Banca Centrala Europeana (BCE) - scopul constituirii Bancii Centrale Europene, conducerea Bancii Centrale Europene

Banca Centrala Europeana (BCE)

Sectiunea 1.Prezentare generala

Banca Centrala Europeana a luat fiinta la 1 iunie 1998, fiind instituita de Tratatul de la Maastricht, insa practic, a intrat in functiune in 1999, odata cu introducerea monedei unice europene, Euro, in 11 dintre cele 15 state membre (au ramas in exteriorul zonei Euro Marea Britanie si Danemarca, datorita propriului refuz, Suedia care nu intrase in Mecanismul de Schimb European si Grecia care nu indeplinea conditiile cerute prin Tratatul de la Maastricht).

BCE este cea mai noua institutie a Uniunii Europene si constituie pilonul de baza al Uniunii Economice si Monetare.

Banca Centrala Europeana isi are sediul la Frankfurt pe Main, a fost creata dupa modelul Bancii Federale Germane (Deutsche Bundesbank) care decide politica monetara pusa ulterior in practica de catre bancile centrale ale landurilor.

Aceasta ia locul Instituitului Monetar European si potrivit dispozitiilor art.16 paragraful 106 din Tratatul CE are personalitate juridica, bucurandu-se totodata, in fiecare dintre statele membre, de capacitatea juridica cea mai larga care ii poate fi atribuita unei persoane juridice de legislatiile nationale, conform dreptului international public. Astfel, ca si persoana juridica, BCE poate achizitiona, instraina bunuri mobile sau imobile si poate sta in justitie,

iar in scopuri administrative sau in beneficiul personalului sau, poate efectua diverse operatiuni.

Constituita cu capital subscris din statele membre, dupa un criteriu ce are in vedere atat populatia, cat si PIB - ul national, ea formeaza impreuna cu bancile centrale din statele membre Sistemul European al Bancilor Centrale.

Banca Centrala Europeana alaturi de bancile centrale nationale ale celor 16 state care au adoptat moneda Euro formeaza asa numitul "Eurosistem". Eurosistemul si SEBC vor coexista atat timp cat vor exista state membre UE in afara zonei Euro.

BCE adopta orientarile, ia deciziile necesare pentru asigurarea indeplinirii misiunilor incredintate Eurosistemului si elaboreaza politica monetara a zonei Euro. Aceasta include luarea de decizii privind obiectivele de politica monetara, ratele dobanzilor de referinta, furnizarea de rezerve in Eurosistem si stabilirea orientarilor pentru punerea in aplicare a deciziilor respective.

Sectiunea a 2 - a. Scopul constituirii Bancii Centrale Europene

Cand moneda Euro a fost lansata in 1999, Banca Centrala Europeana a preluat intreaga responsabilitate pentru politica monetara in intreaga zona Euro. Aceasta include stabilirea nivelurilor dobanzilor si managementul aria rezervelor de Euro provenite din schimburile straine.

Dar politica economica si monetara nu este doar un proces bi-dimensional. Cresterea ratelor dobanzii ar putea incuraja de asemenea investitia straina, astfel imbunatatind balanta de plati a unei tari. Pe de alta parte, cresterea ratelor dobanzii inseamna ca guvernul are de platit o dobanda mai mare pe banii pe care ii imprumuta el insusi. De aceea, BCE trebuie sa reconcilieze si sa coordoneze ratele de dobanda cu mai multi factori. Acest efort este si mai complicat prin diversiunea ratelor de inflatie si prin diferitele rate de crestere intre statele Euro.

Scopul principal al BCE este pastrarea stabilitatii preturilor. Totul este subordonat acestui scop.

Pentru a-si mentine politica economica rationala BCE face eforturi sa-si mentina independenta fata de influenta politica, iar inflatia nu poate depasi 2%.

Euro reduce rata inflatiei si totodata reduce rata dobanzilor, spre exemplu, prin reducerea ratei de risc pentru schimbul valutar.

Al doilea scop al strategiei monetare a BCE este dezvoltarea unei cantitati de bani circulante, care se numeste "furnizare de bani M3"[1]. Cresterea accentuata indica un risc de inflatie pe termen lung. Valoarea de referinta a BCE pentru cresterea medie anuala a M3 este de obicei 4,5%. De obicei acest procentaj este depasit.

Politica economica a BCE este mult mai complexa. Cand o tara are o moneda non-euro, politicile monetare si economice pot inca sa fie coordonate. Acest lucru inseamna ca de exemplu, o tara poate scadea ratele dobanzii pentru a incuraja consumatorii si industria spre a cheltui, astfel

incat cresterea economica sa creasca. Acest fenomen incurajeaza economisirea si reducerea cheltuielilor, ceea ce inseamna o economie unde inflatia in crestere poate fi controlata prin cresterea ratelor dobanzilor.

Sectiunea a 3- a. Obiectivele urmarite.

Competente si atributii in scopul atingerii obiectivelor.

In indeplinirea atributiilor sale prevazute in Tratatul CE si in statutul SEBC, Banca Centrala Europeana este independenta fata de institutiile Comunitatii si fata de guvernele statelor membre care se obliga sa respecte principiul independentei BCE (art.108 din Tratatul CE). In plus fiecare stat membru se obliga ca cel tarziu pana la momentul instituirii SEBC, sa armonizeze legislatia sa nationala in domeniu cu prevederile Tratatului CE si ale Statutului SEBC.

Din 2001, Banca a gestionat folosirea in paralel a monedelor nationale in favoarea generalizarii Euro.

Conform art.4 alin.(2) si art.105 alin.(1) teza 1 din Tratatul CE, garantarea stabilitatii preturilor este un obiectiv primordial al Uniunii Economice si Monetare. Consiliul BCE a definit stabilitatea preturilor ca o "crestere a indexului pretului la cumparator pentru regiunea Euro sub 2% fata de anul precedent".

Document online: Unificarea paneuropeana azi Document online: Economia bunastarii si rolul statului in economie - reglementarea preturilor

Banca Centrala Europeana trebuie consultata in privinta oricarui act comunitar propus in domeniile care sunt de competenta sa. Ea este, de asemenea, consultata de autoritatile nationale in privinta oricarui proiect de

reglementare in domeniile care sunt de competenta sa, dar in limitele si in conditiile stabilite de Consiliu[2].

Banca Centrala Europena are dreptul de a aproba emisiunea monetara in cadrul CE (art.106 din Tratatul CE). Moneda emisa este singura care are curs legal in interiorul Comunitatii. Statele membre au dreptul de a emite moneda, BCE trebuind insa sa aprobe volumul acestor emisiuni monetare.

In exercitarea acestui prerogativ, stabileste valoarea totala (numar si valoare) a monedelor si bancnotelor aflate in circulatie, urmarind cu atentie emiterea de moneda, in scopul prevenirii cresterii artificiale a masei monetare, ce ar avea drept consecinta cresterea inflatiei in zona Euro.

BCE raporteaza Consiliului European si Parlamentului European asupra activitatilor sale. Parlamentul poate chiar sa invite membri ai Comitetului Executiv sa dea explicatii asupra deciziilor de politica monetara ale BCE.

Potrivit dispozitiilor art.18 Cap.4 al Protocolului Tratatului UE, pentru ca SEBC sa-si atinga obiectivele, iar BCE si bancile centrale nationale sa-si indeplineasca sarcinile acestea pot interveni pe pietele de capital, atat prin cumpararea/vanzarea ferma sau contracte la termen la curs fix, cat si prin contractarea/acordarea de imprumuturi de creante si titluri negociabile exprimate in Euro, in monede necomunitare sau metale pretioase si totodata sa efectueze operatii de credit impreuna cu institutii de credit sau alti participanti la piata, in baza unor garantii adecvate pentru imprumuturile acordate.

Banca Centrala Europeana traseaza regulile generale pentru operatiunile open market si de credit pe care le efectueaza ea sau o banca centrala nationala, alaturi de conditiile practicate pentru astfel de opreratiuni.

BCE poate impune institutiilor de credit din statele membre ale Uniunii Europene, in functie de obiectivele din domeniul politicii monetare, sa constituie rezerve obligatorii atat la Banca Centrala Europeana, cat si la banca lor centrala nationala. Consiliul guvernatorilor va stabili modalitatea de calcul si determinare a acestor rezerve obligatorii, iar in cazul in care acestea nu se conformeaza acestor dispozitii, BCE are dreptul de a percepe dobanzi penalizatoare sau a propune alt tip de sanctiuni cu efect asemanator[3].

Potrivit dispozitiilor art.140 din Tratatul CE, este interzis Bancii Centrale Europene sau unei banci centrale nationale a acorda credite fara acoperire sau alte tipuri de facilitati la creditare vreunei institutii sau organ al Comunitatii, administratiilor centrale, autoritati regionale sau locale, altor autoritati publice, organisme sau intreprinderi publice din statele membre, nu pot achizitiona direct de la aceste entitati instrumentele datoriei lor catre BCE sau banca centrala nationala, insa pot actiona ca si agenti fiscali pentru acestea.

In scopul asigurarii eficacitatii si solidaritatii sistemului de compensari si plati in cadrul Comunitatii si in raporturile cu state terte, BCE si banca centrala nationala pot acorda facilitati.

Banca Centrala Europeana este abilitata sa efectueze si operatiuni externe precum stabilirea de relatii cu bancile centrale si institutiile financiare din state terte, sau cu oragnizatiile internationale; pot achizitiona sau vinde, la vedere sau la termen, active valutare sau metale pretioase, pe care le pot detine si gestiona; de asemenea este abilitata sa efectueze orice fel de operatiuni bancare cu statele terte si organizatiile internationale, inclusiv sa beneficieze si sa acorde credite.

Tot prin Tratatul de la Maastricht, i-a fost conferita Bancii Centrale Europene competenta de a emite acte cu caracter normativ (art.108A).

Potrivit dispozitiilor acestui articol, BCE adopta regulamente in masura necesara indeplinirii misiunilor definite la art.3,1, la art.19.1, art.22 si art.25.2 din Statutul SEBC, precum si in cazurile prevazute de actele Consiliului mentionate la art.103 alin.(6) si anume: ia deciziile necesare indeplinirii misiunilor incredintate SEBC, conform Tratatului si Statutului SEBC si emite recomandari si avize.

Asadar, cat priveste competenta de a emite acte, Banca Centrala Europeana poate emite regulamente, acte obligatorii, cu caracter general, obligatoriu si direct aplicabil; decizii, acte administrative individuale, prin care se aplica dreptul comunitar, cu caracter obligatoriu; recomandari si avize, acte neobligatorii, cu caracter de recomandare si fara forta obligatorie.

Sectiunea a 4 - a. Subscrierea de capital.

Bancile centrale nationale sunt singurele entitati autorizate sa subscrie si sa detina capitalul Bancii Centrale Europene.

Capitalul BCE subscris de bancile centrale nationale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE se ridica la un total de 5.760.652.402,58 Euro.[4] Partile subscrise de fiecare BCN la acest capital se calculeaza pe baza unei grile de repartitie. Aceasta reflecta ponderea fiecarei tari in totalul populatiei si produsul intern brut al UE - in proportii egale. Pe baza datelor furnizate de Comisia Europeana, BCE ajusteaza aceste ponderi la fiecare cinci ani sau ori de cate ori noi state membre adera la UE.

De la 1 ianuarie 1999, data ce marcheaza debutul celei de-a treia etape a Uniunii Economice si Monetare, grila de repartitie a capitalului s-a modificat de patru ori: la 1 ianuarie 2004, precum si la 1 ianuarie 2009, s-a efectuat cate o actualizare cincinala; alte modificari au fost facute la 1 mai 2004 (cu ocazia aderarii Ciprului, a Republicii Cehe, a Estoniei, a Ungariei, a Letoniei, a Lituaniei, a Maltei, a Poloniei, a Slovaciei si a Sloveniei) si la 1 ianuarie 2007 (cu ocazia aderarii Bulgariei si Romaniei la UE)[5].

Partile detinute de bancile centrale nationale la BCE nu pot fi cedate, gajate si nu pot face obiectul vreunui sechestru.

Cele 11 state membre din afara zonei Euro au obligatia de a contribui la costurile de functionare suportate de BCE in legatura cu participarea lor la Sistemul European al Bancilor Centrale (SEBC) prin varsarea unui procent minim din capitalul subscris de acestea. Incepand cu data de 1 ianuarie 2009, aceste contributii reprezinta 7% din capitalul subscris[6].

Sectiunea a 5 - a. Conducerea Bancii Centrale Europene.

Conducerea Bancii este asigurata de un Consiliu al guvernatorilor, Comitetul executiv si Consiliul general al BCE.

Consiliul guvernatorilor este principalul organ de decizie al BCE. Acesta este compus din sase membri ai Comitetului executiv si guvernatorii tuturor bancilor centrale nationale ale celor 16 state din zona euro.

Acesta se intruneste de regula de doua ori pe luna, in prima sedinta din fiecare luna, Consiliul guvernatorilor analizeaza evolutiile economice si

monetare si ia deciziile lunare privind politica monetara. In cea de-a doua sedinta, Consiliul discuta cu precadere chestiuni legate de alte misiuni si responsabilitati ale BCE si ale Eurosistemului[7].

Spre deosebire de procesele-verbale ale sedintelor, care nu sunt facute publice, decizia de politica monetara este explicata detaliat in cadrul unei conferinte de presa care are loc la scurt timp dupa prima sedinta din fiecare luna. Presedintele, asistat de vicepresedinte, conduce conferinta de presa.

Membrii lui dispun fiecare in parte de un vot, iar deciziile se iau cu majoritate simpla. Exceptie fac dispozitiile contrare continute de statutul bancii, situatii in care votul presedintelui fiind preponderent[8].

Consiliul guvernatorilor este singurul imputernicit sa autorizeze emisiunea de bancnote in cadrul Comunitatii (art.106 alin.(1) teza 1 din Tratatul CE).

Comitetul executiv al Bancii Centrale Europene este alcatuit dintr-un presedinte (primul presedinte al BCE a fost olandezul Wim Duisenberg, iar de la 1 noiembrie 2003, presedintia BCE este exercitata de catre francezul Jean Claude Trichet), un vicepresedinte - Lucas D. Papademos - si alti patru membrii - Lorenzo Bini Smaghi, Jose Manuel Gonzalez-Parama, Jurgen Stark si Gertrude Tumpel-Gugerell, numiti pe o perioada de 8 ani (acestia trebuie sa fie cetateni ai statelor membre si nu pot fi numiti pentru un nou mandat) de guvernele statelor membre dintre personalitatile recunoscute si cu experienta in domeniul monetar si financiar-bancar (art.112 alin.(2) lit.b din Tratatul CE).[9]

Comitetul executiv al Bancii Centrale Europene aplica politica monetara pentru zona Euro, in concordanta cu orientarile specificate si deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor.

In acest sens, Comitetul executiv furnizeaza instructiunile necesare BCN din zona euro; gestioneaza activitatea zilnica a BCE; exercita anumite

competente care i-au fost delegate de catre Consiliul guvernatorilor, unele dintre acestea avand caracter de reglementare.

Consiliul general este alcatuit din presedintele si vicepresedintele BCE si guvernatorii bancilor centrale nationale ale celor 27 de state membre ale UE.

Cu alte cuvinte, Consiliul general include reprezentantii celor 16 state din zona Euro si reprezentantii celor 11 state din afara zonei Euro. Ceilalti membri ai Comitetului executiv al BCE, presedintele Consiliului UE si un

membru al Comisiei Europene pot participa la sedintele Consiliului general, dar nu au drept de vot.

Consiliul general poate fi considerat un organ de tranzitie, acesta indeplinind atributiile preluate de la Institutul Monetar European, care ii revin BCE in cea de-a treia etapa a Uniunii Economice si Monetare (UEM), avand in vedere faptul ca nu toate statele membre UE au adoptat inca Euro.

De asemenea, Consiliul general contribuie la exercitarea functiilor consultative ale BCE; colectarea datelor statistice; intocmirea rapoartelor anuale ale BCE; stabilirea normelor necesare pentru standardizarea procedurilor contabile si raportarea operatiunilor efectuate de bancile centrale nationale (BCN); luarea de masuri privind stabilirea grilei de repartitie pentru subscrierea capitalului BCE, altele decat cele prevazute in tratat; stabilirea conditiilor de angajare a personalului BCE; si pregatirile necesare pentru fixarea irevocabila a cursurilor de schimb ale monedelor statelor membre care beneficiaza de derogare de la adoptarea Euro[10].

In concordanta cu prevederile Statutului SEBC, Consiliul general va fi dizolvat dupa ce toate statele membre ale UE vor fi adoptat moneda unica.