CHEILE VARGHISULUI
Apa
Varghisului, atrasa spre sud de depresiunea Baraolt catre
sfarsitul dacianului, si-a inceput actiunea de eroziune si
adancirea vaii in masivul calcaros Merchesa-Meresti. In cursul
cuaternarului eroziunea carstica a continuat adancirea cheilor si
impreuna eu paraiele afluente, a sapat numeroasele pesteri
si abriuri in peretii vaii.
Cele
mai vechi pesteri se intalnesc in nivelul superior al cheilor intre 70
si 107 m altitudine fata de talveg - cea mai inalta fiind
Pestera Ursului, situata la 107 m alt. Urmeaza, la
inaltimi din ce in ce mai mici, inca trei niveluri, ultimul
fiind reprezentat de pesterile sapate in peretii vaii la
numai 3-8 m.
Actiunea
de eroziune continua si cine parcurge drumul prin defileu
observa ca, de la intrarea apei in stramtoarea dintre pereti,
nivelul ei scade pana la descatusarea ei dupa 3 km. In
timpul secetei apa se retrage prin sorburi in cursul subteran. Cand apele sunt
crescute macina, impreuna cu bolovanii antrenati, tavanul
galeriei cursului subteran si, dupa prabusirea acestuia,
valea se va adanci, iar in pereti vor aparea noi goluri ale
viitoarelor pesteri. Cursul subteran al "Rasaritului Apei", de
pe malul stang al Varghisului, nu a fost inca parcurs in intregime.
Complexul
carstic al minunatelor chei sta ca o carte deschisa din care nu
lipsesc nici filele de istorie din trecutul framantat al neamului nostru.
