Valentele sistemice ale invelisului geografic

1. Sistemul-forma universala de structurare si evolutie a materiei

Faptul ca orice lucru este alcatuit din mai multe parti (elemente) si ca proprietatile sale de "intreg" sunt determinate de natura si proprietatile "partilor", reunite sau coordonate in interiorul sau, este o observatie straveche.

Constatarea ca "partile" poseda propriile caracteristici in virtutea carora, adeseori, se detaseaza ca "intreguri" de sine statatoare, nu este, la randul ei, nicidecum recenta.

Faptul ca "intreg" si "parte", deopotriva, se asociaza, se grupeaza, in forme diverse de structurare si de ordonare spatiala, a condus la ideea de lume organizata.

Pentru explicarea ordinii universale, stiinta a pus accentul, succesiv si alternativ, cand pe descrierea "intregurilor" (holismul, organicismul), cand pe cercetarea "partilor" (reductionismul structuralist), pe considerentul ca "adevarul esential" se afla fie intr-o latura, fie in cealalta.

Dar, intotdeauna, ceva a "scapat" acestor optiuni si, in primul rand, necesitatea de a explica, verosimil, evolutia, devenirea concomitenta, innoitoare si vizibil relationata a partilor si intregurilor.

Schimbarea opticii s-a produs, la jumatatea secolului XX, cand, vechea notiune de sistem, supusa unei innoiri radicale, a fost pusa la baza unui ansamblu teoretic cuprinzator, menit sa explice, pe baza relatiilor de interactiune dintre intreg si parte, ordinea, complexitatea structurarii si devenirii lumii. Acesta, s-a impus, in literatura stiintifica, sub denumirea de Teoria generala  a sistemelor.

Esenta Teoriei Generale a Sistemelor (TGS, abreviat), consta in faptul ca orice fenomen structurat trebuie studiat, deopotriva, ca "intreg" si "parte" si ca, numai cunoasterea relatiilor de interactiune dintre cele doua laturi, permit intelegerea dimensionarii reale a categoriilor de fapte, a legaturilor dintre ele, a modului in care devin, unele prin altele si toate impreuna.

La baza intelegerii realiste a dualismului "parte-intreg", stau conceptul de "sistem" si proprietatile sale.

Sistemul este o forma universala de manifestare a materiei  si implicit, un ansamblu teoretic (de concepte si metode), menit sa faciliteze, prin reflectare, cunoasterea legitatilor ce guverneaza structurarea si devenirea materiei.

Prin urmare, sistemul geografic reprezinta un "intreg", de sine statator, dar si o "parte" a sistemului cosmic si solar; interactioneaza cu alte tipuri de sisteme (fizico-chimice, geologice, biologice, sociale, economice, politice etc.) si este, concomitent, un ansamblu complex, structurat din nenumarate (sub)sisteme supuse aceleiasi dialectici "parte-intreg". De la o unitate de baza, oarecare (geotop), si pana la unitatea de integrare planetara (invelisul geografic), totul se structureaza, se organizeaza si evolueaza ca "sistem". Prin urmare, ele trebuie cercetate ca atare si pot fi, in consecinta, denumite, geosisteme.

2. Conceptul de sistem. TGS si implicatiile sale in cunoasterea stiintifica

Teoria Generala a Sistemelor este un ansamblu conceptual si metodologic, de larga cuprindere, privind necesitatile si posibilitatile cunoasterii stiintifice recente. TGS a fost fundamentata pe la inceputul deceniul sase (al sec. XX) de catre biologul american L. von Bertalanffy. El a intuit, pornind de la cercetarea modului de organizare a lumii vegetale, ca intre diverse lucruri (obiecte, procese si fenomene), la prima vedere, substantial diferite, exista interdependente si asemanari esentiale, concrete si/sau formale, numite izomorfisme.

.Existenta izomorfismelor duce la presupunerea ca trebuie sa existe o serie de principii si legi universale, de structurare si functionare, valabile pentru toate nivelele de organizare ale lumii. Prin urmare, cunoasterea lor, ar permite intelegrea realitatii pe baze unitare.

Fundamentele TGS sunt conceptul de "sistem" si proprietatile sale definitorii.  Notiunea de sistem este veche in stiinta; se utilizeaza inca din antichitate (sistem ceresc, circulator, politic etc.) dar, in contextul noii teorii, a dobandit noi si multiple semnificatii. Subliniem cateva, incluse in definitii de referinta ale sistemului:

-"complex de elemente aflate in interactiune" (L. von Bertalanffy, 1950);

-"multimea obiectelor impreuna cu relatiile dintre obiecte si dintre atributele lor" (Hall si Fagen, 1956);

"o oarecare cantitate de elemente identice sau diferite, unite prin conexiuni intr-un intreg" (Amosov, 1965);

-"orice sectiune a realitatii in care se identifica un ansamblu de obiecte, procese, fenomene, concepte, fiinte sau grupuri interconectate printr-o multime de relatii reciproce, precum si cu mediul inconjurator si care actioneaza in comun in vederea realizarii unor obiective bine definite" (M., Botez, Mariana, Celac, 1980);

Referat: Sistemul circulator la om - inima, vasele de sange Proiect: Ierarhia organizarii biomoleculare

-"un obiect complex ale carui parti sau componente sunt relationate astfel incat sa se comporte in anumite privinte ca o unitate si nu ca un simplu ansamblu de elemente. Iar un sistem concret este un sistem ale carui componente sunt obiecte concrete sau lucruri" (M. Bunge, 1984).

Definitiile de mai sus (si multe altele), au in comun faptul ca subliniaza urmatoarele aspecte esentiale:

-orice sistem consta intr-o multime variabila de componenti;

-intre componenti si intre proprietatile lor exista relatii (de interactiune);

-componentii relationeaza in cadrul unui intreg relativ stabil;

-sistemul exista in diferite ipostaze, concrete si abstracte, deopotriva (fig. 13).

Elementele definitorii ale sistemului (Botez, Celac,1980)

Intregul Univers reprezinta un esafodaj piramidal structurat din sisteme integrate ierarhic pe baza principiului complicatiei structurale, a dimensiunii spatio-temporale si a gradului de entropie.

In cadrul acestei ierarhii universale (numita si Holarhie) sistemele sunt grupate pe nivele diferite de complexitate (intre care si nivelul geografic) guvernate atat de legi universale, cat si de legi specifice. Din acest mod de organizare rezulta o trasatura esentiala a oricarui sistem: caracterul dual, adica faptul ca poate fi studiat, concomitent, atat ca "intreg" in sine, cat si ca "parte" a unui sistem supraordonat ierarhic.

Un alt aspect fundamental al teoriei este faptul ca orice sistem, indiferent de tip sau pozitie in holarhie, poate fi studiat pe baza acelorasi proprietati universale (integralitate, functionalitate, adaptabilitate, echilibru dinamic, istoricitate, ierarhizare etc) si pe baza unei metodologii unitare: analiza de sistem. Aceste premise au implicatii de o importanta covarsitoare pentru cunoasterea stiintifica. Se remarca in acest sens urmatoarele:

-permit abordarea globala, corelata, a laturilor multiple ale proceselor si fenomenelor: geneza, structura, relatiile, functiile, dinamica, finalitatea etc.;

-faciliteaza edificarea unui limbaj stiintific reciproc inteligibil intre specialistii de formatii diferite, menit sa intinda "punti" de comunicare intre disciplinele cu limbaje puternic "personalizate" (ca urmare a specializarii) si sa permeabilizeze astfel "granitele" dintre stiinte;

-inlesnesc compararea faptelor studiate si ghidarea cercetarii in raport cu scopuri bine definite;

-favorizeaza transferul facil al conceptelor si teoriilor de "varf" dintr-un domeniu intr-altul, asimilarea rapida a acestora;

-permit revizuirea critica a teoretizarilor preexistente, in directia "redescoperirii" unor adevaruri "uitate" sau eronat intelese, a "demolarii" miturilor nascute din autoritarism stiintific etc. 

In virtutea aspectelor de mai sus, TGS a avut un rol major in remodelarea cunoasterii stiintifice si, in scurt timp, a devenit o veritabila paradigma stiintifica, fiind adoptata in numeroase domenii: matematica, fizica, biologie, sociologie, economie, stiintele educatiei s.a., inclusiv in geografie.

Impactul major al teoriei consta in faptul ca prin abordarea corelata a faptelor diverse, pe baza acelorasi suporturi conceptuale si metodologice, se tinde spre refacerea unitatii stiintei, in prezent, puternic fragmentata de specializarea excesiva.

Solutionarea complexelor probleme actuale si a implicatiilor acestora asupra conditiei umane, reclama integrarea multidisciplinara si transdisciplinara a cercetarilor de domeniu. TGS este una dintre caile cele mai permisive si promitatoare in acest scop.