Sisteme de crestere a salmonidelor

Sisteme de crestere a salmonidelor

1. Generalitati

In sens larg, prin salmonide intelegem acele specii de pesti iubitoare de ape reci si curate, in ceasta categorie, genurile reprezentative fiind somonii si pastravii, cu toate speciile, subspeciile si varietatile existente.

In lucrarea de fata ne vom referi cu preponderenta la speciile de pastravi existente in Romania si mai putin la speciile ce habiteaza in alte colturi ale lumii, dar vom tine cont si de acestea si de sistemele de crestere ale acestora, intrucat metodele si tehnicile de crestere aplicate in Romania au la baza informatii provenite de la ferme din alte tari cu traditie in cresterea salmonidelor (Canada, SUA, Franta, Scotia,Italia, Rusia).

Pana la sfarsitul secolului XIX - inceputul sec XX, cand au ajuns in Romania, pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis) si pastravul curcubeu (atunci - Salmo gairdneri irideus, astazi - Onocorhynchus mykiss), speciile salmonicole reprezentative pentru Romania erau pastravul indigen (Sahno trutta fario) si lostrita (Hucho hucho).

Nu se poate vorbi insa despre sisteme de crestere a acestor specii in perioada respectiva ci mai degraba despre mici amenajari, barari de cursuri de ape, bazine minuscule sapate in albia majora a paraielor si a raurilor de munte, in care locuitorii zonelor montane introduceau exemplare capturate din mediul natural, pe care le consumau ulterior cu diferite ocazii. Chiar si astazi, in zonele montane izolate mai exista astfel de practici (Valisoara, Poiana Horea, Albac - judetul Alba) (foto.).

Foto. Amenajare salmonicola particulara - Albac, jud. Alba

Adevaratele amenajari salmonicole apar pe teritoriul Romaniei la inceputul secolului XX, revolutia industriala facand posibila comunicarea, transportul, obtinerea informatiilor cu privire la cresterea pastravilor care facuse deja primii pasi in America de Nord si Europa Occidentala.

Apar astfel primele pastravarii pe teritoriul Romaniei: Valea Putnei, Tarcau, Bamar, Gudea, Finis. Un rol important in dezvoltarea salmoniculturii in Romania l-a avut si introducerea pastravului fantanel si a pastravului curcubeu, specii ameliorate, adaptate cresterii in captivitate si furajarii artificiale si care prezentau un spor de crestere superior pastravului indigen si o mai mare rezistenta la boli.

In cei peste 100 de ani de salmonicultura in Romania, sistemele de crestere s-au modernizat in permanenta. S-a pornit de la bazinele de pamant, s-a continuat cu bazinele de pamant captusite cu piatra si mortar de ciment si s-a ajuns la clasicele bazine de ciment de diferite forme si dimensiuni, precum si la sisteme de crestere in viviere flotabile.

Astazi, se fac primii pasi in amenajarea sistemelor de crestere in regim superintensiv.

2.  Sisteme clasice intensive

In cadrul sistemelor clasice de crestere, bazinele variaza ca forma si dimensiune, in functie de scopul in care sunt construite, de natura terenului si de specia care face obiectul culturii artificiale in pastravaria respectiva.

O amenajare salmonicola insumeaza mai multe tipuri de bazine, fiecare din acestea fiind destinate unei anumite categorii de varsta. Avem astfel:

• bazine destinate puietului;
• bazine pentru tineret;
• bazine pastrav consum;
• bazine remonti;
• bazine reproducatori;
• bazine pentru carantina;
• bazine experimentale.

Fiecare din aceste bazine sunt dimensionate in functie de cerintele biologice ale materialului de cultura: densitate de crestere, nivel al oxigenului dizolvat, dimensiunea exemplarelor, gradul de furajare etc.

Din punct de vedere al formelor bazinelor acestea pot fi dreptunghiulare, circulare, ovale, cele dreptunghiulare detinand deocamdata suprematia in majoritatea pastravariilor, fiind usor de exploatat si intretinut, insa prezentand dezavantajul consumului mare de apa/ productie obtinuta.

Rezultate foarte bune se obtin insa in bazinele circulare si ovale, cu alimentare perimetrala si evacuare centrala. Ele prezinta avantajul crearii unui curent circular pe toata suprafata lor ce faciliteaza mult curatirea impuritatilor depuse pe fund care se aduna la centru.

Referat: Interviu cu Maestrul sportului FIDE Tiberiu Georgescu Referat: Fotbalul la 14-18 ani

In ceea ce priveste materialul din care sunt confectionate bazinele, parerile sunt impartite intre specialisti. Unii autori recomanda bazinele din pamant (acolo unde solul este argilos si impermeabil), argumentand in favoarea acestor bazine urmatoarele:

in bazinele de pamant se dezvolta o bogata fauna nutritiva minuscula cu efect direct in scaderea cantitatii de furaje suplimentare artificiale si cu un efect indirect in obtinerea unei carcase cu caracteristici organoleptice (gust, miros) superioare celor obtinute in bazinele betonate;

hrana neconsumata de pesti este descompusa de bacteriile existente in sol;

costuri reduse de amenajare a unor astfel de bazine;

bazinele de ciment sunt mai putin igienice decat cele de pamant (foto.).

Foto. Bazin de pamant - Pastravaria Campul Cetatii, Jud. Mures

Exista insa si argumente in defavoarea unor astfel de bazine:

• nu sunt recomandate categoriilor mici de varsta (puiet, tineret) intrucat aceste bazine prezinta un grad ridicat de suspensii fine, care colmateaza branhiile acestor exemplare, afectand direct-respiratia si indirect-cresterea;
• transparenta apei este mult diminuata in comparatie cu bazinele betonate;
• unele mamifere acvatice (factori limitativi) pot sapa galerii pana la bazine si astfel se constata pierderi considerabile in randul materialului de cultura;
• recoltarea pestilor se desfasoara cu dificultate din cauza transparentei reduse, la fel si inventarierea materialului de cultura;
• deseori, malurile acestor bazine se surpa iar lucrarile de intretinere se desfasoara cu dificultate.

Indiferent de parerile impartite ale specialistilor in domeniu, bazinele betonate prezinta un trend ascendent, semn ca pana la urma sunt de preferat, astazi in Romania putine pastravarii utilizand bazine de pamant: Campul Cetatii, Prejmer.

Furajarea pestilor se desfasoara de cele mai multe ori manual, dar incet-incet tehnologia moderna patrunde si in acest domeniu, astazi existand sisteme de furajare cu autoservire sau automatizate complet.

Sistemele clasice intensive de crestere a pastravilor sunt cele mai raspandite la ora actuala in Romania si probabil vor mai trece ani buni pana cand alte sisteme de crestere le vor lua locul, insa in mod cert acestea prezinta unele dezavantaje ce trebuiesc remediate:

suprafete de teren relativ mari, in conditiile in care pretul terenurilor din zonele montane (si nu numai) au explodat, din cauza investitiilor masive in turismul montan;

consum mare de apa;

un personal numeros care deserveste desfasurarea proceselor tehnologice, cu efect direct asupra cresterii nivelului cheltuielilor;

expunerea la riscul de a prelua ape poluate din sursa de alimentare;

dependenta de factorii climaterici (seceta, canicula, ger, inghet) cu efect direct asupra vitezei de crestere a materialului de cultura (foto.).

Foto. Influenta factorilor climaterici asupra pastravariilor clasice -

Pastravaria Fiad, jud. Bistrita - Nasaud

Chiar daca prezinta o serie de dezavantaje, de genul celor prezentate mai sus, aceste pastravarii produc in proportie de 90%, pastravul destinat consumului, iar pana la aparitia altor sisteme de crestere pe piata, vor ramane baza salmoniculturii romanesti.

3. Sistem raceway

Sistemele de cultura raceway sunt rar intalnite in Romania. Ele se bazeaza pe existenta unui curent puternic de apa, pe cursul caruia sunt insirate mai multe bazine de crestere. Practic, o portiune a unui curs de apa este transformata intr-o amenajare piscicola, iar densitatea de crestere a materialului de cultura este strict dependenta de volumul de apa care traverseaza sistemul de crestere si de viteza acesteia (foto.).

Sistemele tip raceway prezinta avantajul unor costuri de amenajare scazute in comparatie cu alte sisteme de crestere, precum si obtinerea unor productii ridicate, datorita curentului puternic de apa care favorizeaza o densitate de crestere ridicata.

Dezavantajele acestor sisteme sunt:

v    dependenta de conditiile climaterice si sezoniere;

v    dificultati in administrarea furajelor din cauza curentului;

v    riscul mare de transmitere a unor boli specifice de la un bazin la altul si imposibilitatea efectuarii unor tratamente;

v    expunerea materia!ului de cultura la diversi factori limitativi (mamifere, pasari, specii de pesti existente pe cursul de apa care ajung accidental in amenajarea piscicola);

v    expunerea la pericolul unor calamitati naturale care pot compromite productia (inundatii, viituri, spargerea bazinelor);

v    necesitatea intervenirii cu sisteme de aerare suplimentara in cazul in care scade debitul cursului de apa.

Foto. Sisteme raceway

4. Viviere flotante

Majoritatea sistemelor intensive de crestere a pastravului necesita investitii initiale majore, insa daca un potential investitor nu dispune de un capital suficient, poate opta pentru metoda de crestere a pestilor in viviere flotante.

Metoda consta in cresterea pestilor in viviere ce plutesc la suprafata apei datorita unor flotoare (obiecte plutitoare) sau pot fi fixate de substratul bazinului acvatic (Voda, 2004).

Nu este foarte bine cunoscuta originea acestei metode de crestere a pestilor. Se pare ca ea deriva din modul in care pescarii pastrau pestele capturat pe parcursul mai multor zile, pana cand aveau o cantitate suficienta pentru a o scoate pe piata. Acestia confectionau structuri asemanatoare unor custi, din cele mai diverse materiale, in care pestele era mentinut viu. Totusi se cunoaste faptul ca metoda de crestere propriu-zisa a pestilor in viviere a debutat la sfarsitul secolului al XIX-lea in S-E Asiei, cand pestii erau mentinuti in viviere din lemn sau bambus si hraniti cu resturi alimentare.

Odata cu aparitia si diversificarea materialelor sintetice, s-au creat numeroase modele de viviere, foarte durabile si usor de intretinut. Faptul ca furajele granulate au devenit din ce in ce mai accesibile, a fost de asemenea un element care a dus la dezvoltarea acestei metode de crestere a pestilor in numeroase tari.

Desi pare o metoda simpla la prima vedere, exista unele aspecte care trebuie luate in considerare:

• densitatea mare a pestilor din viviere poate genera probleme legate de calitatea apei si raspandirea bolilor;
• furajele administrate trebuie sa fie nealterate si complete din punct de vedere nutritional, asigurand in intregime necesarul de proteine, hidrati de carbon, lipide, vitamine si minerale;
• vivierele pot fi usor vandalizate, ceea ce impune paza stricta a acestora;
• este necesara interventia zilnica la nivelul fiecarei viviere;
• daca nu se aplica aerare suplimentara, productia poate fi mai mica decat in alte sisteme de crestere.

Pe langa toate aceste aspecte legate de cresterea pestilor in viviere, metoda prezinta si avantaje:

cresterea pestilor in viviere se poate practica pe cursuri de apa sau in bazine acvatice din cele mai variate (helesteie, lacuri de baraj sau naturale etc.) care nu se preteaza a fi vidate sau care se golesc cu greutate;

sunt eliminate costurile de constructie/amenajare a bazinelor;

vivierele sunt ieftine, astfel ca este necesara o investitie initiala relativ mica;

dinamica de crestere a pestilor este foarte usor de monitorizat;

toate verigile fluxului tehnologic pot fi sub control permanent;

pescuitul este facil.

Pentru ca prin practicarea acestei metode de crestere sa nu se obtina esecuri, traduse prin mortalitati in masa a populatiei piscicole si implicit pierderi financiare, trebuie cunoscute indeaproape urmatoarele:

v    calitatea apei si evolutia sezoniera a principalilor factori ai apei;

v    caracteristicile pedologice si hidrologice ale bazinului acvatic;

v    modul de construire si de amplasare corecta a vivierelor;

v    caracteristicile popularii, a manipularii pestilor si a hranirii acestora;

v    aspecte cu privire la recoltarea si valorificarea pestilor.

Avand in vedere ca pastravul este un peste de apa rece, se va opta pentru cresterea lui in viviere numai acolo unde temperatura apei o permite.

Pentru pastravul curcubeu (Oncorhynchus Mykiss), se apreciaza ca temperatura optima de crestere este cuprinsa intre 15-19°C, acesta incetand a se hrani la temperaturi mai mici de 1-2°C sau mai mari de 23°C.

Pentru pastravul fantanel (Salvelinus Fontinalis), sunt de preferat apele mai reci, prin faptul ca acesta valorifica cel mai bine furajul la o temperatura de 12-14°C. Pentru ca pastravul sa poata fi crescut in viviere, acestea trebuie sa fie amplasate in ape bine oxigenate, cu peste 6 mg O₂/litru apa, cele mai indicate fiind in acest sens lacurile montane de acumulare.

La noi in tara, astfel de exploatatii salmonicole intalnim la Bicaz-Izvorul Muntelui, pastravaria Potoci, (foto) si la Bradisor (Valcea).