Ameliorarea capacitatii de productie

Ameliorarea capacitatii de productie

Productivitatea - este o insusire complexa determinata pe de o parte de baza ereditara a materialului cu care se lucreaza, care conditioneaza valorile elementelor de productivitate, iar pe de alta parte de conditiile de mediu si conditiile de cultura.

Datorita faptului ca este conditionata poligenic, capacitatea de productie este un obiectiv care se obtine suficient de greu, aceasta si datorita faptului ca in perioada de vegetatie actioneaza aproape toate genele de care dispune planta respectiva.

Apar fenomene de inlantuire a acestor gene pentru a determina un anumit caracter, apar fenomene de interactiune intre gene, astfel ca toate acestea complica activitatea de imbunatatire a productivitatii plantelor.

Productivitatea este determinata pe de o parte de fertilitatea plantei respective, pe de alta parte de capacitatea de a exploata aceasta fertilitate, in sensul ducerii pana la capat a produsului final.

Se deosebesc 2 categorii de fertilitate:

fertilitatea potentiala

fertilitatea reala

Fertilitatea potentiala reprezinta capacitatea plantelor care compun soiul sau hibridul de a da nastere la formatiuni florale, muguri de rod, inflorescente si flori care difera de la cele anuale la multianuale.

Fertilitatea reala este data de capacitatea de fecundare a florilor, de totalitatea florilor capabile sa se fecundeze.

Intotdeauna fertilitatea reala este sub nivelul fertilitatii potentiale fie datorita factorilor de mediu, fie datorita unor conditii genetice.

Raportul intre fertilitatea potentiala si reala este cunoscut sub numele de coeficient de fertilitate, cu cat acest coeficient are o valoare mai apropiata de 1, cu atat soiul respectiv va avea o productivitate ridicata.

In procesul de creare a productiei se deosebesc 2 categorii de productivitate:

1. productivitate initiala
2. productivitate finala

Productivitatea initiala este data de totalitatea fructelor sau semintelor care s-au format pe planta in primele faze de dupa fecundare.

Aceasta insusire este determinata de fertilitatea reala, de conditiile de mediu si de structura genetica a materialului respectiv.

Productivitatea finala este reprezentata de capacitatea plantelor de a retine si a matura fructele care s-au format, insusire care de asemenea depinde de productivitatea initiala, de unii factori ecologici, de insusirile genetice.

Raportul intre productivitatea initiala si finala poarta numele de indice de productivitate si la fel ca si la coeficientul de fertilitate, cu cat valoarea indicelui de productivitate este apropiata de 1 cu atat capacitatea de productie a soiului este ridicata.

Se apreciaza ca productivitatea este determinata de 2 categorii de factori:

factorii intrinseci care tin de materialul biologic;

factorii de influenta.

Factorii intrinseci sunt reprezentati de elemente de productivitate caracteristice de la o specie la alta dar si de o serie de procese fiziologice si biochimice.

Factorii de influenta sunt reprezentati de aparitia unor agenti fitopatogeni si rezistenta plantelor la actiunea acestora, aparitia unor perioade foarte reci si rezistenta plantelor la aceste conditii, aparitia secetei, rezistenta soiului la seceta, samd.

Daca factorii de influenta nu pot fi controlati pentru capacitatea de productie, se urmareste sa se actioneze asupra elementelor de productivitate in sensul cresterii intensitatii de exprimare a acestora.

Pentru realizarea acestui obiectiv sunt obligatorii urmatoarele directii in care trebuie sa se actioneze:

cunoasterea tuturor surselor de germoplasma autohtone si mondiale in vederea identificarii tuturor surselor de gene care sunt legate intr-un fel de controlul elementelor de productivitate

utilizarea mutagenezei pentru obtinerea a noi surse de gene utile in aceasta directie;

hibridarea unor genotipuri foarte diferite in vederea obtinerii unor recombinari de gene care sa conduca la acumularea unor gene valoroase;

Referat: Celula - esenta vietii (fenomene biotice) Referat: Fuel Cells (Celulele de combustibil)

cresterea plasticitatii ecologice pentru marirea gradului de adaptabilitate a soiurilor si hibrizilor la cultivarea in diferite conditii climatice;

ruperea corelatiilor negative care exista intre productivitate si calitate, intre productivitate si precocitate sau intre productivitate si diferite insusiri fiziologice care creaza rezistenta.

Ameliorarea calitatii - la fel ca si productivitatea, calitatea este determinata pentru introducerea in cultura a noilor soiuri create.

Valoarea calitativa a unui material biologic este conferita de: continutul in substante utile, natura chimica a acestor substante, insusirile tehnologice si culinare ale produsului principal si cu deosebire pentru speciile horticole calitatea este data si de aspectul exterior.

In ceea ce priveste substantele utile, se are in vedere continutul de proteina la principalele specii, continutul de hidrati de carbon, zaharuri, unele substante minerale, unele vitamine, enzime, samd.

Se pune problema existentei unei corelatii negative intre capacitatea de productie, intre productivitate si insusirile calitative.

Pentru imbunatatirea valorilor nutritive a substantelor utile, trebuie sa se cunoasca si sa se influenteze natura chimica a acestor substante, astfel proteinele trebuie sa aiba un continut ridicat si echilibrat in aminoacizi esentiali.

Unele specii au un continut mai redus de lizina, astfel prin folosirea mutatiilor trebuie sa se identifice genele care conditioneaza acest aminoacid pentru a creste valoarea acestuia in produsul principal.

Continutul in triptofan, metionina, trebuie ridicat la unele leguminoase, in aceasta idee toate speciile trebuie analizate in privinta tuturor substantelor chimice continute pentru a se incerca o ameliorare a valorilor acestora.

La vita de vie calitatea produsului principal pe langa continutul in diverse substante chimice este data si de insusirile organoleptice, gustative, tehnologice, aspectul exterior, forma si marimea strugurilor, culoarea boabelor, prezenta sau absenta stratului de pruina.

Pentru vinuri, determinarea continutului de alcool, zaharuri, aciditatea totala, extract sec, taninuri, substante colorante, sunt toate parti de calitate a produsului principal la vie.

La fructe calitatea este determinata de continutul in substante nutritive dar si de suculenta acestora, de fermitatea pulpei, gust, aroma, existenta altor substante care in echilibru pot asigura un gust placut.

Ameliorarea rezistentei la boli si daunatori - cu toate progresele realizate in combaterea chimica precum si in inglobarea rezistentei genetice in noile creatii ale ameliorarii, intensitatea, frecventa, gradul de atac al diversilor agenti fitopatogeni inregistreaza cresteri la toate speciile cultivate.

Rezistenta la boli este o insusire ereditara care determina capacitatea plantelor de a se apara fata de atacul unui anume agent patogen.

Exista apreciere diferita in ceea ce priveste rezistenta, in sensul ca unii autori considera doar imunitatea la o anumita boala ca rezistenta genetica, pe cand alti autori iau in considerare si gradul de adaptare al plantei, de formare a unor celule care inconjoara boala, fie data de o sensibilitate inainte de atac, fie ca o reactie de aparare dupa ce s-a intamplat ca planta sa fie atacata.

Amelioratorul este interesat de rezistenta ereditara care este determinata de 2 cauze principale: starea plantei si comportamentul acesteia in momentul atacului in sensul impiedicarii bolii sa se manifeste si reactia plantei gazda, care prin anumite schimbari histologice sau fiziologice opreste procesul de infectie.

Din acest motiv se cunosc 2 tipuri de rezistenta si anume:

rezistenta pasiva, cand boala nu poate ataca planta respectiva

rezistenta activa, cand avem de a face cu o reactie a plantei in momentul atacului.

Rezistenta activa se clasifica de unii autori in 2 categorii si anume: rezistenta verticala si rezistenta orizontala.

Prin rezistenta verticala se intelege capacitatea unui soi de a rezista la o boala sau la o anumita rasa fiziologica a unei boli, o rezistenta puternica dar de scurta durata, astfel in conditiile in care apare o alta rasa fiziologica, soiul respectiv trebuie scos imediat din cultura pentru ca nu mai are rezistenta.

Rezistenta orizontala inseamna capacitatea soiului de a avea rezistenta la mai multe boli in acelasi timp sau la mai multe rase fiziologice ale unei boli, care se manifesta mai slab dar pe o perioada de timp foarte mare, uneori peste 50-100 ani.

Rezistenta verticala este mai usor de obtinut dar se prefera rezistenta orizontala care chiar daca necesita lucrari mai laborioase este eficienta prin durata acesteia.

Dupa unii autori, proliferarea rapida a agentilor fitopatogeni are mai multe cauze si anume introducerea in cultura a materialului biologic la care s-a urmarit in primul rand productivitatea si calitatea si mai putin sau deloc rezistenta la boli, cultivat pe suprafete foarte mari, numarului restrans de soiuri astfel ca este inlesnita raspandirea rapida a unui patogen sau a unor mutante ale patogenului, migrarea din zonele cu inocul primar a raselor fiziologice noi, aparitia datorita mutatiilor, diverselor recombinari genetice a unor noi rase fiziologice cu un efect fitopatogen mai puternic, nerespectarea tehnologiei de cultura, nerespectarea rotatiilor pentru culturile anuale si bienale, administrarea unilaterala si in doze mari a unor ingrasaminte care favorizeaza aparitia agentilor fitopatogeni, utilizarea nerationala a irigatiilor care conduc la crearea de microclimate favorabile aparitiei patogenului, contactul brusc intre patogen si planta gazda datorita importutilor de seminte cu care se aduc si patogenii respectivi si la care soiurile autohtone nu au nici un fel de adaptare.

Metoda de imbunatatire a rezistentei la agentii patogeni o constituie hibridarea indepartata: hibridarea dintre un soi valoros din toate punctele de vedere dar nerezistent la un anumit agent patogen, cu o specie din flora spontana inrudita cu soiul, fara valoare productiva, fara valoare calitativa dar care contine gena de rezistenta.

Dintre daunatori, cele mai mari pagube sunt produse de insecte la care se cunosc peste 700000 de specii cu un deosebit grad de adaptare, prolificitate si putere distructiva foarte mare.

Raspandirea insectelor se datoreaza catorva cauze si anume:

distrugerea ecosistemelor naturale;

importul unor insecte odata cu produsele agricole fara a se aduce si inamicii lor naturali;

folosirea nerationala a insecticidelor.

Ameliorarea epocii de maturare este importanta pentru anumite areale de cultura, pentru zonele mai nordice cand perioada de vegetatie trebuie sa fie mai redusa si de asemenea pentru unitatile care au posibilitatea ca in conditii de irigare sa obtina 2 culturi pe aceeasi suprafata de teren.

Folosind 2 plante diferite cu perioade scurte de vegetatie, exista posibilitatea ca in zonele sudice sa se obtina o cultura de grau si o cultura de fasole, iar pentru speciile horticole conteaza perioada de mentinere in spatii protejate, in sere si solarii.

Cea mai importanta problema pentru acest obiectiv o constituie realizarea unui compromis intre productivitate, calitate si epoca de maturare.

Trebuie gasite cele mai bune cai pentru ca la perioade foarte scurte de vegetatie sa nu scada prea mult productivitatea si sa nu fie afectata prea mult calitatea produsului respectiv.

Ameliorarea rezistentei la temperaturi scazute acest obiectiv include rezistenta la ger si rezistenta la iernare, aceste obiective sunt urmarite la unele specii anuale si la toate speciile perene cultivate in zonele cu climat temperat.

Rezistenta la ger reprezinta capacitatea plantelor de a suporta temperaturi scazute fara a le fi afectata semnificativ capacitatea de productie.

Rezistenta la ger vizeaza si rezistenta plantelor anuale la temperaturile scazute din primavara.

Rezistenta la iernare vizeaza speciile multianuale, reprezinta pe langa toleranta plantelor la temperaturi scazute ale iernii si alte aspecte mai complexe cum ar fi: alternanta inghet dezghet repetata, dezradacinarea in cazul gonflarii accentuate a solului, asfixierea datorita lipsei aerului din stratul compact de zapada.

In general se constata ca rezistenta la temperaturi scazute este determinata genetic, dar in acelasi timp este puternic influentata de evolutia conditiilor de mediu si de desfasurarea unor procese fiziologice si biochimice inainte de intrarea in starea de repaos.

La speciile anuale starea de repaos se identifica in stadiul de samanta, iar la cele multianuale iarna.

La cele multianuale, starea de repaos presupune calirea plantelor care are loc pana la un anumit prag de temperaturi negative, prag diferit in functie de specie si in cadrul unei specii diferit pentru soiuri (ex: vita de vie poate suporta obisnuit - 18, - 25⁰C sau unele soiuri de pomi fructiferi pot suporta pana la - 40⁰C)

Realizarea acestui obiectiv presupune explorarea mai multor cai de actiune:

1. identificarea surselor de germoplasma care detin gene de rezistenta la temperaturi scazute;
2. transferul prin metode specifice de ameliorare a acestor gene la forme valoroase productiv si calitativ, dar deficitare din punct de vedere al rezistentei
3. identificarea de metode noi de crestere a variabilitatii acestei insusiri;

La speciile legumicole rezistente la iernare, are o importanta destul de mare deoarece se doreste extinderea perioadei in care aceste legume pot ajunge la consumator in stare proaspata.

Ameliorarea rezistentei la seceta - rezistenta la seceta se impune la speciile cultivate in mod deosebit in sudul si estul Romaniei.

Rezistenta la seceta are loc pe baza unor mecanisme fiziologice si mai putin fundamentata pe mecanisme genetice.

Seceta solului pana la un anumit grad poate provoca o incetinire a dezvoltarii plantelor, dar speciile considerate rezistente pot trece cu bine de astfel de perioade si sa de-a productii satisfacatoare.

Sunt considerate specii rezistente le seceta solului cele care se matureaza inainte de perioadele propriu zise de seceta sau cele care au un sistem radicular foarte profund si pot absorbi apa de la adancimi mai mari.

Seceta atmosferica este la fel de daunatoare ca si cea pedologica si poate fi combatuta prin utilizarea de genotipuri care au anumite mecanisme de rezistenta la nivelul epidermei.

Pentru imbunatatirea rezistentei plantelor la seceta se poate apela la identificarea in cadrul germoplasmei de baza a unor forme cu asemenea insusiri si transferul prin metode specifice la alte forme valoroase.

Ameliorarea reactiei la intensivizare (crearea de soiuri / hibrizi pentru culturi intensive) - acest obiectiv presupune crearea de soiuri cu potential de productie foarte ridicat, care sa fie apte de a valorifica la maximum oportunitatile oferite de aplicarea irigatiilor, a ingrasamintelor, a tratamentelor fitosanitare.