Persoanele adulte fara adapost – Notiuni generale si definitii ale fenomenului

Fenomenul persoanelor adulte fara adapost a devenit controversat in ultimii ani. Nu se poate estima un numar al acestora, deoarece ei sunt vizibili doar in anotimpurile calduroase, cand sunt prezenti in locuri cu vad. „Oamenii strazii, boschetarii, cum ne-am obisnuit sa ii numim, reprezinta o realitate care, ignorata in mod deliberat ani la rand, genereaza azi un puternic efect in planul problematicii sociale din Romania. Traind, pana nu demult, undeva la marginea unei societati care a inceput (si a reusit de cele mai multe ori) sa-i culpabilizaze pentru ceea ce li se intampla si mai ales sa se delimiteze de responsabilitatea oricarei implicari directe, acesti oameni, care odata (surprinzator!) au fost la fel ca noi, nu mai pot ramane in acest con de umbra pe care noi toti l-am construit in jurul lor.”

De-a lungul timpului s-au dat mai multe definitii ale fenomenului persoanelor fara adapost. „Continutul fenomenului persoanelor adulte fara adapost este legat de existenta acelor situatii in care anumite persoane nu dispun de o locuinta adecvata si permanenta, dar se adauga si faptul ca existenta lor este conditionata de dependenta fata de anumite institutii furnizoare de servicii sociale.”

Federatia Europeana a Asociatiilor Nationale care lucreaza cu persoane adulte fara adapost si Observatorul European al Persoanelor Adulte Fara Adapost considera drept persoana adulta fara adapost „orice persoana care este incapabila sa acceada la si sa mentina un adapost personal adecvat prin propriile mijloace sau orice persoana care e incapabila sa se mentina intr-o locuinta in ciuda ajutorului serviciilor sociale. ”

Un element de noutate in abordarea fenomenului persoanelor fara adapost este adus de definitia utilizata de Organizatia Medecins Sans Frontieres, si anume functionarea la nivel individual. Definitia utilizata in programele de asistare a persoanelor adulte fara adapost este urmatoarea: „Persoana adulta fara adapost este acea persoana care nu are casa si care locuieste pe strada (parcuri, piete, scari de bloc) sau intr-un adapost temporar (locuinta improvizata, cladiri dezafectate, chirie), care se afla intr-o stare de criza la nivel psihic, relational, de sanatate, social, juridic, situatie determinata de absenta unui adapost sau de imposibilitatea de a-si permite unul. Situatia de criza este inteleasa ca fiind incapacitatea de a-si mobiliza resursele interne (pentru a putea obtine un act de identitate, un loc de munca, pentru a se reintegra in familie) si excluderea de la resurse externe (servicii publice medico-sociale).”

Printre categoriile de persoane fara adapost se numara: „familii monoparentale si cu venituri mici, mamele cu copii care si-au pierdut locuinta din cauza violentei intrafamiliale, tineri fara venituri, copii abuzati de parinti, batrani fara venituri, persoane cu afectiuni psihice sau mentale grave, persoane care abuzeaza de drog si alcool, persoane care migreaza in cautarea unui loc de munca, imigranti, refugiati, persoane eliberate din detentie, etc. ”

Conform tipologiei persoanelor fara adapost, expuse de Buzducea, D. in lucrarile sale „Cetati si Ruine - introducere in studiul problemelor sociale” si „Geopolitica saraciei - politici sociale in sfera grupurilor umane aflate in risc de excludere sociala”, una dintre categoriile acestui fenomen sunt „Persoane de pe strada (street people), barbati si femei, tineri si copii a caror vestimentatie si comportament bizar atrage atentia publicului. Reprezinta de cele mai multe ori singurul grup pe care publicul il asociaza cu categoria persoanelor fara adapost. Aceasta grupare se izoleaza in parcuri, mijloace de transport, strazi laturalnice, etc. ” Acest referat va face referire in special la aceasta categorie de homeless, precum si: consumatorii de droguri si alcool si persoanele cu probleme mentale din randul persoanelor fara adapost.