Lungimea cursurilor de apa din Romania masoara peste 170.000 de km, din care de interes major pentru economie si protectia mediului sunt 20.500 km (lungimea de referinta). Calitatea apelor curgatoare este supravegheata pe tot teritoriul tarii pe 276 de sectiuni, determinandu-se urmatorii indicatori de poluare: substante organice dizolvate, consum biochimic de oxigen (CBO₅), amoniu (NH₄), fosfor, azot, uleiuri si grasimi, metale grele.

Din punct de vedere al folosintei, cursurile de apa din Romania se clasifica in urmatoarele categorii de calitate:

categoria I – cuprinde apele care pot fi utilizate pentru alimentarea cu apa potabila a asezarilor umane, alimentarea fermelor zootehnice, pastravariilor si zonelor amenajate pentru inot. In aceasta categorie se situeaza 55% din lungimea de referinta a raurilor din Romania, adica 11.105 km;

categoria a II-a – grupeaza apele de suprafata care pot fi folosite in piscicultura (ciprinicultura), alimentarea cu apa a unor procese tehnologice industriale, in urbanistica si agrement. In aceasta categorie intra circa 26% din lungimea de referinta a raurilor, adica 4.072 km;

categoria a III-a – cuprinde apele care pot fi folosite la irigarea culturilor agricole, la producerea energiei electrice in hidrocentrale, in instalatii de racire din industrie, in spalatorii, etc. In aceasta categorie se incadreaza circa 8% din lungimea de referinta a cursurilor de apa, adica 2.218 km;

categoria D – cuprinde ape degradate, in care fauna piscicola nu se poate dezvolta. Reprezinta circa 11% din lungimea de referinta a raurilor, adica 3.092 km.

Conditiile de calitate a apelor de suprafata sunt stabilite in tara noastra prin standarde de stat, care cuprind indicatori chimici generali, indicatori chimici speciali, indicatori microbiologici. Pentru lacurile naturale si de acumulare sunt stabiliti si indicatori pentru procesul de eutrofizare.

Tabelul 5.6.  Conditiile tehnice de calitate pentru apele de suprafata din Romania

Tabelul 5.6.1.  Indicatori chimici generali

Tabelul 5.6.2. Indicatori chimici specifici

Tabelul 5.6.3.  Indicatori microbiologici

In marea lor majoritate, apele de suprafata din Romania au urmatoarele caracteristici:

pH = 6,5 – 9,0;

oxigen dizolvat = 4 – 9 mg/l;

reziduu fix = 100 – 700 mg/l;

sulfati < 100 mg/l;

cloruri < 100 mg/l;

duritatea totala < 20 grade germane.

Bazinele hidrografice cu lungimile cele mai mari ale cursurilor de apa degradata (raportat la lungimea totala a raului respectiv) sunt: Ialomita (58%), Olt (24%) si Somes (21%). Principalele surse de poluare a apelor din Romania sunt industria miniera, metalurgica, chimica petroliera, petrochimica, zootehnia, statiile de epurare orasenesti, etc. Principalii indicatori la care sunt depasite frecvent concentratiile maxime admise de poluanti in apele naturale sunt substantele organice, fosforul, zincul, azotul, clorul, sodiul, fenolii, detergentii si accidental cianii (tabelul 5.7.).

Fluviul Dunarea intra in tara cu o mare incarcare de poluanti, in special substante organice, azotati si fosfati, adusi din zonele riverane din amonte. La intrarea in Romania Dunarea se incadreaza in categoria a II-a apoi pe parcurs ajunge in categoria I de calitate, desi poluarea este destul de puternica. Baltile din Delta Dunarii sunt supuse si ele unei poluari accelerate, in special cu fosfati si nitrati astfel incat unele balti cum sunt Matita, Puiu, Rosu se incadreaza in categoria a III-a de calitate.

Tabelul 5.7.  Surse majore de poluare a apelor in Romania

Se apreciaza ca, in general, calitatea apelor din lacurile naturale si de acumulare se incadreaza in categoria I. In lacurile de acumulare si de baraj de pe sectoarele inferioare ale raurilor apar fenomene de eutrofizare si de colmatare cu sedimente.

Un interes deosebit il prezinta poluarea difuza a apelor de suprafata, cauzata de ajungerea pe diverse cai in apa a ingrasamintelor chimice si a pesticidelor de pe terenurile agricole. Totusi, valorile medii ale concentratiilor acestor substante, in ultimii ani, s-au situat sub concentratia maxima admisa. Deseori, pe intervale scurte de timp si pe sectoarele din aval de platformele industriale, se constata o incarcare mare cu poluanti, cu efecte catastrofale asupra hidrobiontilor din sectorul de rau respectiv. Asa se intampla in sectoarele din apropierea marilor poluatori din bazinele hidrografice Bistrita, Bahlui, Trotus, Ialomita, Dambovita, Olt, Jiu, Somes, unde concentratia diversilor poluanti depaseste de 3 – 10 ori valoarea maxima admisibila.

Epurarea apelor uzate in Romania se realizeaza prin aproape 2.800 de statii de epurare la diversi poluatori punctiformi, statii de diverse marimi si tipuri (cu treapta mecanica, cu treapta mecanica si chimica sau cu trepte mecanica, chimica si biologica). Din cele peste 200 de statii de epurare a apelor menajere orasenesti numai 10% prezinta cele trei trepte de epurare (mecanica, biologica si chimica), 35% numai treapta mecanica, iar circa 55% trepte mecanice si biologice. Debitul mediu de apa descarcat in emisari prin retelele de canalizare este de cca. 90 m³/s din care se epureaza numai 42 m³/s, datorita nefunctionarii sau functionarii defectuoase a multor statii de epurare. In acest fel, in apele naturale rezulta o incarcare anuala de 21.000 tone azot, 5.900 tone fosfor si 189.000 tone CBO₅.

In Romania, statiile de epurare a apelor uzate nu sunt prevazute cu treapta tertiara de epurare, prin care se face eliminarea azotului si fosforului. Din acest motiv multe lacuri naturale si lacuri de acumulare sunt afectate de fenomenul de eutrofizare avand drept consecinta modificarea caracteristicilor organoleptice ale apei, pentru care tehnologiile actuale de potabilizare nu sunt adecvate, precum si scaderea concentratiei de oxigen din apa, fapt ce afecteaza in primul rand fauna piscicola.

Modificarea calitatilor fizice, chimice si biologice a apelor Marii Negre este legata in primul rand de impactul antropic asupra intregului bazin marin. Raportat la suprafata bazinului Marii Negre, densitatea populatiei este de aproape 30 de ori mai mare decat cea din bazinul Marii Mediteraneene (la 1 km² de ecosistem marin corespund 3.000 de oameni fata de numai 100 pentru Marea Mediterana). Procesul de eutrofizare a Marii Negre este accelerat de cantitatile enorme de elemente biogene aduse de Dunare din intreaga Europa. Anual sunt carate de fluviu in mare peste 60.000 tone de fosfor, 340.000 tone de nitrati si nitriti, 1.000 tone de crom, 900 tone de cupru, 60 tone de mercur, 4.500 tone de plumb, 6.000 tone de zinc. Partial aceste substante se acumuleaza in sedimente sau prin bioconcentrare ajung in corpul hidrobiontilor, se concentreaza in lanturile trofice si in final ajung pana la om.

Pe teritoriul tarii noastre sursele de poluare a apelor Marii Negre sunt in principal platforma industriala Navodari, orasul Constanta si orasul Mangalia. Sunt deversate in mare ape insuficient epurate sau chiar neepurate, precum si substante rezultate din activitatea portuara. Un aspect deosebit al fenomenului de poluare in Marea Neagra este poluarea cu petrol. Dunarea transporta anual in mare circa 50.000 tone de petrol. La aceasta se adauga produsele petroliere pierdute de vasele care transporta cvasitotalitatea petrolului rusesc sau cel raspandit in mare prin deversarea apelor de lest din petroliere. Contaminari insemnate cu petrol au loc si de la rafinaria Midia - Navodari si de la platformele de foraj marin.

Consecintele acestei poluari intense se manifesta in special prin reducerea biodiversitatii in Marea Neagra. Ca urmare a eutrofizarii apelor marine a avut loc o crestere a turbiditatii apei, ceea ce a dus la disparitia din nord-vestul Marii Negre a celei mai mari concentrari de alge rosii din Oceanul Planetar, campul de Phylophora.

Tot mai frecvent au loc infloriri algale de mare amploare, cu consecinte grave asupra hidrobiontilor. Se constata disparitia multor specii de alge, rotifere, crustacee si copepode.

Multe specii de pesti din Marea Neagra au disparut, a fost perturbata migratia unor specii de pesti din apele Marii Marmara, iar populatiile de sturioni, chefali si delfini sunt mult diminuate. Cantitatile de peste cu valoare economica au scazut de la an la an, de la 13.000 t in 1983 la mai putin de 3.000 t in prezent. Productivitatea piscicola a Marii Negre nu depaseste in prezent 3 kg/ha/an.

Retinerea aluviunilor in lacurile de acumulare de pe rauri si pe Dunare la Portile de Fier I si II, a condus la reducerea cu peste 50% a debitului solid pe Dunare la varsare in mare, creandu-se un dezechilibru in stabilitatea litoralului romanesc al Marii Negre. Datorita deficitului de aluviuni pe Dunare, litoralul romanesc al Marii Negre de la Sulina la Constanta este supus unei eroziuni puternice. La plaja Mamaia linia de adancime a apei de 10 m s-a apropiat de tarm cu cca. 800 m in curs de 14-15 ani. In acest fel se pierd anual suprafete intinse de plaja prin inaintarea marii.

Pentru salvarea marii de la declinul biologic evident in ultimii ani, Marea Neagra a devenit obiectul unor programe de monitorizare si redresare ecologica. La Bucuresti, in 1992, s-a incheiat Conventia privind protectia Marii Negre impotriva poluarii care are drept scop protectia acestui bazin marin si conservarea resurselor naturale. Acest program reuneste eforturile tarilor riverane pentru redresarea ecosistemului marin si creeaza premizele opririi procesului de eutrofizare a apelor Marii Negre.