INFLATIA

1. Definirea si masurarea inflatiei

Inflatia este o permanenta a vietii economice. Ea reprezinta un dezechilibru de ansamblu al economiei care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, ceea ce conduce la cresterea generalizata si de durata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor.

Inflatia a insotit cea mai mare parte a istoriei omenirii; in perioada in care a functionat sistemul monetar aur (practic sec. XVIII - jumatatea sec. XX) inflatia a fost, de regula, nesemnificativa. Dupa cel de al doilea razboi mondial, inflatia a fost continua, permanenta si de durata, fara perioade deflationiste.

Inflatia contemporana se manifesta in conditiile folosirii banilor de hartie neconvertibili. Acesti bani simbol sunt mai usor de multiplicat decat banii care-si aveau suport material intr-o cantitate determinata de metal pretios sau in bunurile marfare supuse tranzactiilor pe piata.

Inflatia este nociva deoarece distorsioneaza functionarea sistemului de preturi, creeaza o redistribuire arbitrara de la debitori la creditori, invita, mai curand, la spe­culatii si mai putin la desfasurarea unei activitati de  investitii productive.

Procesul macroeconomic inflationist presupune cresterea nivelului general al preturilor si nu doar cresterea pretului unor produse. Aceasta crestere este un fenomen care se autointretine, respectiv, cresterea unor preturi atrage dupa sine cresterea altora si nu un fenomen izolat si accidental.

In decursul timpului, in unele tari s-a ajuns la hiperinflatie. Aceasta desem­neaza situatia in care inflatia este atat de rapida, incat banii inceteaza sa mai fie practic utili ca mijloc de schimb si de stocare a valorii. In unele tari au inceput sa se inregistreze an dupa an rate tot mai alarmante ale inflatiei, care au atins, in unele cazuri, cifre de 50%, 100%, 200% si chiar mai mult. Au existat situatii in care pretu­rile au inceput sa creasca cu o rata in permanenta accelerare, astfel incat banii au devenit nefolositori.

In anii '20, Germania a experimentat o hiperinflatie. In timpul si dupa primul razboi mondial, preturile au crescut substantial, in medie cu mai mult de 30% pe an. In anii 1922 si 1923, nivelul preturilor a explodat in Germania. Din ianuarie 1922 si pana in noiembrie 1923, indicele preturilor s-a ridicat de la 1 la 10 miliarde. Pe 15 noiembrie 1923, marca a fost oficial nulificata, valoarea sa fiind complet distrusa.

Cand inflatia a devenit extrem de rapida, oamenii si-au pierdut increderea in puterea de cumparare a   monedei, fiind interesati sa cheltuiasca banii fara valoare. Graba de a cheltui banii a dus la accelerarea cresterii preturilor pana cand oamenii nu au mai dorit sub nici o forma sa mai accepte bani.

Sistemul de preturi poate fi restabilit prin nulificarea vechii unitati monetare si inlocuirea ei cu o noua unitate. Aceasta distruge valoarea economiilor monetare si a tuturor contractelor specificate in termenii vechii unitati monetare.

Alte cazuri de hiperinflatie s-au inregistrat in S.U.A., in timpul razboiului de independenta, in Rusia, in timpul revolutiei ruse, iar dupa cel de-al doilea razboi mondial, in Ungaria, Romania, Grecia, China si mai recent in Polonia, Rusia, Ucraina.

In Romania, in perioada octombrie 1990 - ianuarie 1999, indicele preturilor de consum a crescut in medie de aproximativ 62 de ori[1].

Masurarea inflatiei este o problema complexa. Fiind un fenomen global de crestere, inflatia se masoara prin folosirea unui indice al preturilor care reprezinta o medie ponderata a preturilor unui anumit numar de bunuri materiale si servicii. Poate fi ales:

Analiza: Informatii despre procesul de evaluare - selectare a ofertelor de proiect Proiect: Continutul finantelor firmei: functia financiara a firmei

indicele pretului de consum (IPC);

indicele general al preturilor sau deflatorul PIB (PNB);

indicele preturilor bunuri de capital

indicele costului vietii etc.

Dintre acestea cel mai utilizat pentru masurarea inflatiei este IPC. El se determina pe baza unui "cos de bunuri" (materiale si servicii) de consum care cuprinde:

alimente;

bunuri de uz curent si folosinta personala (imbracaminte, incaltaminte, articole de toaleta, pentru sport si excursii);

bunuri de folosinta indelungata;

servicii de transport, culturale, de ocrotire a sanatatii si de invatamant s.a.

Lista bunurilor cuprinse in cos este stabilita de catre institutiile autorizate ale statului, prin conlucrare cu organizatiile sindicale, patronale si organisme ale societatii civile.

In tara noastra, IPC care se calculeaza este un indice de pret clasic de tip Laspeyres, de forma:

,

in care:

W_oⁱ          este ponderea fiecarui sortiment in cosul general de bunuri din perioada de baza;

I_pi           = indicele elementar al preturilor fiecarei grupe sortimentale care intra in calcului indicelui general.

Rata inflatiei (R_i) exprima, in marimi procentuale, ritmul de crestere a pretu­rilor bunurilor economice destinate consumului intr-o perioada de timp.

Determinarea IPC, implicit a ratei inflatiei prilejuieste dispute intre guvern, patronat si sindicate, generate de interesele urmarite de fiecare parte. Guvernul are interesul ca rata inflatiei sa fie cat mai mica pentru a dovedi ca guverneaza bine, patronatul este interesat sa rezulte dinamici cat mai mici ale preturilor pentru a atenua revendicarile sindicatelor si salariatilor, iar sindicatele ar dori sa obtina prin calculul IPC dinamici cat mai ridicate ale preturilor pentru a obtine sporuri salariale mai mari.