Definitia dreptului mediului si rolul dreptului la un mediu sanatos

Conturarea actuala a acestei ramuri a dreptului, oricat de noua ar fi ea si oricat de moderna, la o privire mai atenta isi poate gasi izvoarele “primare” inainte de uimitorul secol XX.

Texte juridice de la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului pe care tocmai l-am incheiat se ingrijeau de protectia vanatului si de terenurile de vanatoare, de anumite reguli de salubritate si igiena urbana, de promovarea unei agriculturi care sa respecte o serie de reguli ce nu intrau in dezacord cu natura.

Istoria dreptului, privita din punctul de vedere al cercetatorului care cauta radacinile dreptului mediului in reglementarile care, la vremea respectiva, apartineau net altor ramuri de drept, poate sa ne furnizeze numeroase exemple de conservare si gestionare a resurselor naturale biotice.

Dar ceea ce numim, astazi, dreptul mediului, reflecta o viziune contemporana colectiva si globala a problematicii mediului. Asa dupa cum am mai aratat, finalitatea acestuia este constituita de protectia impotriva poluarii si a altor efecte negative datorate activitatilor antropice si de prezervarea resurselor naturale. Existenta sa a fost determinata de politicile nationale si internationale care au avut ca obiectiv protectia mediului si asumarea de catre stat a acestor sarcini de interes general.

Dreptul mediului este insotit de constiinta colectiva contemporana, ca expresie a unei miscari mondiale de opinie publica, care, desigur prefigureaza intr-un viitor nu prea indepartat recunoasterea unui drept universal al mediului.

Ecoul primei Conferinte mondiale in domeniul protectiei mediului (Stockholm 1972) s-a materializat printr-o serie de reglementari internationale, transpuse si la nivel national, avand ca obiect protectia, conservarea si dezvoltarea factorilor naturali sau artificiali ai mediului

In tara noastra (asa cum am mentionat) in 1973 a fost adoptata Legea privind protectia mediului inconjurator (Legea nr. 9/1973) ca o reglementare cadru care a consacrat, pe de o parte, regimul juridic general al ocrotirii mediului (inclusiv crearea unui cadru institutional adecvat) iar, pe de alta parte, a stabilit o serie de reguli aplicabile principalilor factori naturali sau creati prin activitati umane; ulterior, in vederea dezvoltarii si particularizarii reglementarilor de principiu, s-au adoptat o serie de acte normative vizand protectia unora dintre factorii de mediu

Dar simpla existenta a unei legislatii a mediului nu a constituit un temei suficient (era necesar) pentru recunoasterea dreptului mediului ca ramura distincta de drept

In doctrina s-a sustinut:

„evolutiile generale inregistrate in ultimele decenii au determinat un proces de formare si afirmare a unei ramuri noi, distincte in cadrul sistemului juridic, dreptul mediului depasind stadiul unor simple dezvoltari in cadrul ramurilor traditionale Cerintele imperative de ordin tehnic, social, politic, economic, etc, reglementarile juridice adoptate in acest sens, precum si necesitatea sporirii eficientei actiunii socio-umane in solutionarea problemelor ecologice au determinat formarea unei noi ramuri de drept - dreptul mediului”

„desi ni se pare, dat fiind caracterul sau complex, ca autonomia si independenta acestui domeniu al dreptului, au a suferi serioase amendamente, inclinam mai mult spre opinia dupa care, dreptul mediului inconjurator constituie o ramura de sine statatoare, cu caracter interdisciplinar”

„optand pentru autonomia dreptului mediului, ne-am exprimat totodata

parerea ca, datorita caracterului sau complex, dreptul mediului nu trebuie privit ca o ramura „inchisa” a unui sistem rigid, care este impartit mecanic si ermetic separat in diferite domenii”

Intr-adevar, respectand exigentele teoriei generale a dreptului, se poate afirma cu certitudine ca ne aflam in prezenta unei ramuri de drept distincte,autonome - in sistemul juridic roman - deoarece:

exista o multitudine de norme juridice specifice (cuprinse in Legea-cadru; legi, hotarari ale Guvernului, ordine ale diferitelor ministere, decrete, norme STAS, normative, metodologii, prin care este reglementata protectia si calitatea principalilor factori de mediu; legi prin care se adera/ratifica principalele conventii internationale);

relatiile sociale reglementate (obiectul reglementarii) sunt specifice (relatiile sociale care iau nastere in procesul de protectie, conservare, dezvoltare a calitatii mediului);

atitudinea statului (metoda) pentru reglementarea relatiilor sociale specifice este de interventie directa, conferind un caracter de autoritate, imperativ, reglementarii juridice a raporturilor sociale in acest domeniu;

exista o serie de principii (bine conturate) care guverneaza teoria si practica protectiei mediului (protectia mediului - obiectiv de interes public major, precautiei, prevenirii, conservarii, „poluatorul plateste”).

Constitutia Romaniei, in noua sa forma revizuita in anul 2003, inscrie dreptul la un mediu sanatos printre drepturile si libertatile fundamentale consacrate de Capitolul II din Titlul II. Textul articolului 35, care se refera la mediu sanatos, are urmatorul cuprins:

„1. Statul recunoaste dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic.

2. Statul asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

3. Persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si a ameliora mediul inconjurator”.

Consacrarea dreptului la mediu ca unul dintre drepturile fundamentale ale omului constituie rezultatul unei indelungate evolutii produse pe plan international. Initial, Declaratia Universala a Drepturilor Omului si Pactele drepturilor omului nu au continut referiri exprese la dreptul la mediu ca drept fundamental al omului. Existau, in schimb, referiri cu privire la dreptul la sanatate si dreptul la conditii corespunzatoare de viata favorabile dezvoltarii tuturor oamenilor[7].

Pe parcursul anilor, au aparut numeroase documente care au accentuat preocuparea comunitatii internationale spre a recunoaste dreptului la mediu o pozitie corespunzatoare in sistemul drepturilor omului, impreuna cu celelalte drepturi fundamentale. Acest lucru s-a datorat, pe de o parte, constientizarii unor largi cercuri ale opiniei publice, guvernelor, organismelor internationale in legatura cu necesitatea recunoasterii dreptului la mediu, cat si, de alta parte, procesului insusi de evolutie a drepturilor omului care implica - dupa cum se cunoaste - aparitia permanenta a unor drepturi noi, a caror recunoastere este dictata de necesitatile vietii, ale dezvoltarii, ale infaptuirii obiectivelor majore ale cooperarii internationale.

O serie de documente internationale au cuprins - intr-un fel sau altul -referiri la dreptul la mediu. Asa, de pilda, Conventia privind diversitatea biologica semnata la Rio de Janeiro la 5 iunie 1992, mentiona chiar in preambulul sau ideea potrivit careia „conservarea diversitatii biologice este o preocupare comuna a umanitatii”. „Declaratia de la Rio”, adoptata la 14 iunie 1992 inscria, la pct. 4, ideea ca „protectia mediului constituie o parte integranta a procesului de dezvoltare”.

Documentul „Actiunea 21” situa pe acelasi plan problemele mediului cu cele ale dezvoltarii, mentionand ca umanitatea trebuie sa solutioneze „problemele urgente ale mediului si dezvoltarii”.

Referat: Turcia - populatia si economia Eseu: Orasul Hirlau - istoric, asezare; vecini

Declaratia de la Johannesburg, adoptata de Summit-ul mondial pentru dezvoltare durabila (26 august - 4 septembrie 2002) mentiona si ea cerinta solutionarii problemelor mediului in contextul intensificarii eforturilor pentru o dezvoltare durabila.

Dupa cum se vede din cele ce preced, problemele mediului au fost abordate in general intr-un context mai larg - acela al dezvoltarii durabile. Dezvoltarea durabila avea drept tinta cresterea economica si rezolvarea problemelor sociale prin schimbarea regulilor managementului resurselor naturale la scara globala

Abordarea problemelor mediului in contextul preocuparilor pentru asigurarea unei dezvoltari durabile prezinta, evident, avantajul de a oferi elemente coerente pentru o strategie de durata, in conditiile globalizarii.

De mentionat este totusi ca cele doua concepte „protectia mediului” si „dezvoltare durabila” nu se confunda, fiecare avand propria sa identitate. Dupa cum arata autoarea romana Mariana Ratiu de la Universitatea din Oradea: „Fara ocrotirea mediului nu se poate asigura dezvoltarea durabila. Dezvoltarea durabila include protectia mediului, iar protectia mediului conditioneaza dezvoltarea durabila. Strategia protectiei mediului se regaseste prin urmare, prin coordonatele sale esentiale, in Strategia nationala pentru dezvoltare durabila a Romaniei”

In cadrul Uniunii Europene au existat, fireste, importante preocupari pentru adoptarea unor programe comunitare de actiune in materie de mediu. In concluziile Consiliului de la Bruxelles, din 20-21 martie 2003, se subliniaza ca au fost inregistrate progrese importante in realizarea obiectivelor prevazute in strategia de la Lisabona, iar promovarea unei cresteri durabile prin punerea in lucru a strategiei globale pentru dezvoltare durabila, adoptata la Göteborg, ramane o prioritate a Uniunii

Constitutia Europeana acorda o insemnatate deosebita problemei mediului de viata. In articolele 1-3, in care sunt definite obiectivele Uniunii, se precizeaza: „Uniunea actioneaza pentru dezvoltarea durabila a Europei, bazata pe o crestere economica echilibrata, pe o economie sociala de piata foarte competitiva, vizand ocuparea deplina a fortei de munca si progresul social si un inalt nivel de protectie si de imbunatatire a calitatii mediului”.

Este de mentionat ca problemele mediului sunt enuntate in articolul 1-14 printre domeniile de competenta partajata, domenii in care exista competente comune ale Uniunii si statelor membre, cu respectarea principiului subsidiaritatii, adica a recunoasterii eforturilor prioritare ale statelor in acest domeniu, Comunitatea Europeana intervenind numai in situatiile in care este necesara aceasta interventie[11].

Constitutia Europeana se refera la problemele mediului si ale dreptului dezvoltarii si in Partea a II-a consacrata drepturilor fundamentale.

Un document de larga rezonanta internationala, „Declaratia Mileniului”, adoptata prin Rezolutia Adunarii Generale a O.N.U. nr.55/2 din 8 septembrie 2000, acorda un punct special protectiei mediului inconjurator. Asa cum se arata la pct. 21 din acest document, „Vom depune toate eforturile pentru a scuti umanitatea, mai ales pe copiii si nepotii nostri, de pericolul de a trai pe o planeta ruinata in mod iremediabil de activitatile oamenilor si ale carei resurse nu vor mai fi suficiente pentru nevoile lor”.

Declaratia reafirma adeziunea la documentele adoptate anterior de comunitatea internationala in problemele mediului si dezvoltarii, facand un apel la guverne, la popoare, de a intensifica cooperarea in domeniul problemelor protectiei mediului inconjurator.

Inscrierea dreptului la mediu sanatos printre drepturile fundamentale ale omului in cadrul reformei constitutionale din 2003 prezinta o importanta cu totul aparte.

In cadrul dezbaterilor ce au avut loc in legatura cu introducerea acestui text in Constitutia Romaniei, deputatul Makkai Grigore a subliniat ca „dreptul constitutional la un mediu sanatos si echilibrat ecologic trebuie sa fie legat de drepturile fundamentale, pentru ca el este un asemenea drept, un drept nou, reflectat in lume in foarte multe constitutii moderne, asemenea dreptului la viata, dreptului la aparare, dreptului la libera circulatie, dreptului la informatie, la sanatate si asa mai departe. In acest context, inserarea in textul Constitutiei a unui articol nou, in care precizam dreptul la un mediu sanatos, iar in cuprinsul articolului enumeram trei teze. Prima teza: statul recunoaste si asigura dreptul oricarei persoane la un mediu sanatos si echilibrat ecologic; in teza a doua enuntam obligatia statului sa asigure cadrul legislativ necesar si adecvat pentru exercitarea acestui drept, iar in teza a treia, indatorirea persoanelor fizice si juridice de a proteja si ameliora mediul inconjurator”

La randul sau, profesorul Ioan Muraru, membru al Comisiei Constitutionale, a mentionat ca „Protectia mediului este una din marile probleme contemporane. Aici asistam la o dezvoltare a institutiilor si reglementarilor, ca atare credem ca se impune ca si Constitutia noastra sa tina pasul cu aceste realitati”

In legatura cu dreptul la un mediu sanatos se cuvine a face unele precizari din punct de vedere juridic. Astfel, „fundamentul juridic” al dreptului la un mediu sanatos se regaseste in textul pe care l-am mentionat la articolul 35 din Constitutia Romaniei si in documentele internationale, ce sunt obligatorii pentru tara noastra.

Din punctul de vedere al titularilor dreptului la un mediu sanatos trebuie sa aratam ca pot fi titulari ai acestui drept orice subiecte individuale de drept, deoarece Constitutia precizeaza ca statul recunoaste oricarei persoane dreptul la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic. Prin urmare, au dreptul la un mediu sanatos cetatenii persoane fizice, dar este cert ca acest drept se extinde si asupra persoanelor juridice, a societatilor, intreprinderilor care, fiind obligate sa respecte normele de protectie a mediului, au si dreptul corelativ de a pretinde respectarea lor de catre stat sau de catre alti agenti economici (de pilda, o crescatorie piscicola poate pretinde respectarea dreptului la mediu si evitarea poluarii unei intreprinderi industriale situata in amonte etc.).

Continutul dreptului la mediu sanatos implica drepturi si obligatii. Se poate spune, dupa cum arata comentatorii romani ai Constitutiei revizuite, „Dreptul la un mediu sanatos are un continut normativ complex, el fiind un drept subiectiv dar, in acelasi timp, si o obligatie pentru orice subiect individual de drept”

Dreptul la un mediu sanatos presupune respectarea sa de catre cetateni, de catre organele de stat si institutiile economice. Legatura dintre drepturi si obligatii este de nedespartit, neputandu-se vorbi de o disjungere a acestora. Asa, de pilda, obligatia ce revine statului este dubla. Potrivit noului text constitutional, statul „recunoaste” dreptul oricarei persoane la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, iar pe de alta parte „asigura” cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept.

Mentiunea pe care o face textul constitutional, potrivit careia statul recunoaste „dreptul oricarei persoane” la un mediu inconjurator sanatos si echilibrat ecologic, se refera - dupa cum am aratat - atat la persoanele fizice, cat si la cele juridice.

Potrivit alin. 3 al textului constitutional, atat persoanele fizice, cat si cele juridice au indatorirea de a „proteja” si a „ameliora” mediul inconjurator. Este vorba de doua obligatii distincte, care se exercita in mod cumulativ. Obligatia de a „proteja” implica, neindoielnic, evitarea oricarei actiuni care ar putea prejudicia mediul de viata. Obligatia de a „ameliora” mediul inconjurator se refera la indatorirea pe care o au atat persoanele fizice, cat si cele juridice, de a actiona pentru efectuarea unor operatiuni de optimizare a conditiilor de mediu.

Este cazul sa mentionam - asa cum au aratat comentatorii Constitutiei Romaniei - ca „Introdus in textul Constitutiei Romaniei ca urmare a revizuirii realizate in cursul anului 2003, acest nou drept fundamental era implicit mentionat la nivel constitutional si inainte de modificarea Legii fundamentale, in art.134 (potrivit numerotarii anterioare) acolo unde se preciza ca „statul trebuie sa asigure: e) refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea echilibrului ecologic”. Evolutia realitatilor sociale a dovedit ca stabilirea unor adevarate obiective prin precizarea unor obligatii in aceasta materie pentru stat trebuie insotita si de prevederea unor veritabile drepturi subiective ale persoanelor, care sa ofere posibilitatea unei mai clare definitii a tipurilor de actiune la care este tinut statul”

Problemele ecologice nu fac delimitari dupa frontierele politice, intrucat ariile naturale nu se suprapun cu frontierele. De aceea problemele ecologice au implicații globale, iar apariția lor impune cooperarea internationala.

Ca domeniu de cooperare interstatala si reglementare internationala, protectia si conservarea mediului au facut obiectul dreptului relativ recent. De altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei conceptii mondialiste asupra ocrotirii mediului.

Escaladarea problemelor ecologice a generat un nou tip de criza a omenirii –criza ecologica- ce se manifesta in modul cel mai pregnant prin alterarea continua a factorilor de mediu concomitent cu diminuarea resurselor naturale.

Pornind de la realitatea ca nu exista activitati economice si/sau sociale care sa nu aiba efecte asupra mediului, politica din domeniul mediului a devenit o optiune esentiala pentru promovarea valorilor nationale si general umane, in contextul global al dezvoltarii omenirii.

Prin natura lor, problemele ecologice odata aparute au impus cooperarea internationala, ca urmare a caracterului transfrontalier al poluarii si a aparitiei implicatiilor globale. De altfel, aceasta realitate a impus afirmarea treptata a unei conceptii –mondialiste, in condițiile in care in aceasta ecuatie generala au intervenit si alti factori, in frunte cu cei economici si psihologici, care au lentorizat ritmul unor rezolvari efective si complete. Primii au ridicat mai ales obstacole de ordin cantitativ si limitativ pe termen scurt, dar usor de depasit in perspectiva medie; cei de natura psihosociala sunt mult mai greu de analizat si configurat la nivel concret.

Toate aceste documente au activat Comunitatea Internationala, in ansamblul sau, si fiecare stat in parte demersul de de creare a unui drept al mediului, cu valente globale, apt sa genereze un nou modus vivendi al omului cu natura si pentru ca lumea sa devina o lume a pacii, prospera, justa, locuibila, fertila si curata. Oricum insa, evenimentele ecologice au jucat un rol important in acest sens. Marile accidente cu impact puternic asupra mediului, dar si la nivelul opiniei publice, incepand cu cel din 1967 (Torrey Canyon) si pana la cel de la Baia Mare (2000) ori cel al navei Prestige (2002), au jucat, din aceasta perspectiva, un rol stimulator.

In acest context, in cooperarea judiciara pe plan international in domeniul mediului apare prima generație de convenții destinate sa opreasca sau cel puțin sa diminueze practicile generatoare de poluare, sa protejeze unele specii animale sau vegetale și sa promoveze o protectie mai buna a mediului in regiuni geografice determinate.

Cea de-a doua generație de conventii se caracterizeaza printr-o abordare universalista si multisectoriala si sunt menite sa reglementeze probleme ecologice precum schimbarile climatice, diversitatea biologica, protectia stratului de ozon ori desertificarea. Miza acestor din urma conventii este aceea de a gestiona o problema de mediu in ansamblul sau, fara fractionari, tinandu-se seama de interdependenta fenomenelor naturale si a actiunilor umane aflate la originea degradarilor.

Totuși, trebuie remarcat ca tratatele apartinand celor doua generatii nu se exclud, ci, dimpotriva, ele se completeaza reciproc, impunandu-se totusi o coordonare la nivelul aplicarii efective[16].

Se poate spune ca,in evoluția sa istorica, dreptul fundamental la un mediu sanatos, ca drept fundamental din generația a IV a, cunoaste patru mari perioade: epoca premergatoare aparitiei unor reguli de protectie propriu-zisa a mediului, ‑perioada utilitarista, epoca ocrotirii si conservarii naturii si, in sfarsit, perioada dreptului international al protectiei si conservarii mediului.

A. Epoca premergatoare

Din punct de vedere istoric, inca din Evul Mediu au fost adoptate unele masuri juridice, inclusiv pe calea cooperarii internationale, referitoare, de exemplu, la diminuarea efectelor unor poluari, precum fumul, zgomotul, poluarea cursurilor de apa etc. Este cazul, de exemplu, al Tratatului dintre Franța si Basel din 19 decembrie 1781, Tratatului dintre Statele Unite si indienii Creek din 7 august 1790 ori al celui incheiat intre Italia si Austria intre 5 si 29 noiembrie 1875 privind protectia pasarilor utile pentru agricultura, care interzicea uciderea acestor pasari in timpul toamnei si iarna. Ele vizau insa mai ales actiuni concrete, ocazionale si urmareau cu precadere obiective economice ori de sanatate publica.

In secolul al XIX-lea se inregistreaza o serie de tratate internationale consacrate pescuitului, dar prevederile acestora se refereau, inainte de toate, la delimitarea zonelor de pescuit si mai rar la protectia pestelui ca resursa economica ori ecologica. Totodata, in 1893 apare deja si primul element de jurisprudenta in materie: arbitrajul intre SUA si Columbia britanica in afacerea focilor din Marea Bering, care a stabilit reguli vanatorilor, menite sa evite disparitia focilor.

B. Perioada –utilitarista de ocrotire a unor specii

Este considerata intre incepututul secolului al XX-lea si deceniul al patrulea al veacului respectiv. Ea reprezinta faza –anteecologica a dr. mediului

Acum apar primele conventii internationale multilaterale referitoare la protectia unor specii ale faunei salbatice. Timp indelungat, disparitia diversitatii biologice a fost tratata cu totala indiferenta de opinia publica si puterile oficiale, neinteresand decat cativa naturalisti. La inceputul veacului trecut, ingrijorarile legate de riscurile care apasau asupra faunei africane si a anumitor pasari cautate pentru penajul lor ori considerate utile pentru agricultura au generat lansarea primelor semnale de alarma.

Primul tratat international multilateral in materie de mediu este considerata, din aceasta perspectiva, o conventie din 1900 pentru prezervarea animalelor salbatice, pasarilor si pestelui din Africa.

Adoptarea documentului a fost impusa si motivata, in preambulul sau, de dorinta de a pune capat masacrarii diverselor specii de animale utile ori inofensive pentru om, dar nu descurajeaza distrugerea animalelor considerate pagubitoare pentru interesele umane, precum leii, leoparzii, crocodilii ori serpii veninosi. Dar acest tratat nu a fost, din pacate, niciodata ratificat.

Au urmat Conventia pentru protectia pasarilor utile agriculturii, semnata la Paris, la 19 martie 1902, si cele doua tratate privind prezervarea si protectia focilor pentru blana din 1911. Ele au fost determinate in special de necesitatea acceptarii de practici comune, pentru a nu epuiza resursele vii din atmosfera si mare.Ambele documente consacra o conceptie utilitarista, de ocrotire a factorilor de mediu in raport cu functiile economice ale acestora. Astfel, in cazul primului document este vorba despre pasari utile, in special insectivore (art. 1), iar anexa 2 enumara printre pasarile daunatoare majoritatea rapitoarelor diurne, printre care vulturul si soimul, specii strict protejate astazi.

In timp ce in prima conventie este vorba despre o ocrotire subordonata unui utilitarism imediat si concret a unor specii si ignorarea rolului altora pentru mentinerea echilibrului ecologic, cea de-a doua recurge la tehnici de protectie destul de avansate, precum stabilirea de contingente nationale pentru prelevari si controlul comertului international cu obiecte provenind din vanatoarea focilor.

Mai este considerat ca moment deosebit in evolutia dreptului mediului Conferinta mondiala pentru mediu-Stockholm 1972.

Dupa o rezoluție adoptata de Adunarea Generala a Națiunilor Unite, in anul 1983 si-a inceput activitatea Comisia Mondiala pentru Mediu și Dezvoltare (WCED), condusa de Gro Bruntland. Doi ani mai tarziu (in 1985), este descoperita gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii și, prin Convenția de la Viena se incearca gasirea unor soluții pentru reducerea consumului de substanțe care dauneaza stratului protector de ozon care inconjoara planeta. In 1986, la un an dupa catastrofa de la Cernobal, apare așa-numitul Raport Brundtland, al WCED, cu titlul „œViitorul nostru comun” care da și cea mai citata definiție a dezvoltarii durabile („€œsustainable development”): «Dezvoltarea durabila este cea care urmarește nevoile prezentului, fara a compromite posibilitatea generațiilor viitoare de a-și satisface nevoile lor».Totodata, Raportul admitea ca dezvoltarea economica nu poate fi oprita, dar ca strategiile trebuie schimbate astfel incat sa se potriveasca cu limitete ecologice oferite de mediul inconjurator și de resursele planetei. In finalul raportului, comisia susținea necesitatea organizarii unei conferințe internaționale asupra dezvoltarii durabile.

In același context trebuie amintita Carta Europeana privind Mediul si Sanatatea, adoptata de prima Conferinta privind mediul si sanatatea a Organizatiei Mondiale a Sanatatii la Frankfurt pe Main la 8 decembrie 1989,

De asemenea, in 1992, are loc la Rio de Janeiro „Summit-ul Pamantului”, la care au participat reprezentanți din aproximativ 170 de state. In urma intalnirii, au fost adoptate mai multe convenții, referitoare la schimbarile de clima (reducerea emisiilor de metan și dioxid de carbon), diversitatea biologica (conservarea speciilor) și stoparea defrișarilor masive. Cu aceasta ocazie, s-a stabilit un plan de susținere a dezvoltarii durabile, denumit Agenda 21.

La 10 ani de la Conferința de la Rio, in 2002, a avut loc, la Johannesburg, Summitul privind dezvoltarea durabila, iar trei ani mai tarziu a avut loc Summit-ul mondial al Organizatiei Natiunilor Unite (2005),care a marcat cea de a 60-a aniversare a Organizatiei. Conferința privind Mediul care a avut loc la Stockholm a pus pentru prima data in mod serios problema deteriorarii mediului inconjurator in urma activitaților umane, ceea ce pune in pericol insuși viitorul omenirii. Cu aceasta ocazie a fost folosit pentru prima datta conceptul necesitații dezvoltarii durabile, inscris in documentele oficiale la Summit-ul ONU din 2005. Conceptul a fost legat inițial de problemele de mediu și de criza resurselor naturale, in special a celor legate de energie de acum 30 de ani.

Fiecare dintre noi, conștient sau nu, putem contribui la dezvoltarea durabila. De fapt, putem spune ca avem o gandire durabila atunci cand aruncam deșeurile din plastic sau hartie in locurile special amenajate.La nivel industrial, lucrurile s-au mișcat mult mai repede. Astfel, multe fabrici folosesc deșeuri drept combustibil, iar in anumite localitați se incearca implementarea unor sisteme de incalzire casnica pe baza arderii deșeurilor. Companiile sunt primele care au conștientizat importanța economica (dar și ecologica) a recuperarii și refolosirii deșeurilor.

Lester R. Brown a creat in 1974 „Worldwatch Institute” și este promotorul unor serii de studii, materializate in rapoartele anuale privind progresele pe calea structurarii unei societați durabile: Starea lumii” sau „Semne vitale”.Lester R. Brown atrage atenția, in lucrarea „Planul B 2.0” asupra conflictului dintre civilizația industriala și mediul ambiant și menționeaza doua aspecte: tendința de epuizare a resurselor naturale de energie, de materii prime și de hrana, sau consumarea celor regenerabile intr-un ritm superior capacitații lor de regenerare și deteriorarea fizica și poluarea factorilor de mediu: apa, aer, sol. In acest context, el puncteaza importanța reciclarii deșeurilor.„O societate durabila este cea care iși modeleaza sistemul economic și social astfel incat resursele naturale și sistemele de suport ale vieții sa fie menținute”