Home - qdidactic.com
Didactica si proiecte didacticeBani si dezvoltarea cariereiStiinta  si proiecte tehniceIstorie si biografiiSanatate si medicinaDezvoltare personala
referate dezvoltareEu merg incet, dar nu merg niciodata innapoi - Abraham Lincoln





Confectii Diverse Film televiziune Fotografie Pescuit


Pescuit


Qdidactic » dezvoltare & ... » pescuit
Etica pescuitului de jim gibbinson



Etica pescuitului de jim gibbinson


Jim Gibbinson e unul dintre cei mai celebri pescari britanici ai ultimilor 30 de ani. Ca pescar, a fost consultant pentru firme importante, cum e Kevin Nash, si a colaborat la producerea unor lansete prestigioase, fabricate de firma Simpson's din Turnford si imprumutand numele lui. Ca autor, a scris opt carti (despre pescuitul crapului si al linului) si zeci de articole care au influentat cateva generatii. In afara Marii Britanii, a publicat in Franta, Germania, Italia si Polonia. Textele lui ating deseori un nivel tehnic foarte ridicat, insa ceea ce impresioneaza in primul rind e originalitatea punctului de vedere. E un scriitor foarte personal, care examineaza critic idei pe care altii le iau de-a gata si se opune in multe privinte opiniei comune. Nu in ultimul rand, e un scriitor preocupat de aspectele morale ale acestui sport. Oricarui pescar care e sensibil la acest subiect, scrisul lui Jim Gibbinson ii va da de gandit. (Vlad Pavlovici)

ETICA PESCUITULUI

de Jim Gibbinson



Dictionarul Oxford defineste 'etica' drept o filosofie morala sau un set de principii morale. Cu alte cuvinte, e vorba de respectarea regulilor . Oare? Sa presupunem ca pescuiti pe o apa unde regula e ca toate stiucile prinse trebuie omorate - si se intampla sa prindeti din greseala o stiuca, pe care, in loc sa o omorati, o eliberati. Ati incalcat o regula pentru a nu va incalca un principiu. V-ati comportat etic sau nu? Greu de raspuns.

Folosirea barcilor


O problema etica pe care revistele de pescuit la crap o discuta din cand in cand priveste folosirea barcilor. Sunt lacuri unde folosirea lor e permisa. Este si etica? Daca este, cum trebuie folosite?


Sunt de acord sa folosesc barca pentru a cunoaste lacul pe care voi pescui - pentru a face, cu ajutorul sonarului, o harta detaliata a apei. Nu vad nimic rau in a folosi barca pentru a ajunge pe vadul pe care mi l-am ales - evident, cu conditia sa nu-i deranjez pe ceilalti pescari. De asemenea, sunt de acord sa folosesc barca pentru a nadi. Dar aici ma opresc. Nu voi folosi barca pentru a planta monturile. Pe multe ape din strainatate, ca si pe unele ape din Marea Britanie, pescarii au voie sa foloseasca barcile pentru a pescui la distante mult mai mari decat cele la care pot arunca - mergand pana la trei sau patru sute de metri. Alteori, se servesc de barci nu pentru distanta, ci ca sa planteze monturile in locuri care altfel ar fi inaccesibile, de pilda sub ramurile unei salcii aplecate peste apa, pe malul opus.




E just sa plantezi monturile? E etic? Dupa parerea mea, nu e, si eu n-o fac. Cand spun asta, nu ma socotesc mai moral decat altii si n-am de gand sa tin o predica celor care gandesc altfel decat mine, doar mi se pare ca in privinta asta s-a mers prea departe. Aruncarea lansetei e o indemanare atletica. Daca cineva vrea sa arunce mai departe ca altii sau sa-si plaseze montura in locuri greu accesibile, cred ca trebuie sa incerce sa capete indemanarea necesara, nu sa rezolve problema ducand montura cu barca.


In privinta asta, n-am indoieli ca si cei care nu sunt de acord cu mine pot sa inteleaga punctul meu de vedere. Insa lucrurile sunt si mai complicate. Nu folosesc barca pentru plantari, atata vreme cat pescuiesc de pe mal, dar nu mi se pare incorect sa o folosesc ca platforma de pescuit. Am prins o multime de stiuci si pastravi pescuind din barca si n-am avut nici cea mai mica mustrare de constiinta.


E o inconsecventa? Da, presupun ca este. Dar asta e problema cu chestiunile etice, ca nu sunt intotdeauna bine definite. Observatiile de mai sus privesc orice fel de barci, cu vasle sau cu motor, ca si barcile de nadit teleghidate.

Bradisul si ragaliile


Acum cativa ani, eram membru al unui club de pescuit, pe un lac din Essex. Intr-o vara, apele putin adanci ale lacului au fost invadate de bradis. Majoritatea crapilor isi petreceau majoritatea timpului in aceste ape. Bradisul se intindea pana la aproximativ 80 de metri de la mal. Dincolo de el, era o zona curata. Daca puteai arunca pana acolo, trasaturile erau asigurate. Problema era ca, dupa aceea, trebuia sa tarasti pestele prin 80 de metri de bradis, in care de cele mai multe ori se intepenea definitiv, asa ca pescarii erau obligati sa rupa firul. As zice ca patru crapi din cinci se pierdeau in felul asta, multi dintre ei ramanand sa traga dupa ei carligul si o bucata de fir.


Pescarii care dadeau asa nu incalcau nici o regula, dar era etic? Am hotarat ca nu si am refuzat sa pescuiesc acolo. M-am mutat in alta parte a lacului, care era mai adanca, mai curata si, din pacate, mai putin vizitata de crapi!
Un prieten de-al meu a intalnit o situatie asemanatoare pe un lac din Kent, atat ca acolo nu mai era vorba de bradis, ci de ragalii. Un mic grup de pescari aruncau la marginea unor agatatori si uneori chiar in ele. Cum era de asteptat, o buna parte din pestii intepati se duceau in agatatori si rupeau. Situatia era si mai grava noaptea - pana cand pescarii se trezeau, se eliberau din sacul de dormit si din cort si puteau intepa, pestele era in ragalii. Acesti pescari nu incalcau nici o regula, insa dupa parerea mea pescuiau intr-o maniera lipsita de etica, ba chiar iresponsabila.



Regulile pot fi manipulate si atunci e de datoria eticii sa indrepte lucrurile. Sa luam cazul a doi pescari care au hotarat sa pescuiasca intens, o iarna intreaga, pe un lac din zona casei mele. Regulile lacului interzic pre-nadirea, cu alte cuvinte n-ai voie sa nadesti decat in timpul pescuitului. Atunci ce-au facut cei doi maestri naditori? Veneau pe lac, desfaceau o lanseta, aruncau cateva kilograme de boilies, strangeau lanseta si plecau. Desi nu stateau pe apa mai mult de jumatate de ora, pretindeau ca nu calcasera regula pre-nadirii. Era adevarat in litera legii, dar in spiritul ei era un abuz. Intamplarea face ca eforturile lor au fost inutile, fiindca n-au prins nici un peste. Si, cu siguranta ca urmare a acestei risipe de nada, nimeni n-a prins nimic toata iarna. Insa nu prostia lor e problema, ci etica.

Specimenele aparute peste noapte


In ultimii ani, o multime de pesti mari au fost adusi de pe continent in apele britanice. Unii au fost importati ilegal, altii, cu acte. Lasand la o parte chestiunea legalitatii, ca si pe aceea a bolilor care ar putea fi transmise astfel pestilor autohtoni, sa vedem ce probleme etice ridica aceste importuri.


Ni se spune ca specimenele aparute peste noapte fac sa scada valoarea pestilor nostri. Un exemplar adus din Europa ar fi mai putin valoros decat unul care a crescut in Marea Britanie. Pot sa inteleg sentimentele 'patriotilor' care sustin asta, dar mi se pare ca aici se contrazic singuri. De ani de zile, s-a pus un pret absolut exagerat pe dimensiunea pestilor - mai exact, pe greutate. Pestii mari au capatat prestigiu, iar prestigiul pescarului se masoara dupa numarul pestilor mari prinsi. A fost dintotdeauna un mod superficial de a masura meritele, dar are avantajul simplitatii. Acum, insa, chestiunea a devenit confuza, odata cu importul pestilor mari, care se gasesc peste tot. Neajunsurile acestei gandiri simpliste, care zice ca nu e bun decat ce e mare, se vad dintr-o data foarte limpede.


Punctul meu de vedere e rezumat cel mai bine de raspunsul pe care i l-am dat cuiva care afirma ca 'pestii importati nu se socotesc'. 'La ce nu se socotesc?' l-am intrebat.


Cu alte cuvinte, la ce serveste sa te lauzi cu lista pestilor mari pe care i-ai prins? Sigur, asta arata o anumita competenta, dar in acelasi timp exista destui pescari capabili, care se multumesc sa pescuiasca pe lacuri unde pestii nu ating dimensiuni foarte mari. Asa ca, daca ai o lista de pesti mai mari decat cei prinsi de altul, nu inseamna ca esti neaparat si mai bun pescar. Si atunci, daca lista nu e un indicator al valorii exceptionale, ce e? Un indicator al statutului? Da, cred ca aici e ceva. Inainte de epoca importurilor, prinderea unui peste mare dadea pescarului un anumit rang si statut. Din pacate pentru puristii care cred ca pestii importati nu se socotesc, revistele de pescuit si cititorii lor nu disting intre pesti autohtoni si pesti importati - un peste de 20 de kilograme e un peste de 20 de kilograme, indiferent de origine.


Prin urmare, e etic sa prinzi specimene aduse de afara si sa apari in ziare cu ele, fara sa precizezi ca e vorba de pesti importati? Sincer sa fiu, este. Ce conteaza de unde provine pestele?


E perfect etic sa pescuiesti pesti de import - ba chiar as putea gasi argumente sa sustin ca e mult mai etic decat sa prinzi pesti autohtoni, care si asa au fost prinsi si reprinsi mult prea des.


Eu nu pescuiesc dupa pesti importati, dar motivele mele n-au de-a face cu etica. Eu pescuiesc pentru satisfactia mea personala, nu pentru rang sau statut. Iar satisfactia personala e o calitate intangibila, care depinde de multi factori, intre care cel mai important e sentimentul de reusita. Ce prind altii - indiferent de marimea sau de originea pestelui - e pentru mine irelevant.


Acapararea vadurilor


Mergeti pe orice apa care are crap mare si unde nu exista restrictii in privinta timpului de pescuit. Veti gasi, cu siguranta, pescari de cursa lunga. Uneori, vor monopoliza vadurile cele mai importante - sau pe care le cred ei cele mai importante - cu saptamanile si chiar cu lunile. Asta inseamna o presiune asupra lacului si, in consecinta, asupra pestilor, ca si uzura accentuata a acelor vaduri. In plus, limiteaza dreptul celorlalti pescari de a-si alege locul, prin faptul ca unele vaduri sunt scoase din circuit.


Daca, asa cum spuneam, nu exista restrictii de timp, pescarii care acapareaza vadurile nu incalca nici o regula. Dar e etic?


Pe mine, ca pescar, lucrul asta rareori ma afecteaza direct, fiindca de obicei o iau la goana spre ape mai linistite inainte sa se ajunga la asemenea situatii. Asa ca nu am motive personale cand sustin ca acapararea vadurilor pe termen lung e lipsita de etica. E si foarte egoista, dar asta-i alta poveste.



Pestii-tinta
Am amintit mai devreme de pestii prinsi si reprinsi mult prea des. Pe unele lacuri, sunt porecliti 'gagauta', fiindca se lasa prinsi mereu. In afara de a-i transfera intr-o apa inchisa pescuitului, unde sa duca o viata linistita, de pensionari, nu se poate face mare lucru. Dar exista anumite exemplare mari care sunt pescuite sistematic, desi au fost deja prinse de nenumarate ori. Un exemplu care imi vine imediat in minte e al uriasei crapoaice oglinda caruia i se spune 'She' (pe romaneste, 'Dansa', n.t.), care traieste in iazul scolii din Faversham. Ma intreb de cate ori a fost prins bietul peste - 150 de ori? 200? Mai mult? Nefericita 'She' e un exemplu extrem, dar, din pacate, nu unic. Ce justificare putem gasi pentru asa ceva?

In concluzie


Uneori, prin 'etica' putem intelege 'altruism', 'corectitudine' sau 'consideratie', dar pana la urma nu avem o definitie absoluta. Ceea ce e acceptabil pentru un pescar poate sa nu fie pentru altul. Asa ca, in absenta unui patriarh al eticii, care, inarmat cu intelepciunea lui Solomon, sa decida in asemenea chestiuni, trebuie sa judecam singuri ce este etic si ce nu.







Contact |- ia legatura cu noi -| contact
Adauga document |- pune-ti documente online -| adauga-document
Termeni & conditii de utilizare |- politica de cookies si de confidentialitate -| termeni
Copyright © |- 2024 - Toate drepturile rezervate -| copyright