietate, modului de utilizare al terenurilor, practicarii unui anumit tip de agricultura, de la extensiv, la intensiv, de pilda.

1.2. SURSE ALE DOCUMENTARII SI METODE DE CERCETARE

Metode de cercetare

Intreaga lucrare isi doreste sa stea sub semnul conceptului de teritorialitate. Va fi preferat demersul deductiv, legat strans de concretul spatial, prin faptul ca fiecare dezvoltare teoretica este aplicata la obiectul concret al analizei, peisajul rural, in ipostaza sa dinamica, prin realitatea oferita de asezarea umana (satul) si spatiul acesteia Ea va fi integrata structural si studiata ca atare pe componentele majore de mediu: primare, derivate si antropice.

In scopul intelegerii peisajului, acesta trebuie "desfacut" in elementele componente si analizat fiecare separat, folosind metoda analizei. Dupa Gr. Posea si Iuliana Armas (1998), analiza trebuie sa fie functionala (indicand rolul elementelor in structura intregului), statistica (raportand serii de date, pe baza carora pot fi formulate ipoteze probabilistice), armonica (aratand serii de variatii periodice ale componentelor din geosistem) si cartografica (redand desfasurarea spatiala a elementelor). Analiza parcurge intr-un mod holocronic diversele componente si ipostaze ale peisajului, realizandu-se in acest fel o analiza anamnetica (reconstituirea anumitor trasaturi si elemente din trecut), una diagnostica (sunt realizate radiografii ale starii actuale) si una prognostica (proiectii cu privire la posibile evolutii ulterioare).

Atat procesele si fenomenele, documentele cartografice, elementele de mediu, cat si peisajele trebuie comparate intre ele, deoarece, asa cum arata O. Dolfus (1971), originalitatea unei situatii geografice nu apare decat prin comparatie. In esenta, metoda comparativa consta in compararea diverselor elemente sau fenomene de acelasi gen, pentru a surprinde asemanarile si deosebirile dintre ele, cu scopul evidentierii unei legaturi legice. In lucrarea de fata, comparatia se bazeaza, in primul rand pe repere sustinute de documentele din a doua jumatate a secolului al XIX-lea si cele din secolul XX. Am ales aceste referinte din considerente informationale, sursele din perioadele mai apropiate de vremurile noastre fiind si cele mai la indemana, dar si cele mai explicite si mai detaliate pe un summum de problematici.

TRASATURILE GEOGRAFICE DE ANSAMBLU SI PEISAJELE CARACTERISTICE BAZINULUI HIDROGRAFIC AL CRICOVULUI DULCE

2.1. POZITIA GEOGRAFICA SI DELIMITAREA TERITORIALA

emersul stiintific al unei analize geografice, care isi fixeaza in prim planul sau problematic peisajul, imprima de la bun inceput o serie de dificultati si de pendulari in a argumenta o serie intreaga de aspecte ale localizarii. Toate pornesc de la premisa identificarii si stabilirii unor criterii clare de delimitare spatiala, bine probate si armonizate, conform demersului principal al studiului. Aceasta va urmari, mai cu seama, reperele cu o anumita conformatie sau standardizare larg acceptate, cat si eventualele "artificii" care sa intregeasca si sa nuanteze mai clar si mai eficient limitele, vis-a-vis de tematica lucrarii de fata. "Complicatii" apar atunci cand abordarile ajung la dinamicile si tipologiile peisagistice, datorita mobilitatii deosebite a factorului uman, a interferentelor sau migrarilor conjuncturale ale limitelor din ariile polarizate antropic, a penetrarii influentelor marginale in interiorul regiunii, a arealitatii administrative etc.

Bazinul hidrografic este o unitate regionala de natura morfohidrografica, ce s-a impus ca un ansamblu teritorial bine evidentiat, cu componente si functionalitati omogene si complementare. Diferentierile teritoriale fata de unitatile vecine sunt impuse de criterii si repere ce se circumscriu, in principal, domeniului geomorfologic si hidrografic. Astfel, cumpana de ape, ca linie de demarcatie, ce urmareste punctele interfluviale cu valorile altimetrice cele mai mari, traseaza si o serie de coordonate sau de variabile care in general interactioneaza in limite geografice oarecum bine determinate.

Peisajul geografic dintr-o anumita unitate, prin aspectele vizibile si durabile ale mediului, se individualizeaza si se delimiteaza atat prin elemente naturale, cat si prin elemente de factura umana. Componenta rurala a peisajului geografic, demarcata prin trasaturile distincte ce tin de o anumita configuratie teritoriala, arhitectonica, demografica, sociala, economica sau culturala, se muleaza la randul sau pe un complex geografic fizic si uman. Astfel, chiar daca unitatea regionala etalon este una morfohidrografica, in speta un bazin hidrografic, problematica, extrem de complexa a abordarii peisagistice, face ca limita impusa

de cumpana de ape sa fie, pe alocuri, "deplasata" inspre o directie sau alta, in functie de realitatea amintita.

Chiar daca o conditionare naturala exista asupra aspectelor socio-umane, limita naturala a bazinului hidrografic (pe linia cumpenelor de ape) se va largi sau se va restrange in functie de conturul vetrelor de asezare, de limitele administrative ale satelor sau comunelor, de un anumit mod de utilizare a terenurilor, de o anumita continuitate sociala si culturala, de un tip de exploatare economica a spatiului geografic, s. a. m. d. Toate aceste criterii vor urmari integrarea unitatii astfel delimitate pe niste coordonate ce tin de asigurarea unui caracter omogen si complementar, in contextul functionalitatii peisagistice, prin componentele naturale si antropice ale acestuia, bine exprimate si regasite teritorial