Contractul de munca cu timp partial

Contractul de munca cu timp partial

Contractul de munca cu timp partial  este reglementat prin Directiva 97/81/CE a Consiliului, din 15 decembrie 1997, privind acordul - cadru asupra muncii cu timp partial, incheiat intre UNICE, CEEP si CES.[1]

Acordul-cadru privind munca cu timp partial incheiat intre Uniunea Confederatiilor din Industrie si a Angajatorilor din Europa (UNICE), Confederatia Europeana a Sindicatelor (CES) si Centrul European al intreprinderilor cu Participare Publica (CEEP) este o contributie la strategia generala a ocuparii in spatiul comunitar, care promoveaza formele flexibile de lucru.

Recunoscand diversitatea situatiilor existente in statele membre, precum si faptul ca munca cu timp partial este o caracteristica a ocuparii in anumite sectoare si activitati, acordul-cadru enunta principiile generale si prescriptiile minimale relative la munca cu timp partial. El este concretizarea vointei partenerilor sociali de a stabili un cadru general pentru eliminarea discriminarilor cu privire la lucra­torii cu timp partial pe o baza acceptabila pentru angajatori si pentru lucratori.

Acordul-cadru are ca obiect principal asigurarea conditiilor vizand supri­marea discriminarilor la care ar putea fi expusi lucratorii cu timp partial. De ase­menea, urmareste dezvoltarea muncii cu timp partial pe o baza voluntara, ca si organizarea flexibila a timpului de lucru intr-o maniera care sa tina seama de nece­sitatile angajatorilor si lucratorilor.

In acceptiunea acordului-cadru, „lucratorul cu timp partial” este salariatul a carui durata normala de munca, calculata saptamanal sau ca medie pe o perioada de lucru ce poate ajunge pana la un an, este inferioara celei unui muncitor cu norma intreaga comparabila.

Principiul nediscriminarii, introdus prin Clauza nr. 4 a acordului-cadru, soli­cita, in ceea ce priveste conditiile de angajare, ca lucratorii cu timp partial sa nu fie tratati de o maniera mai putin favorabila decat lucratorii cu norma intreaga pe sim­plul temei ca ei lucreaza cu timp partial, cu exceptia situatiilor in care acest trata­ment diferentiat este justificat de ratiuni obiective. Atunci cand este cazul, se aplica principiul pro rata temporis.

Cand ratiuni obiective o justifica, statele membre, dupa consultarea parte­nerilor sociali conform legislatiei, conventiilor colective sau practicilor nationale, pot, daca este cazul, sa subordoneze accesul la conditii de munca specifice unei pe­rioade de vechime, unei durate de lucru sau conditiilor salariale. Criteriile de acces al lucratorilor cu munca cu timp partial la conditii de munca particulare vor trebui reexaminate periodic, luand in seama principiul nediscriminarii.

Statele membre, precum si partenerii sociali, prin consultari conform legis­latiei si practicii nationale, vor trebui sa identifice si sa examineze obstacolele de natura juridica si administrativa care ar putea sa limiteze posibilitatile de efectuare a muncii cu timp partial si, daca este cazul, sa le elimine.

Refuzul unui muncitor de a fi transferat de la o munca cu norma intreaga la una cu timp partial, sau viceversa, nu ar trebui sa constituie prin el insusi un motiv valabil de concediere, fara a prejudicia posibilitatea, conform legislatiei, conven­tiilor colective si practicilor nationale, de a se opera licentieri pentru alte motive decat acelea care pot rezulta din necesitatile de functionare ale unei anume unitati (clauza 5, pct. 2).

In masura posibilului, angajatorii trebuie sa ia in considerare (clauza 5, pct. 3):

a)     cererile de transfer ale lucratorilor cu timp integral la un post cu timp par­tial care devine disponibil in unitate;

b)     cererile de transfer al lucratorilor cu timp partial la o munca cu norma intreaga sau cresterea timpului lor de lucru daca exista aceasta posibilitate;

c)      furnizarea in timp oportun de informatii privind posturile cu timp partial si cu timp integral disponibile in unitate in masura sa faciliteze transferurile de la o munca cu timp integral la una cu timp partial, sau viceversa;

d)     masurile ce vizeaza facilitarea accesului la munca cu timp partial la toate nivelurile intreprinderii, inclusiv posturile calificate si posturile de conducere si, cand este cazul, masurile ce vizeaza facilitarea accesului lucratorilor cu timp partial la formare profesionala pentru a favoriza promovarea si mobilitatea profesionala;

e)     furnizarea organizatiilor existente, ce reprezinta lucratorii, de informatii adecvate privind munca cu timp partial in unitate.

De asemenea, statele membre si/sau partenerii sociali pot sa mentina sau sa introduca dispozitii mai favorabile decat cele prevazute de acord.

Codul muncii roman a reglementat si el, la art. 101-104, contractul indivi­dual de munca cu timp partial, in dorinta de a se asigura armonizarea legislatiei interne cu norma comunitara. Astfel, este preluat principiul nediscriminarii sala­riatilor ce-si desfasoara activitatea in temeiul acestui contract, precum si aplicarea principiului pro rata temporis.