Coroziunea metalelor si protectia anticorosiva

COROZIUNEA METALELOR SI PROTECTIA ANTICOROSIVA

Privire generala asupra coroziunii metalelor

Pagubele provocate economiei nationale de catre coroziune ating proportii uriase. Conform datelor existente, aproape o treime din productia mondiala de metal este scoasa din uz datorita coroziunii. Intrucat numai circa doua treimi din metalul corodat se recupereaza prin topire, inseamna ca circa 10% din productia mondiala se pierde definitiv ca urmare a actiunii de distrugere a coroziunii.

Prin coroziune se intelege distrugerea materialelor datorita reactiilor chimice sau electrochimice cu mediul inconjurator. Atacul chimic direct este posibil la toate materiile prime folosite in industrie, in timp ce atacul electrochimic nu apare decat la metale, deoarece numai ele poseda electroni liberi. Materialele sintetice nu poseda aceasta structura ele fiind de obicei supuse degradarii numai prin atac chimic. Cel mai intalnit exemplu de coroziune este ruginirea fierului, o reactie chimica complexa in care fierul se combina si cu oxigen si cu apa pentru a forma oxid de fier. Oxidul este un solid care mentine aceeasi forma generala a metalului din care a fost format, dar mai poros si mai voluminos, fiind slab si fragil.

Procesul de coroziune este influentat de o serie de factori interni si externi.

Factorii interni sunt cei legati de metal ca de exemplu Structura metalului, starea suprafetei, prezenta la suprafata a peliculelor de protectie, modul de prelucrare etc.

Factorii externi sunt cei legati de electrolit, ca de ex.  natura chimica a dizolvantului, felul ionilor si concentratia lor din solutia de electrolit.

A. Dupa mecanismul de desfasurare se pot distinge doua tipuri de coroziune :

coroziunea chimica care se refera la procesele de distrugere a metalelor si aliajelor care se produc in gaze uscate, precum si in lichide fara conductibi­litate electrica si in majoritatea substantelor organice;

coroziunea electrochimica se refera la procesele de degradare a metalelor si aliajelor in solutii de electroliti, in prezenta umiditatii, fiind insotite de trecerea curentului electric prin metal.

B. Dupa aspectul distrugerii, coroziunea poate fi clasificata in:

coroziune continua - cand intreaga suprafata metalica a fost cuprinsa de actiunea mediului agresiv si

coroziunea locala - cand distrugerea se produce numai pe anumite portiuni ale suprafetei metalului sau aliajului.

In practica, fenomenele de coroziune sunt in mod frecvent extrem de complexe si apar sub diferite forme, motiv pentru care o clasificare riguroasa a tuturor acestor fenomene este greu de efectuat.

Coroziunea locala poate fi de mai multe feluri:

Coroziunea punctiforma, care se localizeaza pe suprafete mici (puncte de coroziune);

Coroziunea sub suprafata, care incepe la suprafata dar se extinde de preferinta sub suprafata metalului provocand umflarea si desprinderea metalului (pungi de coroziune);

Pete de coroziune, care se repartizeaza pe suprafete relativ mari, dar adancimea lor este mica;

Coroziunea intercristalina, care se caracterizeaza prin distrugerea selectiva a metalului la limita dintre cristale;

Coroziunea transcristalina, care reprezinta un caz tipic de coroziune locala la care distrugerea corosiva este determinata de directia tensiunilor mecanice de intindere. Caracteristic la acest fel de coroziune este faptul ca fisurile se propaga nu numai la limita cristalelor ci ele chiar le traverseaza.

Coroziunea chimica

Coroziunea chimica se produce din cauza afinitatii dintre metal si unele gaze (O₂, SO₂, H₂S, HCl gazos, CO, CO₂, H₂) sau lichide rau conducatoare de electricitate (alcooli, benzine, benzoli etc.) provocand modificari ale metalului manifestate prin:

dizolvarea partilor componente si pierderi de material;

spalarea componentilor;

dezagregarea materialului de catre cristalele sarurilor care se formeaza in porii sai;

Analiza: Genetica umana - tipuri mendeliene de eredit Analiza: Pielea - organ conjunctivo-epitelial

marirea sau reducerea particulelor, deci si a intregii mase a metalului.

Intensitatea procesului de coroziune chimica este conditionata de: natura materialului corosiv, concentratia, temperatura si presiunea mediului corosiv si durata de contact.

Produsele care rezulta sub actiunea acestor medii raman, in general, la locul interactiunii metalului cu mediul coroziv, sub forma de pelicule de grosimi si compozitii diferite.

In functie de proprietatile lor fizico-chimice peliculele de coroziune exercita o influenta importanta asupra desfasurarii ulterioare a procesului de coroziune, a cineticii acestuia, putandu-l frana intr-o masura mai mare sau mai mica.

Sub actiunea oxigenului din aer sau a altor medii care contin oxigen, metalele se acopera cu pelicule de oxizi a caror grosime depinde de temperatura si timpul de incalzire.

In funtie de durata si de temperatura de incalzire a metalului, peliculele formate au diferite grosimi si proprietati de protectie prezentate in tabelul urmator :

O apreciere rapida a proprietatilor protectoare a peliculei de oxid rezultate in urma coroziunii este posibila cunoscand valoarea raportului dintre voluzmul oxidului format si volumul metalului distrus :

V_ox =M_ox / _ox  V_m=An/ _m V_ox /V_m=M_ox / _{ox m} /An ,

in care: M_ox-este masa moleculara a oxidului;

_ox-greutatea specifica a oxidului;

_{A-masa atomica a metalului;}

_m-greutatea specifica a metalului;

n-coeficientul stoechiometric al metalului;

Daca acest raport este subunitar, adica V_ox /V_m <1, stratul de oxid este discontinuu si permeabil, ca urmare, nu prezinta proprietatile protectoare. Astfel se comporta metalele alcaline si alcalino-pamantoase.

Pentru alte metale, ca: Ni, Cr, Cu, Sn, Zn, . , raportul V_ox /V_m  >1; La suprafata acestora se formeaza pelicule care franeaza considerabil desfasurarea in continuare a procesului de oxidare, adica poseda proprietati protectoare.

Conditia V_ox /V_m  >1 nu asigura intotdeauna o protectie anticoroziva, deoarece in timpul formarii peliculelor, apar tensiuni care vor provoca fisurarea acestor pelicule.

In cazul Fe-ului oxidarea in atmosfera a acestuia cu formarea oxizilor de Fe (rugina) are loc in trepte.

Coroziunea electrochimica

Spre deosebire de coroziunea chimica, metalele in contact cu solutiile bune conducatoare de electricitate (electroliti) se corodeaza electrochimic. Solutia si metalul sunt strabatute, in acest caz, de un curent electric, generat de procesele electroch­­imice care se desfasoara la limita celor doua faze.

Coroziunea electrochimica se poate produce fie prin electroliti sau in atmosfera cu o pelicula lichida, fie in solutie.

Exemple tipice de coroziune electrochimica se intalnesc in cazul coroziunii atmosferice (ruginirea fierului) si la coroziunea provocata de curentii electrici de dispersie din sol numiti si curenti vagabonzi.

In problemele practice de coroziune, importanta este cunoasterea vitezelor reale cu care procesul se desfasoara. Daca procesul de coroziune este posibil, dar are o viteza de desfasurare foarte mica, se poate considera ca materialul este rezistent la coroziune. Viteza de coroziune se exprima prin masa de metal distrus pe unitatea de suprafata in unitatea de timp (g/m²h) sau adancimea la care au ajuns degradarile in unitatea de timp (mm/an).

Metode de protectie anticorosiva a materialelor metalice

Protectia impotriva coroziunii reprezinta totalitatea masurilor care se iau pentru a feri materialele tehnice de actiunea agresiva a mediilor corosive.
            Metodele si mijloacele de protectie anticorosiva sunt foarte variate si numeroase; in principial ele se pot grupa in urmatoarele categorii:

metode de prevenire a coroziunii;

utilizarea metalelor si aliajelor rezistente la coroziune;

metode de actionare asupra mediului corosiv;

metode de acoperire a suprafetelor metalice.

Metode de prevenire a coroziunii

Metodele de prevenire a coroziunii constau in:

alegerea corecta a materialelor utilizate in constructia de aparate si utilaje industriale, din punct de vedere al rezistentei la coroziune;

evitarea punerii in contact a unui metal cu un alt metal mai electronega­tiv decat el, de exemplu aluminiu alaturi de aliajele cuprului sau otelurilor aliate, bronz in contact cu otelul etc.

la fel se va evita punerea in contact a metalelor ecruisate ( modificarea proprietatilor unui metal sau unui aliaj in urma unui proces de deformare plastica la o temperatura inferioara celei la care incepe recristalizarea ) cu metalele recoapte sau turnate, deoarece din cauza diferentei de potential electrochimic dintre ele, in prezenta unui electrolit corespunzator, primele se corodeaza;

prelucrarea mai ingrijita a suprafetei metalului, deoarece adanciturile, zgarieturile favorizeaza si accelereaza coroziunea.

Metode de acoperire a suprafetelor metalice cu invelisuri anticorosive

Protectia prin invelisuri anticorosive se realizeaza prin acoperirea metalului cu un strat subtire de material autoprotector. Stratul autoprotector trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

sa fie compact si aderent;

sa fie suficient de elastic si plastic;

grosimea lui sa fie cat mai uniforma.

Stratul protector poate fi metalic sau nemetalic; cele metalice depuse pe suprafata metalului protejat se pot realiza: pe cale galvanica, pe cale termica si prin placare.
Straturile protectoare nemetalice pot fi organice sau anorganice, realizate prin utilizarea lacurilor, vopselelor, emailurilor, foliilor de masa plastica, bitum etc.

Metalizarea

Principiul  metodei consta in topirea metalelor aflate sub forma de sirma sau pulbere si antrenarea particulelor topite printr-un curent de aer sau gaz comprimat. Stratul metalic se formeaza prin sudarea particulelor pe suprafata metalului suport. Pentru cresterea rezistentei materialelor la coroziune atmosferica cele mai utilizate metale sunt Al, Pb, Zn, Cu si otel inoxidabil. Al este utilizat pentru atmosfere impurificate cu gaze sulfuroase. Pentru o protectie de lunga durata si eficienta in conditii severe se recomanda pe langa aplicarea prin metalizare o vopsire de finisare adecvata scopului urmarit.

Metode de actionare asupra mediului corosiv

Printre metodele de actionare asupra mediului corosiv amintim:

modificarea PH-ului mediului de coroziune (exemplu neutralizarea apelor reziduale cu substante chimice)

indepartarea gazelor (O₂;CO₂) care maresc viteza de coroziune a mediilor corosive, mai ales a apei;

utilizarea inhibitorilor sau a pasivatorilor, ce sunt substante organice sau anorganice, care introduse in cantitati minime in mediul corosiv, micsoreaza sau anuleaza complet viteza de coroziune a acesteia;

protectia catodica consta in aplicarea unor metode galvanice de protectie a metalelor, folosind anozi metalici auxiliari, care se corodeaza in locul metalului protejat.