Lostrita - hucho Hucho L

Lostrita - Hucho Hucho L.

Este o specie endemica bazinului dunarean care se intalneste majoritar in regiunea superioara a Dunarii, dar si in majoritatea afluentilor sai mari. Lostrita traieste in ape curgatoare repezi si migreaza in amonte pe distante mici in sezonul de imperechere. Poate depasi la maturitate lungimea de 1 m.

La noi lostrita era raspandita in trecut in Dunare, Olt, Mures, Lotru, Jiu, Arges si Cerna si foarte probabil in Crisul Repede, Buzau, Moldova si Timis. Azi se mai gaseste in raul Bistrita, de la Iacobeni pana la Brosteni, si in Viseu, de la confluenta raului Vaser pana la confluenta Viseului cu Tisa. Exemplare mari se gasesc in portiunea de frontiera a raului Tisa si in lacul Bicaz. In acest an lostrita a fost reintrodusa in Mures si in lacul Vidraru. Datorita faptului ca specia a fost aproape disparuta la noi in tara este foarte greu sa se realizeze o harta cu distributia acesteia pe regiuni. Putem doar sa ne punem speranta ca programele de repopulare vor avea succesul scontat si ca aceasta specie de salmonid va putea fi reintegrata in fauna piscicola a Romaniei.

. Denumiri straine: franceza - Huchon; germana - Huchon; engleza - Huck; ceha - Hlavatka; polona - Glovacica; rusa - Dunaiskii losos; denumiri populare - lostuca, lostruta, bala.

. Raspandire: fiind o specie caracteristica (endemica) bazinului dunarean se afla numai in regiunea superioara a Dunarii si in majoritatea afluentilor mari ai sai, deci in Germania, in Austria, in fosta Cehoslovacia, in Polonia, in Iugoslavia, in Ucraina (Tisa-Ceremus).Altitudinea raurilor in care este cantonata variaza de la 67 m (Sava) la 1007 m (Lina) in Iugoslavia. La noi era raspandita in trecut in Dunare, Olt, Mures, Lotru, Jiu, Arges si Cerna si foarte probabil in Crisul Repede, Buzau, Strei, Moldova, Timis si Raul Doamnei. Existenta de odinioara a ei in unele rauri este atestata de toponimii locale pastrate pana astazi, ca : Galautas pe Mures (de la galoca, in maghiara = lostrita) si 'Sforul Puici' pe Cerna.Azi se mai gaseste in raul Bistrita, de la Iacobeni pana la Brosteni, si in Viseu, de la confluenta raului Vaser pana la confluenta Viseului cu Tisa. Exemplare mari se gasesc in portiunea de frontiera a raului Tisa si in lacul Bicaz, unde s-a adaptat intru totul conditiilor existente aici.

. Descriere: Are spatele cenusiu-verzui-galbui, variind dupa locul in care traieste. Flancurile ii sunt cenusii-argintii, iar abdomenul si partea inferioara a capului alb presarat cu minuscule puncte cenusii. Flancurile si spatele sunt presarate cu numeroase puncte mici negre, care la unele exemplare inainteaza pe opercule, pana in dreptul ochilor. Aripioarele sunt de culoare rosietica-verzuie, codala este scobita, nodalca bine dezvoltata si de culoare bruna-rosietica. Coloratia generala a exemplarelor tinere este cenusiu-verzuie si alb-murdara. Cu cat inainteaza in varsta cu atat coloratia se schimba, pentru ca la exemplarele batrane, mai lungi de 75-80 cm, sa devina ruginie cu irizatii metalice. Are corpul fusiform, aproape cilindric, acoperit cu solzi mici usor cazatori, protejat de un strat abundent de mucus. Capul este turtit, dorsoventral, cu gura mare, taiata pana indaratul ochilor si prevazuta cu dinti puternici pe margini si pe limba, incovoiati inauntru. Femela nu se poate deosebi de mascul decat in epoca boistei, cand are abdomenul plin si orificiul genital umflat.

. Locul de trai, hrana: Habiteaza din partea mijlocie pana in cea inferioara a zonei lipanului, in apa adanca alternand cu suvoaie puternice. Are predilectie pentru locatiile umbrite de sub podurile de peste rau. Mai putin exigenta fata de limpiditatea apei si oxigenul dizolvat, accepta si o temperatura a apei mai ridicata in timpul verii (peste 200), cu conditia ca debitul sa fie suficient de mare. In timpul iernii se retrage in balti, la apa adanca. In tinerete isi duce viata la apa mica sau in preajma varsarii afluentilor. Specie rapitoare prin excelenta, lostrita se hraneste in stadiul de puiet cu larve de insecte din apa, insecte adulte din mediul exterior si puieti de scobar, clean, moioaga, iar in stadiul de adult cu pestisori vii sau soareci si broaste, pe lista preferintelor culinare insiruindu-se in ordine : zglavoaca, obletele, moioaga, pastravul, cleanul, boisteanul etc. O lostrita pescuita in lacul Arges la doi ani de la lansare avea in stomac trei zglavoace ; alta pescuita pe Bistrita, la podul Barnar, avea aranjati ca in cutiile cu sardele noua obleti ; alta avea un pastrav de 29 cm si un clean de 22 cm - greutatea ei fiind de 6,800 kg. Un exemplar prins pe Galu, pe Bistrita, in 1962, avea in stomac o moioaga de 25 cm. Lostrita adulta consuma anual in jur de 4-6 kg peste pentru crestere cu 1 kg greutate corporala. Lostritele din crescatorii pot fi hranite si cu pesti morti, insa proaspeti. Deseurile de abator nu le consuma cu placere, putand rabda de foane un timp indelungat. In pastravaria Racatau - Cluj, au fost hranite timp de 14 ani cu deseuri de abator, ajungand insa, la varsta de 13 ani, la numai 3,5 kg greutate, in timp ce cele din Somesul Cald au inregistrat greutatea de 4,2 kg dupa numai 6 ani.

. Cresterea: Creste mult mai repede decat celelalte specii de pastrav cu 600 - 1500 g la varsta de 3 ani ; 50-60 cm cu 1,5-3,3 kg la varsta de 4 ani, 65-80 cm cu 3,5-5,5 kg la varsta de 5 ani si 80-85 cm cu 4,5-6,5 kg la varsta de 6 ani. Greutatea medie in kilograme a lostritei pe categorii de lungime, rezulta in urma masurarii a 46 exemplare din raul Bistrita, a 20 exemplare din raul Viseu si a 23 exemplare din lacul Bicaz, este urmatoarea:

Tabel 1: Cresterile lostritei din mediul natural.

In Iezerul Ighiel, lostrita a inregistrat la 4,5 ani lungimea de 60 cm si greutatea de 1,650 kg, iar la varsta de 6,5 ani 81 cm cu 4,250 kg. In lacul Vidraru, la varsta de 3 ani a avut lungimea de 50 cm si greutatea 1,500 kg si 51 cm cu 3,200 kg (septembrie 1979).

Din datele de mai sus rezulta ca lostritele din Viseu au o crestere mai rapida decat cele din Bistrita, iar cele din lacul Bicaz inregistreaza, la aceeasi medie de lungime, cele mai mari greutati. Exemplarul cel mai mare prins in ultimii ani a avut greutatea de 16 kg si a fost braconat pe Tisa, in primavara anului 1959.

. Reproducerea: Lostrita devine matura sexual la varsta de 5 ani (masculul) si la 6 ani (femela), la o lungime obisnuita de 65-70 cm. In cazuri exceptionale si indeosebi in mediul natural depune icre si la varsta de 5 ani. In pastravarii, primele icre se obtin abia la varsta de 7 ani. Numarul de icre depuse de o femela variaza intre 2 100 si 3 250 bucati/kg corp (masuratori facute pe 7 femele intre 60 si 88 cm lungime si 1,8-6,6 kg greutate). Exemplarele care depasesc greutatea de 6 kg dau, de obicei, icre mai putine la kg/corp. Icrele sunt de culoare galben-portocaliu, mai mici decat cele de pastrav (4-5 mm). Boistea are loc spre mijlocul lunii aprilie, cand temperatura apei atinge 7-10⁰C. Femela, insotita de 2-3 masculi, urca la gura afluentilor unde, intr-o gropita lunga de 50-60 cm sapata in pietris, depune icrele care sunt stropite cu laptii unui singur mascul, acoperindu-le apoi cu un strat subtire de pietris fin. Perioada corespunde cu boistea lipanului sau la cateva zile dupa aceasta si dureaza numai 3-4 zile.

In crescatorii, icrele se recolteaza in jurul datei de 15 mai. Cand primavara este foarte rece si apa in bazine, in luna mai, nu depaseste temperatura de 6-70C, femelele nu mai depun icrele. Puietii ies din icre dupa acumularea a 250-300 grade-zile, respectiv dupa scurgerea a circa 25-35 zile de la depunere.

. Diverse: In apele noastre, in afara marelui ei dusman - omul, lostrita sufera in urma atacului unui parazit (Bazanites huchonis), care se fixeaza sub operculi - si uneori de pe urma mucegaiurilor (Saprolegnia si Aclya), care ataca indeosebi masculii raniti in luptele ce se dau pentru cucerirea femelei. Omul este insa marele ei dusman, atat prin interventia directa pe care o are micsorandu-i numarul prin braconare, cat si prin activitatile pe care le desfasoara. Exploatarile masive de paduri facute pana nu demult i-au schimbat conditiile normale de trai, provocand incalzirea apei, variatia mare de debit soldata cu viituri catastrofale si zapoare nimicitoare. Plutaritul efectuat pe rauri si indeosebi in viiturile din ultimul timp pe Bistrita, au rascolit tot fundul albiei iar lipsa locurilor de adapost a dus la scaderea efectivelor. Poluarea Viseului de la Baia Borsa si a Bistritei de la industriile din Vatra Dornei si cele de la exploatarea miniera Lesu Ursului, precum si exploatarea de sulf din Calimani alaturi de poluarea cu sulf a paraului Negra Sarului sunt cauze majore care, alaturi de braconaj, ameninta specia in ultimul ei refugiu natural. Masuri pentru redresarea situatiei s-au luat de catre cei carora li s-a incredintat gospodarirea acestei specii. Astazi, lostrita este crescuta pe cale artificiala in doua pastravarii (Sapanta - Maramures si Ceahlau), in scopul producerii puietului necesar repopularii apelor de munte din care a disparut in trecut. Actiunile de populare intreprinse in scopul raspandirii speciei si in alte rauri din tara unele s-au soldat cu esecuri, altele cu rezultate pozitive. Incercarea de populare a Lotrului, facuta cu alevini in anul 1961, a esuat, iar cea de introducere a speciei in lacul Vidra, in anii 1973-1974, nu a dat rezultate, datorita probabil, altitudinii ridicate a lacului (peste 1200 m). Din Mures, cele 9 lostrite adulte si cei 32 puieti de o vara introdusi in noiembrie 1962 au fost braconati in totalitate pana in anul 1967. In Crisul Repede, cele 1 200 exemplare de puieti de 6 luni si respectiv 18 luni, au fost braconate intens, ramanand in bulboanele mari de la Bratca in jos doar cateva exemplare. Exemplarele introduse in intervalul 1962-1965 in Somesul Cald, desi a trecut peste tavalugul lucrarilor hidrotehnice, au reusit sa supravietuiasca in lacul de la Gilau si foarte probabil si in cel de la Tarnita. Despre existenta lostritei introdusa in portiunea inferioara a Raului Mare - retezat nu se mai stie nimic, grija pentru protectia ei incetand odata cu inceperea lucrarilor hidrotehnice din acest bazin. In Iezer Ighiel, situat la altitudinea de 916 m, cele 10 lostrite introduse s-au dezvoltat foarte bine, desi lacul nu are alimentare si evacuare de suprafata. Un exemplar pescuit la varsta de 6,5 ani avea dimensiunea de 81 cm, cu 4,3 kg greutate. Din lacul Arges, unde a fost introduse in anul 1968 si unde numai la 3 ani inregistrase 50 cm cu 1,5 kg, a disparut odata cu golirea lacului la 24.01.1975. Rezultatele de pana acum vin sa confirme posibilitatea introducerii lostritei in unele rauri si indeosebi in lacurile de acumulare situate la altitudini sub 1000 m, cum sunt cele de pe Somesul Cald, Arges, Cerna, Valea Iadului, etc. In acest an lostrita a fost reintrodusa in Mures si lacul Vidraru si introdusa in lacul Belis de pe Somesul Cald.