Contractualismul rawlsian

Contractualismul rawlsian

Prin neocontractualism, Rawls a vrut sa formuleze o teorie a dreptatii ca alternativa la utilitarism, in care vedea riscul unei justificari a negarii intereselor minoritatilor in favoarea majoritatilor (Enciclopedie de filosofie si stiinte umane, 2008, 904).

Dreptatea unui sistem social, dupa Rawls, depinde atat de modul in care sunt atribuite drepturile si indatoririle fundamentale, cat si de oportunitatile economice si de conditiile sociale in diferite sectoare ale societatii.

Teoria dreptatii trebuie sa rezolve problema cooperarii. Cooperarea face posibila o viata mai buna pentru fiecare, crescand rezerva a ceea ce numeste Rawls "bunuri principale", lucruri pe care este rational sa le vrei. Sarcina teoriei este aceea de a identifica o conceptie acceptabila despre dreptate si acele principii asupra carora membrii societatii ar putea sa cada de acord, pentru a reglementa structura de baza, adica institutiile economice, politice si sociale ale societatii (Enciclopedie de filosofie si stiinte umane, 2008, 904).

"Dreptatea distributiva" ralwsiana urmareste un obiectiv social: ea are ca tinta cea mai buna repartizare a bogatiilor pentru a-i ajuta pe cei mai defavorizati. Ea sustine ca acceptarea unor egalitati este singurul mijloc de a reflecta asupra modului de a lupta impotriva nedreptatilor.

Filozoful american isi propune sa construiasca o teorie a dreptatii suficient de abstracta pentru a fi generalizata la toate domeniile societatii. El se inspira din teoria contratului social, care presupune ca societatea produsul unei intelegeri incheiate intre indivizi.

Rawls doreste sa stabileasca pricipiile de dreptate ce ar obtine asentimentul tuturor indivizilor, dar apare un obstacol: indivizii sunt in general incapabili sa se puna de acord asupra criteriilor de dreptate universale.

Meritul lui Rawls este acela ca el imagineaza o situatie ideala in care toate fiintele umane ar putea elabora niste principii de dretate echitabile. In aceasta situatie, indivizii insarcinati sa defineasca principiile s-ar afla sub un "val al ignorantei" : ei nu ar sti nimic despre propriul statut si bogatiile lor, nici despre sexul, inteligenta sau religia pe care o au, nici despre originea etnica sau despre aptitudinile lor fizice. Numai asa s-ar afla cu totii intr-o pozitie de neutralitate (Nay, 2008, 600).

Rawls stabileste cele doua principii ale dreptatii: 1. Fiecare persoana trebuie sa aiba un drept egal cu cea mai larga libertate compatibila cu o libertate similara pentru altii si 2. Inegalitatile sociale si economice trebuie sa fie aranjate astfel incat ambele sa fie in mod rezonabil in avantajul tuturor si atasate la pozitii si birouri deschise pentru toti.

Aceste principii se aplica structurilor de baza ale societatii.Acestea trebuie sa reglementeze atribuirea de drepturi si indatoriri si sa regleze distribuirea de avantaje sociale si economice.

Principiul "egalei libertati" presupune ca toti indivizii sa poata accede, in modul cel mai extins si mai egal posibil, la libertatile fundamentale. "Principiul diferentei" presupune ca anumite egalitati in societate pot fi acceptabile pe un plan moral din oment ce respecta doua conditii. Mai intai, ele sunt "juste" atunci cand contribuie la ameliorarea bunastarii generale si a situatiei celor defavorizati. Apoi, fiecare trebuie sa beneficieze de aceleasi sanse de a urca treptele sociale si economice.

Rawls spune ca principiile dreptatii pentru institutii nu trebuie confundate cu principiile dreptatii aplicate indivizilor si actiunilor lor.

Prin concilierea acestor doua principii, Rawls isi propune sa-i protejeze pe cei defavorizati impotriva egoismului elitelor si sa accepte ideea concurentei si a ascensiunii sociale. Dreptatea nu se afla nici in egalitatea perfecta, nici in libertatea totala. Ea se afla pe o cale de mijloc.

Criticile adresate "Teoriei dreptatii" vin din partea unor autori influentati de gandirea lui Rawls, dar care nu adera deplin la demersul si la concluziile lui. Ei critica trei trasaturi ale gandirii lui Rawls: postulatul sau strict individualist, pretentia universalista si rolul nemasurat pe care il recunoaste drepturilor formale pentru a lupta impotriva inegalitatilor (Nay, 2008, 603).

Ronald Dworkin ataca conceptia "pozitivista" a dreptului eprimata in "Legea dreptatii". Dworkin este de parere ca fondarea unei dreptati distributive pe folosirea rationala si sistematica a legilor formale inscrise in coduri juridice, constitutii, legi sau regulamente este iluzorie. Este necesar sa se identifice reguli morale impartasite care trebuie sa constituie sursele de inspiratie ale legislatorilor si ale tribunalelor. Gandirea lui Dworkin se inscrie in continuarea teoriei dreptului natural care estimeaza ca organizarea vietii sociale trebuie sa se bazeze pe valori fundamentale inalienabile si sacre, considerate ca fiind anterioare si superioare dreptului pozitiv. Pentru filozoful american, regulile echitatii trebuie aplicate si intrepretate in lumina principiilor fondatoare care calauzesc marile democratii, in special "drepturile imperscriptibile" de care dispun cetatenii pentru a-si apara libertatea in fata deciziilor abuzive ale statului. Dworkin mai reproseaza lucrarilor lui Rawls ca nu deviaza de la utilitarismul liberal clasic- in timp ce autorul "Teoriei dreptatii" pretinde ca se elibereaza de aceasta traditie filozofica (Nay, 2008, 604).

Eseu: PROIECT DIDACTIC Limba romana - propozitia subordonata completiva indirecta Referat: Bune maniere pentru elevi

Michael Waltzer continua lucrarile lui Rawls si Dworkin, dar ii contrazice pe cei doi predecesori ai sai. Refuza premisa care consta in a acorda un primat individului si drepturilor sale in cautarea dreptatii. O asemenea premisa duce, in opinia sa, la caderea in capcana universalismului: aceasta consta in a considera ca o filozofie este cu atat mai valida cu cat este capabila sa formuleze idei cu o validitate generala. Dimpotriva, pentru Waltzer, nicio refectie filozofica nu poate pretinde sa se inchida intr-o abstractie care o face inacceptabila. Teoriile dreptatii trebuie sa porneasca pe o cale "relativista" care se apleaca asupra istoriei si culturii fiecarei societati (Nay, 2008, 605).

Preocuparea pentru pluralismul social il face pe Waltzer sa critice propunerile lui Rawls si ale lui Dworkin. La primul el pune in discutie premisele individualiste care duc la identificarea principiilor dreptatii distributive pornind de la studierea unui individ abstract. El opune doua argumente filozofiei rawlsiene. Lupta impotriva inegalitatilor implica, mai intai, intelegerea indivizilor ca fiinte concrete, evoluand in universuri si comunitati cu valori si aspiratii diferite.. cautarea dreptatii presupune, mai apoi, observarea functionarii proprii fiecarei sfere si repartizarea specifica a "bunului" cautat in ea. Astfel, logica autonoma a fiecarei sfere trebuie protejata. Din lucrarile lui Dworkin, el denunta viziunea ingusta care consta in studierea problemei egalitatii juridice fara a lua in considerare diversitatea apartenentelor sociale. Intrucat ea se inspira din lectura drepturilor inscrise in Constitutia americana, teoria lui Dworkin se limiteaza la apararea unui "egalitarism simplu" pentru care indivizii sunt fiinte avand aceeasi pozitie sociala in toate sferele (Nay, 2008, 606).

Amartya Sen este de parere ca teoria lui Rawls comite doua erori fundamentale. Mai intai, ca se sprijina pe ideea ca dreptatea sociala este " distributiva" - altfel spus, ca are drdpt principal fundament repartizarea echilibrata a resurselor. Astfel, in pura traditie utilitarista, Rawls il condisera pe individ un "maximizator de interese" a carui bunastare depinde, inainte de toate, de accesul la "bun". Greseala sa consta in faptul ca nu tine cont de dimensiunea etica a individului. Sen aminteste ca fiintele umane urmaresc scopuri fundamentale, scopuri care nu se rezuma la interese si care totusi le determina o mare parte a fiintei. A doua eroare a lui Rawls si a predecesorilor sai este aceea de a presupune teorii care nu tin cont de situatia personala in care sunt plasati indivizii. Evaluarea libertatii sua a bunastarii lor nu se poate reduce la un singur criteriu, care ar fi posesia de bunuri. Ea trebuie sa tina cont de alte date, cum ar fi varsta, sexul, activitatile sociale, sanatatea, nivelul de educatie, hanidcapurile fizice, expunerea la maladii si chiar efectele mediului climatic. Economistul arata ca reflectia asupra bunasarii trebuie sa tina cont de datele subiecive ale indivizilor. Ea nu poate fi satisfacuta de o idee de dreptate evaluata in termeni monetari sau materiali. Pentru a evalua inegalitatile cel ami important lucru este observarea modului cum sunt "convertite" aceste bunuri in realitati individuale (Nay, 2008, 608).

BIBLIOGRAFIE

Rawls, John. [1971]1998. A Theory of Justice. Belknap Press;

Nay, Oliver, 2008, Istoria ideilor politice, trad. de Vasile Savin, Bucuresti, Polirom;

Enciclopedie de filosofie si stiinte umane, 2004, DeAgostini.