Tipuri de invatare

Tipuri de invatare

In cadrul predarii, atunci cand intampinam dificultati specifice unui anume nivel trebuie sa ne asiguram de insusirea cunostintelor treptelor anterioare. Din teoria lui Gagné decurge atat necesitatea unei analize minutioase a conceptelor si operatiilor implicate in intelegerea unei teme, cat si preocuparea de a dezvolta capacitatea elevilor de rezolvare a unor variate probleme - treapta superioara a invatarii.

Invatarea este in stransa corelatie cu celelalte procese si activitati psihice,
in mod esential, invatarea inseamna insusirea de noi cunostinte, priceperi si formarea de noi capacitati intelectuale. Pe ea se bazeaza intreaga dezvoltare a personalitatii.

Procesele si activitatile psihice interactioneaza si interfereaza simultan, dar putem considera ca, intr-o anume faza a actului de invatare, un anume proces psihic este preponderent. In procesul invatarii se pot distinge doua etape: in prima se urmareste rezolvarea unei probleme - acum rolul principal il are gandirea, organizand perceptia, atentia, memoria si imaginatia - iar in a doua etapa se realizeaza fixarea, consolidarea solutiei si pe primul loc se situeaza memorarea inteligenta. Tot timpul este insa necesara sustinerea energetica a invatarii, sustinere realizata de motivatie, vointa, afectivitate si, la fel de necesara, este comunicarea dintre profesor si elev, care implica limbajul.

O prima clasificare a invatarii ( dupa I.Neacsu - 1990 ar putea fi: invatarea spontana sau sociala (care se refera la invatarea neorganizata si instinctiva, care are loc in familie si apoi in societate) si invatarea sistematica (organizata, realizata in cadrul scolii). In ce priveste dezvoltarea intelectuala, invatarea sistematica este eficienta intr-un grad mai mare decat invatarea spontana, dar cu toate acestea ea nu dezvolta latura afectiva (planul motivatiei, al valorilor, al sentimentelor) a personalitatii, care e mai degraba formata in cadrul invatarii sociale.

Invatarea sistematica se canalizeaza in doua directii:

1. In formarea de priceperi si deprinderi motorii (invatarea scrisului, a desenului tehnic, a sporturilor): invatarea senzorio-motorie.
2. In insusirea de cunostinte si formarea de capacitati intelectuale (memorarea unor legi, formule, rezolvarea de probleme): invatarea cognitiva.

Invatarea scolara este, in cea mai mare si semnificativa parte, o invatare cognitiva, caci scopul final urmarit este constituirea unui sistem cognitiv al elevului si a unor structuri operationale specifice obiectelor studiate in scoala.

O alta clasificare a tipurilor de invatare este cea propusa de R. Gagné in "Conditiile invatarii".

In conceptia lui R. Gagne dezvoltarea umana apare ca efect, ca schimbare de lunga durata, pe care subiectul o datoreaza atat invatarii cat si cresterii. Invatarea nu se face oricum, ci se bazeaza pe o serie ordonata si aditiva de capacitati. Ierarhizarea acestor capacitati de face in baza criteriului trecerii succesive de la invatarea capacitatilor simple, la cele complexe, generale.

Intreg ansamblul de capacitati pe care-l poseda subiectul pentru R.Gagné reprezinta conditiile interne. Acestea se deosebesc de conditiile externe a caror actiune este independenta de subiect. Avand in vedere varietatea conditiilor externe, R.Gagné ( Conditiile invatarii- 1975) considera ca exista tot atatea forme sau tipuri de invatare.

Principalele tipuri de invatare sunt:

n   invatarea de semnale; 

n   invatarea stimul-raspuns;

n   invatare de tipul inlantuirilor;

n   invatarea asociativa-verbala;

n   invatarea prin discriminare;

n   invatarea notiunilor;

n   invatarea de reguli sau de principii;

n   invatarea sociala.

1. Invatarea de semnale este larg raspandita atat la animalele domestice cat si la om (cainele fuge din mijlocul soselelor atunci cand aude semnale ce avertizeaza apropierea unui automobil).

Conditia esentiala pentru ca invatarea semnalului sa aiba loc este sa se asigure o prezentare aproape simultana a 2 forme de stimulare:

1. stimulul produce o reactie generala, asa cum vrem sa obtinem si

2. stimulul semnal.

Invatarea are un caracter involuntar si se concretizeaza in raspunsuri care nu se afla sub control voluntar. Este cunoscuta sub denumirea de conditionare clasica si a fost descrisa pentru prima data la sfarsitul secolului al XIX lea de I.V.Pavlov. In pedagogie acest model a fost aplicat de J.B. Watson, fondatorul behaviorismului.

Proiect: PROIECT DE ACTIVITATE - GRUPA: Mare -pregatitoare joc didactic: joc exercitiu "Vreau sa fiu scolar" Proiect: Evaluare finala-nivel i-pe domenii experientiale

2. Invatarea stimul-raspuns

Este un alt tip fundamental de invatare care face posibil ca individul sa realizeze o actiune atunci cand doreste sa dea un raspuns precis la un stimul discriminat.

Ed. Thorndike l-a denumit invatarea prin incercare si eroare, Skinner, invatarea operanta, Kimble, invatarea instrumentala.

Asa cum arata si denumirea acestui tip de invatare se desprind 2 caracteristici:

1. o astfel de invatare se refera la o singura legatura intre stimul si raspuns nu la legaturi multiple;

2. stimulul si raspunsul apar total legate intr-un mod care nu se intalneste la tipul de invatare anterior.

Invatarea sub forma de asociere a raspunsului a reactiei la stimul depinde de ceea ce se intampla dupa o reactie, anume daca are loc recompensa sau intarirea.

Intarirea, recompensa faciliteaza invatarea fie ca este esentiala sau nu intrucat face ca o manifestare de comportament deja caracteristica individului sa apara mai frecvent.

Tehnicile de intarire stau la baza instruirii programate. Varsta ca si mediul din care provine elevul influenteaza aplicabilitatea si semnificatia tipurilor de intarire. Acest tip de invatare genereaza, guverneaza formarea deprinderilor de pronuntie la copilul mic, de pronuntare intr-o limba straina la adulti (pentru adulti, intarirea fiind compararea propriei pronuntii cu cea a unui specialist). Mai mult chiar, o activitate preferata poate servi ca intarire pentru una mai putin preferata cu conditia sa o facem pe prima dependenta de savarsirea celei de a doua.

3. Invatare de tipul inlantuirilor

Inlantuirea este un tip special de invatare larg aplicata la toate varstele. Are la baza legarea a doua sau mai multe reactii de tipul stimul-raspuns invatate anterior.

Actiunea care urmeaza sa fie invatata reprezinta o succesiune de acte. Fiecare din aceste acte a fost invatat anterior dar in acest caz al inlantuirii esentialul este respectarea ordinii lor, asigurarea intaririi intregului lant si a reusitei ultimei verigi. Aceasta trebuie sa conduca la satisfactie, sa fie intarita. Pentru dirijarea succesiunii executiei se apeleaza la indicii ajutatoare exterioare, necesare mai ales in selectia verigilor exacte ale lantului si la instructiuni verbale. Atunci cand instructiunea verbala este autoadministrata devine parte integranta a inlantuirii ce trebuie insusita. O alta conditie este contiguitatea adica executarea actelor intr-o succesiune temporala stricta fara intreruperi, ezitari, intarzieri.

4. Invatarea asociativa-verbala

Cu toate ca sunetele pe care le produce omul sunt in numar limitat, modelele obtinute prin combinarea lor sunt de o diversitate practic nelimitata.

Asociatia verbala reprezinta invatarea de lanturi verbale. Cele mai simple inlantuiri verbale sunt reprezentate de activitatea de denumire a unui obiect. In acest caz se constituie un lant cu cel putin 2 verigi: prima este o relatie care leaga aparitia obiectului de un raspuns rezultat din observarea unor aspecte ale obiectelor, iar a doua este o conexiune care face ca individul sa se autostimuleze si sa denumeasca obiectul.

Invatarea eficienta a asociatiilor verbale necesita folosirea unor verigi intermediare care au rol de mediere sau de codificare. Aceste verigi se produc in intimitatea celui care invata, sunt implicite si nu se manifesta in comportamentul exterior, explicit.

5. Invatarea prin discriminare

Acest tip de invatare este impus de faptul ca individul inca din primii ani ai vietii trebuie sa stie sa dea n raspunsuri de identificare diferite la tot atat de multi stimuli care prezinta intr-o masura mai mica sau mai mare similitudini din punct de vedere fizic.

Cu toate ca invatarea fiecarei conexiuni stimul-raspuns este un eveniment simplu, conexiunile au tendinta de a se interfera cu orice alta retinere. Ni se cere sa distingem de-a lungul intregii vieti de la culori, forme geometrice, texturi, distante la tesuturi anatomice, marimea stelelor, modele de structuri moleculare. Invatarea discriminarii sprijina modelele perceptive privind: obiectele, spatiul, evenimentele, imaginile si simbolurile.

In acest cadru trebuie sa se opereze cu trasaturi distinctive ale obiectelor. Invatarea literelor, a numerelor reprezinta o invatare de discriminare multipla pe masura ce se avanseaza in invatare, probabilitatile de confuzie provocate de dificultati in discriminare sporesc.

De o importanta majora este dezvoltarea preciziei de discriminare a stimulilor prin invatarea lor prealabila.

6. Invatarea notiunilor

Se refera la insusirea clasificarilor proprietatilor obiectelor si fenomenelor, evenimentelor.

Notiunile sunt concrete si definite (abstracte).

Notiunile concrete se refera la clase de obiecte observabile sau la calitati ale obiectelor.

Insusindu-si o notiune, individul devine capabil sa generalizeze aceasta notiune asupra altor situatii-stimul care nu au avut rol in invatarea propriu-zisa. Efectul invatarii notiunilor este de a elibera individul de sub controlul exercitat de stimulii specifici. In invatarea notiunilor ca instrumente ale gandirii si comunicarii nu trebuie sa se piarda din vedere faptul ca ele au referinte concrete. Invatarea prin actiune, invatarea in laborator preintampina pericolul superficialitatii verbale. Invatarea corecta a notiunilor este hotaratoare pentru om, intrucat acesta citeste in termeni notionali, comunica, gandeste, interrelationeaza prin notiuni.

Subiectii curiosi, interesati de prestatia activitatii de invatare la nivel ridicat de analiza, comparatie sunt mai atrasi de metodele de descoperire. Conditia interna, fundamentala pentru insusirea lantului de notiuni care alcatuiesc regula sau principiul este cunoasterea temeinica a notiunilor. Alte conditii sunt: instruirea verbala, reamintirea conceptelor folosirea unor puncte de sprijin verbale pentru ordonarea corecta a notiunilor.

7. Invatarea de reguli sau de principii;

In termenii cei mai simpli, o regula este un lant de concepte care formeaza ceea ce in general denumim cunostinte.

Conceptul este unitatea iar regula, principiul reprezinta relationarea utila a unitatilor conceptuale. De aceea invatarea regulilor este dependenta de invatarea conceptelor componente.

Inlantuirea conceptelor in perspectiva formularii principiilor se poate face cel putin prin doua metode principale:

1. se porneste de la pronuntarea principiului, desprinderea caracteristicilor si apoi specificarea posibilitatilor sale aplicative in actiuni directe si implicite (metoda deductiva);

2. fie se prezinta imprejurari, experiente in care se opereaza principiul de catre profesor iar elevii sunt solicitati sa combine conceptele in ordinea adecvata (metoda inductiva sau a descompunerii dirijate).

Tehnicile deductive de predare sunt adecvate pentru retinerea faptica a principiului iar tehnica de descoperire dirijata stimuleaza invatarea independenta de catre subiect. In alegerea metodei trebuie sa se ia in vedere suportul motivational al celui care invata.

8. Invatarea sociala

Are drept obiect asimilarea unor modele comportamentale, a noi modele comportamentale, a noi forme si scheme de interactiune interpersonala si prin aceasta a noi trasaturi de personalitate.

In sens larg, toata invatarea umana este sociala pentru ca se petrece in contexte culturale si este dirijata de modele educationale. Exista o invatare sociala in sens restrans specializata in a face experienta legaturii cu realitatea, cu valorile si normele interpsihologice. In invatarea sociala exista si un nivel socioperceptiv, de imitare spontana, necritica a modelului bazat pe imagini, conduite interpersonale, pe impulsuri motivationale situative, nivel intalnit mai ales va varstele mici.

El poate fi intalnit chiar si la preadolescenti si adolescenti unde nu mai este vorba de lipsa de experienta sociala ca la cei mici, ci de absenta cultivarii parghiilor de autocontrol din cauza unui deficit educational.

Exista si un nivel sociognostic al invatarii sociale definitorii pentru adolescenti, ghidat de modelele furnizate de educator in mod constient. In acest caz partenerii intercomunica, se interapreciaza se atrag in baza similitudinii unor calitati cu profunda rezonanta morala care emerg din interior.

Bandura sustine ca in toate tipurile de modelare de la imitarea unei simple actiuni la reproducerea comportamentului social complex sunt implicate patru deprinderi mediatoare:

1. orientarea atentiei asupra aspectelor relevante ale comportamentului;

2. retinerea trasaturilor critice ale performantei mnezice;

3. copierea comportamentului modelului;

4. motivatia de a reproduce comportamentul observat si justificarea ei sub forma recompensei interne, externe sau substitutiva.

Invatarea sociala este intotdeauna o interinvatare si ea are drept continut experientele pe care si le transmit reciproc cei care intra in actiune in calitatea lor de indivizi, grupuri sau colectivitati

Toate formele de invatare amintite sunt secondate permanent de o invatare afectiva, motivationala, psihomorala si psihocomportamentala care angajeaza resorturile cele mai intime ale edificiului constiintei.

Evenimentele invatarii

Diferitele tipuri de invatare se desfasoara in conditii diferite, dar dincolo de acestea, invatarea prezinta si caracteristici comune pentru toate tipurile, acestea primind denumirea de evenimente.( P-Muresan - 1990 )

Evenimentele care au loc pe parcursul a 4 faze succesive sunt:

►faza de receptare-evenimentul initial trebuie sa fie o stare de atentie fata de stimulul care duce la perceperea acestora. Perceperea permite individului sa diferentieze un stimul de altul, sau partile lui de alte parti, apoi stimulul trebuie sa fie codificat. Deci faza de receptare cuprinde: starea de atentie, perceperea, si codificarea.

►faza de insusire: are loc evenimentul de insusire ca atare prin implicarea mecanismelor actionale ale activitatii nervos superioare.

►faza de stocare-schimbarea produsa prin evenimentul insusirii psihice stocata, pastrata in memorie.

►faza de actualizare: cunoaste formele de spontana, dezorganizata si deliberata atunci cand readuce un eveniment special invatat in raport cu rezolvarea unei probleme. Actualizarea este implicata in fenomenul de transfer in invatare atunci cand subiectului i se cere sa obtina o noua performanta intr-un nou context.

Deosebit de utila este reactualizarea deprinderilor intelectuale care vizeaza operatii simbolice privind clasificarea, folosirea de reguli, rezolvarea de probleme.