IGIENA

Silicatii si metasilicatii de sodiu. Acestia sunt prezentati in continuare.

Silicatii de sodiu au formula de tipul n(SiO₂.Na₂O). Fiecare silicat este caracterizat printr-un raport SiO₂/Na₂O determinat, cuprins intre 2 si 3,87. Se prezinta sub forma lichida sau de pasta, fiind in general foarte solubili.

Sunt definiti in functie de raportul oxid de siliciu / oxid de Na:

ortosilicat (SiO₄Na₄), r ~ 0,5;

metasilicat (SiO₃Na₂), r~ 1;

silicat lichid, r ~ 1,6 - 3,3.

Silicatii cu proprietati de spalare au raportul SiO₂/Na₂O de aproximativ 2. In silicatii cu capacitate anticorosiva fata de aluminiu raportul SiO₂/Na₂O este de aproximativ 3. Activitatea anticorosiva in solutie carbonata este marcanta indeosebi cand raportul SiO₂/Na₂O in solutie este de minimum 12 g SiO₂/m² de suprafata aflata in contact cu solutia. Efectul anticorosiv nu se manifesta in solutia de NaOH decat in cazul unui raport SiO₂/Na₂O de aproximativ 3. Activitatea anticorosiva in solutie carbonata este marcata indeosebi cand raportul SiO₂/Na₂O in solutie este de minimum 0,06 si concentratia de silicat este de minimum 12 SiO₂/m² de suprafata aflata in contact cu solutia. Efectul anticorosiv nu se manifesta in solutia de NaOH decat in cazul unui raport SiO₂/Na₂O de minimum 0,40.

Silicatii ataca zincul, deci si fierul galvanizat.

Au o putere de alcalinitate destul de mare, la un pH al solutiei intre 10,5 si 11. De asemenea, au o buna capacitate de emulsifiere, umezire (inmuiere), sechestrare si dispersare. Datorita acestor proprietati sunt componente ale unui numar mare de sapunuri in pulbere sau detergenti comerciali.

Metasilicatul de sodiu are un raport SiO₂/Na₂O aproape egal cu unitatea. In forma anhidra, foarte higroscopica, are formula SiO₂/Na₂O sau Na₂SiO₂ in stare hidratata, fixeaza cinci molecule de apa (SiO₂ ۰ Na₂O ۰ 5H₂O) si se prezinta ca pulbere sau granule ceva mai putin higroscopice.

Metasilicatul este foarte solubil, pana la 40% la 20°C (40 g metasilicat hidratat pentru 100 g solutie), si are o viteza de dizolvare relativ mare in raport cu al produselor alcaline.

Exceptand puterea de inmuiere, metasilicatii au proprietati detergente superioare silicatilor. Datorita formei pulverulente, ei pot fi utilizati cu usurinta la formarea amestecurilor de detergenti alcalini in asociere cu hidroxidul si carbonarul de sodiu, polifosfati si detergenti de sinteza. Metasilicatii confera amestecului, prin sinergism, eficacitate detergenta sporita. Cateva amestecuri de spalare relativ simple au urmatoarea compozitie:

pentru aluminiu: metasilicat 65%, carbonat de sodiu 15%, polifosfati 15 - 18%, agenti activi de suprafata 2 - 5%;

pentru metale feroase: metasilicat 60%. hidroxid de sodiu 30%, polifosfati 5 - 8%, agenti activi de suprafata 2 - 5%.

Aceste amestecuri se pot utiliza in concentratie de 0,5% in spalarea manuala si de 1% in spalarea prin circulatie.

Agenti antitartru. Asa cum s-a aratat, curatarea alcalina este favorabila formarii de tartru pe suprafete, datorita pH-ului ridicat si datorita faptului ca de obicei aceasta curatare se executa la cald. In sfarsit, echilibrul calco-carbonic al apei se va deplasa spre formarea anionului carbonat, care va forma saruri insolubile cu cationii polivalenti: datorita duritatii apei si prezentei in depozitele de murdarie a calciului si magneziului.

Efectul alcalinitatii:   HCO₃ + OH^- + H₂0

Efectul temperaturii:    2HCO₃ + CO₂ + H₂O

Precipitarea carbonatului de calciu:   Ca²⁺ + -> CaCO₃

Pentru a se evita formarea depozitelor minerale pe suprafetele curatate, un detergent alcalin trebuie sa contina agenti antitartru, care pot fi sechestranti sau de inhibitie a tartrului.

Sechestranti pot fi:

polifosfatii;

gluconatiii;

glucoheptonatii;

sarurile EDTA (acid etilendiamintetraacetic). Inhibitori sunt:

polifosfatii;

polimerii sau copolimerii acrilici.

Aplicatii ale detergentilor alcalini. In industria laptelui, produsele alcaline pot fi utilizate pentru majoritatea echipamentelor termice, a tancurilor de stocare si receptie, a tunelelor si dulapurilor.

In industria berii, substantele alcaline sunt utilizate pentru echipamentele de brasaj, de fermentare si pentru spalarea sticlelor. Din contra, pentru echipamentele care trebuie curatite in atmosfera de CO₂ se recomanda utilizarea detergentilor acizi.

In industria carnii, se poate realiza curatirea tunelelor, utilajelor si, in special, a suprafetelor de lucru. Produsele alcaline realizeaza degresarea, eliminarea materiilor grase polimerizate, iar produsele alcaline clorurate elimina depozitele proteice, petele de sange si realizeaza degresarea.

Printre alte aplicatii ale detergentilor alcalini, trebuie citata si curatirea mem­branelor filtrante (ultrafiltrante, microfiltrante etc).

2. DETERGENTII ACIZI

Adeseori, in industria alimentara, in special cand procesul tehnologic presupune tratamente la cald, spalarea alcalina nu asigura indepartarea totala a depozitelor de pe suprafata utilajelor si instalatiilor.

In acest scop, se practica un tratament cu o solutie acida, ca etapa distincta in ciclul de spalare.

Detergentul acid este un compus cu caracter acid, care are functia de a participa la eliminarea unor depozite de murdarie, formate pe o suprafata. Aceste depozite pot sa fie de natura variata: minerale (tartru, piatra de lapte, de bere, de vin etc), organica (materii grase, proteine etc), mixte (organice si minerale) sau microbiologice. in scopul indepartarii acestor depozite, solutiile acide se utilizeaza in primul stadiu al procesului de spalare sau, alternativ, in al doilea stadiu de tratament, in cazul in care depozitele de carbonat de calciu, impreuna cu proteinele sau datorita duritatii apei sau a tratamentelor termice, raman pe suprafata spalata cu un detergent alcalin.

Este necesar, uneori, in special in cazul instalatiilor de sterilizare (a laptelui, a altor produse lactate, dar si a altor produse alimentare), sa se aplice tratamentul acid, atat inainte cat si dupa spalarea alcalina.

Apa numita 'dura' contine 340 mg/l echivalent de CaC0₃ solubil sub forma de nitrat, clorura, sulfat, bicarbonat. Laptele este bogat in fosfolipide si in calciu; vegetalele contin acid oxalic. Este, deci, normal sa existe depozite de grasimi asociate cu fosfatul de calciu. Solutiile detergente alcaline pot, de asemenea, sa precipite o parte datorita duritatii apei.

2.1. Principalii acizi utilizati

In procesul de curatire a depozitelor alimentare s-a autorizat utilizarea acizilor indicati in tabelul de mai jos.

In industria alimentara, cei mai folositi acizi pentru detartraj si dezincrustari sunt: acidul azotic, fosforic, sulfamic si citric.

Lista acizilor autorizati

Acidul	Formula chimica	pH l% la 25°C
Azotic	HNO3	<1
(Orto) Fosforic	H2PO4
Sulfamic Eseu: Inima - structura inimii si aorta Referat: Fracturi si luxatii	H2NSO3H
Clorhidric	HC1	<1
Sulfuric	H2SO4	<1
Tartric	HOOC - CH(OH) - CH(OH)-COOH
Citric	C6H8O7
Hidroxi acetic (glicolic)	HO-CH2-COOH
Lactic	HOOC-CH(OH)-CH3
Succinic	HOOC - CH2 - CH2 - COOH
Acetic	CH3-COOH
Adipic	HOOC - (CH2)4 - COOH

Acizii sulfuric si clorhidric nu se recomanda sa fie utilizati in procesele de curatire acida curenta.

Acidul azotic este lichid si miscibil cu apa in orice proportii. Se produce sub trei forme: acid fumans 98% (d = 1,50 - 1,52), acid 69% (d = 1,41), acid diluat 25% (d = 1,45- 1,48).

Acidul azotic ataca majoritatea metalelor, insa la suprafata aluminiului si a metalelor feroase formeaza o pelicula protectoare. La temperaturi de peste 50°C solutiile de acid azotic cu o concentratie de 2% au o usoara actiune corosiva asupra aluminiului.

In cursul spalarii, actioneaza asupra depozitelor minerale pe care le solubili-zeaza si le inmoaie, usurand desprinderea substantelor proteice.

Acidul azotic produce o reactie violenta cu hipocloritii, insotita de degajare de clor gazos. La cald, formeaza gaze care pot provoca tulburari respiratorii (peste 9 mg NO₂/m³ de aer).

Acidul azotic este folosit in spalarea in circuit a utilajelor la temperaturi intre 60 si 70°C. Pentru a realiza o solutie diluata de acid, evitand supraincalzirile locale, trebuie sa se introduca acidul in apa progresiv si cu precautie.

Acidul fosforic in stare pura in forma cristalizata este foarte solubil. Solutiile utilizate industrial au o concentratie de 30 - 40% acid.

Este un acid tare, care prezinta in procesul de spalare un interes deosebit pentru efectul de solubilizare a depozitelor minerale si a structurii minerale din unele reziduuri, care devin astfel mai accesibile detergentilor alcalini. Acidul fosforic corodeaza metalele feroase, aluminiul si zincul. Este inactiv fata de otelul inoxidabil, cupru, cauciuc, ceea ce justifica utilizarea la spalarea unor utilaje si instalatii.

Vaporii de acid fosforic sunt iritanti pentru concentratii care depasesc 1 mg aeid/m³ de aer.

Acidul sulfamic in stare pura se prezinta sub forma cristalizata si are higro-scopicitate redusa. Prezinta o solubilitate in apa de 20% la 30°C si de 40% la 80°C.

Importanta particulara a acidului sulfonic rezulta din actiunea detartranta, prin solubilizarea sarurilor de calciu si magneziu.

Acidul sulfonic ataca fierul si zincul, fiind inactiv fata de aluminiu si cupru la temperaturi moderate.

Acidul citric este un acid organic cu actiune solubilizanta fata de sarurile de calciu. Are avantajul ca nu corodeaza nici aluminiul, nici otelul inoxidabil. Este utilizat in concentratii de 1% in baile de dezincrustare, dar este un produs deficitar.

2.2. Aplicatii ale detergentilor acizi

Detartrajul. Este operatiunea periodica destinata sa elimine depozitele minerale formate in timp. Un exemplu tipic de utilizare il reprezinta renovarea suprafetelor exterioare ale echipamentelor din otel inoxidabil, atunci cand acestea devin mate. O metoda practica este utilizarea unui detergent acid spumant cu aditiv generator de spuma.

In industria laptelui - circuite termice. Este cazul procedurilor clasice de curatire, cand se utilizeaza un detergent alcalin care elimina componentele organice ale murdariei, dupa care detergentul acid elimina depozitele minerale. Acest procedeu de curatire clasica este din ce in ce mai putin utilizat, el fiind inlocuit prin utilizarea unui produs unic de tipul alcalin-sechestrant. Avantajul acestui procedeu este diminuarea timpului de curatare, economie de apa si eliminarea clatirii in­termediare,

In industria laptelui - circuite netermice. Curatirea in faza unica in circuitele netermice in industria laptelui constituie, in ultimii ani, o dezvoltare importanta a utilizarii detergentilor acizi. La ora actuala se utilizeaza curent pentru curatirea prin circuit inchis sau prescurtat CIP (Cleaning In Place) sau NEP (Nettoyage En Place) a cisternelor, tancurilor si a altor echipamente.

Este vorba, in general, de CIP cu neutralizarea solutiilor de detergent acid. Aceste solutii de curatire pot sa fie conservate un timp mai indelungat; emulsia formata in timpul curatirii nu este foarte stabila, lucru ce permite separarea materiilor grase de solutia de curatare prin diferente de densitate. Aceasta metoda este avantajoasa in special datorita consumului mai mic de detergent si de apa si datorita faptului ca detergentii acizi se pot indeparta mai usor prin clatire. Absenta tratamentelor termice si, deci, denaturarea proteinelor permit eliminarea lor fara sa se mai utilizeze detergentii alcalini. De asemenea, curatarea cu ajutorul detergentilor acizi se realizeaza in multe sectoare din industria branzeturilor.

In industria berii. Existenta si mentinerea unei atmosfere de CO₂, in instalatiile de fermentare, impune utilizarea detergentilor acizi. De asemenea, natura depozitelor de murdarie (oxalat de calciu, proteine, taninuri, dextrine etc.) necesita utilizarea unor formule echilibrate. Produsele utilizate pentru curatare in industria berii sunt, in general, pe baza de acid fosforic, dar in ultima perioada s-a introdus un detergent acid pe baza de acid sulfuric cu acid peracetic.

3. AGENTI TENSIOACTIVI (AGENTI DE SUPRAFATA)

Sunt substante complexe care au ca proprietate caracteristica modificarea tensiunii superficiale (actiunea lor este pur fizica). Aceste substante au ca efect 'udarea' sau 'inmuierea', desorbtia, emulsionarea, suspendarea si stabilizarea particulelor disociate de pe o suprafata.

Modul de actiune al agentilor tensioactivi se poate explica astfel:

moleculele substantelor tensioactive sunt constituite dintr-un lant hidro-carbonat hidrofob si una sau mai multe grupari solubilizante hidrofile;

in absenta detergentului, o picatura de apa ia o forma mai mult sau mai putin sferica in functie de natura materialului - suport. Atractia intre moleculele apei creeaza o tensiune superficiala ridicata;

cand se adauga o substanta tensioactiva, aceasta se acumuleaza preferential pe interfete, grupele hidrofile sunt orientate spre interior si grupele hidrofobe spre exterior. in continuare se formeaza o membrana apolara, deci tensiunea superficiala este inferioara apei pure. In consecinta, picatura de apa se etaleaza si produce inmuierea completa a suprafetei;

in prezenta materiilor grase, detergentii se plaseaza diferit pe interfete: lanturile hidrofobe se indreapta spre interior, iar cele hidrofile spre exterior. Deci, moleculele detergentilor prin orientarea lor formeaza un strat de adsorbtie intre doua medii insolubile: lipide si apa, asigurand astfel prin scaderea tensiunii superficiale procesul de inmuiere.

Norma Internationala de Vocabular 2086 defineste termenii curenti utilizati in domeniul agentilor de suprafata (v. anexa).

Cele mai clasice substante tensioactive sunt sapunurile sub forma de saruri (sodiu si potasiu) ale acizilor grasi (cum sunt acidul stearic, palmitic sau oleic).

Dar, sapunurile au un dublu dezavantaj: pe de o parte, ele au o solubilitate redusa in apa rece si, pe de alta parte, formeaza precipitate insolubile cu calciul din apele dure. Din aceasta cauza ele au fost inlocuite cu detergentii de sinteza.

3.1. Tipuri de substante tensioactive

In functie de schimbul electric in solutie (determinat de natura gruparilor hidrofile), detergentii pot fi anionici (schimburi negative predominante), cationici (schimburi pozitive) sau amfoteri (schimburi variabile in functie de natura mediului, alcalina sau acida). Surfactantii care nu se disociaza in solutii sunt numiti neionici.

Tensioactivii anionici. Sunt constituiti dintr-un lant lung anionic lipofil si o parte hidrofila, de cele mai multe ori sub forma de sulfat sau de sulfonat, de exemplu, alchil-sulfatul de sodiu, alchil-sulfonatul de sodiu sau sarurile acizilor grasi. Sunt   foarte buni detergenti, dar au dezavantajul ca produc cantitate mare de spuma.

Tensioactivii cationici (lanturi lungi cationic lipofile). Sunt, in principal, baze cuaternare de amoniac. Se obtin din amine etoxilate sau prin metilare si condensare succesiva cu clorura de benzil, care conduc la compusi cuaternari

de amoniu, amino-alcooli cuaternarizati, amide grase cuaternarizate, pridinium cuaternarizat, dimetil-fenil-benzilamoniu polietilendiamine cuaternizate etc. O proprietate importanta a agentilor cationici este spumarea lor persistenta. Nu sunt toxici pentru om si animale. Nu sunt influentati de duritatea apei.

Datorita activitatii bactericide, sunt utilizati si ca dezinfectanti.

Tensioactivii amfoteri. Sunt constituiti dintr-un aminoacid, in general glicina, substituita cu un lant lung alchilamina (formula generala: R-(NH)_n -(CH₂)_n-COOH.

Polul anionic confera moleculei proprietati detergente, iar polul cationic ii confera proprietati antibacteriene. Puterea dezinfectanta creste cu numarul de grupari bazice. In afara activitatii bactericide, agentii amfoteri pot sa previna formarea depozitelor minerale.

Tensioactivii neionici. Sunt detergenti destul de buni si pot fi utilizati si ca agenti anionici si ca agenti cationici, in functie de conjunctura. Ei au o mare stabilitate la apa dura si au o putere de spumare mult mai redusa decat detergentii anionici. Cand contin mai mult de 10 molecule de oxid de etilen, sunt perfect solubili in apa [formula generala: (O-CH₂-CH₂)_n-OH].

In general, surfactantii nu sunt corosivi sau iritanti. Multe produse tensioactive spumeaza abundent in conditiile turbulente de curatire. Din aceasta cauza sunt folositi agenti antispumanti.

3.2. Caracteristicile detergentilor

Tensiunea superficiala. Este o caracteristica a fiecarui lichid. Moleculele de apa sunt atrase intre ele prin forte ionice, fiind necesara o energie importanta pentru marirea suprafetei de contact intre apa si gaz. La introducerea unui agent superficial activ in apa, aceasta se acumuleaza la interfata, facand-o mai putin polara, solutia "apoasa' a unui astfel de agent avand o tensiune superficiala net inferioara apei.

Solubilitatea. Solubilitatea agentilor superficiali creste cu ridicarea tempe­raturii; intr-un anumit interval de temperatura, solubilitatea creste rapid, aceasta crestere fiind in jurul "concentratiei micelare critice' (CMC).

Puterea detergenta. Depinde de puterea de emulsionare, de puterea de solubilizare, de puterea de patrundere, de puterea de udare, de natura suprafetei curate, de legaturile impuritate-suprafata si de modul de actiune al detergentului.

Actiunea detergenta se datoreaza mecanismului formarii de micele, care are loc dupa depasirea unei anumite "concentratii micelare critice" (CMC).

Cand concentratia unei solutii apoase de agent superficial activ depaseste CMC (concentratia micelara critica), micelele formate inglobeaza particule de impuritati insolubile in apa, solutia capatand proprietati solubilizante. Aceasta proprietate este puternic influentata de temperatura si de prezenta sarurilor, care pot micsora CMC (concentratie micelara critica) si pot creste actiunea detergenta.

Puterea de udare este influentata de temperatura.

Puterea de patrundere. Puterea de patrundere a unui agent superficial activ este o insusire de care astazi, mai mult ca oricand, trebuie sa se tina seama, data fiind grija pentru evitarea poluarii apelor. Ea se masoara prin gradul de descompunere a agentului sub actiunea organismelor vii si este necesara de a fi de minimum 90%.

4. CURATIREA PRIN MIJLOACE ENZIMATICE

Industria alimentara utilizeaza astazi materiale din ce in ce mai fragile si sofisticate, care rezista foarte putin la actiunea detergentilor alcalini si acizi.

De aceea, in procesul de curatire se pot utiliza hidrolazele care catalizeaza reactiile de disociere a legaturilor, descompunand moleculele mari organice in molecule constitutive elementare, ca de exemplu:

proteaze

proteine peptide, aminoacizi,

lipaze

lipide                     gliceride, glicerol, acizi grasi liberi,

amilaze

amidon                      dextrine, oligozaharide.

Proteazele actioneaza asupra murdariilor proteice, cum sunt: petele de oua, sange etc.

Lipazele degradeaza specific uleiurile si grasimile, iar amilazele elimina reziduurile alimentelor bogate in amidon, cum sunt: piureul de cartofi, cremele, sosurile, ciocolata etc.

De asemenea, prezenta celulazelor permite fibrelor de bumbac sa pastreze proprietatile de suplete. La ora actuala aproape toate produsele menajere destinate spalarii lenjeriei si veselei contin enzime de diferite tipuri.

De obicei, aceste enzime sunt produse obtinute din tulpini modificate genetic de Bacillus si Aspergillus.

Detergentii enzimatici prezinta multe avantaje in comparatie cu produsele detergente traditionale alcaline, care sunt de cele mai multe ori eficiente, dar pun destule probleme.

Performantele utilizarii enzimelor depind de diferiti factori: pH, temperatura, continut in calciu si magneziu. Operatiunile de solubilizare si de hidroliza a reziduurilor materialelor organice pot sa fie eficiente pe cale enzimatica in conditii moderate de pH si temperatura.

Optimul de temperatura poate fi decalat pentru fiecare tip de enzima.

In prezent se realizeaza numeroase teste pentru utilizarea curatarii pe cale enzimatica. Se folosesc diferiti detergenti, in special BIONIL 26, testat in diferite statii pilot. In urma acestor cercetari s-au constatat urmatoarele:

enzimele au actiune pozitiva si asupra decontaminarii suprafetelor, datorita faptului ca glicoproteinele responsabile de adeziunea bacteriana sunt hidrolizate;

detergentii enzimatici pot sa inlocuiasca cu succes detergentii alcalini traditionali;

pH-ul neutru sau aproape de neutralitate al detergentilor enzimatici produce o curatire mai putin dura; acesti detergenti nu distrug materialele si evita socurile de pH la statiile de epurare biologica;

detergentii enzimatici sunt cu mult mai biodegradabili comparativ cu detergentii traditionali;

limitele utilizarii curatarii pe cale enzimatica se datoreaza adaptarii dificile la anumite operatiuni, in special in cazul utilizarii curatarii in circuit inchis si, de asemenea, datorita respectarii temperaturii in functie de natura enzimelor.

5. AMELIORATORII

Pentru imbunatatirea activitatii detergentilor si dezinfectantilor se folosesc o serie de substante cu efect de ameliorare, cum sunt: umectantii, emulgatorii, antispumantii, decolorantii, agentii de dispersie, anastaticii etc.

Umectantii. Poseda insusirea de a micsora tensiunea superficiala, fiind folositi ca amelioratori, favorizand patrunderea lor in adancime. Se folosesc, in special, substante cationic activ.

Emulgatorii. Acestia amelioreaza proprietatile de emulgare a diferiti detergenti. Rezultate bune se obtin cu emulgatori amfolitici, pe baza de derivati dialchilici ai trietanolaminetanului. In schimb, emulgatorii neionici pe baza de esteri ai acizilor polietilenglicolului sunt mai putin toxici si insensibili fata de medii puternic alcaline, rezistand bine si la medii acide. Utilizarile cele mai largi le au oleatii si distearatii de polietilenglicol.

Antispumantii. In majoritatea cazurilor, dar in special la spalarea sticlelor, prezenta spumei este de nedorit. Aparitia spumei este favorizata si de prezenta pro­teinelor si de hidroliza partiala a grasimilor. Capacitatea de spumare poate fi redusa prin adaugarea de 1 - 3% de hidrocarburi cu lant lung, acizi grasi si produsi fenolici.

Decolorantii. La spalarea tesaturilor textile, in special a sedilelor din industria laptelui, se cere o decolorare cat mai avansata. In acest scop se folosesc azuranti optici, care au proprietatea de a reflecta lumina la o lungime de unda mai mare decat cea emisa, crescand nuanta de alb, in urma transformarii radiatiilor ultraviolete in luminoase.

Agentii de dispersie. Se folosesc pentru a mari puterea defloculanta a detergentilor si a micsora tendinta de redepunere a murdariei in decursul operatiei de spalare. Rezultatele cele mai bune se obtin cu carboximetilceluloza, care imbunatateste puterea de spalare a detergentilor, stabilitatea spumei si impiedica redepunerea murdariei in procesul de spalare.

Agentii antistatici. In spalarea panzelor de filtru pot aparea sarcini electrice considerabile. Ca substanta antistatica se foloseste, cu rezultate bune, clorhidratul de etanolamina esterificata cu acid stearic, sub forma de solutie apoasa.

Anexa

AGENTI DE SUPRAFATA

(Norma Internationala de Vocabular 20862)

Aceasta norma internationala defineste termenii curenti utilizati in domeniul agentilor de suprafata.

Agentul antispuma: un produs care impiedica formarea spumei sau care diminueazaconsiderabil stabilitatea ei.

Agentul de suprafata: un produs chimic care prezinta o activitate de suprafata si care dizolvat intr-un lichid, in particular in apa, scade tensiunea superficiala sau de interfata prin absorbtia preferentiala de pe suprafata lichid/vapori sau a altor interfete.

Agentul de suprafata amfoter sau amfolitic: un agent de suprafata, ce poseda doua sau mai multe grupari functionale care pot, in functie de conditiile de mediu, sa ionizeze in solutie apoasa, conferind compusului caracter de agent de suprafata anionic sau cationic.

Agentul de suprafata anionic: un agent de suprafata care ionizeaza in solutie apoasa, pentru a forma ioni organici incarcati negativ si responsabili de activitatea de suprafata.

Agentul de suprafata cationic: un agent de suprafata care ionizeaza in solutie apoasa, pentru a forma ioni organici incarcati pozitiv si responsabili de activitatea de suprafata.

Agentul de suprafata neionic: un agent de suprafata care nu formeaza ioni in solutie apoasa. Solubilitatea in apa a agentilor de suprafata neionici este data de prezenta in moleculele lor a unor grupari functionale, care au mare afinitate pentru apa.

Agentul sechestrant: un produs care poseda caracteristici functionale, ce il face apt sa disimuleze activitatea ionilor metalici si sa asigure solubilitatea lor.

Aptitudinea de etalare: proprietatea unui lichid si, in particular, a unei solutii cu agent de suprafata care permite unei picaturi a acestui lichid sa acopere complet spontan o suprafata a unui lichid sau solid.

Coloidul protector: acea substanta care, la o anumita concentratie si activitate in stare de coloid liofil (endofil fata de mediu), intarzie sau impiedica agregarea particulelor unei dispersii liofobe (exofil fata de mediu).

Concentratia critica pentru formarea micelelor (C.M.C.): concentratia caracteristica agentilor de suprafata in solutie, sub care aparitia si dezvoltarea micelelor provoaca o variatie brusca in raport cu concentratia si o serie de proprietati fizico-chimice ale solutiei.

Detergenta: procesele prin care murdariile sunt detasate de substratul lor si sunt puse in solutie sau in dispersie. In sens simplu, detergenta are ca efect curatarea suprafetelor. Ea este rezultatul unui numar mare de fenomene fizico-chimice.

Detergentul: un produs a carui compozitie este studiata specific pentru un proces care samrealizeze fenomenul de detergenta. Un detergent cuprinde compusi esentiali (agenti desuprafata) si, in general, compusi complementari (adjuvanti).

Dispersia: un sistem de doua sau mai multe faze, in care una este continua si cealalta maiputin repartizata. Faza dispersata este faza discontinua a dispersiei, iar mediul de dispersie este constituit dintr-o faza continua.

Emulsia:  un sistem heterogen de doua sau mai multe faze lichide, constituita de o faza lichida continua si o a doua faza lichida, dispersata in prima sub forma de picaturi fine.

Hidrotropia: fenomenul prin care se mareste solubilitatea unei substante putin solubile in apa prin aditia unei alte substante numita 'agent hidrotrop'.

Inmuierea: tendinta pe care o are un lichid de a se etala pe o suprafata. O diminuare a unghiului de contact intre solutie si suprafata se traduce printr-o crestere a inmuierii. Cand unghiul de contact este nul, acest lucru corespunde etalarii.

Sedimentarea:   acumularea de particule in dispersie intr-un mediu fluid sub efectul unei forte de gravitatie sau al unei forte centrifuge.

Temperatura de agitare: temperatura la care, in solutiile apoase, anumiti agenti de suprafata neionici devin heterogeni prin separarea in doua faze lichide.

Tensio-activitatea: actiunea unui agent de suprafata care, prin absorbtia pe interfata, genereaza o scadere a tensiunii superficiale si de interfata.

Tensiunea de interfata: tensiunea la nivelul interfetei intre doua faze. Ea se exprima in milinewtoni pe metru (mN/m).

Tensiunea superficiala: tensiunea in stratul superficial al unei faze, dirijate spre interior, datorita atractiilor intre moleculele de la suprafata si cele care se gasesc sub aceasta suprafata. Ea se exprima in milinewtoni pe metru (mN/m). Termenul de tensiune superficiala corespunde, intr-un caz particular, fortelor de interfata intre fazele lichida si gazoasa.